911 matches
-
basilèutatos (v. 69), dar supremația lui pare limitată la timpul acțiunii războinice, Întemeiată pe promisiunea pe care i-au făcut-o aheii În Argos Înainte de expediție (ibidem, 284-288) și condiționată de Întrunirile comune cu ceilalți „regi”. În sfârșit, când epopeea troiană va deveni un soi de mare „mit de Întemeiere” pentru civilizația greacă, acesta va fi, Împreună cu tradițiile mitice care vorbesc despre isprăvile eroilor, singurul spațiu acordat regalității. Așadar, oricare ar fi fost dinamica schimburilor culturale și influențele exercitate de Orientul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
troian, Întâmplările eroice, deși cu suprapuneri și contradicții, par și să Îi Împartă pe eroi În două mari generații: „bărbații eroi, care au pierit În vremea străveche” (Odiseea, XI, 628-631), ca Tezeuxe "Tezeu", Iasonxe "Iason" sau Herakles, și eroii ciclului troian. Numai cei dintâi Îndrăzneau să se măsoare până și cu zeii, ca Herales sau Eurytusxe "Eurytus" din Oechalia (Odiseea, VIII, 223-225) sau Licurgxe "Licurg", care i-a urmărit pe Dionysosxe "Dionysos" și pe doicile lui (Iliada, VI, 130 sqq.), În timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
abia Îi mijește barba când se ia la Întrecere cu Oinomaos pentru cucerirea Hippodamiei; conform lui Pindar 1, muncile lui Herakles ar fi avut drept scop cucerirea zeiței Hebexe "Hebe" și nunta „În sălașele fericite” ale Olimpului. Dimpotrivă, generația ciclului troian Îți cucerise deja soția și Își dobândise domnia, iar aceste lucruri rămân episoade ale tinereții; aproape că nu mai existau monștri Împotriva cărora să se lupte și pe care să-i nimicească pentru a face pământul locuibil, așa cum făcuseră Herakles
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Alice), arcul primit odinioară de la Herakles. Mormântul lui este arătat la Crimisa (Lykophron, 911 sqq., 927 sq.; Servius, comentariu la Eneida, 3, 402; Strabon, 6, 1, 3). La Metapont puteau fi văzute uneltele folosite de Epeusxe "Epeus" pentru construirea calului troian. Cât despre eroii războiului de la Troia, la Crotona se celebra un cult al lui Ahilexe "Ahile", iar pe Garganus, un cult al lui Calchasxe "Calchas" și Polidarius; locuitorii din Locri trimiteau În fiecare an două fecioare la Troia. Dar În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sanctuarul Înălțat pentru zeiță pe Palatin. Totuși dimensiunea elenizată este de netăgăduit În figura romanei Magna Mater Idaeaxe "Magna Mater Idaea", atât prin moștenirea ei din Pergam, cât și prin unirea profundă care se vrea stabilită Între ea și tradiția troiană a originilor Romei. Pătrunsă În chiar inima cetății lui Romulusxe "Romulus" ca zeitate „națională”, ocrotitoare și garantă a averilor statului, zeița constituie obiectul unui cult public cu bază aristocratică, exprimat În jocurile anuale Megalesia și În procesiunea urmată de scufundarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fericit datorat faptului că, Într-un anumit punct al evoluției conștiinței morale a grecilor, astfel de fapte nu mai puteau fi considerate admisibile. Însă finalul fericit nu apare și În Iliada (XVIII, 336 sqq.), unde Ahilexe "Ahile" sacrifică doisprezece prizonieri troieni lângă rugul lui Patrocluxe "Patroclu"; aici, absența finalului fericit se explică prin faptul că această ucidere rituală ar putea fi Încadrată În cruzimile „obișnuite” ale războiului. Alături de jertfele umane din care rămâne doar amintirea, În Grecia se Întâlnesc jertfe umane
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
era considerată necesară Întărirea poporului: nu mai avem Însă nici o informație clară despre sacrificii umane ulterioară celei din 216, la care face aluzie Titus Livius. Un exemplu de sacrificiu uman se găsește și În Grecia, referitor la Întâmplările din războiul troian, În cartea a XVIII-a din Iliada, unde Ahilexe "Ahile" spune: Iară acuma, Patrocluxe "Patroclu", de vin după tine sub glie, Nu voi griji de mormântu-ți Înainte să-l târâi pe Hectorxe "Hector" Până aici, cap și arme șdecapitarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Până aici, cap și arme șdecapitarea unui dușman ucis În duelț, pe-al tău ucigaș multvestitul! Iar doisprezece, la rugu-ți În față, pe dată jertfi-voi, Fii de troieni luminați, cu mânie și chin pentru moartea-ți1. Faptul că uciderea tinerilor troieni are legătură cu un rit funerar demonstrează că nu ne aflăm aici În fața unui act „normal” de cruzime războinică, ci În fața unui sacrificiu ritual care folosește ca materie primă prizonieri de război: este exact ceea ce făceau germanii În codrul Teutoburg
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
to kenon) sau al indefinitului (to apeiron), deci în „dincolo“ ul prost al lipsei de repere. Iar „depășirea“ limitei-reper echivala cu ratarea țelului vizat, cu căderea în „dincolo“-ul prost al rătăcirii. Ciclul întoarcerilor acasă ale eroilor greci după războiul troian, din care episodul odiseic este cel mai faimos, reprezintă în mare măsură povestea unor peregrinări nesfârșite datorate pierderilor repetate ale limitei-reper. Pentru greci, așadar, nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. „Încercarea“ limitei ca limită
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
până la cele metafizice, la fel ca pentru jocurile de inteligență sau spectacolele de varietăți. Să-și distreze oaspeții, să le stingă setea și să întrețină discuția, iată care era obligația stăpânului casei. În Eneida, poetul roman Virgiliu povestește că prințul troian Eneas este primul care s-a instalat în provincia Latium, unde se află orașul Roma. La începuturile sale, Roma încă nu făcea parte din civilizația vinului. În acest sens, Plinius cel Bătrân menționează că Romulus făcea libații cu lapte și
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
mai mult conținutul unor scrieri ce par emanația unei schizoidii auctoriale. În general, aspectul de incoerență vine din amalgamarea mai multor formule tematice și narative, din beția de cuvinte sau din incapacitatea scriitorului de a fixa un palier epic. Calul troian este o istorie insolită, care se alcătuiește ca o succesiune de povestiri stranii, cu deschideri spre miraculos, eseu mitologic, parabolă sau povestire fantastică. Tauromahie începe ca un comentariu detaliat al unei coride, iar în ultima parte devine o parabolă despre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]