KorAP: Find »[drukola/base=topicalizare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

52 matches

Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748

care se constată, adică la nivelul grupului de cuvinte. Sau poate deveni funcțional în discurs ceea ce în limba nu este în mod obiectiv distinctiv: o anumită ordine a cuvintelor poate fi folosită pentru diverse forme de "punere în relief" sau "topicalizare": Șindrila o zboară vîntul. Pe Florica o alege Ion. Lacul codrilor albastru/Nuferi galbeni îl încărca. Așadar, conchide Coșeriu, "Une linguistique idéelle de l'ordre des mots devrait, par conséquent, étudier ce phénomène (dans le sens établi ci-dessus) dans la

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

1. Ipoteza lui Moro (1991, 1997, 2000) pentru italiană 3.2.2. Ipoteza lui Costa (2004) pentru portugheză 3.3. Două ipoteze pentru acordul din română 3.3.1. Ipoteza acordului cu termenul cel mai marcat 3.3.2. Ipoteza topicalizării 4. Acordul în structurile copulative scindate și pseudoscindate în română. Ipoteza focalizării 5. Concluzii Capitolul 6. ACORDUL SINTAGMELOR COORDONATE 1. Structura sintagmei coordonate 1.1. Tipuri semantice de coordonare 1.2. Statutul sintactic și structura sintagmei coordonate 1.3. Trăsăturile

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
de dislocare: (i) Prepoziția partitivă și N2 pot avansa într-o poziție topicalizată, la stânga enunțului. Acordul are aceleași realizări ca în structura fără dislocare, pentru că sintagma partitivă este "întreagă" în momentul în care se face acordul verbului-predicat. Fie dislocarea și topicalizarea se produc într-o fază ulterioară stabilirii relației de acord, fie sintagma partitivă este reconstituită mental de vorbitor în momentul stabilirii acordului: (75) a. Dintre studenții străini, ??a luat / au luat bursă o parte. b. Dintre studenții care s-au

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
română subiectul nu este neapărat într-o poziție de Spec,IP preverbal. Subiectul poate sta în diverse poziții (Spec,Focus, Spec,Topic). Spre deosebire de engleză, în română, acordul nu se face neapărat cu nominalul din Spec,IP. 3.3.2. Ipoteza topicalizării Această ipoteză a fost utilizată destul de frecvent în literatura de specialitate, pentru structurile specificaționale (cf. Heycock, 2009). Conform acestei ipoteze, N1 nu se ridică în poziția de subiect, ci într-o poziție de topic. Aceasta este deasupra proiecției GFlex, astfel încât

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
niște trandafiri. b. Ceea ce mă deranjează la vecini sunt / ??este zgomotele. c. Ceea ce vreau să vizitez ?e / ?sunt muzee și expoziții. Pentru a explica acordul cu N2, se pot adopta ambele ipoteze de mai sus (cf. 3.3.): (i) Ipoteza topicalizării, la fel ca în cazul structurilor specificaționale. Prima secvență se află într-o poziție de topicalizare, în afara domeniului unde se stabilește acordul (GFlex). (ii) Ipoteza acordului cu cel mai marcat termen. N2 este termenul mai marcat morfosintactic. În prima parte

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
e / ?sunt muzee și expoziții. Pentru a explica acordul cu N2, se pot adopta ambele ipoteze de mai sus (cf. 3.3.): (i) Ipoteza topicalizării, la fel ca în cazul structurilor specificaționale. Prima secvență se află într-o poziție de topicalizare, în afara domeniului unde se stabilește acordul (GFlex). (ii) Ipoteza acordului cu cel mai marcat termen. N2 este termenul mai marcat morfosintactic. În prima parte a structurii pseudoscindate avem o relativă introdusă prin ceea ce, care s-ar acorda la persoana III

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
și ceață. (36) a. *Sunt frig în nordul Moldovei și caniculă în București. b. E frig în nordul Moldovei și caniculă în București. Topica obișnuită a acestor construcții este V-S. O topică de tipul S-V prezintă diferențe de topicalizare: (37) a. E secetă și foamete în nordul Moldovei, din cauza schimbărilor climatice. b. Secetă și foamete e în nordul Moldovei, din cauza schimbărilor climatice. După cum se poate vedea în (37b) și (34b), acordul se face la singular și dacă subiectul este

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780

operații menționate: reîncadrarea. În funcție de gradul de interferență dintre un textem și coreferenții săi, putem distinge trei subtipuri de reîncadrare a unităților "discursului repetat": reîncadrarea "slabă", reîncadrarea "forte" și reîncadrarea absolută. La acestea se adaugă, însă, o situație specială, și anume topicalizarea. Vom și începe cu aceasta din urmă. 2.2. Topicalizarea desemnează procesul prin care un anumit sens, pe care un autor l-a asociat unei forme deja existente în limbă sau unei forme noi, create de el însuși, se impune

