166 matches
-
vorbește despre altceva, despre cu totul altceva, în termenii lui aici. Se vorbește despre ceea ce nu știm, în termenii a ceea ce știm. Aceasta este definiția însăși a parabolelor lui Iisus”. Lectura lui Andrei Pleșu este, cu adevărat, o lectură vie, totalizantă, focalizată asupra tensiunii detaliului, dar atentă și la logica dinamică a întregului. Autorul ne determină să percepem adevărul parabolelor biblice ca pe o modalitate de a ne sustrage atracției nocive a habitudinilor cotidiene, orientându-ne spre irizările unei gândiri dispuse
DESPRE PARABOLE ŞI PERICOPE PERCEPUTE CA ADEVĂRURI SACRE ÎN CONCEPŢIA FILOZOFICĂ A LUI ANDREI PLEŞU ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 by http://confluente.ro/Stelian_gombos_1405505958.html [Corola-blog/BlogPost/349295_a_350624]
-
altui expozeu. Dar un limbaj nu este viabil sau fals, el e valid sau nu, valid cu alte cuvinte, constituind un sistem coerent de semne.definiția criticii ca metalimbaj implică și convingerea că nu există un limbaj neutru și nici unul totalizant. Concluzionând, critica și istoria literară se unesc sub semnul artei.Istoria literară se asemenea cu istoria generală prin aceea că, deși nu poate fi compusă decât de un critic formator de valori, ea are nevoie de un cap epic, care
PRECARITATEA ISTORIILOR LITERARE DE LA NOI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 260 din 17 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Precaritatea_istoriilor_literare_de_la_noi.html [Corola-blog/BlogPost/340815_a_342144]
-
un sens, adică are parte de o mobilitate transfigurată ca o punte spre Dumnezeu, chiar dacă este condiția omului supus temporalității și finitudinii în această lume [7] Mircea Eliade își ia libertatea de a lărgi definiția istoriei printr-o persepectivă mai totalizantă, aceea de condiție ontologică a omului. Principalul său țel ori scop este decriptarea acelui sens care se află dincolo de istorie. El distinge trei sensuri fundamentale: sensul de istoriografie, adică un act pur descriptiv; sensul unei structuri sau comunități în care
AFLAT INTRE ISTORIE SI ESHATOLOGIE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 87 din 28 martie 2011 by http://confluente.ro/Ierusalimul_cel_pamantesc_si_ceresc_aflat_intre_istorie_si_eshatologie.html [Corola-blog/BlogPost/367004_a_368333]
-
izbăvitor al Judecății de Apoi. Istoria este, în acest sens, arta cunoașterii lui Dumnezeu ori emoția transfigurată pe Muntele taborului și împlinită prin jertfa de pe Golgota Mircea Eliade își ia libertatea de a lărgi definiția istoriei printr-o persepectivă mai totalizantă, aceea de condiție ontologică a omului. Principalul său țel ori scop este decriptarea acelui sens care se află dincolo de istorie. El distinge trei sensuri fundamentale: sensul de istoriografie, adică un act pur descriptiv; sensul unei structuri sau comunități în care
AFLAT INTRE ISTORIE SI ESHATOLOGIE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 87 din 28 martie 2011 by http://confluente.ro/Ierusalimul_cel_pamantesc_si_ceresc_aflat_intre_istorie_si_eshatologie.html [Corola-blog/BlogPost/367004_a_368333]
-
e caracterizată în primul rând de o individuală analiză cu privire la durata și calitatea vieții personale încorporate celei globale. Existența individuală umană nu poate fi separată de existența totală a populației umane planetare, de lumea totală planetară vie. Nu cunoașterea este totalizantă și valorizatoare în respectul față de natură, pe cât este gradul de puritate a spiritului, conștiinței de sine, stării de luciditate în legătură cu puterile și limitele umane, calității sufletești a omului, la întâlnirea cu întrebările pe care i le adresează traumele naturii cauzate
EMIL VAMANU: PROBLEME DE CONŞTIINŢĂ ÎN RAPORTUL APĂ-LUMEA VIE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1057 din 22 noiembrie 2013 by http://confluente.ro/Emil_vamanu_probleme_de_cons_aurel_v_zgheran_1385144967.html [Corola-blog/BlogPost/372328_a_373657]
-
