58 matches
-
Cachafaz ăl bătrân să Îndrăznise În prag la ogeacu meu după obiceiu lui Înveterat, iar don Capitano Îl descăpățânase cu forfecica dă unghi. Am deplâns, ba bine că nu, c-o mierlise, da m-am veselit la suflet că maidanezu tigrat trecea căcălău nevoie mare În meniu nopții. Da ce mai boambă! Nici nu băgase bine mâța la burdihan, că don Capitano a dat naibii refrenele muzicale care le fredona, ca să-mi arate că se Încredea În măndel și să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de pisică. — Acum, ca ai pomenit despre asta, îmi aduc aminte că erau câteva animale domestice prin preajmă. — Deci te jucai cu pisica? Nu, nu mă jucam cu pisica. Am luat-o doar în brațe s-o mângâi puțin. Era tigrată într-un mod destul de atrăgător. I-am oferit un crenvurșt. Dar a refuzat să-l mănânce. Era o pisică cu gust și decență. — Pricepi ce încălcare serioasă a regulilor înseamnă asta, maimuțoiule? — Mi-e teamă că nu, spuse Ignatius furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
era fioros, ci trăgea doar niște lungi înjurături, nerepezindu-se încă la adversarii săi să le bea sângele. - Miliarde de planuri cincinale neîndeplinite! Catralioane de obiective proiectate în derâdere și fără clanțe la uși!! îl îngînă batjocoritor un bagaj suplu, tigrat cu dungulițe negre și argintii, ce purta numele de Relu Înmiresmatul. Arăta destul de înmiresmat. Pe piept îi clănțăneau un soi de odăjdii, iar în dreapta strângea o trestie sugerând o cârjă de prelat. Pentru cine îl implora, știa să intoneze rugăciuni
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe ce fotoliu, să și-l arunce pe hoit. Stăpâna casei își îndreptă, în jurul șoldurilor băiețești, chimonoul și, c-o sprinteneală surprinzătoare, îi pilotă până în arhipeleagul a două fotolii și a unei canapele. Toate joase, pătrățoase, comode, despicate-n buret, tigrate în bej și cărămiziu și închizînd în semicercul lor o măsuță cu picioarele scunde, amputate - măsuță de hol. - L-am cules - povesti Genel despre străinul cu care venise la ea - după niște rasteluri de la gunoaie, de pe lângă aeroport. Tăcea clește după
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sus și să-i sară-n afară, precum două gheare de mâță ieșind din pernițe. Mustățile, în furculiță, de culoare deschisă. Ochii mijiți, somnolenți, bineînțeles de motan. De motan. De felină. Adică de fiară abia semidomesticită, în fapt, semiturbată, ziua tigrat, noaptea negru. Neagră precum banda de catifea, pe care, într-un avânt de doliu și de inadecvare, una dintre surori i-o atașase peste poză, în colț. Era domnul Robin ridicol? Desigur, domnul Robin apărea, cu insistență, drept un temeinic
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cei mai mulți nu reușesc să iasă din sine. Rainer spune: nu din sine, fiindcă omul are nevoie de un partener, de un tu. Partenerul este el, tu‑ul este Sophie. El spune nu, iar fără acest partener ești singur. O pisică tigrată se furișează la deal ca să pândească o gaură de șoarece. Anna cântărește scurt ideea de‑a ucide și pisica, dar n‑o face pentru că e slăbită din cauza vomatului. Își mușcă încheietura mâinii până aproape că‑i dă sângele. Rainer îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a porni să explorez clădirile de unul singur: nu uitam niciodată să arunc o privire vițeilor - animalele mele preferate - și să mă cațăr pe clăile de fân din fundul celui mai mare hambar, unde erau întotdeauna o mulțime de pisici tigrate slabe și adormite. Mă întindeam pe fân lângă ele, nedumerit de misteriosul mecanism al torcăitului lor și hipnotizat de rânjetul impenetrabil care mă făcea să le invidiez pentru visele lor. Pe atunci, eram îndrăgostit de o fată pe nume Susan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
avut. ...Cred, însă, că de la postul de radio s-a molipsit de jurnalism (contra jurnalismului n-avem vaccin și nici praf de purici, dar nici nu ne trebuie pentru că jurnalismul nu vrem să-l stârpim). Ticuță-Suflețel are spinarea tigrată, o coadă stufoasă, ca de veveriță, botul, burta și picioarele - albe ca zăpada. Pe bot are un triunghi alb perfect. Îi plac trei cuvinte: „Da!”, „Așa!” și „Bravo!” Protestează când aude: „Nu!”, „Dă-te jos!” sau „Nu-i voie!”. Atunci
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]