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
și coreferenții săi, putem distinge trei subtipuri de reîncadrare a unităților "discursului repetat": reîncadrarea "slabă", reîncadrarea "forte" și reîncadrarea absolută. La acestea se adaugă, însă, o situație specială, și anume topicalizarea. Vom și începe cu aceasta din urmă. 2.2. Topicalizarea desemnează procesul prin care un anumit sens, pe care un autor l-a asociat unei forme deja existente în limbă sau unei forme noi, create de el însuși, se impune în uzul public fără a fi (încă) recunoscut ca atare

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
limbă sau unei forme noi, create de el însuși, se impune în uzul public fără a fi (încă) recunoscut ca atare de către dicționarele de specialitate (ca indicatoare ale competenței "idiomatice"). Neincluderea în dicționare constituie o condiție sine qua non a topicalizării; altfel, sensul respectiv ar înceta să mai indice un fenomen diasemic și ar deveni "fapt de limbă". Cealaltă condiție o reprezintă însăși noutatea sensului, care diferențiază topicalizarea de o simplă greșeală de exprimare. Astfel, fierăstrău sau pireu nu pot fi

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
ale competenței "idiomatice"). Neincluderea în dicționare constituie o condiție sine qua non a topicalizării; altfel, sensul respectiv ar înceta să mai indice un fenomen diasemic și ar deveni "fapt de limbă". Cealaltă condiție o reprezintă însăși noutatea sensului, care diferențiază topicalizarea de o simplă greșeală de exprimare. Astfel, fierăstrău sau pireu nu pot fi considerate fenomene topice, deoarece ele nu aduc nimic nou în raport cu semnificațiile unor lexeme recunoscute deja ca "fapte de limbă"387: ferăstrău și piure. În schimb, forme precum

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
sensului, deoarece, datorită operei caragialiene și figurii lui Pristanda, termenul amintit s-a îndepărtat deja de sensul de bază al paronimului său (= "salariu", "retribuție"), ajungând să desemneze un "venit de proveniență ilicită". Din punctul de vedere al lingvisticii "discursului repetat", topicalizarea constituie un fenomen de frontieră. Pe de o parte, topicalizările nu reprezintă "colocații", adică "îmbinări de cuvinte", de vreme ce ele se exprimă printr-un singur cuvânt, a cărui accepțiune nu este încă recunoscută ca atare în dicționarele "idiomatice". Pe de altă

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
amintit s-a îndepărtat deja de sensul de bază al paronimului său (= "salariu", "retribuție"), ajungând să desemneze un "venit de proveniență ilicită". Din punctul de vedere al lingvisticii "discursului repetat", topicalizarea constituie un fenomen de frontieră. Pe de o parte, topicalizările nu reprezintă "colocații", adică "îmbinări de cuvinte", de vreme ce ele se exprimă printr-un singur cuvânt, a cărui accepțiune nu este încă recunoscută ca atare în dicționarele "idiomatice". Pe de altă parte, topicalizările sunt cuvinte care, în pofida reticenței gramaticilor normative, beneficiază

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
un fenomen de frontieră. Pe de o parte, topicalizările nu reprezintă "colocații", adică "îmbinări de cuvinte", de vreme ce ele se exprimă printr-un singur cuvânt, a cărui accepțiune nu este încă recunoscută ca atare în dicționarele "idiomatice". Pe de altă parte, topicalizările sunt cuvinte care, în pofida reticenței gramaticilor normative, beneficiază de o imensă popularitate în vorbirea individuală: ele reprezintă (cel puțin deocamdată) unități de "discurs repetat" ale căror sensuri nu au devenit încă o parte a repertoriului "comun" al limbii, ci funcționează

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
pe forumul cotidianului o controversă între userii "Alex" și "caragiale" cu privire la caracterul (ne)intenționat al utilizării textemului respectiv de către autorul articolului (v. http://www.ziarul de iasi.ro/economic/boc-vrea-sa-ii-reduca-salariul-cumnatului-lui-geoana-de-20- de-ori~ni656q). De asemenea, trebuie precizat că, în afara acestor topicalizări, termenul renumerație continuă să apară în discursul public actual și ca parte integrantă a textemului famelie mare, renumerație mică, după buget (v. Marius Daea, "Familii numeroase, renumerații după bugetul afacerii", în Ghimpele de Iași, http://iasi.ghimpele.ro/index.php

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
ca textem ce exploatează semantismul injonctiv-contradictoriu al componentelor sale. 3.4.1. În discursul public românesc actual, textemul lui Farfuridi a cunoscut o popularitate considerabilă, confirmată de o serie de "repetări" care atestă o evidentă diversitate funcțională. Astfel, pe lângă numeroasele topicalizări, reîncadrări (inclusiv reîncadrări absolute, provocate de inițiativele de revizuire a Constituției României din ultimul sfert de secol) și modificări ale textemului, întâlnim în discursul contemporan și felurite cazuri de dezvoltare, care vizează, concomitent sau separat, toate cele trei funcții ale

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
tu ca un om mare"), precum și numeroase segmente coreferențiale. 4. Creația de sens în discursul "informativ" 4.1. Pe baza cazurilor analizate, putem conchide că, în textele "informative", creativitatea textemelor se reliefează prin două tipuri de operații: reîncadrarea și reconfigurarea. Topicalizarea reprezintă, după cum am putut vedea, un caz-limită, pe care Coșeriu nu-l recunoaște ca "discurs repetat"395, dar care pune și el în lumină faptul că, în domeniul discursiv-textual, creativitatea nu rezultă din caracterul "deviant" al expresiilor lingvistice. 4.2

