141 matches
-
mâncarea bună o așteptau chiar pe ea. Ochii ei migdalați aveau o strălucire tinerească. - Ce surpriză! Să fiu oaspete în propria mea casă. Apoi deschise ușa garderobului ca să-și pună acolo geanta. Feifel se gândea: acuma va remarca că lipsește trenciul. Va fi amabilă să-l știe în mașina de spălat! O să mă sărute, poate, cum n-a mai făcut-o de mult. Dar Rita l-a întrebat iritată: - Unde e trenciul? - Trenciul murdar? a întrebat-o Feifel zâmbind. E la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
geanta. Feifel se gândea: acuma va remarca că lipsește trenciul. Va fi amabilă să-l știe în mașina de spălat! O să mă sărute, poate, cum n-a mai făcut-o de mult. Dar Rita l-a întrebat iritată: - Unde e trenciul? - Trenciul murdar? a întrebat-o Feifel zâmbind. E la spălat, împreună cu toate rufele murdare. - Ipocritule, m-ai spionat, știai că umplu buzunarele cu bani și hârtii importante! țipă Rita apucându-se de cap în timp ce se îndrepta spre spălătorie urmată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Feifel se gândea: acuma va remarca că lipsește trenciul. Va fi amabilă să-l știe în mașina de spălat! O să mă sărute, poate, cum n-a mai făcut-o de mult. Dar Rita l-a întrebat iritată: - Unde e trenciul? - Trenciul murdar? a întrebat-o Feifel zâmbind. E la spălat, împreună cu toate rufele murdare. - Ipocritule, m-ai spionat, știai că umplu buzunarele cu bani și hârtii importante! țipă Rita apucându-se de cap în timp ce se îndrepta spre spălătorie urmată de Feifel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
-o Feifel zâmbind. E la spălat, împreună cu toate rufele murdare. - Ipocritule, m-ai spionat, știai că umplu buzunarele cu bani și hârtii importante! țipă Rita apucându-se de cap în timp ce se îndrepta spre spălătorie urmată de Feifel. Rita a smuls trenciul din mașina de spălat, golindu-i buzunarele. Feifel privea zăpăcit cele câteva resturi de hârtie colorată. - Nebunule, sunt ruinată, urla Rita scoasă din minți, prostule, cap sec! - M-am gândită am vrut săă - Nu mai spune nimic, mă dezguști, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
întâi s-a uitat în oglindă. Atunci a auzit din nou acel râs ironic. Era el însuși care-și bătea joc de propria nenorocire? Cum ar fi putut să știe că Rita obișnuia să pună bani și hârtii importante în trenciul jegos? La miezul nopții au venit în vizită alte gânduri și mai triste: „Sunt un mare păcătos, de aceea mi-e greu să fac fapte bune! Sau, mai exact, demonii mă împiedică să fac binele! Dar dacă am să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
curajul, autocritica. Pentru noi, care atunci aveam treizeci și cinci sau patruzeci de ani, a fost o speranță, umilitoare, dar o speranță. Trebuia să redevenim ca voi, cu prețul de a o lua de la capăt. Nu mai purtam cravată, aruncam cât colo trenci-ul ca să ne cumpărăm o pufoaică uzată, unii și-au dat demisia din slujbă ca să nu-i mai slujească pe patroni...” Își aprinse o țigară și se prefăcu că simulează mânia, pentru a-și scuza această ieșire. „Și ați cedat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lovit de două ori, cu degetul maroniu obrazul. A, gângania drăgălașă, a formulat el legile jocului deja știut, hai, intră, n-ai mai dat pe la noi, chiar mă întrebam într-o zi cu Nina ce vei fi făcând, dezbracă-ți trenciul, fă-te comodă. În cameră era aceeași neschimbată atmosferă, atât de plăcută pentru ea care fusese în ultimul timp târâtă prin zeci de interioare și-și lăsase casa în mâinile Sidoniei, să fie devastată de lemnari, de zidari, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
împinsese buza de jos în față, a nemulțumire. Cum vrei, i-a mai spus, încercând să-și ascundă răceala din voce, dacă e așa de important pentru tine eu nu mă pot împotrivi. Pe urmă și-a luat din cuier trenciul și privirii ei mirate i-a răspuns. Am să te conduc până la gară. N-ai observat? Plouă. Tot drumul au tăcut amândoi. Ce mult seamănă cu o despărțire, și-a spus îndurerată Carmina. Pe peron s-au sărutat sec, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mult seamănă cu o despărțire, și-a spus îndurerată Carmina. Pe peron s-au sărutat sec, ca din obligație și în vreme ce trenul se putea în mișcare, el a rămas neclintit pe bordura peronului, privind spre fereastra compartimentului ei, cu poalele trenciului fluturând în adierea vântului, până când a știut că era imposibil să se mai vadă unul pe altul. Singură pe