23 matches
-
modern, realist, citadin, proustian! De asemenea, sintagma „roman al experienței” nu este una consolidată, ci e susceptibilă de exprimări echivalente. Ce te faci dacă la clasă profesorul nu a optat pentru ea, ci a dat sinonime: roman al autenticității, roman trăirist? Cine face decontul, pe seama cui poate fi pus eșecul la acest examen? Este de vină elevul? Este de vină profesorul care, deși poate e specialist pe interbelic, nu a rostit sintagma magică? Corectorul trebuie să urmărească achizițiile elevului după patru
cu aceste subiecte, căutăm să prindem elevul pe picior greșit sau să îl evaluăm? by https://republica.ro/simulare-la-bacalaureat-2016-cu-aceste-subiecte-cautam-sa-prindem-elevul-pe-picior-gresit-sau-sa-il-evaluam [Corola-blog/BlogPost/338453_a_339782]
-
în lumea esteticului și decide valoarea sau nonvaloarea acesteia. Actul interpretativ devine un „happening", revelație și participare deopotrivă, simultane și interdependente. Prezentarea lui Nae Ionescu ia, la Nicolae Steinhardt, aspect de autoportret, devenind, indirect, argument al integrării sale în generația trăiristă. Înțelegerea personalității și convingerilor profesorului interbelic devine mijloc de înțelegere a propriilor sale convingeri și de identificare cu Generația: „Nae Ionescu a priceput, înainte ca existențialismul să fi devenit o modă și o doctrină cvasi-oficială, că suntem cu toții osândiți la
FILOSOFUL ŞI GÂNDITORUL CREŞTIN NAE IONESCU – ÎNTRE MĂRTURISIREA SPIRITUAL AUTENTICĂ ŞI PROPOVĂDUIREA CULTURALĂ IREPROŞABILĂ… PARTEA A II A... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2309 din 27 aprilie 2017 by http://confluente.ro/stelian_gombos_1493272693.html [Corola-blog/BlogPost/377711_a_379040]
-
cât încă/ E vreme. Să te-nfrupți pe săturate/ Din cele-ngăduite, revelate./ Ascultă-ndemnul inimii. Adâncă/ Să-ți fie desfătarea. Și bogată./ Să-ți fie veghea clară. Pașnic somnul”, sub accentele anacreontice răsunând vag versurile lui Echnaton, chiar dacă aceste îndemnuri trăiriste sunt înfrânate de inexorabilul memento: „Dar ține minte: pentru toate Domnul/ Te va chema-ntr-o zi la judecată”. Avertismentul ecclesiastic privește nu implacabila pedeapsă divină, urmată de veșnica osândă, ci conștientizarea kantiană a normei morale: „Iah Elohim din veșnicii
POEZIA CA INSPIRAŢIE DIVINĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 by http://confluente.ro/eugen_dorcescu_1480750837.html [Corola-blog/BlogPost/382432_a_383761]
-
posibil motiv pentru care Nae Ionescu nu s-a oprit să scrie cărți. Cugetarea lui dinamică, fertilă, cumulativă nu se sedimentează într-o formă voit permanentizată, dar se întipărește definitiv, ca prezență reală și efectivă, în viața spirituală a generației „trăiriste". Cursurile lui Nae Ionescu (16) sunt expresia unui om care trăiește problemele intelectuale și spirituale, analizându-le lucid și vizualizându-le, implicându-se energic și complet în înțelegerea lor și în oferirea lor spre înțelegere. Ștefan Iloaie, în lucrarea de
FILOSOFUL ŞI GÂNDITORUL CREŞTIN NAE IONESCU – ÎNTRE MĂRTURISIREA SPIRITUAL AUTENTICĂ ŞI PROPOVĂDUIREA CULTURALĂ IREPROŞABILĂ by http://confluente.ro/Filosoful_si_ganditorul_crestin_nae_i_stelian_gombos_1340604283.html [Corola-blog/BlogPost/358178_a_359507]
-
în lumea esteticului și decide valoarea sau nonvaloarea acesteia. Actul interpretativ devine un „happening", revelație și participare deopotrivă, simultane și interdependente. Prezentarea lui Nae Ionescu ia, la Nicolae Steinhardt, aspect de autoportret, devenind, indirect, argument al integrării sale în generația trăiristă. Înțelegerea personalității și convingerilor profesorului interbelic devine mijloc de înțelegere a propriilor sale convingeri și de identificare cu Generația: „Nae Ionescu a priceput, înainte ca existențialismul să fi devenit o modă și o doctrină cvasi-oficială, că suntem cu toții osândiți la
