23 matches
-
unde viața se îngâna cu povestea. O carte de referință pentru că autorul și-a definitivat vocația poetica, bazată pe o clarviziune lirica proaspătă, convingătoare și învăluitoare, de o simplitate profundă, construită în cercuri concentrice, cu până atentă atât la nașterea textualista a poemului, cât și la umbrele și luminile cotidianului sau la referințele din antichitatea greco-latină, în spiritul lui Kavafis.” - Constantin Severin (Suceava) PORTOFOLIU EDITORIAL ARMONII CULTURALE Până în acest moment, editura Armonii Culturale a inaugurat, cu noi titluri de carte, următoarele
ÎNAPOI LA POVESTE de EDITURA ARMONII CULTURALE în ediţia nr. 768 din 06 februarie 2013 by http://confluente.ro/Editura_armonii_culturale_prez_editura_armonii_culturale_1360213177.html [Corola-blog/BlogPost/351751_a_353080]
-
anii 80 ai secolului trecut, aspirînd să depășească (neo)modernismul prin asumarea și regîndirea simultană a relației cu tradiția în cea mai largă accepție a acesteia. În felul acesta, se instaurează în cîmpul literar o poezie (auto)biografică, realistă, (inter)textualistă, „[[Metafizică|metafizică]]”, inaugurînd o amplă deschidere asupra realului. Interesul nedisimulat pentru prezent, citadin, actualitate (culturală, socială, științifică), autenticitate, concretețea existenței se conjugă cu situarea programatică a eului în universul Textului, care reflectă și se autoreflectă, se scrie și se rescrie
Literatura română postmodernă () [Corola-website/Science/312094_a_313423]
-
Flacăra”, 49, 1985; Ion Bogdan Lefter, "Intermezzo", „Viața românească”, 12, 1985; Edgar Papu, "O creativitate tânără", „Luceafărul”, 39, 1986; Radu Călin Cristea, "Eseu despre textul poetic ÎI", „Familia”, 5, 1987; Adrian Marino, "Critică sincronica", „Tribuna”, 4, 1988; Al. Cistelecan, "Psaltirea textualista pre vresuri tocmita", „Vatra”, 7, 1988; Nicolae Manolescu, "Autenticitatea scriiturii", România literară”, 27, 1989; Monica Spiridon, "Drumul spre Meka sau aventură textuala", „România literară”, 23, 1989; Liviu Petrescu, "Tema povestitorului", „Steaua”, 10, 1990; Monica Spiridon, "Lecția de anatomie", „Ramuri”, 5
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
lucrul În care cred, deși el poate suna patetic. O concluzie cvasiunanimă a gânditorilor de azi este aceea că am depășit zona și epoca adevărurilor tari, metafizice. În această teză pornesc de la ideea că am depășit-o și pe cea textualistă, am depășit și epoca În care susțineam că adevărul e atât de relativ, Încât nici nu are rost să vorbim despre el, sau că țesătura lui este atât de destrămată, Încât nu-l mai recunoaștem sub nici o formă. Propria mea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
vizionarismului blakean, realitatea eului devine transparență și operanta atât la nivelul pre-creator (experiență vizionara care preceda elaborarea operei de artă), cât și la nivelul creator (odată experiență vizionara consumată, eul o traduce într-o opera de artă). O abordare pur textualista a universului vizionar blakean riscă să rateze tocmai complexitatea acestuia, care se desfășoară dincolo de frontierele finite ale operei. Blake trăiește într-o epocă în care valorile raționaliste sunt permanent zguduite, fiind înlocuite de altele noi, acestea din urmă făcând apologia
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
ipostază auctorială, fiindcă le este atribuit și rolul de creator al tex tului. Personajul narator auctorial este, de altfel, omniprezent în proza modernistă și postmodernistă, de la romanul epistolar și romanuljurnal la romanul indirect, la metaroman și la toată proza scurtă „textualistă“. Personajul narator poate fi însă și decentrat, devenind: personajnarator martor - are funcție narativă și funcție de regie, îndeplinind un rol secundar în acțiunea pe care o relatează (de exemplu, Ienache Coropcarul în Hanu Ancuței). personajnarator mesager - îndeplinește numai funcția narativă și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
perspectivă asupra textelor tradițional clasificate ca narative. În schimb, alte demersuri ar putea fi mai bine înzestrate pentru a justifica acele aspecte ale textelor narative care au fost puțin analizate în mod tradițional, în parte din cauza preponderenței unei perspective structuraliste, textualiste. Nu prea cred că ansamblul textelor predominant narative a fost suficient explorat cu ajutorul naratologiei. Din contră, cele mai multe studii ale acelor texte sînt deficiente tocmai pentru că autorii lor nu au folosit instrumente descriptive adecvate. Însă ceea ce vreau să subliniez este că
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
