218 matches
-
din prima ediție rusă a poeziilor eminesciene, care l-au impresionat puternic. El a tradus primul pachet de poezii ale lui Eminescu și le-a publicat în prestigioasa revistă chneză „Traduceri”, numărul din ianuarie 1955, sub pseudonimul Baoquan: Pe aceeași ulicioară..., Ce te legeni..., Și dacă..., Somnoroase păsărele și De ce nu-mi vii. În toamna anului 1957, Ge Baoquan a fost vizitat de Xu Wende, care tocmai își terminase studiile filologice la Universitatea C. I. Parhon din București. Tânăr și talentat
Scrierile lui Eminescu în China () [Corola-journal/Journalistic/13443_a_14768]
-
strâns mâna, despărțindu-ne În poartă. Purtam Încă uniforma regimentului 24 artilerie și pe cât Îmi era cu putință ocoleam străzile principale, pentru a nu fi silit să salut ofițerii nemți. Fulgi mari cădeau molcom pe acoperișurile joase. Cotind pe-o ulicioară pustie, zăresc În pragul bisericii un preot Înalt. Pregătindu-se să intre. Nu știu ce-mi vine și mă iau după el. Un impuls ancestral, nevoia de-a auzi o vorbă de Încurajare, cine știe? Îmi zice: -Ce dorești, fiule
115 ani de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Culicovschi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_340]
-
veste ai săi, s-a strecurat binișor afară pe poartă. Îi era limpede că, odată pornit, pentru el, nu se mai afla drum de înapoiere. Satul zăcea încă înecat în lâncezeala greoaie a somnului și întunericului. Apoi a urcat pe ulicioare dosnice până în marginea lui. S-a furișat pe cărarea de lângă gropile de pământ galben prin spatele grădinilor de pe coastă și a ieșit, sus, la câmp; iar de-acolo pe drumul de pământ de pe muchia dealului, drept la Gura Jepșii; de unde
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
să reproduc în numărul următor un articol ce va încânta cu siguranță cititorul. Furia de cuvinte. Ar fi și o reactualizare. Dar, înainte, permiteți-mi să povestesc o întâmplare stranie. Am mai scris o dată mai demult despre casa veche de pe ulicioara periferică în care ședea marele critic. Despre aspectul ei de fort, de bunker, una cu pământul, având aerul înaltului Stat Major al unei oștiri imperiale. Adăugasem observația că, geniilor adevărate, le plac locuințele mici-mici, anume, spre a fi amplificate prin
G.Călinescu, gazetar by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12261_a_13586]
-
petale de gînduri. ÎN ABSENTA-MI De mă vei colinda la poarta serilor Oi pune drugul ostenit să-ți spună Că mi-am făcut culcuș În horă ielelor Să-ți dănțuiesc În fota de străbuna. De mă vei caută pe ulicioare M-oi face umbră liliacului bătrîn Ti-oi da să-mi gusti obrazul de răcoare Cu buze-ngenuncheate, de păgîn. Ori de mă vei strigă peste ulcele De straja-oi pune vîntul de temut Ca să-ți alunge vorba cu sperietorile Și
Poezii. In: Editura Destine Literare by Mariana Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/75_a_288]
-
a întemeiat cetatea la răscrucea vestitelor drumuri comerciale, ,,oblăduind-o cu blândețe și stabilind raporturi pașnice cu toți vecinii”. Fraza următoare are evidente accente polemice: ,,După aproape 600 de ani, s-a învrednicit să-i poarte numele cea mai scurtă ulicioară din centrul ctitoriei sale, un nume mistificat (n.n., prin traducerea în rusă, fără nicio precizare) încât nu mai poate nimeni să se dumirească despre cine este vorba”. Cu un surâs amar, abia mijit în colțul ochilor săi, din care te
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