FILOSOFUL ŞI GÂNDITORUL CREŞTIN NAE IONESCU – ÎNTRE MĂRTURISIREA SPIRITUAL AUTENTICĂ ŞI PROPOVĂDUIREA CULTURALĂ IREPROŞABILĂ by http://confluente.ro/Filosoful_si_ganditorul_crestin_nae_i_stelian_gombos_1340604283.html [Corola-blog/BlogPost/358178_a_359507]
-
apariție, cartea a fost publicară în aproape 11 ediții în țară și șapte ediții în străinătate, fiind considerată cea mai bună carte a primului sfert de veac din acest secol. N. Steinhardt a activat în literatura română încă din perioada „trăiriștilor”, dar adevărata operă a lui a fost publicată după căderea regimului comunist, „Jurnalul fericirii”, fiind o carte tulburătoare, rodul unui spirit cuceritor, de o moralitate model pentru timpurile noastre, într-o societate încă bolnavă. „Jurnalul fericirii” nu poate fi încadrat
JURNALUL FERICIRII- DE N.STEINHARDT de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1000 din 26 septembrie 2013 by http://confluente.ro/Jurnalul_fericirii_de_nstein_ion_ionescu_bucovu_1380203225.html [Corola-blog/BlogPost/364973_a_366302]
-
multe probleme sub forma „trăirilor”. Această atitudine se reflectă în interesul pentru experimentalismul exotic și ezoteric, ca și pentru sexualitate. Criticul suspectează literatura fantastică a lui Eliade de lipsă de profunzime; el reduce nuvela „Domnișoara Christina” doar la aspectul său trăirist, afirmând că „autorul urmărește experiențele sexuale cu femeile-vampir și-și expimă dorinți de împerechere teribile: cu o moartă, cu un copil și cu o bolnavă”. În aceeași notă, criticul Dumitru Murărașu considera că în această nuvelă autorul „exploatează sensaționalul lipsit
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
Revista Fundațiilor Regale”, „România literară” (condusă de Cezar Petrescu), „Axa”, „Universul literar”, „Luceafărul” (Sibiu, 1945), „Kalende”, „Saeculum”, „Viața românească”, „Tribuna”, „Națiunea” etc. Pentru o perioadă a fost principalul cronicar literar al revistei "România literară". a fost apropiat de curentul filozofic trăirist, caracterizat prin dorința de trăire febrilă, prin criza sufletească și printr-un „carpediemism” de secol XX. Astfel, într-o însemnare realizată în 21 septembrie 1932 în jurnalul său literar, el afirma că generația tânără din România anilor '30 simțea o
Octav Șuluțiu () [Corola-website/Science/335309_a_336638]
-
Ca și eroul său, Mircea Eliade a ales până la urmă ultima cale, dedicându-se activității savante (și aici criticul exemplifică prin câteva titluri - n.m.), nu fără însă a se fi lăsat adesea târât și de prima ispită"37. Despre romanele trăiriste, "existențialiste", "realiste" ale lui Eliade pe care le încadrează într-o literatură a "autenticității" și a "experienței", Ovid S. Crohmălniceanu spune că "personajele-mituri, disputele intelectuale, speculațiile filosofice și "trăirile" lor morale (sunt) reductibile aproape toate la eseistica lui Mircea Eliade
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pronaos. Orice viitor „junimist” ortodox trebuie înarmat cu toată știința de carte a „egiptenilor” înainte de a face drumul către „pământul făgăduinței” - și aceasta este garanția ieșirii dintr-o mentalitate sectară, riscul idolatrizării unui mentor sau duhovnic, complacerea într-o retorică trăiristă și fobia recurentă față de „intelectualitate”. Sufletele îndrăgostite de aura sfințeniei și de axioma lucrului bine făcut, conversând cu zestrea trecutului și temerile viitorului, navigând între perspective universaliste și patriotism local - acestea doar vor putea prinde cheag și vor putea da
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mereu cu aspirația către desăvârșire. Aș fi aderat la tot ce mi-ai spus dacă n-aș fi simțit riscul unui anumit pietism prisositor. Vei spune: „pietism?!”. Da, paradoxul este că printre cei mai școliți credincioși ortodocși pietismul - adică obsesia „trăiristă”, fuga de istorie și oroarea de concepte - răpune multe inteligențe. Mi-a fost dat să aud mulți confrați care, fără să fie monahi, își rezumau poziția în fața provocărilor lumii astfel: „Este destul să-L primești pe Domnul în inima ta
