71 matches
-
schisma din 1054, cele două Biserici s-au dispus în ordine de bătaie în spatele a două teologii „luptătoare”: a sfântului Toma D’Aquino și a sfântului Grigore Palamas. Afirmarea propriei identități, catolice sau ortodoxe, este totuna cu a fi partizanul tomismului sau palamismului. Monografia lui Stăniloae din 1938222 cuprinde două părți: prima reprezintă un lung studiu, de aproape două sute de pagini, despre „viața și învățătura lui Palamas”, în vreme ce a doua propune traducerea a patru tratate împotriva lui Varlaam și Akindin. Tonul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
rădăcinile ei dogmatice, spirituale și liturgice. Neafișând nici o intenție polemică și cu atât mai puțin „novatoare” (în acest sens a fost deformat ulterior), Conciliul încheie totuși o perioadă nefastă (dar necesară, întrucât era impusă de contextul vremii), dominată de un tomism dogmatizat, steril, caricatural. După Vatican II, Biserica intră din nou în rezonanță cu lumea și cu istoria lumii noastre, deschizându-se, în același duh patristic, atât spre celelalte religii, cât și spre curentele pe care până atunci le tratase cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de altă parte, la marxismul althusserian. În 1937, Yves Congar publică o carte de pionierat în materie de ecumenism, Chrétiens désunis, și tot în același an apare manifestul lui Marie-Dominique Chenu, Une école de théologie: le Saulchoir, care vizează reformarea tomismului din interior. Deși situabil la „stânga”, cu alunecări uneori agasante spre zona politică, Chenu rămâne unul dintre cei mai interesanți reformatori ai secolului XX și una dintre vocile ascultate în timpul Conciliului Vatican II239. Întorcându-ne acum la cartea lui Henri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
stranie”, chiar la limita „ereziei”, în contextul teologic al anilor ’30-’50. Atrăgând atenția asupra acestui caracter istoric, temporal și dinamic, De Lubac provoacă și interpelează teologia metafizică oficială, care, prin simplificări pe cât de nejustificate, pe atât de drastice, impusese tomismul (simplificat) ca unică metodă de captare și înțelegere a datelor Revelației. Dintr-odată, Biserica, așa cum o „reinventează” De Lubac plecând de la Părinți, nu mai este o „supernova” idealizată, aflată în opoziție radicală cu „lumea”, ci redevine „sufletul însuși al lumii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
convenit că, deși el nu credea că între Dante și Abu-l Ala’ al-Ma’arri (care descrisese cu câteva sute de ani înainte călătoria unui poet prin Infern și Paradis) ar fi putut exista o legătură directă, în mod cert tomismul păstrase amprenta filozofiei arabe, iar Dante era un știutor al acestuia. Și considera probabilă ideea că, datorită lui Brunetto Latini, Dante ar fi cunoscut Liber Scalae, despre ascensiunea la cer a Profetului Muhammad, care circula într-o versiune latină. M-
Transparentă, aspră, vie: traducerea Infernului în hermeneutica lui Marian Papahagi by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4720_a_6045]
-
Anonim și de edificarea unei metafizici românești „din superstițiile folclorice, din miturile indiene și din ereziile creștine, toate elemente antiortodoxe ... o metafizică a babelor vrăjitoare sau un galimatias crișnamurtic, cum este teosofia”. Atacat în Gândirea în anul 1943 este și tomismul catolic ca falsă „filozofie creștină” în numele autenticei „metafizici ortodoxe” (susținute în eseurile lui P.P. Ionescu). Nichifor Crainic se înconjoară tot mai mult de teologi și își publică ritmic prelegerile inaugurale pe teme de actualitate către studenții teologi („Despre demofilie”, în
DESPRE NICHIFOR CRAINIC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 255 din 12 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/352539_a_353868]
-
