57 matches
-
în ochii mei. Atât de rar, atât de rare sărbători, în rest muncesc pentru a uita”. De altfel radiografierea este proprie, autoarea, în chip analitic, își trece în revistă toate stările și sentimentele. Rezultatul e un lung și superb lamento trubaduresc pe marginea iubirii. Cine nu e patetic când vorbește despre iubire? Cine nu e patetic când tace despre iubire? Vai de noi dacă n-ar fi astfel! “Jurnalul acesta cu tine este despre mine” - spune autoarea. “Anvergura sufletului uman atinge
CRONICĂ LITERARĂ LA VOL. ELENA M. CÎMPAN, JURNALUL NEFERICIRII , EDITURA NAPOCA STAR, 2012 (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 456 din 31 martie 2012 by http://confluente.ro/Eternele_iubiri_secvente_sufletesti_cezarina_adamescu_1333215822.html [Corola-blog/BlogPost/354848_a_356177]
-
în ochii mei. Atât de rar, atât de rare sărbători, în rest, muncesc pentru a uita . De altfel radiografierea este proprie, autoarea, în chip analitic, își trece în revistă toate stările și sentimentele. Rezultatul e un lung și superb lamento trubaduresc pe marginea iubirii. Cine nu e patetic când vorbește despre iubire? Cine nu e patetic când tace despre iubire? Vai de noi dacă n-ar fi astfel! Jurnalul acesta cu tine este despre mine - spune autoarea”. După ce am citit de
JURNALUL NEFERICIRII DE ELENA M. CÂMPAN de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 495 din 09 mai 2012 by http://confluente.ro/_jurnalul_nefericirii_de_elena_m_cam_al_florin_tene_1336566861.html [Corola-blog/BlogPost/354445_a_355774]
-
eu rămân. (SOrd, II, 33 sq.). Criticul literar Alex. Ștefănescu sublinia dinspre „avântul“ formei în istorie, lăsând în plan secund substanța lirosofică: «Un poem ca În dulcele stil clasic este, de pildă, o piesă lirică galantă - sinteză între elegantul stil trubaduresc și lamentațiile amoroase din timpul lui Ienăchiță Văcărescu - supusă de Nichita Stănescu unui asemenea tratament de regenerare-caricaturizare. Poetul a intensificat în general caracterul aleatoriu al combinațiilor de cuvinte, sugerând că, oricum, într-un apel erotic contează, mai mult decât „argumentația
A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (2) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1087 din 22 decembrie 2013 by http://confluente.ro/Ion_pachia_tatomirescu_nichi_ion_pachia_tatomirescu_1387711268.html [Corola-blog/BlogPost/363613_a_364942]
-
se Încarcă de afectivitate; ea este ruga fierbinte și sfîșietoare, o implorație deznădăjduita, o muzică tînguitoare care redescoperă omul muritor: sublimul și eroarea coexista, materia folclorica e surdinizata, dar evidență. Această tulpina folclorica a unui baladesc „cultivat”, de un tardiv trubaduresc provoacă o revelație etnologica. Coborînd În arhaic, ecourile străvechimii se simt, potențînd efectul soteriologic. Formulelor de invocație, vechii tehnici a repetiției, rimelor simple, termenilor livrești li se alătură vocabulele arhaice (moldave, cu deosebire) și cuvintele „retezate”. Dar arhaismul sau este
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
și oralitatea sibilinica, Încercînd a reconstitui - pe model folcloric - un bocet al vechimilor, asimilînd toposuri arhaice. Dincolo de invenția lexicala, el, pornit În căutarea „mitologiei”, conjuga patetismul impersonal cu senzualismul topit Într-o incantație romantică, urcînd spre suferință hiperbolizata. Această jelanie trubaduresca, intelectualizata, captînd Însă o „sfîșiere ancestrala”, de o cantabilitate „dura” (observa, cîndva, Gh. Grigurcu) devine un veritabil erotikon, ființa barbara conștientizînd soarta corpului pieritor. Îmbrăcat, așadar, „În plînsoare”, poetul, asumîndusi riscul monotoniei, purcede la un ritual de exorcizare a răului
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
