11 matches
-
și aruncau cepurile cît colo, împroșcînd sîngele Domnului pe jos. Umblai prin cramă cu cizme de cauciuc, ca la inundație. Dacă se lua vreun cîne după tine și linchea de pe jos, cădea lat acolo și trebuia să-l apuci de tohoarcă și să-l zvîrli afară, ca să nu te împiedici de el, că și așa de-abia te tîrîiai tu. Orișicît, cînele are patru labe, dar ce te faci tu, biet om, cu numa' două, fărădecît să te pui pe brînci
CÂND S-O FĂCUT POAMA de RADU PĂRPĂUŢĂ în ediţia nr. 372 din 07 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Cand_s_o_facut_poama.html [Corola-blog/BlogPost/348219_a_349548]
-
chinuiește și nu poate muri: o fi fiind în perină o pană de pasere necurată. Moș-Vasile, una din rudele băiatului: Om voinic, care, după o dragoste, s-a dus în ciobănie ș-apoi s-a întors cu obiceiuri de cioban, tohoarcă și bucium. MOȘ-BREBU7 1. Mă întâlnesc cu el dimineața la iaz. Nu trage peștele și stăm de vorbă. Despre întâmplarea cu baba care secera în genunchi. Despre viața lui: e dascăl, cântăreț la o biserică, face versuri, a citit literatură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
vorbiți, mon-cher ami; vai de mine? Cum frumos Chișinăul? Doar nu l-am văzut și eu la 1870, când m-am măritat? Era, la Cotnari, un om, proprietar de oi multe, care le îngrijea el singur stând în mijlocul ciobanilor, cu tohoarca pe el și cu jechila pe magar, poposind unde ajungea, cu câni vrednici și buni, despre care se spunea că "știe să lege gura lupilor", deoarece niciodată dihăniile nu-i stricau turma. Însă, adăogeau oamenii, când a muri au să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de pahare, farfurii, cuțite, cuțitașe, lingurițe, lopățele, cești și toate câte nici nu-ți mai trăznesc prin minte. Du pe acești oameni în pustietățile Călimanilor la noi și dă-le numai un ceaun, o custură, amnar și iască, baltag și tohoarcă, și lasă-i să se descurce. Să văd cum au să facă foc, cum să-și gătească masa, casa și culcușul. A face un foc sub streșina pădurii când stropește o leacă de ploaie de toamnă cu vânt rece e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
prepelicar capău (bogăție) pisică pisoi mâță, motan, mâțoc. colțun ciorapi palmă (om) labă (animal) brâncă (urs) căngi și ghiare poamă, perjă, .............., bardacă (Moldova) corcodușe (distincte) prune (Muntenia) corcodușe arbore, copac, pom la Buc. numai pom bundă pieptar cojocel cojoc sarică tohoarcă; cațaveică scurteică; dulamă suman. hulub porumb (popușoi, cucuruz) caras caracudă 22 Iulie. Pescarul cel cu nas mare ahotnic de undiță care cunoaște o baltă de apă dulce și grozav ar vrea să mă însățească acolo. A trecut Petru Groza pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
strângea la un loc de frica iernii. Vântul cel rău parcă-i răscolise pe toți. Umblau în toate părțile în sara asta de început de iarnă, vorbeau mai vioi, strigau și-și chemau cânii prin viscol. Niță Lepădatu își întoarse tohoarca cu mițele în afară, trecu pe lângă rândul lung de vite, să vadă dacă stau în liniște, după aceea fluieră pe Sărmanu, cânele adus de flăcăuașii care erau sub privegherea lui. Scoase din glugă o bucată mare de mămăligă și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
își aducea aminte și de când își petrecea zilele slujind la vite boierești, fiorurile iernii îi strecurau neliniște în suflet. Simțea ceva aspru - ca un murmur de dușmănie suflat de pe alte tărâmuri. Hai, Sărmanule, la bordeie... vorbi el cătră câne. Cu tohoarca mițoasă în spate și cu cânele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea fulgilor. Luminile de la vizuinile omenești abia licăreau. Intră în bordeiul moșnegilor, se așeză pe laiță, lângă foc; cânele i se culcă la picioare. Stătu acolo o vreme pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și duduind prelung; gazornița fâlfâi, aproape să se stingă. Vătaful se sculă în picioare și-și căută căciula și harapnicul. Mă duc să văd ce mai este pe-afară, zise el. — Merg și eu... vorbi Niță trăgându-și pe umeri tohoarca. M-or fi așteptând băieții... Cum ieșiră, îi biciui viscolul în față; apoi mai la larg îi învălui un vârtej des și aprig. —Ei, drăcia dracului! strigă Faliboga scuipând, îmi intră și-n gură!... Niță își strânse mai bine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la locul unde-și avea de obicei culcușul. Avea acolo o pușcă de mult încărcată; dar el mai mult se bizuia pe buzduganu-i de alamă. Îl scoase și-l așeză să-i fie la îndemână; apoi se lăsă jos în tohoarcă. Stătu așa mult, gândindu-se. N-avea somn, și-n juru-i fierbeau vecinătățile. Se gândi o vreme la întâmplări din copilărie, la viața petrecută pe lângă străini. Nici de tată, nici de mamă nu-și aducea aminte, și parcă-i cântau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răgușit: — Măi oameni buni, măi! n-auziți, măi! Îi veni un gând apoi; își smunci pușca din spate și slobozi de două ori. Detunăturile se amestecară cu clocotul viforniții. Iar se plecă, scurmând cu mânile, până ce, gâfâind cu desnădejde, simți tohoarca, și subt ea trupul cald al lui Lepădatu. - Singur se năcăji și-l trase la o parte; îl acoperi cu cojocul, după aceea se năpusti la Alba, și călare, alergând printre bordeie, începu a chema cu vocea-i grozavă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se desprimăvăreze, neastâmpărul din iarnă parcă îl mai lăsase puțin, dar în schimb copilul refuzase să mai doarmă în casă cu toți ceilalți și se strămutase cu tot calabalâcul în fânar, unde dormea învelit cu cojoace vechi și cu o tohoarcă ciobănească pe deasupra cojoacelor... Zadarnice fuseseră rugămințile și amenințările. Din fânar nu se mai lăsase drăcuciul dat jos, rânduindu-și viața așa cum îl ducea pe el mintea... Se scula de cum se crăpa de ziuă și se apuca să scârțâie a jale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]