1941, „Providența divină în istorie” și „Colaboratorii lui Hristos”, în anul 1942, sau „Ortodoxia română ca funcțiune europeană”, în anul 1944). Este susținut de teologi ca T.M. Popescu („De la Nero la Stalin”, în 1942) sau Emilian Vasilescu („Prietenii români ai tomismului” și „Pentru ce tomismul nu este filozofie creștină”, în anul 1942, sau „Tradiționalism ortodox și raționalism dizolvant”, în anul 1943). Părintele Profesor Dumitru Stăniloae colaborează și el constant cu eseuri pur teologice („Despre dogmă” și „Temeiurile eterne ale mântuirii”, în
DESPRE NICHIFOR CRAINIC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 255 din 12 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/352539_a_353868]
-
istorie” și „Colaboratorii lui Hristos”, în anul 1942, sau „Ortodoxia română ca funcțiune europeană”, în anul 1944). Este susținut de teologi ca T.M. Popescu („De la Nero la Stalin”, în 1942) sau Emilian Vasilescu („Prietenii români ai tomismului” și „Pentru ce tomismul nu este filozofie creștină”, în anul 1942, sau „Tradiționalism ortodox și raționalism dizolvant”, în anul 1943). Părintele Profesor Dumitru Stăniloae colaborează și el constant cu eseuri pur teologice („Despre dogmă” și „Temeiurile eterne ale mântuirii”, în anul 1941, „Considerații în legătură cu
DESPRE NICHIFOR CRAINIC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 255 din 12 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/352539_a_353868]
-
Anonim și de edificarea unei metafizici românești „din superstițiile folclorice, din miturile indiene și din ereziile creștine, toate elemente antiortodoxe ... o metafizică a babelor vrăjitoare sau un galimatias crișnamurtic, cum este teosofia”. Atacat în Gândirea în anul 1943 este și tomismul catolic ca falsă „filozofie creștină” în numele autenticei „metafizici ortodoxe” (susținute în eseurile lui P.P. Ionescu). Nichifor Crainic se înconjoară tot mai mult de teologi și își publică ritmic prelegerile inaugurale pe teme de actualitate către studenții teologi („Despre demofilie”, în
„PRO MEMORIA ?' ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” NICHIFOR CRAINIC ?' TEOLOGUL MISIONAR PRINTRE INTELECTUALI, APOLOGETUL ORI PROPOV? de STELIA [Corola-blog/BlogPost/343135_a_344464]
-
1941, „Providența divină în istorie” și „Colaboratorii lui Hristos”, în anul 1942, sau „Ortodoxia română ca funcțiune europeană”, în anul 1944). Este susținut de teologi ca T.M. Popescu („De la Nero la Stalin”, în 1942) sau Emilian Vasilescu („Prietenii români ai tomismului” și „Pentru ce tomismul nu este filozofie creștină”, în anul 1942, sau „Tradiționalism ortodox și raționalism dizolvant”, în anul 1943). Părintele Profesor Dumitru Stăniloae colaborează și el constant cu eseuri pur teologice („Despre dogmă” și „Temeiurile eterne ale mântuirii”, în
„PRO MEMORIA ?' ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” NICHIFOR CRAINIC ?' TEOLOGUL MISIONAR PRINTRE INTELECTUALI, APOLOGETUL ORI PROPOV? de STELIA [Corola-blog/BlogPost/343135_a_344464]
-
istorie” și „Colaboratorii lui Hristos”, în anul 1942, sau „Ortodoxia română ca funcțiune europeană”, în anul 1944). Este susținut de teologi ca T.M. Popescu („De la Nero la Stalin”, în 1942) sau Emilian Vasilescu („Prietenii români ai tomismului” și „Pentru ce tomismul nu este filozofie creștină”, în anul 1942, sau „Tradiționalism ortodox și raționalism dizolvant”, în anul 1943). Părintele Profesor Dumitru Stăniloae colaborează și el constant cu eseuri pur teologice („Despre dogmă” și „Temeiurile eterne ale mântuirii”, în anul 1941, „Considerații în legătură cu
„PRO MEMORIA ?' ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” NICHIFOR CRAINIC ?' TEOLOGUL MISIONAR PRINTRE INTELECTUALI, APOLOGETUL ORI PROPOV? de STELIA [Corola-blog/BlogPost/343135_a_344464]
-
oficială a filosofiei îl ignoră. Uneori îl citează vag, doar pentru a reține numele călugărilor radicali și de a recicla mișcarea într-un tablou al epocii intelectuale în care-i pus în rând cu alte sensibilități - realism, nominalism, occamism, averroism, tomism... Frații și Surorile Spiritului Liber desemnează un anumit număr de bărbați și de femei care propovăduiesc într-o relativă clandestinitate - este de înțeles... - vreme de patru secole: din secolul al XIII-lea de la Sfântul Bonaventura până în secolul al XVI-lea
