8 matches
-
vreo douăzeci de ani, n-am mai stat cu cineva la un taifas așa de plăcut. - Rămâi cu bine mătușico! - o încurajă năluca și dispăru. Trecu ziua și sosi seara. Mătușa îl aștepta nerăbdătoare dar treptat-treptat se făcu târziu și tovărășelul nu mai apărea. Începu să plângă deznădăjduită. - Dragă tovărășele, m-ai părăsit și tu sau te-au prins iarăși neiprăviții ăștia și te-au împușcat din nou. Între timp lângă ea apare o femeie înaltă într-o pelerină neagră și
LINIŞTE SUFLETEASCĂ de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1218 din 02 mai 2014 by http://confluente.ro/Ion_nalbitoru_1399014033.html [Corola-blog/BlogPost/360241_a_361570]
-
pus în față ne-a “evaluat” disprețuitor pe toți cu o privire nemiloasă. I-a retezat scurt cu un gest categoric intenția unui șefuleț de a face introducerea de care pomeneam... “Mda ...zice omul, o să trecem direct la partea negativă. Tovărășeilor situația este dezastruoasă!“ În liniștea mormântală din sală vorbele se rostogoleau periculos ca niște bolovani de granit peste bieții de noi. Disperați eram absolut convinși că vom fi făcuți una cu pământul înainte de a scoate vreun scîncet. Nu, nu o să
Toate-s vechi și nouă toate! by http://balabanesti.net/2014/01/29/toate-s-vechi-si-noua-toate/ [Corola-blog/BlogPost/339991_a_341320]
-
ajuta prea mult în sarcina uriașă ce stătea pe umerii Externelor în acei ani în care, e drept, Maurer mai avea un cuvânt de spus. La masa de seară, unde trona tov. Mihai, prim-secretarul județului, se mai găsea un „tovărășel”, mic, rotunjor, cu manșetele veșnic motolite și cu zâmbetul afabil și continuu al cuiva ce vrea, în comerțul „cu ridicata”, să nu „supere onor clientela!”. - Cine e dânsul? l-am întrebat șoptit pe Macovescu (care, din prietenie cu Stancu, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
tinerii (vezi colecția revista "Orizont" și Fundația " A Treia Europă") știu că ceata despre care vorbesc aici e nu doar marginală, minoritară și penibilă în sine, dar e privită cu ironie chiar de colegii de generație. Adevărul gol-goluț e că tovărășeii sunt plicticoși de moarte, că dincolo de aerul pompos al limbajului papagalicit după magiștri la fel de obtuzi ca și ei nu se află nimic. Dar chiar nimic - celuloză sută la sută. Se aud și se citesc ei între ei, publică în reviste
Oierii minții by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11805_a_13130]
-
facultate numai tinerii de nădejde. Adică cei care aveau activități la UTC. Cu activitățile astea erau scutiți de cursuri și abonați la note de zece. Fiindcă doar nu era ca tinerii model pe linie politică să fie altfel la carte. Tovărășeii de nădejde au devenit astfel asistenți și mai tîrziu preparatori, în calitate de cunoscători ai politicii de partid și de stat. În privința meseriei treceau drept "cumsecade". Ceea ce voia să însemne că dacă nu știau carte " și nu știau! " n-aveau pretenții nici
Noi cu ai noștri by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12821_a_14146]
-
-i mai rău.” „Eu nu cred că un lucru rău se realizează, doar dacă te gândești la el. De exemplu, eu m-am gândit că Ariana...” „Ariana? Aha! Uite mâța din sac. Acum știm din ce cauză s-a schimbat tovărășelul nostru în ultima vreme.” În ochii tatei străluceau două luminițe ca doi licurici și asta mă făcea să mă simt stânjenit. Am înghițit în sec. „Ariana e o colegă de școală...” „Hm.” „Da, pe cuvânt, nimic altceva decât o colegă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
iar signora Maria stinsese lumina în urma noastră. Tata s-a dezbrăcat cu mișcări încete, și-a pus pijamaua și s-a dus la baie. Când a venit înapoi, m-a găsit stând tot pe marginea patului. „Ce se întâmplă cu tovărășelul nostru?” a întrebat el. „O să ne mai vedem vreodată cu familia Flumian și cu Pietro?” „Ce știu eu? Ei, bineînțeles. După ce devenim milionari în America, închiriem un avion, îi aducem pe toți peste ocean și tragem un chef pe cinste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
apăra cu succes banii statului. Tata a râs și el. Între timp, avionul intrase în nori, nu se mai vedea nici pământ, nici apă. „Râzi, ce-ți pasă? Tatălui tău îi ghiorăie mațele de foame, e urmărit de pungași, iar tovărășelul nostru râde. Toamna pătrundea în oraș rece și umedă, în zori ceață, seara ceață și nici în rest vremea nu era cu mult mai prietenoasă. Oamenii purtau haine groase, trenciuri, haine de blană, paltoane de toate felurile căptușite cu vatelină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]