precizare) încât nu mai poate nimeni să se dumirească despre cine este vorba”. Cu un surâs amar, abia mijit în colțul ochilor săi, din care te fulgeră revolta mocnită, autoarea se face a transfera vina, de pe umerii autorităților pe seama sordidei ulicioare... Atitudinea polemică trece, pe nesimțite, în tonuri pamfletare de rafinament indubitabil. Făcându-se că nu acuză pe cineva anume, Maria Toacă nu numește, evident, pe niciunul dintre contemporanii ei care mistifică (fie și numai prin omisiune) istoria, ci dă vina
Dan LUPESCU despre… Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi de Doina CERNICA amp; Maria TOACĂ [Corola-blog/BlogPost/93612_a_94904]
-
de pildă Al. Lambrior, Moses Gaster, H. Tiktin. Pe urmele lui Perpessicius, Gh. Bulgăr stăruie îndelung în laboratorul manuscriselor eminesciene, remarcând evoluția figurilor de stil de la o variantă la alta, continua cizelare și înnobilare a textului (O, rămâi, Pe aceeași ulicioară, Atât de fragedă ș.a.), de asemeni, tendința de condensare. Luceafărul, elaborat în decursul a zece ani, a fost redus de la 113 strofe la 98, încă 4 fiind anulate de Maiorescu în ediția princeps. Autorul studiului se oprește asupra cuvintelor-cheie, ca
Momentul Eminescu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/17039_a_18364]
-
de Sfîntul Constantin și Elena, în plin proletcultism. Și auzisem că Arghezi vindea cireșe la el acasă. Le vindea chiar în poarta casei lui cu livadă, din Mărțișor, unde e și îngropat. Că tocmai apăruseră cireșele de mai... Dădusem colțul ulicioarei din Văcărești, mă apropiam cu nodul în gît, de emoție... Văzusem de la distanță coșul de nuiele, tîrnul, cu cireșe așezat în pragul porții. În jur, nimeni, nici un cumpărător. Hazardul vrînd probabil să fiu martorul absolut. Mai întîi, îl salutasem cu
Amintiri cu poeți by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16161_a_17486]
-
o căsuță modestă, dar îngrijită, de pensionari, foști impiegați la cancelarie ca dl. Popescu, care trăiesc cu voluptate reîntoarcerea în natură. Cu tramvaiul cu cai, dl.Popescu și consoarta ajung la Filaret, la Franț horticultorul, și acolo, „când ieșiră în ulicioara liniștită și plină de miresmele zarzărilor, văzură la capătul ei întinsa câmpie a Filaretului... Departe se zăreau vii cu căsuțe vesele, înnecate în valuri de verdeață, pe care petele albe ale copacilor înfloriți păreau bucăți de spumă” (La Filaret, 1905
Mahala și periferie by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2714_a_4039]
-
aruncau lui Stancio câte o întrebare, la care el răspundea, ca totdeauna, în doi peri. La crâșmă oameni bătrâni și gospodine grăbite se înghesuiau să cumpere vin pentru praznicul cel mare de a doua zi. Am făcut la stânga pe o ulicioară. - Mai e mult? - Tucă! mi-a răspuns Stancio, împingând cu umărul o portiță într-un gard de nuiele. Am văzut în fundul ogrăzii o casă cu streșini joase, încărcate de zăpadă. Era lumină la fereastră. Un câine a hămăit de câteva
G. Topîrceanu, memorialist by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8790_a_10115]
-
unei cete de lăieți, la Coșbuc, ajunge, la Topârceanu, prilej de-a arăta înfruntarea, comică, a două omeniri: "S-a oprit lîng-o poiată/ Un țigan răzleț de ceată, -/ Ochii-i fug după găini.../ Strîns își ține-acum vioara/ Și, cum trece ulicioara,/ Fac în urma lui ca cioara/ Toți copiii din vecini." Romanța gramofonului, accesoriu poetic într-o casă burgheză, pe care în vremea noastră, nemaiavînd ce face cu el, l-am privi cu pomenita simpatie, e o impetuoasă (ca a tuturor confraților
Un poet sub frunze moarte by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9792_a_11117]
-