altui expozeu. Dar un limbaj nu este viabil sau fals, el e valid sau nu, valid cu alte cuvinte, constituind un sistem coerent de semne.definiția criticii ca metalimbaj implică și convingerea că nu există un limbaj neutru și nici unul totalizant. Concluzionând, critica și istoria literară se unesc sub semnul artei.Istoria literară se asemenea cu istoria generală prin aceea că, deși nu poate fi compusă decât de un critic formator de valori, ea are nevoie de un cap epic, care
PRECARITATEA ISTORIILOR LITERARE DE LA NOI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 312 din 08 noiembrie 2011 by http://confluente.ro/Precaritatea_istoriilor_literare_de_la_noi_0.html [Corola-blog/BlogPost/340731_a_342060]
-
uneori de la cauză la scop, iar ancheta, de la instrumente la incriminare, într-o societate în care rechizitoriul se preschimbă în provocare, într-o societate în care unii judecători și unii procurori, la un loc, sar de la adevăr la calcule întoarse totalizant în ecuații ce premerg șantajului încarnat până la măduva statului, într-o societate în care se edifică instinctul ascuțirii armelor de distrugere a culturii, într-o societate în care se lucrează la diluarea importanței instituțiilor statului, la disoluția acerbă a statului
OANA STANCU. FIIND, LA RÂNDU-I, IZVOR DE VIAŢĂ...! de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1151 din 24 februarie 2014 by http://confluente.ro/Oana_stancu_fiind_la_randu_aurel_v_zgheran_1393248285.html [Corola-blog/BlogPost/343482_a_344811]
-
crucea se înscrie în cerc împărțindu-l în patru; prin unirea extremităților brațelor se obține pătratul, care la rândul lui împărțit în două prin diagonală dă naștere triunghiului. Aceste simboluri au dat naștere unui limbaj universal complex. Ca cel mai totalizant dintre simboluri, crucea simboliza pământul, numărul patru și al pătratului, stând la baza tuturor simboluri de orientare raportate la punctele cardinale cerești. Orientarea spațială se făcea pe direcția est-vest (răsăritul și apusul soarelui), iar orientarea temporală pe direcția sud-nord (axa
IOSIF KOVACS-PUTREREA CUVÂNTULUI SCRIS-O PUNTE ÎNTRE OAMENI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Iosif_kovacs_putrerea_cuvantului_scris_al_florin_tene_1327684053.html [Corola-blog/BlogPost/340603_a_341932]
-
face asta, Majnun nu se va căi și nu va mai fi credincios. Diavolul este și el binevenit dacă îi asigură dragostea Laylei. Poetul iubește păsările și gazelele, întrucât o regăsește pe Layla în ele, astfel putem observa un caracter totalizant a iubirii. Totodată, misticii persani au văzut în legenda lui Majnun expresia simbolică a căutării mistice. Ghazal definește o poezie lirică de origine persană, în monorimă, împărțită în jumătăți de versuri (misra`) având ca temă centrală dragostea. Poeții de "ghazal
Iubirea beduină în literatura arabă () [Corola-website/Science/336213_a_337542]
-
un efect al practicilor discursive, in ce măsură este identitatea de gen - reprezentată că relația dintre sex, gen, practică sexuală și dorința - efectul practicilor de reglementare identificabile că heterosexualitate obligatorie? Ne-ar întoarce oare această explicație la un alt cadru totalizant în care heterosexualitatea obligatorie nu face decât să înlocuiască falogocentrismul[3] că singura cauza a oprimării de gen? [...] În cadrul teoriei feministe, este clar că prezența dinamicilor de putere în sexualitate nu este același lucru cu simplă consolidare sau expansiune a
Feminismul și subversiunea identității () [Corola-website/Science/295774_a_297103]
-
din jur și existând totuși în ea". Romanul psihologic, cu lentoarea surprinderii infinitezimalelor sufletești, este concurat și, în final, umbrit de romanul problematizant, de o mare cruzime a privirii și a descripției. În noile ficțiuni, scrise cu evidente ambiții artistice totalizante, încap toate: povestirea și eseul, drama și comedia bufă, culpa individului și a epocii în care trăiește, aspirațiile și limitele omenești, erorile, cele câteva reușite și numeroasele eșecuri, teroarea difuză ori bine precizată. Romancierul nu se mai află"sus, în
Un alt fel de roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10217_a_11542]
-
