105 matches
-
sînt mari, dar uzul lingvistic le substituie de multe ori, prin extensii ironice. încă din textele vechi românești (în primele traduceri de texte religioase, în pravile, la cronicari) apar cuvintele (de origine slavă) mită și mîzdă. Ceva mai tîrzii sînt turcismele rușfet, ciubuc, bacșiș. Alături de vechile și popularele peșcheș (turcism) și plocon (slav), au suferit o convertire semantică înspre sensul marcat negativ și termeni precum dar, drept, atenție. în toate perioadele, pentru a desemna acțiunile de mituire au fost folosite și
Șpaga by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14979_a_16304]
-
ori, prin extensii ironice. încă din textele vechi românești (în primele traduceri de texte religioase, în pravile, la cronicari) apar cuvintele (de origine slavă) mită și mîzdă. Ceva mai tîrzii sînt turcismele rușfet, ciubuc, bacșiș. Alături de vechile și popularele peșcheș (turcism) și plocon (slav), au suferit o convertire semantică înspre sensul marcat negativ și termeni precum dar, drept, atenție. în toate perioadele, pentru a desemna acțiunile de mituire au fost folosite și expresii metaforice sau metonimice - de la vechiul a unge osia
Șpaga by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14979_a_16304]
-
a constitui obstacolul principal: prin cantitate, înrădăcinare, autoritate culturală și religioasă, asociere cu alfabetul chirilic și deci cu disputele ortografice; grecismele sînt purtătoare de prestigiu și modă culturală, maghiarismele și germanismele apar mai ales ca "provincialisme". în diatribele contra barbarismelor, turcismele sînt doar pomenite, în enumerări, de obicei în asociere cu grecismele. Se poate observa că, în comparație cu alte purisme lingvistice manifestate în spațiul balcanic, cele românești nu identifică în turcisme un obiect de ostilitate politico-ideologică. P.V. Haneș (în Dezvoltarea limbii literare
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
și germanismele apar mai ales ca "provincialisme". în diatribele contra barbarismelor, turcismele sînt doar pomenite, în enumerări, de obicei în asociere cu grecismele. Se poate observa că, în comparație cu alte purisme lingvistice manifestate în spațiul balcanic, cele românești nu identifică în turcisme un obiect de ostilitate politico-ideologică. P.V. Haneș (în Dezvoltarea limbii literare române în prima jumătate a secolului al XIX-lea) amintea că "grecii înlăturau din dicționarele lor, tot în secolul al XVIII-lea, orice cuvînt slav ori turcesc. Cele din
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
dintre cele mai importante; în comparație cu cea slavă, mai ales, ea apare ca limitată, marginală; în epoca disputelor puriste, era resimțită în mod mult mai acut prezența influenței lingvistice neogrecești, favorizate de domniile fanariote. Cel mai important e însă faptul că turcismele nu apar ca un pericol pentru lexicul cult românesc. Elementele de origine turcă sînt fie vechi (unele probabil cumane) și perfect asimilate (dușman, musafir, mioriticul cioban), adesea intrate în uzul popular (odaie, cișmea, dușumea), fie clar marcate - caz în care
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
dușman, musafir, mioriticul cioban), adesea intrate în uzul popular (odaie, cișmea, dușumea), fie clar marcate - caz în care folosirea lor nu e automată, ci denotă intenții stilistice: evocă un aer de epocă, nuanțe depreciative, comice etc. (matrapazlîc, bucluc, alișveriș, tulumbagibașa). Turcismele nu amenință deci stilul înalt, filosofic, eseistic, limbajul culturii și al științei, limbajul religios; sînt legate doar de viața cotidiană - cea mai puțin importantă pentru cultivatorii limbii naționale. Trăsăturile acestea au fost expuse cu claritate de Lazăr Șăineanu și reluate
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
cele bune sînt de ordine mai mult materiale"; "mai toate aceste noțiuni posed între accepțiunile lor și cîte o nuanță ironică (cf. berechet) ce le face improprii pentru dicțiunea înaltă și solemnă" (Influența orientală asupra limbei și culturei române, 1900). Turcismele pot fi așadar ușor "ținute sub control". Elemente populare care trec neobservate sau elemente stilistice supramarcate, cuvintele de origine turcă au fost acceptate ușor în literatură. în Vieața lui Daniil Scavinschi - prefață reluată parțial în ciclul Negru pe alb - C.
