28 matches
-
cum și e, ci - mai degrabă - sintagmatic, încorporându-l pe autor între Alphonse Daudet, al cărui Tartarin „nu minte, ci se minte“ (condescendent) și „Ulise“-le lui James Joyce, cu „umorile dumitale fantastice“ (p. 197). Între „textier“ ? (v. Mallarme) și „textologic“ (Valéry) e mică distanță. Epigrama crispata, dar extaziata caracterologic, cum și trebuie, devine în periodica volumului, jurnal de bord pe un ocean gotic (cuiburi grafice în munții stâncoși !). Autorul are meritul de a nu încurcă păserile - exemplarul sau specia. Noroc
PLUMIERA – DESPRE URZICILE LUI ION PACHIA-TATOMIRESCU de MARCEL TURCU în ediţia nr. 1076 din 11 decembrie 2013 by http://confluente.ro/Marcel_turcu_plumiera_de_marcel_turcu_1386718595.html [Corola-blog/BlogPost/354716_a_356045]
-
teologice. Mergând din miracol în miracol, el le vedea drept produsul folosirii surselor evreiești referitoare la Mesia de către biserica primară, pentru a reda ideea că Isus era într-adevăr Mesia. Cu timpul, cartea a deschis o nouă epocă în analiza textologică și istorică a dezvoltării creștinismului. Albert Schweitzer scria în "Căutarea lui " (1906; traducere engleză 1910) că argumentele lui Strauss „au scris certificatele de deces pentru o întreagă serie de explicații care, la prima vedere, au cu toate aparența de a
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
paginile revistei ,Tânărul scriitor". Își va desfășura activitatea în sistemul editorial de stat, unic. "„Până azi îl evocam pe «doar» cu un mare și sincer respect. Într-o lume istorico-literară care nu se poate mândri cu fidelitatea, priceperea și tenacitatea textologică, Niculae Gheran este - alături de D. Vatamaniuc (pentru Eminescu), Mircea Handoca (pentru Eliade) și Nicolae Mecu (pentru G. Călinescu) - unul dintre marii și rarii noștri editori exemplari. Un om care și-a dăruit aproape patruzeci de ani din viață editării operei
Niculae Gheran () [Corola-website/Science/315585_a_316914]
-
teologice. Mergând din miracol în miracol, el le considera drept produsul folosirii surselor evreiești referitoare la Mesia de către biserica primară, pentru a reda ideea că Isus era într-adevăr Mesia. Cu timpul, cartea a deschis o nouă epocă în analiza textologică și istorică a dezvoltării creștinismului. Albert Schweitzer scria în "Căutarea lui Isus cel istoric" (1906; traducere engleză 1910) că argumentele lui Strauss „au scris certificatele de deces pentru o întreagă serie de explicații care, la prima vedere, au cu toate
David Strauss () [Corola-website/Science/328670_a_329999]
-
operațiile de stabilire a paternității, de datare și localizare a vechilor scrieri. Edițiile critice îngrijite de Ș. au ca obiect atât opere fundamentale, cunoscute din ediții anterioare, dar care sunt reexaminate sistematic, din toate punctele de vedere, inclusiv sub raport textologic, cum este cazul scrierilor lui Ion Neculce, Ienăchiță Văcărescu, Antim Ivireanul, cât și alte scrieri semnificative, tipărite pentru prima oară integral, cum sunt Ceasornicul domnilor de Antonio de Guevara, tradus din limba latină de Nicolae Costin, Cronica paralelă a Țării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289979_a_291308]
-
opere complete" ale scriitorilor români, "pentru cercetători". Aceeași replică poate părea însă, totodată, cu atât mai nesurprinzătoare cu cât de asemenea se știe - e adevărat, de mai puțini - că Al. Piru cita, pe drept cuvânt, ca opusă prin valoarea ei textologică letopisețului publicat de Kogălniceanu, ediția "științifică" a profesorului Iorgu Iordan, cu care G. Călinescu nu se afla, tocmai atunci, în relații prea cordiale, ci mai mult temperamentale, deci, în definitiv, tot cordiale, dar de alt tip de acord. Cu alte
Câte ceva despre altceva by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12483_a_13808]
-