am putea numi, fără să greșim prea mult, cinematografic. Căci, orice s-ar spune, esențial rămâne „magnetismul privirii” capabil să transforme totul în tramă epică. Vădind în plus o luciditate extremă și o irepresibilă tentație de a submina ironic calculele totalizante, Bilete pentru prieteni reprezintă în mod cert un produs al mentalității metatranzitive. *** După această - inevitabil succintă - trecere în revistă a câtorva repere ale poeziei metatranzitive din literatura universală, se impun anumite precizări și explicații. În primul rând poate să surprindă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
motiv care duce la accentuarea problemelor socialității când acestea sunt luate în considerare de către filosof și sunt văzute sub profilul experienței politice. Pura speculație, în forma ei absolută, nu presupune o teorie distinctă de practică, ci conferă teoriei o dinamică totalizantă, în virtutea căreia propoziția teoretică tinde să se transforme în activitate practică, în contemplarea adevărului, în acțiunea îndreptată spre organizarea «republicii». Un articol al lui Kurt Hildebrand despre gândirea platonică are un titlu sugestiv și emblematic pentru considerațiile pe care le
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
contextul luptei pentru eliberarea de autorități și de mituri, se naște în mod inevitabil, o dictatură nouă, cresc justificările celei mai brutale represiuni, ce nu mai sunt, de această dată, mitologice sau bazate pe dreptul istoric, ci pur raționale. Instanța totalizantă asumată de rațiune duce la iraționalitate și la pretenția de eliberare totală, și astfel devine sursă a noilor forme de sclavie. Rămâne problema posibilității de a face o paralelă între consecințele pe care Horkheimer și Adorno le atribuie iluminismului și
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
povestiri” ce propun sau impun o linearitate ordonată a întâmplărilor care se succed în devenirea istorică. Postmodernismul filosofic al lui Lyotard sau Derrida, inițiat în altă formă încă de Nietzsche în secolul al XIX-lea, susține tocmai deconstrucția evoluționismului istoric „totalizant” și teleologic, ce privește istoria ca unică și unitară, conformă cu realizarea unui principiu unificator al organizării și transformării evolutive. Întrebarea care s-ar pune astăzi devine astfel mai clară și solicită sociologii să-și formuleze opțiunea: concentrare asupra discontinuității
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
celor trei roluri ale științei sociale, dar numai cu următoarele condiții ca: 1. rolurile să fie considerate ca fiind profund interdependente; 2. expertul și actorul social să fie prinși în jocuri permanente ale schimburilor de informații și cunoaștere; 3. cunoașterii totalizante, globale, de genul „marii teorii”, să i se substituie proiecte alternative echipotențiale și complementare; 4. cunoașterea socială de tip input să se asocieze în permanență cu cea de tip output, adică rezultată din practicile sociale deja cunoscute și bazată pe
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
văzduh" (Un centru). O sangvină ebrietate se învecinează cu sacrilegiul: "Mă-mbăt pînă-n/ ultimul mirelui sînge/ arterele mele/ se sparg peste cer/ vorbiți-mă duhuri/ pînă tună de glasu-mi/ temeliile-ntregii puteri" (Mă-mbăt). Nu altminteri decît o ființă demoniac totalizantă, poetul se declară înzestrat el însuși cu daruri mai mult decît orfice, uzurpatoare ale atributelor divinității: "Sînt o ființă ultimă/ sînt templul/ tuturor limbilor/ în glorie sunînd/ Dacă-a trecut/ cuvîntul peste ape/ eu sînt rostire/ sînt întregul cînt" (Sînt
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
întorcându-se cu bunăvoință la antiimpresionismul lui D. Caracostea (considerat, din exces de zel, un protocronist, în materie de structuralism), nu fără să-și propună evitarea păcatului acestuia de a fi părăsit cu ușurință tentat de himerele muzicalității principiul structurii totalizante. După cum iarăși admirație îi produce autorului nostru recenta exegeză a lui G. Munteanu, cu suportul ei integralist, prin asta înțelegându-se atât o metodologie flexibilă, a globalizării succesive, dar și concomitența analitică a semnificației poemelor antume cu cele postume, a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
