87 matches
-
ar putea reprezenta ea un răspuns nepotrivit, neașteptat la o întrebare potrivită, așteptată? Ni se pare că da! Oricum e limpede că, pentru a se menține în formă, critica trebuie să ventileze fără încetare climatul literar înclinat spre stagnare și torpoare, printr-o doză de imprevizibil, de dezacord cu ceea ce s-a acreditat, de "îndrăzneală". Constantin Călin se miră (e drept că în 1983, însă data îi sporește meritul) de împrejurarea că n-a întîlnit nici o "anchetă"sau "masă rotundă"despre
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
maritimă. Aceasta le-a lipsit însă, în mod paradoxal, intelectualilor și artiștilor noștri”. Cu excepția lui Jean Bart, al cărui Europolis ar fi rămas singurul „roman nautic românesc”. Obsesia levantină îi dictează autorului această caracteristică impresie marină, care intersectează propria-i torpoare contemplativă: „Atunci, în primele zile din noiembrie, mi s-a întîmplat să văd marea nemișcată, de-a dreptul plată, sau, cum ar spune Mateiu I. Caragiale, «lucie ca o baltă»... Orașul păstra amintirea portului levantin dintre cele două războaie; orașul
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
Toposuri corelate simbolic cu timpul ce planează asupră-le. Spații impregnate de catastrofele temporale. O demolare a construcțiilor civilizației nu e decît o aluzie la demolarea unei istorii și, în miezul acesteia, la demolarea făpturilor umane, cuprinse de blazare, de torpoare, împietrite într-o dezumanizare ce pare a nu mai avea remediu: "Plimbare cu Cornelia prin cartier. Timp rece, cer senin. Urcăm la Chirigiu. Priveliștea apocaliptică a șoselei Tudor Vladimirescu, pustie, fără case, în urma demolărilor devastatoare. Maidane acoperite cu gunoaie. Cîini
Conotațiile libertății (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13927_a_15252]
-
modul dulce-înfiorat al unei "pînde". Cuvîntul "pîndă" revine frecvent sub condeiul lui M. Ivănescu (e un "termen nodal", cum ar fi spus Michael Riffaterre), cu încărcătura-i naivă de așteptare, divulgînd foamea de senzațional pe care o provoacă, prin contrast, torpoarea contemplativului: "toamna e bine să ieși pînă în fundul grădinii,/ și să pîndești șopîrlele pe zidul fierbinte de soare,/ și dacă răstorni capul puțin pe spate simți/ cum se înclină anul spre iarnă - și ți se face frig. după aceea, cu
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
descalificare" și o interdicție de doi ani îl ține departe de activitatea regizorală. Perseverentul denunțător nu era altul decât... unul dintre frații săi. Ca într-o dramă shakespeariană Mihai Berechet trăiește momente foarte dureroase la aflarea denunțătorului său: "Stările de torpoare, de nemișcare psihică în care cădeam, nu puteau aparține omului optimist, care știa să se bucure de orice, omului care fusesem întotdeauna, până de curând...." Pe lângă nenorocirile aduse de regimul distrugător ca naționalizarea farmaciei Berechet și aruncarea în stradă a
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
a țării și a știut s-o fructifice cu succes. Dar cronica literară înseamnă o provocare. A o aborda înseamnă a păși pe un teren minat. Prin însăși condiția ei de reacție primară, ea implică riscuri ce reduc de la sine torpoarea, comoditatea, rutina subînțelese măcar ca nuanțe în suita „echilibrului, ponderației, prudenței, tactului“. Cronicarul dă un examen de la un moment la altul al capacității sale de percepție, analiză, judecată. În temeiul acestei situații, un risc inevitabil este cel „de a formula
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