al Maicii Domnului care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică." Notația este corelată cu propriile senzații ale lui Valeriu Avramescu: "Străbătând acest drum tipic istratian, cum o fac deseori, venind dinspre Bulevardul Carol I prin ulicioara unde străjuiește biserica, gândul ce mă preocupă cu insistență este să recompun în imaginație platanii de odinioară, aliniați perfect de o parte și de alta a micului bulevard, băcăniile de pe aripa dreaptă a acestuia, să intru la "bodega lui Ilie
Farmecul Brăilei by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/7711_a_9036]
-
îmi mângâie obrazul și îmi alină suferința. Ea mă cuprinde și mă ascultă. Mirosul de praf udat și de aer proaspăt și curat, pe care îl lasă ploaia în urmă, îmi aduce aminte de casa și ograda părintească și de ulicioarele din mahala. Îmi aduce aminte cum eram mică și ieșeam prin ploaie fără voie, cum mă întorceam plină de glod până în cap. Biata mamă, când mă vedea, îi venea să plângă. Parcă aud și acum cum zicea cu ciudă și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
din camioane, clinchetul nedeslușit de obiecte metalice, toate acestea Îi făceau bine, pentru că În semiîntuneric era ușor să-ți imaginezi că În furnicarul ăsta orașul nu se schimbase În ultimele două sute de ani. Prinsă În labirintul de fundături și de ulicioare fără nume, nu vedea nici blocuri-turn, nici monumente din beton ori statui de sticlă, iar noaptea mizeria clădirilor din jur nu sărea În ochi și orașul părea mai binevoitor, mai uman. Mai spre nord, vechea piață a primăriei era pustie
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
două familii de evrei și, la margine, un pîlc de țigani. Era o așezare de cîmpie netedă ca tabla mesei, cu ulițe largi, nisipoase, trasate geometric ca două cruci cu brațele orizontale unite. Din aceste drumuri, se mai desprindeau cîteva ulicioare lăturalnice. Ploile lăsau În urmă un noroi atît de cleios, că oamenii găsiseră cu cale să Întindă pe trotuare niște scînduri ce se Îmbucau la capete și pe care se putea merge Încălțat În zi de sărbătoare. Alergînd desculți, copiii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Târgu Cucului? ― E un loc ușor de aflat din primele momente când ai sosit În Iași - a răspuns Gruia. ― Atunci, să-ți explic: din Târgu Cucului, ia-o ușurel la deal pe „mâna stângă”, cum se spune, și a doua ulicioară te Îmbie să intri pe ea. După câțiva pași de cătană - pe „mâna dreaptă” de această dată - te Întâmpină o căsoaie cât o lume. Trebuie să bați zdravăn În poartă până te aude stăpânul și pe ușa cât o poartă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
biciul prin aer, și caii începură să gonească din răsputeri. În fața lor se iviră apele unui râu și un pod mare, pe care îl trecură ca-n zbor. Apoi începură să urce la deal, o cotiră la dreapta pe o ulicioară și mai merseră încă puțin. În dreptul unei căsuțe cu un gard dat cu var albind în razele lunii, căruțașul opri și-i dădu de veste că ajunseseră. Culae sări din căruță, ținându-și bine găidulca, ca să n-o prăpădească. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
știa ce să mai creadă. Sat fără câini? Și cei temători prind curaj în devălmășie. În dimineața aceea, târgoveții erau îndrăzneți. Umpluseră, cu mic, cu mare, strada orologiului, mulți dintre ei fiind nevoiți să rămână ceva mai departe, pe niște ulicioare. Cu toții vroiau să vadă cum cade blestematul de ceas - și turnul - ori măcar să audă loviturile de rangă și de târnăcop. Să dea o mână de ajutor, mai ales. „O să fim mai liniștiți pe urmă!” „Când începe să bată, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