limbajului? Sau de ce neapărat în "al șaptelea cerc dialectic" găsim expusă senzitivitatea poetului vizual-auditivă? Nemotivat în întregime, ci doar parțial, întreg proiectul se reține ca o curiozitate, în care nu drama existențială a străbaterii "cercurilor" e subliniată, ci "o metodologie totalizantă adecvată geniului stilistic eminescian" (subl. ns.). Dincolo de exagerările ce le conține, majoritatea pornite dintr-o bună credință în fecundă ebulițiune, cartea Eminescu Dialectica stilului de Theodor Codreanu este incitantă prin îndrăznelile sale asociative, adeverind un moment de repliere și reexaminare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fost gândită și scrisă. Din această cauză nu ne vom interesa de concluzii și deci de conținutul propriu-zis, ci doar de modul de elaborare. El ni se pare semnificativ, mai ales pentru progresele pe care le face lectura sincronică, simultană, totalizantă, în conștiința critică românească actuală. Reacțiune antiistoristă, antipozitivistă, necesară, acest tip de lectură, să-i spunem "modelatoare" sau "arhetipală", reprezintă una din influențele și adaptările cele mai benefice ale structuralismului modern: opera privită ca structură unitară de interdependențe funcționale (Theodor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
atelier și articole de presă, variante abandonate și poezii definitivate de poet, antume și postume etc. Fără îndoială, totul pleacă dintr-un centru unic, dintr-un etimon spiritual original, dintr-o viziune arhetipală. Din acest punct de vedere lectura plană, totalizantă, este legitimă. Dar în stadiul actual al cunoașterii totalității manuscriselor eminesciene, ea nu poate avea decât un caracter provizoriu, de mare probabilitate desigur, dar ipotetică în multe cazuri. Căci se poate foarte bine ca descoperirea unei "noi" însemnări să ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
are la bază un "arhetip gnoseologic" (p. 54) și un "model cosmologic" (p. 58), iar geniul său tinde să fie "o oglindă totală a universului" (p. 166), singura cale de descriere și analiză nu poate fi decât lectura sau "oglinda totalizantă" (p. 132, 145), totalitate care gândește și recuperează în funcție de exigențele sale (p. 218). De unde preocuparea criticului de sinteză (p. 291), armonizare (p. 309, 315), împăcare a eclectismelor viziunii poetului (p. 205), explicarea unității contrariilor (p. 79, 319) criticul nu face
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
orice fragment recuperabil și-l încadrează propriei sale structuri. Noi înțelegem procedeul, dar cititorii și criticii tradiționali pot fi derutați și chiar iritați. Autorul ar fi trebuit, de la început, să-și precizeze metoda și să fi făcut unele nuanțări. "Oglinda totalizantă" (p. 145)? Fără îndoială! Dar orice oglindă (sperăm că este vorba de una concavă) are un focar. Deci lectura începe prin a defini cu maximă precizie o idee centrală, de unde decurge metodic și prin reducție la scară (simțul proporției sistematic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Narcis, ci o altă ipostază a reflexiei sonore Orfeu. Și orfismul a dominat nu numai arta celor vechi, ci a dimensionat diverse estetici până la Maurice Blanchot" (Theodor Codreanu, Eminescu Dialectica stilului, București, 1984, p. 143). Oglindirea eminesciană presupune o oglindă totalizantă, care focalizează atât viziunea spațială, cât și cea temporală, într-o simultaneitate subiectivă, de care au vorbit psihologii moderni. Poetul nostru a fost în egală măsură vizual și auditiv, îndreptându-se către o simultaneitate a simultaneităților rezultată din încrucișarea Spațiului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fiecare clipă, prin noi și noi interpretări critice, din unghiuri de vedere inedite, inconformiste, chiar "eretice". "Critica pe care o practic mărturisește cu franchețe Theodor Codreanu în introducerea la cartea sa ar putea fi numită ontologică, tinzând către o metodologie totalizantă, fără a fi o preluare a idealului de critică totală vizat de G. Ibrăileanu sau G. Călinescu (...). Critica ontologică absoarbe elemente ale tuturor formelor critice cunoscute, supunându-se totodată principiului interdisciplinarității, evitând, însă, eclectismul. Principiul unificator, în poetica oglinzii, îl
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]