1968; Marele Premiu al Festivalului Național de Poezie de la Iași), deschide un ciclu în care vor intra Rod III (1975) și Rod IV (1977). Poet senzual și fantast, în opera căruia rafinamentele moderniste se îmbină cu inspirația folclorică și lirica trubadurescă, I. are personalitatea originală și stranie a unui aed din vechime rătăcit printre contemporani. De la semnul exclamării cu care își începe fiecare strofă la tonalitatea arhaizantă, incantatorie a expresiei și la tendința reluării versurilor în refrene, poezia sa poartă pecetea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
devine elegie erotică ori pur și simplu dramă. Ciclurile Rod și La Baaad (va preciza autorul), "poeme în vers alb", se încadrează în "ceea ce numim, cu o expresie generală, modernismul românesc" (Interviu în Ziua literară 2002, nr. 9). Vechiul madrigal trubaduresc, însoțit de un envoi, era adresat unei destinatare nominalizate. Baladistul moldav declamă grav, încordat, marcat de binomul iubire-moarte ca în acest madrigal din Jeu d'amour: "Tu ești cea mai frumoasă, / ia-mă, ia-mă și mă du, / tu mă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
eterogene ofrande, un prinos emoționant al pietății atât de trebuitoare în răstimpul de cumpănă istorică în care ne aflăm”. Sunt valorizate acum și alte filoane: protestul împotriva unor monstruozități ale istoriei, precum în Psalmul cenușii (Holocaustul perpetuu) (2003), sau poezia trubadurescă, de celebrare a visului și a eternului feminin, ca în Dragoste la vârsta întâi, dragoste la vârsta a treia (2001), care cuprinde, totuși, multe versificări facile, ori, în fine, disponibilitatea umoristică, epigramatică din Imaginara paranghelie (2002). SCRIERI: Baladă pe rug
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289436_a_290765]
-
Pline de cioburi și de capace de bere,/ Budila-Express, ruginind nevăzut/ Precum tinerețea, la încheieturi.” Aventura eului liric se configurează ca o expediție cinegetică de înlănțuire a realului. E drept că Strada Castelului 104 (1984) dezvoltă o anume figurație medievală, trubadurescă, galantă, iar poetul se abandonează adesea în voia unor convenții facile, însă recuzita lirică e mereu subminată prin ironie, prin telescoparea actualității sau prin destrămarea vrajei. De fapt, există o pronunțată componentă antivizionară, cum se întâmplă în această revelație ratată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
de barzi subordonați pro paecunia. Poezie de circumstanță, aparent, infuzată de efluvii etilice și de argoul boemei sau al mahalalei, „singaporenele” sunt, în realitatea lor adâncă, toarse din destinul unei întregi generații literare condamnate la tăcere și la mizerie. Caracterul trubaduresc, goliardic, înrudirea evidentă (și exprimată de autor) cu spiritul lui Villon, Rimbaud și al celorlalți „poeți blestemați”, dar și cu, în genere, marii obsedați ai transcendenței translucide („timpul extatic” barbian, „șistul acvatic” valéryan din Cimitirul marin), întregul intertext al acestor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
trece, eu rămân". Dar, pentru a evita tragismul situației, se înscrie într-o temporalitate, căreia i se provoacă regenerarea continuă: "Mai rămân cu mersul tău/ parcă pe timpanul meu". Poezia În dulcele stil clasic este "o sinteză între elegantul stil trubaduresc și lamentațiile amoroase din timpul lui Ienăchiță Văcărescu (Al. Ștefănescu). Iubirea este persiflată, caricaturizată, amintind de dulcegăriile Văcăreștilor, și devine un simplu pretext liric. E o iubire întâmplătoare, efemeră, convențională, pe care poetul o privește cu indiferență. Poezia este alcătuită
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fără, Însă „nevrozele”, „delirul” din Plumb. „Personajul” lui Voronca are mai degrabă ceva din fizionomia palidului „elev singuratic” suferind de cenușiul existenței, rostindu-și În versuri de romanță extenuată „restriștile”, „sfîșierile”, „mîhnirile” În registrul minor-sentimental și cu o gesticulație adesea trubadurescă („Lasă-mă, numai spre balconul vechi, să-nalț, iederă tristă, brațele amîndouă”) și o retorică naivă, nu lipsită de un anume farmec vetust, de confesiuni Înscrise Într-un album adolescentin: „PÎnă cînd va tîrÎ sufletul mantaua mîhnirilor sfîșiate? /.../ Păsările tristeții