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
care îl evocă: "Este de luat seama că în toată prescrierea aceasta abia două ziceri străine limbei i-au scăpat: huzur și hal, și aceste poate pentru că sunt turcești. Nici un cuvînt grecesc, nici un slavonism nepriimit limbei". La fel de firesc acceptă prezența turcismelor Heliade Rădulescu, cînd discută cazul termenilor vestimentari, ca exemplu perfect de împrumut lexical superficial, care nu schimbă natura limbii: Cînd a văzut întîia dată românul dulamă, poturi, contoș, anteriu, ceacșiri, islic, firește că a întrebat pe cel care le purta
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
vorbe fie cît de multe nu schimbă limba franțozească de a fi limba franțezului, ci din protivă îi avuțește dicsionarul". Comparația (determinată poate și de simpatii și opțiuni politice personale) atestă o plasare psihologică și ideologică în afara Balcanilor: atitudinea față de turcisme nu este una de resentiment față de un semn al invaziei, al conflictelor etc., ci mai curînd una de tip occidental, de acceptare a elementelor exotice. Că influența turcească nu e grevată ideologic de conotații negative ar putea-o dovedi, în
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
a unui text dintr-o epocă de tranziție se poate împiedica sau încânta de expresivitatea involuntară a diferențelor și a contrastelor lingvistice: neologismele apar alături de pronunțări muntenești ("S-au arătat un fenomenu pă cer"), iar jargonul fanariot (grecisme culte și turcisme politico-administrative) se combină cu occidentalizarea ezitantă (reprezentată de italienisme și - în mai mică măsură - de latinisme sau franțuzisme); emblematică pentru această dublă orientare e o formulă ca "ministeriul devletului" (turcismul devlet avînd sensul de "regim, administrație, guvern"). "Istornicul" folosește uneori
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
un fenomenu pă cer"), iar jargonul fanariot (grecisme culte și turcisme politico-administrative) se combină cu occidentalizarea ezitantă (reprezentată de italienisme și - în mai mică măsură - de latinisme sau franțuzisme); emblematică pentru această dublă orientare e o formulă ca "ministeriul devletului" (turcismul devlet avînd sensul de "regim, administrație, guvern"). "Istornicul" folosește uneori cuplul sinonimic pentru lămurirea cititorilor: "hain și traditoriu", "ribelione sau zorbalâc". Surprize continue creează și asocierea dintre cuvinte care nu s-au impus sau nu au rămas în forma din
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
să orânduiră soli: Sabica reiz Osman efendi, ce era halea nisangiu și cu Iasângi zade Osman efendi mutevelâul. Muharași și dragoman acestii muchealemele să orândui socră-mieu Iacovache Rizul. Orânduiră și muscalii pă Grigorie Orlov și pă Abreșcov" (p. 111). Abundența turcismelor apărute ca efect al familiarității cu terminologia politică a epocii și care au dispărut apoi i-ar putea liniști pe cei îngrijorați azi de abuzul de anglicisme din diverse domenii de specialitate. Al doilea fragment pe care l-am ales