liberă să văd, liberă să-mi rotunjesc coapsele, liberă să-mi adun strălucind rămășițele între două valve pe promontoriul unui sex al cunoașterii culpabile ca loc geometric al tuturor proiecțiilor mele despre El așa petrecându-mi eu veșnicia recentă în torpoare, cu ochii pe ceas și adulmecându-L, un cal roșu își soarbe jăraticul direct de pe buzele mele de ceramică în timp ce aud cum se desface-n mine botul mugurelui de alun cum ochiul hipermetrop al liniștii din pământ afânat de rumoarea
Poezii by Angela Furtună () [Corola-journal/Imaginative/14428_a_15753]
-
Gheorghe Grigurcu La antipodul poeților certitudinii triumfale, ai energiei proclamative, ai manifestului incendiar, Mariana Filimon exprimă nesiguranța, ezitarea, torpoarea. Cîtuși de puțin securizant, lirismul d-sale lasă ființa descoperită în fața vicisitudinilor, vulnerabilă, neînstare a-și articula decît confesiunea, discreta lamentație. Mărturia pe care ne-o oferă e a unei șovăiri, a unei timidități, a unui simțămînt de irealizare: "Sînt
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
absurdul. Acea conștiință a unei existențe deposedate de finalitate, care inspiră o revoltă surdă, lipsită și ea de sens. Spaima nonsensului capătă o forță macabră: "Sînt și mai singur în apele imaginii reflectate, zgomotele bulevardului mă afundă într-o imensă torpoare, îmi aduc aminte de vieți netrăite, de clipe pendulatorii, de prietenii care s-au afișat prin ură sau dispreț pentru că torsiunea nașterii într-o zodie dublă mă pregătește pentru saltul de arc în vid, moartea și răutatea oamenilor condiționîndu-se reciproc
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
și simplu făcînd plajă? Lîncezeala devine adormire, ieșire completă din agitația cotidianului. Se pare că încă de la sfîrșitul secolului trecut au existat o serie de ghizi care prezentau plajă sub forma hedonista, propunînd celor interesați experiență autodescoperirii în lenea și torpoarea nisipului cald. Plajă devine un spațiu definitiv constituit și independent chiar de elementul marin din clipă în care este acceptată invenția socială, cum o numește Kaufmann, a soarelui și a bronzării, ca normă de frumusețe. De îndată ce a fi bronzata echivalează
Cele trei corpuri ale femeii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17900_a_19225]
-
e cu putință. Are loc o competiție între factorii încrederii și cei ai neîncrederii lăuntrice. "Oblomovismul" meu - căci am, neîndoios, o coastă a celebrului personaj al lui Goncearov! - nu e acceptat pînă la capăt, pînă la consecințele lui de abulie, torpoare, disoluție a personalității active, ci biciuit, silit a se renega. Lenea, urîtul, plictisul, aceste vicii baudelairiene nu ne sînt deloc străine, dar ne străduim a le întoarce pe partea pozitivă, a le preschimba în rîvnă, interes, plăcere, grație actului scriptic
Gheorghe Grigurcu - "Viața mea la Târgu-Jiu? Neantul mobilat cu o bibliotecă..." by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16257_a_17582]
-
amfibie, pe de o parte poetul binecunoscut, pe de alta personajul cvasiromanesc al paginilor la care ne referim - ne apare drept un tip de visător specific, de aristocratică notă, cu tangențe la autoanaliza cavalerească a lui Pierre Bezuhov și la torpoarea cețoasă a lui Oblomov. Lucrul prea susținut îl indispune. Nutrește măgulitoare îndoieli cu privire la personala-i relevanță: "Am lăsat baltă Conspectul despre basm, nu-l voi scrie niciodată. Miile de fișe mă resping prin masa lor. Și m-am întrebat de-
Caietele unei vieți by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11928_a_13253]
-
delicatețuri cum petale de floare prinse-n vîrtejul unui torent. Dar ele au doar rostul de a sublinia dezastrul. Singura consolare autentică a bardului damnat o reprezintă o evanescență a suferinței, precum starea unei ființe foarte ostenite, uneori cuprinse de torpoare. Din nou un bacovianism anesteziant: „mi-aduc aminte sfîrșitul/ tresar și nu mi se-ntîmplă nimic” (Scîncind încet sau doar). Raportabil pe tărîm autohton la Bacovia sau la Stelaru, impresionantul craiovean Ionel Ciupureanu ar putea fi asociat, într-o perspectivă transfrontalieră