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
neobișnuit, totuși, pentru acest tânăr cu rădăcini oltenești care vrea să se instruiască temeinic și în economie. Obține în 1927 diploma de studii superioare de doctorat în științele politice și economice. Cam tot atunci ține o conferință publică cu tema Tomism și augustinism în filosofia creștină sau face însemnări pe marginea mișcării artistice franceze. V. vrea să devină un spirit interdisciplinar și nu-și refuză, nici acum, nici mai târziu, vreun domeniu de cercetare. Are un gust enorm al cuprinderii și
VULCANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290666_a_291995]
-
schisma din 1054, cele două Biserici s-au dispus În ordine de bătaie În spatele a două teologii „luptătoare”: a sfântului Toma D’Aquino și a sfântului Grigore Palamas. Afirmarea propriei identități, catolice sau ortodoxe, este totuna cu a fi partizanul tomismului sau palamismului. Monografia lui Stăniloae din 1938 cuprinde două părți: prima reprezintă un lung studiu, de aproape două sute de pagini, despre „viața și Învățătura lui Palamas”, În vreme ce a doua propune traducerea a patru tratate Împotriva lui Varlaam și Akindin. Tonul
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
rădăcinile ei dogmatice, spirituale și liturgice. Neafișând nici o intenție polemică și cu atât mai puțin „novatoare” (În acest sens a fost deformat ulterior), Conciliul Încheie totuși o perioadă nefastă (dar necesară, Întrucât era impusă de contextul vremii), dominată de un tomism dogmatizat, steril, caricatural. După Vatican II, Biserica intră, din nou, În rezonanță cu lumea și cu istoria lumii noastre, deschizându-se, În același duh patristic, atât spre celelalte religii, cât și spre curentele pe care, până atunci, le tratase cu
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
de altă parte, la marxismul althusserian. În 1937, Yves Congar publică o carte de pionierat În materie de ecumenism, Chrétiens désunis, și tot În același an apare manifestul lui Marie-Dominique Chenu, Une école de théologie: le Saulchoir, care vizează reformarea tomismului din interior. Deși situabil la „stânga”, cu alunecări uneori agasante spre zona politică, Chenu rămâne unul dintre cei mai interesanți reformatori ai secolului XX și una din vocile ascultate În timpul Conciliului Vatican II. Întorcându-ne acum la cartea lui Henri
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
dar destul de „stranie”, chiar la limita „ereziei”, În contextul teologic al anilor 1930-1950. Atrăgând atenția asupra acestui caracter istoric, temporal, dinamic, De Lubac provoacă și interpelează teologia metafizică oficială care, prin simplificări pe cât de nejustificate, pe atât de drastice, impusese tomismul (simplificat) ca unică metodă de captare și Înțelegere a datelor Revelației. Dintr-odată, Biserica, așa cum o „reinventează” De Lubac plecând de la Părinți, nu mai este o „supernova” idealizată, aflată În opoziție radicală cu „lumea”, ci redevine „sufletul Însuși al lumii
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
scoaterea la lumină a bogățiilor tradiției patristice sau efortul de a găsi o formulare Întinerită sunt Însoțite de o evidentă depreciere a teologiei scolastice”. Or, după criza „modernistă” de la sfârșitul secolului al XIX-lea și Începutul secolului XX, Vaticanul impusese tomismul ca „doctrină oficială”. În Angelicum, octombrie-noiembrie, pp. 126-145. Aceleași reproșuri apar În articolul lui Labourdette: „Misterele subiectivității interesează mai mult decât adevărul impersonal” (ibid., p. 360). Sau, două pagini mai departe (p. 362): „Pseudofilozofia pe care o inspiră, inconștient, metodele
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
să se dezvolte datorită învățămîntului pozitivist al lui Leon al XIII-lea și avea drept scop recucerirea societății. O serie de enciclice au stabilit condițiile: o piatră de temelie a fost pusă în 1879 prin Aeterni Patris, care făcea din "tomism" baza învățămîntului în seminarii, baza teologică pentru recîștigarea societății lui Christos; la 29 iunie 1881, Diuturnum illud, privind originea puterii și a societății; 1 noiembrie 1885, Immortale Dei, despre organizarea creștină a Statului; 20 iunie 1888, Libertas praestantissimum despre libertăți