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
formați prin calchiere (din elemente vechi) în perioada modernizării limbii române: italienismul ucel "pasăre", calcurile unocuprinzime "univers" sau următareț "consecvent". Categorii semnificative sînt cea a termenilor vechi, de origine latină, ieșiți din uz (precum utrinde "de aceea") sau aceea a turcismelor păstrate popular și regional (ca urdu-belea "pacoste"; "deodată"). Misterioase rămîn cuvintele cu cîte o atestare și cu etimologia necunoscută: de pildă ulubeasnea, atestat de verva colocvială a lui I. Heliade-Rădulescu ("iar de vei fi d’alde terchea-berchea, e posac ulubeasnea
De la «u» la «uzuș», prin «urcelnic» by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14170_a_15495]
-
epocii, plin de grecisme o parte tehnicisme, specializate ( adiiafor, catagrafie, idioctita, ipoptos, a pliroforisi, sincatavasis), multe neologisme ale limbii culte (a theorisi, theorie, a pretinderisi, to analogon, ta practica, ifos, paradegmata, patos, simfonie, siguripsi, diiastigmă, isterisi) - , cu ceva mai puține turcisme (mumbașir, surghiuluc, marifet, alișveriș), corespunde imaginii celei mai tipice a epocii fanariote. Se regăsește astfel și limbajul "lumii vechi" din comediile lui Caragiale: nu numai în cremenalul lui jupîn Dumitrache, ci și în epistat, exoflisi, plastografie etc. Cel mai mare
Citind anaforale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13871_a_15196]
-
cum că hoțul ar fi țigan al dumnealui"); ca și prin folosirea prezumtivului � "ci ce fel de pomeniri le va fi făcut numai Dumnezeu le va fi știind"). Dar și depărtarea în timp se face simțită, nu numai prin turcisme și grecisme; ci și, de pildă, în surpriza de a vedea locuțiunea rânduri-rânduri azi asociată poeticității eminesciene în context banal, cotidian sau macabru: "câte patru numiți calpuzani au murit, rânduri-rânduri, de boala lingorii". Puțin obișnuite sînt și formele de gerunziu
Citind anaforale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13871_a_15196]
-
Gură-cască, om politic) etc. Primul citat în care pacea( v)ura ( din turcă și greacă) apare ca epitet depreciativ, nu doar cu sensul de "cîrpă", e tot din Alecsandri, În secolul al XIX-lea, registrul familiar-argotic cuprindea desigur destule multe turcisme și țigănisme, nefiind exclusă influența lor reciprocă. Un alt termen frecvent în teatrul comic al lui Alecsandri, șucada, e considerat turcism, dar are o evoluție semantică în care s-ar putea să fi jucat un rol și apropierea fonică de
"Spală-varză" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13931_a_15256]
-
cu sensul de "cîrpă", e tot din Alecsandri, În secolul al XIX-lea, registrul familiar-argotic cuprindea desigur destule multe turcisme și țigănisme, nefiind exclusă influența lor reciprocă. Un alt termen frecvent în teatrul comic al lui Alecsandri, șucada, e considerat turcism, dar are o evoluție semantică în care s-ar putea să fi jucat un rol și apropierea fonică de țigănescul șucar: "serdăreasa are niște ochi... șucada" ( Agachi Flutur).