banchetă, atunci când trenul căpătă viteză, Carmina începu să creadă că se simțea bine. Se uita pe fereastră la peisajele arhicunoscute și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atenție nervurile, s-a așezat pe scaun, s-a ridicat din nou, bătrânii nici nu îndrăzneau să clipească, ședeau stingheriți, parcă uitați de musafirul lor impacientat fără nici un motiv. Când a văzut-o pe Carmina, și-a îmbrăcat în grabă trenciul, fata i-a observat starea de nervozitate subită ce-i transfigurase chipul, și-a căutat din priviri pantofii și din nou a avut sentimentul de nesiguranță, a avut impresia că marea lui grabă ascunde ceva. Am stabilit ora când îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din umeri. Nu ești gata, a întrebat cu ton stăpânit, fără nici o nuanță și s-a întors spre fereastră. Puiul de tei își legăna frunzele puține, bătea vântul, dar cerul era cu desăvârșire senin. Bărbatul și-a scos din buzunarul trenciului cheile mașinii și, cu degetul petrecut prin inelul lor, a început să le legene într-o parte și alta, ca o pendulă a nerăbdării lui. Într-o transmisiune de-o clipă a fluidului unei stări, mama s-a lăsat copleșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu punea mâna pe o carte decât dacă îi deservea unui scop strict, apropiat. Se plimba ca un turbat prin camere, trântea ușile, se proptea cu mâinile de pervazul ferestrei, pe urmă se hotăra brusc, își încălța pantofii, își lua trenciul, cobora scările în goană sărind treptele din două în două. Trei minute mai târziu, strict după ceas, auzeam portiera trântită și zgomotul motorului pus în funcțiune. Pleca să-și toace timpul aiurea, pe traseu găsea mereu câte ceva, micile daruri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
partea sa. Cineva spusese: „Rușine. Un exhibiționist“. Dar nimeni nu Încercă cu adevărat să-l apere. Majoritatea tinerilor păreau a fi Împotriva lui. Strigătele sunau ostil. Feffer plecase, fusese chemat la telefon. Sammler, Întorcând spatele la podium, Își găsi umbrela, trenciul și pălăria În spatele lui și părăsi platforma, condus de o tânără care se grăbise să-și exprime indignarea și simpatia, spunând că era scandalos să Întrerupi o prelegere așa de bună. Îl conduse pe ușă, În jos pe niște scări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
după ce hoțul de buzunare Îl Încolțise, se duse În East Side să-l viziteze pe Gruner. Îl găsi cu gâtul bandajat. — Ei, unchiule Sammler? Elya - ce mai faci? Arăți binișor. Și bătrânul, Întinzându-și brațul lung sub el, netezind dedesubtul trenciului, Îndoindu-și picioarele subțiri, se așeză. Între vârfurile pantofilor negri, crăpați, ridați puse vârful umbrelei și se sprijini cu ambele palme de mânerul curbat, aplecat spre pat cu politețe oxfordian-poloneză. Vizitatorul de spital până la cel mai mic amănunt. Fină, elaborat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
program, alcătuit cu generozitate de către echipa managerială a C.V.T. Cel căruia ghidul-șofer, precum și întreg ansamblul de turiști îi conferiseră titlul de Profesorul, folosea o pereche de ochelari rotunzi și demodați, avea părul mare, lăsat în neorânduială, peste urechi, purta un trenci albineț, pururea ponosit, pe care arareori și-l scotea, ca să și-l atârne, printr-o mișcare vioaie, pe brațul stâng. Îndată ce turiștii o droaie de vârstnici gravi și simandicoși, de cucoane cu ifose și, mai cu seamă, pâlcurile zglobii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în chihlimbar, cu capac de argint masiv, închipuind bustul unui arab cu turban, din care începu să pâcâie, pe neaprinselea, și căutându-și, evident că în mod reflex, chibriturile, care, probabil, erau răspândite prin toate buzunarele și prin toate cotloanele trenciului albineț. Din când în când, scotea din buzunarul clasic al pantalonilor, plasat imediat sub curea, un ceas de aur, cât un ou de rață, pe care îl consulta cu nerăbdare. Nevastă-sa, o doamnă slăbuță, în costum de voiaj, intimidată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lui elvețian de aur, mare precum un ou de rață, contemplă, timp de o secundă, poiana animată de grupurile de turiști și, abandonându-l brusc și fără ceremonie pe discipolul ocazional, porni cu pași mari, fâlfâindu-și pletele și poalele trenciului albineț, spre zidul murmuitor al pădurii, care înveșmânta talazurile nemișcate ale Munților Violeți. Văzându-l prins în tentația de a se topi în verdele imperial al pădurii știa, ea, sărmana că, uneori, Profesorul manifesta accese de dromomanie nevastă-sa îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