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
alte registre spectaculare e aproximată metaforic o stare sufletească asemănătoare: „Sună țambalele vântului și dansatoarea sîngelui Începe danțul cuțitelor”; sau: „Visul flux reflux al gîndului / Atingere În zvonul balului de rochia dansatoarei / Împletește o beteală din vînturile bolnave...” O scenă trubadurescă poate fi la fel de bine tiparul imaginativ În care apare turnat un peisaj, ca În poemul XIII din același volum: „Ploaia - cîte scări de mătase pentru buclele ochiului /.../ CÎnd cavalerul cu mandolina amurgului la subțioară se oprește sub balconul de apă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a inconștientului în conștient, o abandonare a fantasmelor derutate în lumea conștiinței care nu poate sau refuză să le organizeze. "adormeau răsturnați în patul apei secate/ pe rând însemnați de Lună cu alb/ pe piele cu cincisprezece carate". Nostalgia trecutului trubaduresc apare și în Ultimul de la 1200. E o reverie declanșată de o "ilustrație veche" sau de proiectarea sinelui într-o astfel de ilustrație: "Într-o ilustrație veche - îndepărtată torță nestinsă/ am cântat pe malurile Balticei pentru Clara". Erotismul imaginilor caracterizează
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
accent când pe un termen, când pe altul. A rezultat o lirică tensionată între inserția empatică și armonică în primordial și suav - obsesia originarului și a unității eu-cosmos, respectiv spațiul intimității și al erosului candid, evocat cu inflexiuni de retorică trubadurescă - pe de o parte, și pe de alta, distanțarea ironică (uneori tinzând spre sarcasm) de grotescul și absurdul unei modernități corupte, reificantă și uniformizantă, ipostaziată paradigmatic în imaginea unui Megalopolis. Tipologic, poetul e un romantic trecut prin experiența expresionistă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
mai mare aici decît în cazul spaniolei. După eliberarea Lisabonei însă, în secolul al XIII-lea, dialectul sudic a început să se afirme și el tot mai mult în scris, dar dialectul galiciano-portughez nordic crease deja o tradiție în perioada trubadurescă, de inspirație provensală, încît a continuat să-și mențină un oarecare ascendent. Treptat, pe parcursul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, s-a produs o unificare a variantelor limbii literare și, prin scriitorii clasici care s-au impus în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
o perspectivă apuseană, și a obiceiurilor locului drept ciudățenii exotice. Sub peripeții și sub meandrele acțiunii se insinuează mitul lui Tristan, al „amorului pasiune”, ceea ce imprimă unei frânturi de cronică însuflețirea turnirurilor din romanul curtean, cu întreg ritualul vasalității amoroase trubadurești. Întâmplările din Nunta domniței Ruxanda se petrec tot într-o vreme ingrată pentru Moldova, când domnitorul Vasile Lupu, ca să își câștige aliați, făgăduiește mâna fiicei sale lui Timuș, feciorul hatmanului cazacilor zaporojeni. Fiindcă vodă tărăgănează ținerea nunții, logodnicul, o făptură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
să cadă / Cascade luminoase / Pe care femeia de aer le culegea în palmă / Și le lăsa să zboare suflet către suflet”. După război lirica lui N. se păstrează într-o zonă a reveriei, întoarsă acum spre sentimentul iubirii și adorația trubadurescă pentru femeie, versul conservând unele irizări suprarealiste. Câteva culegeri de versuri din anii ’80 - Păsări de fum (1982), Arbori cu aripi de harfe (1986), Fata pescărușului (1988) - readuc în atenție un poet substanțial. SCRIERI: Cartea cu grimase, Craiova, 1933; Metamorfoze
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288462_a_289791]
-
