4 matches
-
pildă. Iată câteva, alese la întâmplare: „Când sunetul acioaiei șclopotuluiț pornește limpede să rupă nemărginita tăcere a acestei sălbatice singurătăți, sute de alte glasuri, unul după altul înviază în toate dealurile ca să-i răspunză pe-ntrecute, și când s-a stins uietul din urmă în curtea chinoviei, și când limba s-a oprit inertă din legănatul ei, încă tot se mai aud răspunsuri jalnice stingându-se unul după altul încet-încet în depărtatele adâncuri păduroase” (O reparație). Sau: „...Acest pitoresc orășel [...] e așezat
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
din marea încentrare, Ieșind din a lor axe și nu s-ar mai ținea, S-ar prăvăli în spațiu spre vecinică pierzare Și una peste alta zdrobindu-se-ar cădea; Ast zgomot ce ar face, fatala grozăvie, Amestecul, izbirea și uietul trupesc, Vrăjbite elemente, cutremur în tărie, N-ar face-atîta zgomot c-ast zvon duhovnicesc. Cu toată detestabila lui filologie, Eliade are mijloace pentru marele vers romantic. De la Victor Hugo a luat numele proprii barbare, hohotitoare, pe care le adună ca
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
predilecție pentru zgomotele naturii, executate pe orge grave; torente: Urechea mea ascultă torentul ce plesnește, Talazul ce se sparge de malul său plângând... huiete ale apelor: Din vreme-n vreme numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un uiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărătate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Tălăncile, țârâitul unanim al greierilor exprimă liniștile vesperale, "armonia" naturii: Un clopot ce seara s-aude la turme, Ce
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de „desfigurare”. Eterul duduie, firmamentul saltă, explodează, lumina se preface În foc negru și roșu, aripa Îngerească se Înnegrește, totul intră Într-un imens vîrtej fumegător. Viziunea prăbușirii se prelungește cu imaginea unei imense gropi de foc. Este, mai Întîi, „uietul”, cosmic, vîjÎirea corpurilor care se surpă urmărite de trăsnete „Înmulțite”, aprinderea haosului, lățirea (dezagregarea) În spațiu a legiunilor rebele („cad unul peste altul, ruine spirituale/ Și se resping teribil...”), afundarea În „turmente”. Nouă zile ține căderea și, pentru a da
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]