calambururi printre oameni la care nu prind. Simili-absurde, poezii, în fond: "Căsuța noastră - am crezut-o cînd am mai crescut - pricepea omenește. Am înțeles-o aceasta, tîrziu, cînd am ieșit întîiași dată pe prispă și am coborît spre pîrîu, prin ulicioara care ne despărțea de conu Leon, vestit proxenet, care milostivea multă călicime, pe care o ținea pe degeaba în casă. Aș fi jurat că pereții boiți verzi îmi pot răspunde. De aș fi întrebat un perete cum îl cheamă? mi-
Poezii, în fond by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7901_a_9226]
-
surâse aruncându-și îndărăt peste cap cârlionții scăpătați apoi se întoarse brusc pentru ca după câțiva pași să dispară printre case învălunind-i pre toți cu nesfârșita ardoare a trupului încins în iute și amară tălăzuire aducând a ars care-a indundat ulicioarele ascunse curțile pustii ale caselor și însinguratele inimi curând armoniile imnurilor nemaiauzite dimpreună cu siniliile unduiri ale arderii de tămâie urcat-au la cer și polisul deveni din nou gri inexpresiv și creștinesc TIMPUL SUFLETULUI orele senectuții mele mai numără
Leons Briedis by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/6811_a_8136]
-
-mă, poeții-ncoronați Se mișcă numai printre plante Cu nume rar întâlnite: buxus, ligustru sau acant. Mie, sincer să fiu, îmi plac drumurile ce se-nfundă În râpe ierboase, cu băltoace Aproape secate unde-nhață băieții Câte-un firav țipar: Ulicioarele de-a lungul șanțurilor: Ce coboară printre moțurile trestiilor Traversând grădini printre lămâi. Mai bine dacă zarva păsăretului Contenește-nghițită de azur: Căci se aude mai clar murmurul Ramurilor prietene în văzduhul aproape neclintit: Și noima acestei miresme Ce nu știe
Eugenio Montale () [Corola-journal/Journalistic/5733_a_7058]
-
Majoritatea populației americane trăiește în orășele cu trei, cinci, zece, cincisprezece mii de locuitori. Ce călător nu cunoaște acea emoție irepetabilă a așteptării care-i cuprinde sufletul la intrarea într-un oraș unde n-a mai fost? Fiecare stradă, fiecare ulicioară dezvăluie noi și noi taine ochilor lui lacomi. Spre seară începe să i se pară că a îndrăgit deja orașul. Primele impresii ale călătorului, cele mai autentice, se formează în funcție de aspectul mulțimii de pe stradă, de arhitectura clădirilor, de mirosul din
Ilf și Petrov - Un oraș mic by Ana-Maria Brezuleanu () [Corola-journal/Journalistic/6219_a_7544]
-
care autorul o face între Buenos Aires și Veneția (această comparație îi aparține personajului Bruno, care îngemănează cele două orașe datorită aerului lor umed). Este ca și cum, metaforic vorbind, metropola din Despre eroi și morminte s-ar fi preschimbat întro laguna cu ulicioare care, daca nu sunt umede la modul real (fizic), sunt umede psihic și alunecoase mental. Buenos Aires este, însă, o metropola dublată de labirinturile vâscoase din subteranele orbilor (despre care Fernando Vidal Olmos raportează în faimosul sau manuscris paranoic). Doar în
Ernesto Sábato încâlcit în orașul tentacular by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/5590_a_6915]
-
nostru în fața kitschului turistic religios, întreținut teatral și demonstrativ. Cireașa de pe tort a zilei este portul Acra (Akko), fief al templierilor, cu o fortăreață ca în insulele Rodos și Kos, cu moschee și bazar. În timpul prânzului, o iau singură pe ulicioare și găsesc Spitalul templierilor, precum și subteranele lor, pe care le străbat cu un grup de turiști, ieșind în cealaltă parte a orașului. Urmează a doua rundă de recitaluri: nu mai avem public, așa că suntem doar între noi. A patra zi
Poezie în Țara Sfântă by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/5610_a_6935]