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
paradigmatice" (modificarea, dezvoltarea și compunerea) într-o ordine crescătoare, de la simplu la complex. În ceea ce privește configurarea discursivă a textemelor, am încercat, de-a lungul capitolului de față, să urmăm un parcurs similar: cele șapte (sub)tipuri de transformare a textemelor caragialiene (topicalizarea, cele trei moduri de reîncadrare, modificarea, dezvoltarea și compunerea) alcătuiesc un șir ierarhic ascendent, în cadrul căruia orice procedeu de ordin "inferior" poate contribui la operaționalizarea unui procedeu de ordin "superior". Astfel, reîncadrarea "absolută" include reîncadrarea "forte", dezvoltarea înglobează fatalmente modificarea

[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

românei literare a unei gramatici V2 relaxate (în sensul definit de Ledgeway 2007), specifică varietăților romanice vechi. Acest tip de sistem gramatical este caracterizat de deplasarea (ridicarea) verbului în domeniul complementizatorului (proiecția FIN(IT)), v. §2.2 infra), asociată cu topicalizarea / focalizarea opțională a unui constituent / a mai mulți constituenți la stânga verbului. Principalele (dar nu singurele) fapte care ne conduc spre această concluzie sunt: (i) asimetria propoziție principală / propoziție subordonată (completivă sau relativă) (v. Salvi 2001 asupra coexistenței a două tipare

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
sarda veche). Conceptul de gramatică / sistem V2 a fost propus inițial de den Besten (1983) în analiza limbilor germanice (în special neerlandeza și germana); în sistemele V2, în propozițiile principale, verbul se deplasează în domeniul complementizatorului, deplasare obligatoriu asociată cu topicalizarea / focalizarea unui constituent la stânga verbului, verbul ajungând astfel să ocupe poziția a doua în propoziții principale (neinterogative). Ledgeway (2007: 122-123) arată că, din punct de vedere tipologic, există două tipuri de sisteme V2: sisteme V2 stricte (neerlandeza, germana, franceza veche

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
germană, Müller (1998: 6) insistă asupra faptului că "VP-topicalization [...] is necessarily preceded by a scrambling operation that moves NP2 (das Buch ('the book'))8 out of the VP". De altfel, Müller (1998) face predicția că limbile care prezintă strategia de topicalizare a VP-ului prin remnant movement prezintă și regula de scrambling 9 care garantează că argumentul intern este deplasat din VP înainte ca deplasarea VP să se inițieze 10, o corelație care merită reținută și care va fi verificată în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
să subliniem că, în afara verbelor tranzitive și inaccuzative, celelalte clase nu întâmpină această problemă a "evacuării" VP. De asemenea, tipul de deplasare XP pe care îl avem în vedere este deplasarea specificator - la - specificator a VP (pe modelul operațiunilor de topicalizare VP / vP de la Müller 1998, 2004 i.a.), nu deplasări generalizate complement - la - specificator de tipul celor care funcționează în derivarea complexelor verbale (pe modelul Koopman și Szabolcsi 2000); acest al doilea tip de derivări necesită, într-adevăr, un proces

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
studiul asupra românei al Gabrielei Alboiu (1999), Gallego (2012) analizează derivarea propozițiilor VOS și VSO în limbile romanice. În ce privește derivarea sintactică a propozițiilor VOS, Gallego examinează propunerile anterioare - derivare printr-un proces de object shift (Ordóñez) (22), respectiv derivare prin topicalizarea VP (Belletti, Zubizarreta) (23) - și arată că ambele procese sunt, de fapt, disponibile în limbile romanice, însă nu simultan în aceeași limbă. Derivarea prin object shift (22) presupune ca obiectul să fie extras din grupul verbal și deplasat într-o

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
object shift (22) presupune ca obiectul să fie extras din grupul verbal și deplasat într-o poziție din periferia propozițională internă (periferia vP), la stânga subiectului in situ (Spec, vP), respectiv la dreapta verbului deplasat în domeniul flexionar (IP); derivarea prin topicalizarea VP (23) presupune ca obiectul să se deplaseze odată cu verbul la stânga subiectului in situ (Spec, vP). Cele două strategii derivaționale se corelează cu o serie de alte fenomene sintactice (anaforă sintactică, deplasare la periferia CP, disponibilitatea structurilor VSO), după cum vom

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
fenomene sintactice (anaforă sintactică, deplasare la periferia CP, disponibilitatea structurilor VSO), după cum vom arăta imediat.Astfel, în galiciană, portugheza europeană, spaniolă și română, topica VOS este derivată prin object shift (22), pe când în catalană și italiană, topica VOS rezultă din topicalizarea VP (22). Reprezentările de mai jos ilustrează cele două propuneri, păstrând structurile din Gallego (deplasare centru-la-centru (v. (8) supra) în derivarea deplasării verbului și specificatori multipli 16). (22) T' object shift ei V+v+T vP ei O vP ei

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]