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pseudonimele L. D. Anton, Dimitrie Anton. Volumul de eseuri Semnele timpului. Opinii, dialoguri (1988) este întâmpinat favorabil de critici, care îl intepretează însă în cheie diferită. Dacă Gh. Grigurcu identifică aici elemente de Lebensphilosophie, suflul unui vitalism antiintelectualist de sorginte trăiristă, N. Manolescu crede în schimb că eseurile sunt orientate decisiv spre spațiul culturii și că diversitatea punctelor de vedere critice răspunde, poate, într-un fel perspectivei postmoderne a autorului, ce înlătură barierele dintre real și livresc, practic și teoretic. Optând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285392_a_286721]
-
a spiritului în produsele sale pe care le poate contempla (simboliști, fenomenologi, futuriști, constructiviști, ficționaliști, wittgensteinieni, analiști, existențialiști, pozitiviști); 2) subiectivitatea confiscată de propria viziune, obținută din experiența senzorială cu caracter de unicitate (decadenți, romancieri ai fluxului conștiinței, suprarealiști, expresioniști, "trăiriști", unanimiști); 3) o intersubiectivitate, o postură a eului înscris în ordinea simbolică a unei culturi (Lacan), a identității narative (Paul Ricoeur), a subiectivității "trupești", trupul însuși posedînd formule interpretative pentru organizarea materialului procurat pe calea simțurilor (Maurice Merleau-Ponty, Martin Buber
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
de-un soare moale. Mi-a zis: ŤE o nimica/ Să fii poet când puța o ai doar atâtica,/ Iar tu dai șlef, extatic, de gris mărgăritar!ť" (Epigramă ameliorată 1982, p. 44) Deși la prima vedere pare un poet trăirist, Emil Brumaru este mai degrabă un poet livresc. Pentru el poezia este un act de comunicare, o tentativă de a intra în dialog cu persoane reale, cu scriitori mai mult sau mai puțin clasici și chiar cu personaje din opere
Îngerul cu față de demon by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11131_a_12456]
-
și „euphorionismul” cerchiștilor sibieni pe care-l premerge (pe această linie, ar fi de notat și raporturile dintre gîndirea lui Cioran și morfologia culturii a lui Blaga, via Spengler); sau al extraordinarului, pasionantului dosar dedicat personalității irezistibile a „ibsenienei” actrițe trăiriste Sorana Țopa, iubita lui Eliade și Cioran, comparată avenit cu Lou Andreas-Salomé. Făcînd arheologia și vivisecția complexelor identitare ale lui Cioran, Ion Vartic le pune - cu sagacitate - diagnosticul, valabil în parte și pentru Ion Budai-Deleanu, Ion Codru Drăgușanu, B. Fundoianu
Subteranele identității lui Cioran by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4606_a_5931]
-
au preferat o abordare comodă a paradoxului avangardist românesc. După ’90, au existat (și există încă) tendințe de a „ultrarecupera“ nume avangardiste, distorsionând oarecum contextul epocii și importanța de atunci a unor autori (similar, de partea cealaltă, se întâmplă cu „trăiriștii“), ba din puseuri ciudat protocroniste (noi am „inventat“ și avangarda), ba din dorința mult mai firească de a „înmuia“ un canon literar interbelic păstrat cu grijă în formol de generații întregi de critici postbelici. Domni, tovarăși, camarazi. O evoluție a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
Nae Ionescu - a fost promovat drept întâiul „filozof științific“ român, formulă considerată premiul maxim pe care Universul îl poate acorda unui cugetător din spațiul mioritic. Or, Marta Petreu este colaboratoarea și / sau admiratoarea unora dintre acești veterani ai frontului anti„trăirist“ din perioada comunistă, folosindu-se nu o dată de judecățile lor valorice, inclusiv de cele negative formulate asupra lui Nae Ionescu. Atenția aparte de care se bucură acesta din urmă se vede și din faptul că zvonurile despre plagiatele și împrumuturile