reiese cu claritate ce înțelegea el prin cuvintele "bune ediții" de "opere complete", "pentru cercetători", și că edițiile de opere ale scriitorilor români menționate cam la grămadă în capitolul Bibliografie din Istoria literaturii române ( ed. cit.), nu reprezintă, toate, valori textologice, chiar și atunci când au apărut în colecții girate de savanți precum Nicolae Cartojan. Citarea edițiilor cu toptanul, fără discernământ critic filologic și istorico-literar, discreditarea "buchiselii" lingvistice comparate, absolut necesare, precum și a minuțioaselor cercetări bibliografice preliminare, fără de care nu pot fi
Câte ceva despre altceva by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12483_a_13808]
-
retipăririle unor anteretipăriri necunoscute, acești cronicari își satisfac exigențele dând câteva târcoale culturale ultimelor reeditări ale vechilor reeditări, cu subtilitate ori făr� de - după condeiul și capacitățile enciclopedice ale fiecăruia -, dar fără nici măcar o singură aluzie la valoarea ori nonvaloarea textologică a paginilor comentate sau la priceperea ori nepriceperea profesională a îngrijitorilor de ediții. Din cauzele acestei indiferențe, caracteristice majorității cronicarilor, menționez, deocamdată, doar câteva: opiniile identice sau similare celei a lui E. Lovinescu, citată mai sus; insuficienta cunoaștere a istoriei
Câte ceva despre altceva by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12483_a_13808]
-
a Universității din București, după ce, în 1965, obținuse titlul de doctor docent. Membru al Societății și al Cercului de Lingvistică de la Bratislava, al Societății de Romanistică, al Asociației Slaviștilor din România (membru fondator), O. a făcut parte și din Comisia Textologică a Comitetului Internațional al Slaviștilor. Lingvistica slavă, lingvistica și filologia slavo-română și istoria literaturii române vechi au avut în O. un cercetător pasionat și informat. Semnând contribuții importante în domeniul relațiilor culturale româno-ceho-slovace, redactând manuale și cursuri universitare de limba
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288526_a_289855]
-
Muntean, Versurile lui Eminescu traduse în limba lui Pușkin, CNT, 1987, 41; Monica Spiridon, După Babel, R, 1988, 7; Sorina Bălănescu, „Eminescu în limba lui Pușkin”, „Synthesis”, 1988; Mihai Cimpoi, Dialog cu Elena Loghinovski, „Columna”, 1990, 1; Constantin Crișan, Comparatismul textologic, ST, 1990, 2; Cornelia Cârstea, Pagini noi în hermeneutică, ALA, 1999, 559; Carmen Brăgaru, „Pușkin i literatura vecinâh voprosov bâtia”, „Synthesis”, 1999; Ioan Holban, Miracolul traducerii reușite, „Kitej-grad”, 2001, 1-2; Irina Marin, Roman „postdostoievskian”, RL, 2003, 33. E.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287847_a_289176]
-
Stela Toma (la transcrierea textelor), Elsa Lüder și Gustavo-Adolfo Loria-Rivel (în secțiunea de comentarii). Volumul XI este însoțit de un studiu excepțional de istorie literară Psalmii în literatura română de Al. Andriescu (tipărit în 2004 separat) și de un studiu textologic, deosebit de meticulos, Concordanțe lingvistice între Psaltirea în versuri a lui Dosoftei și unele psaltiri românești din secolele al XVI-lea și al XVII-lea de N. A. Ursu. La apariția volumului VI mai au o contribuție însemnată: Ileana Câmpean, Doina Grecu
Filologie savantă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11479_a_12804]
-
din 1982. Este deci o reautentificare a textelor, după cele mai bune ediții - gest de care clasicii noștri au periodic nevoie într-o gestionare responsabilă a patrimoniului nostru istoriografic și literar. Nu este o ediție critică propriu-zisă, pentru că lipsesc comentariile textologice, paleografice, sursologice, dar girul științific al lui Gabriel Ștrempel este suficient. Este interesantă valorizarea lui Nicolae Costin, pus în mod firesc în rând cu cei trei mari cronicari consacrați de tradiția didactică. Nu e noutate afirmația că valoare literară deosebită
Preclasicii revizitați by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12739_a_14064]
-