"Spală-varză" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13931_a_15256]
-
popular și familiar de mare circulație, de origine turcă, pe care dicționarul academic al lui Sextil Pușcariu (Dicționarul limbii române, A-B, 1913) îl atestă deja la Neculce ("să nu facă vreo belea țării și tîrgului"), considerîndu-l "unul dintre puținele turcisme care sînt răspîndite și peste munți". În același dicționar, definiția - "întîmplare neprevăzută care-ți pricinuiește neplăceri și de care cu greu scapi; prin extensie, ființă care-ți cășunează fel de fel de neplăceri" - e completată de o observație asupra verbelor
"De belea..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12050_a_13375]
-
sa la registrul colocvial, fiind greu compatibil cu stilul formal, oficial. Originea lui turcă este emblematică în română pentru un fenomen mai general: orientalismul inerent adevăratei petreceri. Se poate constata că și alți termeni din aceeași sferă au origine balcanică: turcismele bairam, zaiafet, chiolhan și grecismul paranghelie. Structura etimologică a cîmpului lexical nu exclude totuși sursele occidentale: din franceză provin soarea, soir, banchet, chermesă, partuză; iar englezismul party este foarte la modă în prezent (“Party-ul va continua la Discoteca Millenium, unde
Lexicul petrecerii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12954_a_14279]
-
fel de rol de tălmaci, îi spusese ceva, fără ca Menaru să priceapă despre ce era vorba, de fapt, turcoaica zicând într-o românească stricată pe care Sisi nu o mai traduse: ziceam Coran, mult ai crezut, mult... - și folosise un turcism de-al ei, iar Sisi, care ajunsese s-o înțeleagă, tălmăcise la iuțeală special pentru el înțelesul, într-un fel de argou golănesc: ai pățit-o, adică te-ai ras, domnule! Ce-ți tot spui și ție și nu mă
Asfințit cu ghioc (V) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12049_a_13374]
-
Fărâmița Lambru, Florea Cioaca, Ioana Radu, Tita Bărbulescu, Ion Ghitulescu sau Siminica. Adevărată muzică tradițional lăutăreasca cu versuri inspirate din viața și trăirile românului, spre deosebire de manelele actuale cu influențe orientale. Pe mine nu mă poate inspira o astfel de cultură. Turcismele și orientalismele nu fac parte din cultura mea sau a țării în care trăiesc. De turcisme ne mai aducem aminte doar pe la istorie, iar acolo niciodată de bine, tot timpul numai războaie sau biruri! Dar..., totodată..., îl respect pe cel
Ipocritica românească by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82568_a_83893]
-
cu versuri inspirate din viața și trăirile românului, spre deosebire de manelele actuale cu influențe orientale. Pe mine nu mă poate inspira o astfel de cultură. Turcismele și orientalismele nu fac parte din cultura mea sau a țării în care trăiesc. De turcisme ne mai aducem aminte doar pe la istorie, iar acolo niciodată de bine, tot timpul numai războaie sau biruri! Dar..., totodată..., îl respect pe cel care ascultă și caruia-i plac manelele. E ca si cum ți-ai formă o opinie “dezaprobatoare” față de
Ipocritica românească by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82568_a_83893]
-
explicată de mult, în mod cît se poate de convingător: este vorba de rusescul karman "buzunar", care a circulat o vreme în argoul românesc în forma caraman; simplă adaptare fonetică, sau mai curînd suprapunere și confundare formală dintre rusism și turcismul karaman "negru, brunet", răspîndit cel puțin ca nume propriu de familie (o discuție amănunțită, cu multe informații, asupra numelui se găsește în N.A. Constantinescu, Dicționarul onomastic românesc, 1963, p. 230). Adjectivul (și substantivul) caraman, cu sensul "(om sau animal) negru
Caraiman by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10330_a_11655]
-
secolului al XIX-lea; îl regăsim azi, ca regionalism, în Noul Dicționar universal al limbii române (Editura Litera Internațional, 2006): "despre vite", "cu părul negru". Revenind la împrumutul din rusă, e de presupus că acesta era - chiar și contaminat cu turcismul rar - netransparent în română, așa că a fost apropiat de vorbitori de un cuvânt mult mai cunoscut: la un moment dat, s-a creat varianta caraiman, prin etimologie populară, prin confuzie cu toponimul, mai exact oronimul (numele de munte) . Pentru mulți
Caraiman by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10330_a_11655]
-
că tocmai absurditatea asocierii produce un efect de surpriză umoristic și expresiv. Varianta mai apropiată de etimon s-a păstrat în derivatul caramangiu "hoț de buzunare" (format probabil în română cu sufixul de agent de origine turcă -giu), paronim cu turcismul carmangiu (împrumutat, conform Dicționarului explicativ, din tc. dial. karmanc), înregistrat de dicționarele noastre cu sensul "măcelar". Carmangiu și mai ales carmangerie sînt destul de frecvente în limba actuală; mai ales în terminologia profesiilor și a tehnologiilor alimentare (,bucătar, cofetar, patiser, vânzător
Caraiman by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10330_a_11655]