fi cel de la impersonalitate la implicarea unei poezii care tinde spre recuperarea realului prozaic, a oralității limbajului, în același timp devenind manifestă preocuparea autorului de a se gândi pe sine ca poezie: el ar renunța la experiența manieristă în favoarea uneia textualiste. Introducere în opera lui G. Bacovia (1979) îl impune pe F. și în ipostaza de critic literar. Interpretare personală a operei lui Bacovia, eseul redefinește „revoluția” poetică drept trecere de la „reprezentarea antropocentrică a eului liric” la „un heterocentrism de factură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287016_a_288345]
-
de pe „realitatea” exterior-referențială spre substanța însăși a verbului. „Sensul” și „emoția”, departe de a fi „anulate”, își schimbă astfel și ele calitatea, implicând aceeași dinamică a poemului ca realitate discursivă. Și dacă nu se poate susține, totuși, o perspectivă pur „textualistă” asupra poemului - căci avem de-a face și cu o conjugare de planuri ale percepției directe, cu colaje de texte „jurnalistice”, cu prelucrări metaforice ale „senzației” și, fragmentar, chiar cu acel „impresionism ordonat” pe firul, mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
se apleacă asupra faptului mărunt, a existențelor nesemnificative, a mediocrității mediilor sociale. În proza din culegerea Casa Marian Papahagi detecta „talent din abundență, imaginație, simț de observație și o capacitate de a transcrie rapid și sugestiv o imagine, îmbinând detașarea «textualistă», ce îngăduie comentariul metafictiv, și distanțarea obiectivată a naratorului stăpân pe efectele sale”. E, într-adevăr, o ilustrare a mobilității epice a autorului, care pendulează între kitsch, fantastic și intertextualism, compunând schițe și povestiri, scurte notații nervoase și bine scrise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289867_a_291196]
-
că-și selectează atent cititorii, îndepărtându-i mai întâi pe cei naivi, care confundă ficțiunea cu viața, și apoi pe cei hipersofisticați, intoxicați cu lecturi, pentru care mult mai importantă decât povestea este înscenarea ei. Avaria unei întregi ramuri (cea textualistă) a generației '80, în frunte cu regretatul Mircea Nedelciu, se datorează acestui dezechilibru între ficțiune și metaficțiune, text și intertext, referent și autoreferențialitate. Deși destul de tânăr la data debutului editorial, Răzvan Rădulescu a sesizat, o dată cu riscul ingineriei textuale, posibilitățile de
Cazul Cazane by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8627_a_9952]
-
conspectata și ea cu atenție într-o proza ce vrea să înghită, ca burtă unei balene, totul? Fără precizarea convenției narative (nici proza fantastică, nici român realist, nici narațiune SF), românul Florinei Iliș se reduce, ca substanță, la o șarada textualista care ar fi putut continua, prin acumulare de detalii, la infinit. Căci, din moment ce nu se știe niciodată cine, ce și de ce, măi toate scenele românului - unele dintre ele scrise cu nerv și cu talent - rămân suspendate într-o incoerenta cronică
Codul lui Eminescu by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4035_a_5360]
-
despre asta e vorba în ultimă instanță în eseurile lui Călin-Andrei Mihăilescu, despre răspărul tipic postmodernist, despre manifestarea în scris a unui spirit incomod, demitizant. Regăsim în textele acestui volum toate preocupările gândirii contemporane: dialectica identitate-alteritate, problematică istoriei, analiza filologica, "textualista", a amănuntului politic, sindromul postcomunist și altele. Autorul este un nietzscheean, iar în eseurile sale, scrise într-un stil poetic ce amintește de cel al filosofului german (sau, mai aproape de noi, de cel al lui Cioran), epistemologia, politică și teoria
Caragiale - "Jurnal" exegetic by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14593_a_15918]
-
în polisemia sa, în cuprinsul căreia tabla decelabilă a poeticii e doar unul din elementele constitutive. Cînd nu e doar un element indus din afară, aidoma altor factori de context, exteriori creației intrinseci! ,Poezia pură", indiferent de filiera structuralistă ori textualistă pe care sosește acum la noi, duce la acel ,néant" mallarméan, în care toate ,hazardurile" empiricului sînt anulate, adică la anularea hranei eului căruia nu-i rămîne decît a sucomba de inaniție. N-avem a face mai curînd cu o
O antologie a lui Marin Mincu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12581_a_13906]
-
rime când s-a oprit. Atunci s-a potrivit cu tine" (xxx). Nararea senzorială , incomodata de metode, tehnici și intuiții poetice, devine la Adela Greceanu un instrument de manipulare a crizelor interioare. În general, prozopoemele A.G. se dovedesc a fi parada textualista , mașina rii de circumstanță senzitiva ... Adela Greceanu, Titlul volumului meu, care mă preocupă atât de mult..., București, Ed. Eminescu, 1998,
Ringul poetic by Rodica Draghincescu () [Corola-journal/Journalistic/18070_a_19395]
-