Un damnat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2580_a_3905]
-
putea stabili decît sugrumarea spiritului critic, atît prin mijlocirea cenzurii și dirijismului cît și prin invazia nonvalorii promovate de autorități. Astfel I.Negoițescu ajunge, el, estetul prin excelență, să denunțe "estetismul nostru iresponsabil", căci duce, în momente de cumpănă, la torpoare, defetism, lașitate, fiind așa de adînc împlîntat în conștiință "încît chiar și în exil, adică în libertate, prea mulți dintre scriitorii români nu mai găsesc în ei forța de a acționa radical, adică politic împotriva răului care face ca România
Cercul Literar între două manifeste (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7061_a_8386]
-
luna își încîlcește părul și brațele în crengile arborilor, morții țin pămîntul în brațe ca pe-o femeie iubită, moartea trece prin ființă ca un pieptene prin părul unei prințese etc. Senzualitatea toridă, orbitoare, nu izbutește nici ea a suprima torpoarea dezabuzării (Oaspeții unui arbore). Pe solul aspru al neîmplinirii, imaginea paradiziacă răsare ca un contrast frapant (Flori sălbatice). Scriind astfel, Ion Cristofor face impresia unui copil rătăcit într-o pădure întunecoasă, un copil care se agită și strigă spre a
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4270_a_5595]
-
sau doar ațipit// Grijuliu/ Dumnezeu deșurubează stelele// Încă un ceas/ încă un mileniu/ încă un asfințit” (Un fluture). O fantezie exaltată are rolul unui contrapunct al resignării, menit de fapt a o potența. Senzualitatea toridă, orbitoare ajunge în cumpănă cu torpoarea dezabuzării: „În fiecare noapte te îmbrățișa frumoasa necunoscută/ inima ei era un cuibar de porumbei// O, șoaptele ei ce mă transpuneau în al nouălea cer/ și mugurii sînilor ce luau foc/ în palmele mele” (Oaspeții unui arbore). De la o prestație
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
prin comedia "timpului băltit" și comedia specifică a limbajului. "Căldura mare" nu e, nici la scriitorul nostru clasic, nici la prozatorul nostru postmodern, o condiție meteorologică oarecare. Vipia, zăpușeala, zăduful, crăpătul, crăpelnița, topenia, fierbințeala (șirul sinonimic poate continua cu: dogoarea, torpoarea, arșița, canicula - Paul Georgescu exploatează toate variantele, ca nimeni altcineva în literatura română) sunt explicațiile apatiei individuale și naționale. Tânărul ziarist Gabriel Dimancea ar vrea să lupte cu o astfel de păcătoasă inerție, care e - spre disperarea sa - mai mult
Vipie, zăpușeală și zăduf by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9425_a_10750]
-
tot. Arendașul Maltezi îi reamintește lui Gabriel Dimancea că unchiul său ar vrea să-l vadă căsătorit cu "duduia Dorința, bună fată, serioasă și la locu' ei" (p. 11). Tânărul refuză gândul transmis de intermediar și se scutură de perspectiva torporii sentimentale: "Junele martirizat simțea cum îi ieșea sudoarea din piele, năclăin-du-l, ar fi dorit să facă repede o baie, își percepea creierul ca un ou moale și sufletul praz fiert, dar sordidul bătrânel nu se dădea dus. O fi venit
Vipie, zăpușeală și zăduf by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9425_a_10750]
-
metafizice: luciditatea ar fi starea de veghe a sclavului într-o lume în care libertatea și egalitatea erau simple sloganuri". De unde rezultă că, în principal, asupriții trebuie să lupte cu condiția lor morală mizeră, cu reflexele servituții, cu indiferența, cu torpoarea care, necombătute, se perpetuează indefinit. Nu un singur tiran se cuvine nimicit, căci îi va succeda un altul, ci se impune distrugerea mecanismelor care fac cu putință menținerea tiranilor la putere. Primenirea mentalităților constituie cheia succesului. Formula lucidității cu aplicație