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
fiind propriu mai curînd jurnalelor „autenticiștilor” interbelici: „(Urmuz) nu poate fi trecut la capitolul antiliteratură, el fiind punctul final la care ajunge literatura, proza în al cărui centru de interes stă personajul, prin obiectualizarea acestuia. Antiliteratură este în schimb reacția trăiristă, autenticistă etc. la termenul ultim atins prin Urmuz (precedat de Caragiale și I.A. Bassarabescu) de gîndirea artistică. Într-adevăr, ce se mai putea scrie cu un personaj devenit obiect?”. Ultimele două romane ale lui G. Călinescu, maestrul prozatorilor „tîrgovișteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
depăși barierele politice în vederea resuscitării tradiției culturale a provinciei, apariția O. coincizând cu reluarea activității Societății Scriitorilor Bucovineni. Rubrici mai importante: „Cronica literară”, „Gânduri”, „Însemnări”, „Reviste”, „Mozaic”. Înscriindu-se în perimetrul specificului literaturii bucovinene tinere, poezia îmbină exultanța de sorginte trăiristă, vitalismul și elanurile mistice cu cel mai cuminte tradiționalism. Semnează versuri Nicolae Tăutu, George Ionașcu, Dragoș Vicol, Neculai Roșca, Victor Săhleanu ș.a. Sunt prezenți cu proză Mircea Streinul, Mihail Ghiga ș.a. În numărul 4/1939 se lansează ancheta Scriitorii ținutului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288581_a_289910]
-
de cuprindere a reprezentării este limitată la individul-caz, reapare antiteza Între nonconformismul incandescent dar sinucigaș și echilibrul fals al unei ordini uscate, letargice. SÎnt tematizate, În stil american, extremele, exaltate virtuțile și constatate limitele. Revin, așadar, limitele, revine o filosofie trăiristă, a vitalului panic, este afirmată ideea vieții trăite de tot sau deloc. În fine, Christian Oster, deși născut În 1949, la doi ani după Jean Echenoz, debutează tîrziu, În 1989. Literatura sa - de o excepțională calitate lingvistică, ca și a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Folclor și clasicism, Între povestire și roman, O ordine creștină a noastră: rânduiala etc.), N. Roșu, Toma Vlădescu, Radu Gyr (Adevăruri simple despre poezie, D’Annunzio artistul, Fericirile stalactitare, o suită de medalioane memorialistice, Privighetoarea oarbă), Ernest Bernea ș.a. Urmează „trăiriștii” Mircea Vulcănescu (Despre „experiență”), Mircea Eliade (în intervalul iulie 1939 - iulie 1940, cu numeroase studii de mitologie, interviuri, câteva proze și un fragment din drama Iphigenia), Constantin Noica (o suită de eseuri în 1940), Vasile Băncilă (Pentru cunoașterea provinciilor, Orașe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
tem că are s-abată mânia lui Dumnezeu asupra noastră"147, prevestind chiar, prin vocea ironică a ghidușei Trilifia "căderea guvernului"148. Autocrația limbajului delirant, marca decisivă a caragialismului, se poate reconstitui uneori în surprinzătoare contexte romanești, cum ar fi scrierile "trăiriste" ale lui Mircea Eliade, Întoarcerea din rai și Huliganii. Nelipsite de profunzime și de savoare discursivă, dezbaterile aprinse din cadrul grupului boem de ziariști, scriitori, artiști, profesori, etc., din aceste romane se plasează totuși, prin evidentul deficit de finalitate practică, pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
I. Mihăescu, Zilele și nopțile unui student întârziat, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973, pp. 148-149. 111 În același sens poate fi menționat și romanul Roșu, galben și albastru, publicat de Ion Minulescu în 1924, precum și, într-o anumită măsură, romanele "trăiriste" ale lui Mircea Eliade, Întoarcerea din rai, Huliganii sau romanul lui I. Peltz Nopțile domnișoarei Mili. 112 Titlul studiului lui Iorgu Iordan: Limba "eroilor" lui I. L. Caragiale, Societatea de Științe Istorice și Filologice, București, 1955. 113 Dacă ținem cont de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]