nu avem decît să-i fim recunoscători pentru travaliu, regretînd că a avut de așteptat aproape două decenii pînă a fi izbutit s-o vadă publicată. E un serviciu științific util și foarte merituos, chiar dacă, repet, partea analitică, sub raport textologic, a fiecărei ediții e, mărturisit, prea sumară, deși lucrurile esențiale se spun. Edificator e faptul menționat că din 1889 (anul stingerii din viață a poetului) pînă în 1939 au apărut aproape 80 de ediții din opera sa lirică. Și asta
Cum a fost editat Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16487_a_17812]
-
ani și mai bine, după ce am parcurs atent, cu ochi de cărțar, vreme de câteva luni, mai multe ediții academice, neacademice și școlare din literatura română clasică, tipărite după 1990, am inițiat, cu bunăvoința României literare, o rubrică de critică textologică, deci filologică. Intenția inițială, mărturisită în primul articol, a fost și a rămas neclintită: combaterea gravelor manifestări de incompetență profesională, evidente mai cu seamă în colecțiile "populare" și "școlare" colecții devenite, prin nepriceperile impertinente ale unora, prin ifosele pseudo-editoriale ale
Zădărnicie? by G. Pienescu () [Corola-journal/Imaginative/9987_a_11312]
-
și nu știu ca această publicație să fi fost măcar anunțată. Cantemir este, e drept, unul dintre autorii care au circulat în cultura noastră, începând chiar cu istoricii Școlii ardelene, și prima ediție de "opere", la nivelul posibilităților și științei textologice de atunci, datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea; mai mult, pentru a putea cuprinde mai tot ce trebuie inclus într-o asemenea ediție - prima ediție academică a unui autor român, dacă nu mă înșel - a și fost plătit cineva
Destinul ciudat al operei lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/15423_a_16748]
-
care ecourile amintitului scenariu se fac, totuși, auzite. Dar, repet, exegeza (dincolo de aceste răbufniri) este demnă de toată lauda. Se iau firește, la rînd, diacronic, edițiile din lirica (dacă e cazul și proza sau publicistica) eminesciană, fixîndu-li-se, prin avizată analiză textologică (grea meserie, aducîndu-mi mereu aminte de exclamația unui erou real al lui Caragiale "Griu viața, dom'inșpector"), importanța reală sau minoră a fiecăreia în parte. Se pornește, desigur, de la ediția princeps datorată lui Titu Maiorescu, marele protector și prieten al
Edițiile Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16299_a_17624]
-
propuse, într-un articol premergător, de dl. Alex Ștefănescu și că am intrat în sala clubului pregătit, atât sufletește, cât și profesional, pentru o mică răfuială colegială și pe alte teme, din care menționez câteva: 1. Stabilirea unei terminologii proprii, textologice, care să înlocuiască unii termeni improprii utilizați actualmente în editarea și în discuțiile despre editarea literaturii române din secolele XVI-XX, ca, de exemplu, "ediția critică" în loc de "ediția academică", întrucât orice ediție din opera unui scriitor trecut Dincolo trebuie să fie
Prometheus și Copyro by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/9098_a_10423]
-
analiza critică a tuturor manuscriselor autografe (eventual și a copiilor antume după manuscrise ipotetic autografe), a edițiilor antume apărute sub supravegherea autorilor și a principalelor ediții postume, analiză a cărei sinteză editorul profesionist, filolog, trebuie să o facă în prefața textologică, prezentând totodată și normele proprii de transcriere stabilite prin menționata analiză critică, norme care asigură stabilirea corectă a textului autentic. Analiza critică a surselor ediției și deducerea din această analiză a normelor de transcriere se cuvine să-i creeze editorului
Prometheus și Copyro by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/9098_a_10423]
-
și ceea ce se cuvine să fie înregistrat, cu adnotările adecvate, la capitolul "variante". 5. Obligativitatea indicării în toate cărțile cuprinzând literatură clasică a ediției/ edițiilor matcă, fie printr-o simplă notă bibliografică, fie, dacă se impune, printr-o scurtă prefață textologică. Spre deosebire de indicația bibliografică, prefața textologică în care se justifică necesitatea unei noi transcrieri filologice, diferită de cele anterioare, se cuvine să fie creatoare de drept de autor. Această chestiune, ca și originalitatea critică a unei antologii din opera unui scriitor