pornit prin a crea "o poezie în stil delicat-tradiționalist", a trecut, apoi, la o "poezie neosimbolistă, suavă și ceremonioasă", a revenit, de mai multe ori, la tema privilegiată erosul, purtând cu "orgoliu insignele retoricii tradiționaliste". N-a ocolit nici "stilul trubaduresc" cu trimiteri la truverii francezi ai secolului al XII-lea, pentru ca, în cele din urmă, să se identifice cu "spiritul elegiac al Moldovei". Dar evoluția poetului nu s-a oprit aici, a "atacat" forma modernă a poemului, piatra cea nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
goliardice, în limbă latină sau vulgară, sunt într-un fel reversul cântecelor liturgice. Constructor de catedrală prin arhitectonica operei, „student vagant” prin latura goliardică a poeziei lui, Nichita Stănescu adaogă o a treia trăsătură medievală profilului său liric, anume cea trubadurescă. E foarte interesantă, remarcabilă, tranziția lui Nichita Stănescu de la o poezie scriptică la una cantabilă. Imaginea poetului cântăreț, acompaniat de lăută, i se potrivește de minune. Am ascultat de nenumărate ori, în nopți de prelungită libație, cel mai adesea cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
deschizând abrupt, alarmant, aprehensiunea unui sfârșit de lume : cai care latră, caii, toți caii, ce larmă sinistru vestitoare ! Această intervertire de atribute (dacă vor începe câinii, toți câinii, să necheze?) are ceva apocaliptic. Dragostea e totuși mai tare. În linia trubadurescă, dar cu sens inversat, divinizând femeia nu ca regină sau „Doamnă”, ci ca sclavă, am auzit adesea, cântată de Frățilă în prezența poetului emoționat, o poezie mai veche, ușor modificată în transpunerea muzicală : „...în lipsa mea ea se gândește numai la
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
într-o glumă proastă pe care încearcă să o alunge revenirea la registrul sublim cu o poezie erotică de gust postromantic-sămănă- torist întreruptă brutal cu o poezie deșucheat- libidinoasă pentru ca din nou tonul grandilocvenței să fie recâștigat cu o melodie trubadurescă în stilul poeților Văcărești, și ulterior printr-o arie de operă interpretată îngrozitor de fals de către improvizatul trubadur, Nae Girimea. În gene- ral, cineva punctează sentimentul patriotic printr-un „Vive la France !”, iar duelul dintre cele două amante ale frizerului, Mița
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
eros”. Și Costache Conachi folosea acest fel de colocviu liric pentru a defini „urgiile” amorului. Z. bate spre latura lui sacră, dar cu o îngrămădire de subtilități formale care împiedică demonstrația. Retorica amoroasă este, în genere, inventivă și deviază sistematic trubadurescul salut d’amour spre o poezie de pură incantație. Conachi a scris o retorică poetică de dragul unei ibovnice cu priviri concupiscente, Z. ambiționează să compună un „fals tratat de gramatică”, unde studiază trecerea nudurilor prin adverbe, mișcarea doamnelor prin (sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
scriitor include câteva scrieri irigate de un fantastic tenebros, cu infiltrații grotești, stranii, ca în romanul negru, gen E.T.A. Hoffmann. Turnul Milenei (1928) psalmodiază romantic pe tema dispariției vremurilor de odinioară, tinzând să reînvie într-o ambianță de roman trubaduresc dramele prințeselor de altădată și ale artiștilor rătăcitori, uniți printr-o poveste de dragoste. Firul narativ formează doar un pretext, forța de atracție a textului fiind asigurată de clocotul poetic bizar, dramatic. Romanul Golia (I-II, 1933), plasat într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
fără, însă „nevrozele”, „delirul” din Plumb. „Personajul” lui Voronca are mai degrabă ceva din fizionomia palidului „elev singuratic” suferind de cenușiul existenței, rostindu-și în versuri de romanță extenuată „restriștile”, „sfâșierile”, „mâhnirile” în registrul minor-sentimental și cu o gesticulație adesea trubadurescă („Lasă-mă, numai spre balconul vechi, să-nalț, iederă tristă, brațele amândouă”) și o retorică naivă, nu lipsită de un anume farmec vetust, de confesiuni înscrise într-un album adolescentin: „Până când va târî sufletul mantaua mâhnirilor sfâșiate? /.../ Păsările tristeții mă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]