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și federativă. Se observă un du-te-vino permanent între partidele autonome, dar de inspirație creștină, și instituția ecleziastică prin magisteriul ei, nefiind însă posibilă reducerea gîndirii creștin-democrate la aceasta din urmă. Dar aportul major al Bisericii în democrația creștină îl constituie tomismul, a cărui importanță trebuie evidențiată în gîndirea catolică a secolului al XX-lea, după enciclica din 1879, Aeterni Patris. Nu problema dificultății răspîndirii și înfloririi acesteia în secolul al XIX-lea, a afirmării prin Leon al XIII-lea și răspîndirii
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
-lea, a afirmării prin Leon al XIII-lea și răspîndirii în cadrul seminariilor este importantă aici, ci importanța lecturii politice a Sumei teologice a Sfîntului Toma de Aquino, canonizat în 1323 și făcut Învățător al Bisericii în secolul al XVI-lea. Tomismul pune bazele deosebirii între domeniul natural și cel supranatural: rațiunea umană poate, independent de revelația supranaturală, să elaboreze sistemul de organizare al societății. Jacques Maritain a făcut deosebirea fundamentală între "acțiunea creștină" și "acțiunea în calitate de creștin", iar Luigi Sturzo între
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și cel supranatural: rațiunea umană poate, independent de revelația supranaturală, să elaboreze sistemul de organizare al societății. Jacques Maritain a făcut deosebirea fundamentală între "acțiunea creștină" și "acțiunea în calitate de creștin", iar Luigi Sturzo între valoarea autonomă și laică a politicii. Tomismul este o bază teologică a acțiunii creștin-democrate în cadrul politicii. Personalismul În politica creștin-democrată referința la personalism este o constantă. Apărut în anii 1930, cînd Europa cunoștea o teribilă criză a valorilor și a civilizației, ca reacție împotriva dezumanizării relațiilor dintre
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
RRH, XI, 3, 1972, București, pp. 369-397. Idem, Instituțiile statelor românești de sine stătătoare, în vol. "Constituirea statelor feudale românești", Edit. Academiei R.S.R., București, 1980, pp. 209-250. Gergely, András, Istoria Ungariei, Asociația Culturală Haáz Rezsö, Odorheiul Secuiesc, 1993. Gilson, Etienne, Tomismul, Humanitas, București, 2002. Gionea, Vasile, Sur les institutions (Définition, objectifs, caractéristiques, but), în Recherches, XV, Bucarest, 1990, pp. 39-45. Idem, La désagrégation des communautés rurales en Valachie et en Moldavie, Recherches, IV, București, 1980, pp. 20-21. Idem, Aspects de certaines
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
a fost tradusă din limba greacă în 1260, la insistențele lui Toma d'Aquino. 18 Lucrarea sa de referință De regno este considerată de mulți autori ca fiind "expresia cea mai desăvârșită a artei guvernării în Evul Mediu". Etienne Gilson, Tomismul, Humanitas, București, 2002, p. 540-542. Pentru o analiză critică a operei lui Toma d'Aquino cu privire la artele guvernării, a se vedea: M. Senellart, op. cit., pp. 157-175. 19 Gh. I. Brătianu, op. cit., pp. 72-73. 20 Pentru amănunte în acest sens: Gh.
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
dintre curentele sale de gîndire cele mai originale, nominalismul, este animat eminamente de critica rațională a posibilității categoriilor generale ale rațiunii de a surprinde realul, care este întotdeauna unic și particular. Un alt curent de gîndire, care se dezvoltă odată cu tomismul, are la bază strădania intensă de a face coerentă una pentru cealaltă rațiunea aristotelică și teologia creștină. Asistăm așadar în Evul Mediu la dezvoltarea unei rațiuni constructive și a unei rațiuni critice. Însă rațiunea critică nu afectează Credința, ci dimpotrivă
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]