clorofilă. O pornise fără țintă anume, doar pentru a obține un răgaz în care să-și despovăreze cugetul de vălmășagul și de povara ușuraticelor gânduri ale gloatei. Circula, circula, făcea pas după alt pas, fâlfâia din plete, își flutura poalele trenciului, fiind în tot timpul acesta profund absorbit în efortul de a-și aminti culorile unei vesele sărbători din copilărie, ce unduiau în armonioase și sprințare sonuri galițiene, încât icnetul agresiv al bolovanului sur, amplasat la subsuoara unui gros ram de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de cercurile nevăzute ale înfricoșării celor din cale. Fața-i, cu toate că era boită în diverse și războinice sulimanuri, degaja o expresie familiară, iar căutătura-i arăta o neprefăcută blândețe. Omul cu ochelari demodați, cu plete fâlfâind la întâmplare și cu trenciul albineț îl contemplă, pipăindu-și, gânditor, zgârietura roșie și usturătoare de pe obrazul drept și, amintindu-și cu efort câteva expresii pe care le folosiseră cândva navigatorii din Sumer, deschise vorba, zicând: Vânătorule, o, tu, Vânătorule, oare nu cumva noi doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Octavian Paler Modul în care un om își acceptă destinul este mai important decât însuși destinul său. (Wilhelm von Humboldt) Memoriei tatălui meu 1. De câteva săptămâni încerc să zăresc în direcția mlaștinei silueta Eleonorei, așa cum a plecat, cu trenciul pe umeri. Ca să treacă vremea mai ușor, m-am apucat să scriu. Chiar dacă nu știu ce se va întîmpla cu aceste pagini, dacă vor fi citite de cineva vreodată sau vor putrezi aici. De fapt, scriu cum aș vorbi. În jurul meu e
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eu nu eram sigur în legătură cu al ei. Așa că fiecare a acceptat tacit identitatea evazivă a unor apelative ad-hoc. Nu era, vă imaginați, nici o primejdie să se producă vreo încurcătură. În ciuda căldurii care făcea atmosfera înăbușitoare, nu se despărțea niciodată de trenciul în care am văzut-o îmbrăcată prima oară. Peste zi îl folosea drept pernă, când se culca pe bancă. Noaptea se îmbrăca sau se învelea cu el ca să se apere de țânțari. Își scotea pantofii din picioare și se ghemuia
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mă temeam să nu mă întîlnesc cu cineva. Mă opream din ce în ce mai des, eram la capătul puterilor și, pe deasupra, făcusem la piciorul drept o bătătură. Fiecare pas era un chin. Spre seară a început o ploaie subțire. Noroc că-mi luasem trenciul cu mine... Eram gata să mă culc pe pământ, cu riscul să răcesc. Mă simțeam stoarsă de ultima picătură de energie, când am ajuns într-un fel de haltă, în câmp pustiu. Acolo era un tren de marfă. M-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
deveneam, poate și din cauza căldurii istovitoare, irascibil. Mă enervau țânțarii care veneau în număr din ce în ce mai mare și care, noaptea, ne trezeau din somn înțepîndu-ne. Mai ales pe mine, căci de bine de rău ea se mai apăra învelindu-se cu trenciul. De asemenea, mă agasa cârâitul ciorilor care se înmulțiseră, probabil alungate de secetă din altă parte, și formau adevărate cicatrice negre pe câmp. Stăteau ațipite în țărână și, când ieșeau din somnolență, dădeau ocoluri cârâind întruna. Nu mai reușeam acum
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Ce e cu apa? ― S-a terminat. ― Cum s-a terminat? se răsti ea, ca și cum mi-ar fi reproșat mie acest fapt, revoltată și înfricoșată. ― Du-te și te uită, i-am zis. A rămas pironită pe bancă, îmbrăcată în trenciul care într-o noapte atât de zăpușitoare părea și mai curios, mai nepotrivit. Nu îndrăznea să se ridice. Luna scălda zidurile, linia ferată și câmpul într-o lumină albă, secetoasă. Dunga neagră a pădurii se deslușea undeva la orizont ca
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
valet care-ți șoptește la ureche: Trenul a sosit și vă așteaptă. Ce porunciți?" Iar dumneata să răspunzi: "Să-l mai țină pe Robespierre, să nu-i taie capul până ce nu dansez un vals cu femeia aceea care-și ține trenciul pe umeri"..." Acum ce glumă mai punea la cale? Am ieșit și am lăsat-o în pace. M-am dus pe peron și pe urmă din nou la marginea mlaștinii. În timp ce vântul începea să clatine trestiile, m-am pomenit punîndu-mi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]