Prometheus și Copyro by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/9098_a_10423]
-
fie înregistrat, cu adnotările adecvate, la capitolul "variante". 5. Obligativitatea indicării în toate cărțile cuprinzând literatură clasică a ediției/ edițiilor matcă, fie printr-o simplă notă bibliografică, fie, dacă se impune, printr-o scurtă prefață textologică. Spre deosebire de indicația bibliografică, prefața textologică în care se justifică necesitatea unei noi transcrieri filologice, diferită de cele anterioare, se cuvine să fie creatoare de drept de autor. Această chestiune, ca și originalitatea critică a unei antologii din opera unui scriitor, par a fi de neadmis
Prometheus și Copyro by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/9098_a_10423]
-
Mihail Șolohov, Paris, 1975; Enigmele biografiei literare a lui Mihail Șolohov, Cambridge, 1977), cartea filologului israelian Zeev Bar-Sella, Donul liniștit versus Șolohov, (1988), precum și analize făcute fie cu ajutorul tehnicii electronice de calcul de către o echipă de specialiști norvegieni, fie una textologică, bazată pe "metoda convoiului". Argumentele pro și contra adunate din aceste lucrări, precum și din alte materiale apărute în presa străină sau cea sovietică și rusească (v. emisiunea TV "A cincea roată", 1990), tind să-i dea dreptate lui D* cu privire la
Cât de liniștit e Donul? by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/12818_a_14143]
-
nu era nevoie să aibă "tot timpul în față exemplare" din edițiile antume apărute în 1940 și 1959, și din ediția postumă apărută în 1972, la Editura "Scrisul Românesc" din Craiova, alcătuită de Al. Piru, ci, pentru a satisface exigențele textologice, era suficient să aibă "tot timpul în față" ultima ediție de versuri apărută sub supravegherea autorului, în două volume, la Editura pentru Literatură, în anul 1966. Având "tot timpul în față" această ediție, anonimul îngrijitor nu ar mai fi trebuit
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
1959, se citește: "Fabula cu care-ncepem ține locul de prefață", în Scrieri și în ediția Versuri (din 1966) se citește: "Alte timpuri, alte vorbe, altă lume, altă viață". Și aș mai putea da și alte exemple ilustrative despre nepriceperile textologice ale dnei Domnica Theodorescu, despre ridicula d-sale obstinație de a nu folosi nici o ediție originală din cele publicate prin colaborarea mea subsidiară cu Tudor Arghezi. Amân pe altă dată neplăcerile unor altor articole pe aceste teme propuse de d-
Ridicola obstinație by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/12377_a_13702]
-
să vorbim și cât mai apăsat cu putință, căci coincidența în eroare ne îndreptățește, despre tradiția raptului editorial în cultura noastră, tradiție, vai, de atâtea ori dovedită și incriminată de domnul Pienescu. Și să mai vorbim despre uzurile și abuzurile textologice nepedepsite de Codul Penal, chiar dacă cei în culpă, aflați la strâmtoare, vor riposta, invocând dictonul din dreptul roman: nulla poena sine lege. 1) în Literatorul (1890), după care suntem asigurați (de fapt, înșelați) că s-a făcut transcrierea, e bonz
Nulla poena sine lege ? by I. Funeriu () [Corola-journal/Journalistic/11453_a_12778]
-
congres mondial de științe istorice a relevat, nu fără ostentație, fecunditatea acestor studii în ambele direcții. August Nitschke, de pildă, a pus chiar un accent special pe istoria condiției umane, istorie studiabilă interdisciplinar, pe temeiul unei metode anume de analiză textologică și figurativă, în sensul asocierii comparative a textului cu imaginea. Studiul societății preeminent la un moment dat, se complinește acum cu studiul individual în cele mai diverse ipostaze și aspecte, preferința pentru concret, empiric, verificabil e caracteristica unei prestigioase școli
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]