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9162_a_10487]
-
în care ajunsese conacul. Nevasta negrului de la bucătărie cerea să i se dea ordine, să știe pe câte persoane să conteze pentru prânzul de după înmormântare, dacă ar putea să cheme pe cineva care să o ajute. Părând să iasă din torpoarea în care se afla, Octávio Cerdeira i-a răspuns că nu va veni nimeni. Nici domnul părinte?, a insistat femeia. Nici domnul părinte, a răspuns stăpânul casei, în timp ce se îndrepta spre camera lui, desigur ca să-și schimbe cămașa și să
José Viale Moutinho - Casele noi by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/7555_a_8880]
-
Eliade), care ne apar aidoma unei lumini pîlpîitoare în bezna epocală. Intonația lor, nu doar prin intenția autorilor, ci și prin forța lucrurilor, patetică, se află în contrast nu doar cu ceea ce se publica în țară, dar și cu defetismul, torpoarea, oportunismul ce s-au înregistrat în sfera vieții noastre culturale de atunci încoace și se mai înregistrează încă. O decizie bărbătească, o asumare eroică a unei cauze ce, în ochii scepticilor, se putea înfățișa ca una pierdută, străbat aceste rînduri
Luceafărul diasporei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6499_a_7824]
-
care declară că l-ar face uitat undeva, „așa cum uiți pe o bancă un ziar citit” (La sfîrșitul zilei). E cu certitudine un inadaptabil, dar nu unul rebel ci resignat, tangent la candoare. Inadaptabil printr-un soi de rezistență, de torpoare a datelor inițiale ale ființei, dureros surprinse de un absurd elementar propriu drumului existențial, întrucît „nu înțelegem încotro mergem, nici ce ne așteaptă” (Exercițiu de mîntuire. Ridicare la cer). Nu emite imprecații, nu blasfemiază, limitîndu- se la constatări uimite, dezamăgit
Aventura inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4971_a_6296]
-
lui Manet: „Cum să mai locuiești/ în casă/ cu sfînta/ noaptea întreagă se roagă/ în bucătărie// citește peisaje din Paradis/ în gînd și fumează” (Paradisul din bucătărie). Temeritatea se juxtapune timidității, bravura face casă bună cu ezitarea, avîntul pactizează cu torpoarea. Lirismul se sprijină pe această textură compozită, devenind cu atît mai intens cu cît substratul său e neîmpăcarea. O frămîntare ce nu izbutește a ajunge la liman, un zbucium autofag se resorb în imagine: „încălzesc întunericul/ căzut peste oraș/ lumina
O poezie a contrariilor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4407_a_5732]
-
sunt marionetele ei”, precizează autorul (p. 34), pentru ca, într-o scrisoare din 1934, să-și mărturisească „ideea centrală”, care este „boala Atenei, boala de Atena”, mai presus de indivizii concreți. Luna exercită o mare influență asupra elementului acvatic („Nu uita torpoarea luminii de lună” - p. 201), ca mentor al personajelor (larvare!) în făgașul comuniunii (aparente, doar, fiindcă gașca se destramă curând, spre a-i lăsa să persevereze doar pe cei pregătiți), încât drumul poate fi și descifrat și ca unul dinspre
Yorgos Seferis și romanul unei resurecții în spirit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4514_a_5839]
-
micilor feline, așa cum putem afla din deliciosul Mic tratat de pisicologie, „bucăți feline în felii strînse la un loc de Șerban Foarță”. Să fie la mijloc admirația față de o speță splendidă prin grație și agilitate, printr-un savant dozaj de torpoare, sprinteneală și prezumată visare? Ori iubirea generoasă față de o făptură totuși vulnerabilă, care a acceptat a viețui sub pavăza mai mult ori mai puțin eficientă a omului? Ori numai prilejul unor asociații ale minții cultivate cu bătaie către simbol? Depinde
Un motan poetic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3550_a_4875]