lui Ion Barbu. Explicația e mai alambicată (p. 16), bazată pe motivul însușirii procedeelor de abolire a realului (p. 277), și nu o pot reproduce aici, dar speculația e cât se poate de puțin credibilă. După părerea mea, poezia optzecistă (textualistă, neoexpersionistă etc.) nu are nimic de a face cu poetica barbiană, orice "pulsiuni semiotice", ca definiție a generației, am vrea să mobilizăm. Mi se pare un fapt estetic (sau, mă rog, semiotic sau textualist) de domeniul evidenței. Marin Mincu realizează
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
care m-au criticat au priceput că făceam mai degrabă o adaptare decât o traducere: pentru a salva țesătura textualistă formată deseori din jocuri de cuvinte intraductibile, cream altele care nu existau în text. În cazul literaturii, să-i zicem, textualiste, nu există altă posibilitate. Știu asta de când am încercat să-l traduc în românește pe strămoșul textualiștilor, pe Raymond Roussel. Pe Laurențiu Ulici îl cunoșteam încă din anii ’60. Era atunci foarte tânăr, abia ieșit din facultate, mai tânăr chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
la) condiția literaturii, dar noutatea demersului e Îndoielnică. Viart utilizează termenul estetică de fiecare dată cînd e vorba despre redefiniri, ulterior consacrate, ale romanului, dar trece sub tăcere implicațiile avute de unele, mai mult decît decît estetici, veritabile ideologii - cea textualistă, cu precădere - asupra poeticii. Pe de altă parte, dă dovadă de superficialitate atunci cînd tot estetica este chemată În ajutor pentru a alătura, În numele “esteticilor nostalgiei”, nume ca Tournier și Echenoz, pentru a-i separa, prin aceeași cauțiune, pe Claude
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
tot respectul cuvenit Înaintașilor noștri În cercetarea temei respective; - metodele principale de cercetare diferă de la un subiect la altul și de la un domeniu la altul. Sociologia poate lucra cu metode cantitative și calitative, critica și istoria literară având alte metode (textualiste, structuraliste etc.); - eventualele dificultăți (de informare, documentare etc.). O cercetare se poate izbi de anumite dificultăți, care trebuie menționate În prefață - eventual, pentru a răspunde cu anticipație unor posibile critici. Dacă cineva ar dori să scrie un studiu despre revistele
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
datorează în primul rînd incapacității criticii de a se poziționa ca reper axiologic, de stabilitate în cernerea valorilor și de configurare a orizontului de așteptare, sau poate mai ales ca metodă de lectură rațională (cum au fost cele marxistă, structuralistă, textualistă, deconstructivistă etc.) față de critica impresionistă. De altfel, ca semn de neadaptare la realitățile timpului, principalele servicii de presă ale editurilor își au antenele îndreptate tot spre marile cotidiene (Le Monde, Le Figaro, Libération...) și spre televiziune (o men țiune a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și a retoricii textualiste 237. De altfel, întreg discursul postmodern este preocupat atât de forța și ineditul ideilor puse în discuție (retorica metafizică), cât și de modalitatea în care textele se construiesc, se leagă (intertextualitate) și comunică între ele (retorica textualistă). Credem, așadar, că aceste două orientări generale, cu performanțele lor discursive, pot da seama de dezvoltările din interiorul retoricii postmoderne. Tocmai de aceea ne vom concentra în continuare atenția pe un concept care a captivat spațiul cultural francez și care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
altă tonalitate dominantă discursivității postmoderne. Asumând discutarea retoricii în contemporaneitate pe nivelurile argumentativ, metafizic, poetic și textualist, direcțiile de cercetare din postmodernism converg către susținerea ideii conform căreia postmodernismul a contribuit, în special, la dezvoltarea retoricii metafizice și a celei textualiste. Un alt punct al analizei s-a concentrat pe discutarea conceptelor de scriitură și discurs, care au făcut carieră în special în spațiul cultural francez, înțelegerea lor fiind esențială în vederea posibilității de conceptualizare a discursului postmodern. Deși utilizarea lor în cadrul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
rațiuni evidente, politicianul moftangiu, conturat magistral în comediile și momentele caragialiene, este cvasiabsent în scrierile de până în 1989 ale acestor "simpli caligrafi"31 târgovișteni, care ignorau literatura oficială a vremii, retrăgându-se instinctual și încifrându-și revolta într-o proză subiectivă, "textualistă", ironică, parodică sau "urmuziană". Homo politicus se insinuează prin ricoșeul ironiei la Mircea Horia Simionescu, după cum remarcam în capitolul Diplomație postcaragialiană. Întrucât, printr-un procedeu al cenzurii, a fost "abil machiată în ceea ce deloc nu era și n-ar fi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]