617 matches
-
și frământările inerente ale artistului ca om și nu se prelungește în satiră la adresa imposturii așa cum se întâmplă în ireverențioasa biografie a lui Victor Hugo întocmită de tânărul Eugen Ionescu. Observația este valabilă și în cazul lui Damian Stănoiu, un umorist apreciat de G. Călinescu pentru stilul savuros pastișând patristicul, dar care era desconsiderat de Ov. S. Crohmălniceanu, care îl caracteriza drept superficial, speculant al prostului gust pentru comic trivial, ieftin. În volumele de nuvele Călugări și ispite, Pocăința starețului, Necazurile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să vezi un individ purtând o liră în brațe și hrănindu-se cu stele și cu vise, ci un muritor ca oricare, ducând grija chiriei și a stomacului și a orei pe care i-a fixat-o dentistul.213 Printre umoriștii cu o îndelungată carieră, consacrată în perioada interbelică și continuată după așa-zisa Eliberare, trebuie menționat Tudor Mușatescu, nu doar ca dramaturg, ci și ca romancier (Mica publicitate, 1935) și publicist. În calitate de colaborator al revistelor umoristice și al magazinelor ilustrate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bună"217. Expresiile idiomatice, calambururile, florile de spirit, metaforele etc. dau savoare comică și Dicționarului umoristic al limbii române care anticipă Dicționarul onomastic al lui Mircea Horia Simionescu pe linia parodierii stilului lexicografic. Descoperim aici chiar o definiție spirituală a umoristului, văzut drept un "ocnaș literar"218, într-o formulă care amintește de obsesia caragialiană legată de responsabilitatea și dificultatea carierei de literat. Tudor Mușatescu ilustrează, așadar, și literatura aforistică românească, alături de I.L. Caragiale, G. Topârceanu sau de Aurel Baranga cu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a cărei formă o imprumută, alură umoristică. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum observa Dorina Grăsoiu în Mihail Sebastian sau ironia unui destin, dacă aplicăm definițiile teoreticianului 220 la propriile creații, Mihail Sebastian se încadrează indubitabil în categoria umoriștilor, "fiindcă, așa cum concepe el umorul (ca "un mod liric", "o poezie ratată ", " tragedia unei sensibilități care nu se poate realiza, drama unui sentimentalism strâmbat din proprie voință, autoironia unui visător surprins ", așadar un " lirism care cedează exigențelor sociale ", exprimând "conflictul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Literatură, Bucuresti, 1966, Panorama dramaturgiei universale, de Ion Zamfirescu, Editura Enciclopedică Română, București, 1973, Istoria universală a dramei și teatrului, de Ion Marin Sadoveanu, 1973, Istoria teatrului universal, de Ovidiu Drâmba, Editura Vestala, 2007. 12 De pildă, scurtul subcapitol consacrat "umoriștilor" de la începutul secolului trecut până la 1916, inclus de G. Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, capitolul Comedia automatismelor din Literatura română între cele două războaie mondiale de Ovid Crohmălniceanu, sau cele intitulate O comoara și-o povară
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să absenteze; el desemnează, de obicei, înclinarea de a rîde de slăbiciuni și gafe, de a lansa calambururi și vorbe de duh, de a inventa sau colporta anecdote, cu adresă mai mult sau mai puțin străvezie. Atunci cînd nu șarjează, "umoristul" în cauză este, evident, mesagerul unui mic humor. Dacă depășește totuși un prag și întîmpină cusururile sezisate ca pe niște vicii, dacă glumele sale se preschimbă în veritabile vituperări, "țintele" acestora fiind denunțate ca singure și grav răspunzătoare de propriile
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
1971, 578-585; Arghezi, Scrieri, XXIII, 267-268, 369-371; Lovinescu, Opere, VIII, 163-165; Lovinescu, Scrieri, II, 187-189; Gaby Michailescu, Culise și reflectoare, București, [1937], 184-185; Corneliu Moldovanu, Autori și actori, București, 1944, 227-230; Ion Pas, Prezențe, pref. Teodor Vârgolici, București, 1968, 237-238; Umoriști de altădată, îngr. și pref. Ion Roman, București, 1969, 231-272; Ciopraga, Lit. rom., 577-579; Ist. teatr. Rom., II, 212-213; Vicu Mîndra, Istoria literaturii române. Evoluția genului dramatic, partea II, București, 1977, 176-180; Brădățeanu, Istoria, II, 77; Constanța Trifu, Presa umoristică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287844_a_289173]
-
Prima carte, eseul Problema intelectualului în opera lui Camil Petrescu, îi apare în 1958. A fost distins cu Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei RSR (1978), Premiul Uniunii Scriitorilor (1981, 1983), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1973, 1978, 1982), Premiul Asociației Umoriștilor Români (1994), Premiul UNITER (1996). Repetabila scenă a balconului a fost desemnată cea mai bună piesă românească a anului 1995. Ca dramaturg, S. publică cele dintâi texte la revista „Teatrul”, în 1966. Exerciții de teatru scurt, remarcabile prin verva și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]
-
și acide notații cu caracter social, mai ales feminist, intitulate „Crâmpeie” (1929-1931), Adrian Maniu, care în 1932 preia rubrica „În fiecare zi” a lui Cecropide, transformând-o în punct de atracție al ziarului, și Keops (pseudonim care îl ascunde pe umoristul și omul de teatru Nicolae Vlădoianu), ale cărui schițe zilnice (din 1929) poartă genericul „De azi pe mâine”. O atenție deosebită se acordă paginilor „vesele”, unde se întâlnesc umorul absurd, satira socială și gluma cu două înțelesuri, accesibilă unui cititor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
De azi pe mâine”. O atenție deosebită se acordă paginilor „vesele”, unde se întâlnesc umorul absurd, satira socială și gluma cu două înțelesuri, accesibilă unui cititor cu mai puține pretenții. La aceste pagini, foarte atractive, scriu în mod obișnuit câțiva umoriști în vogă ai timpului: Al. Cazaban, C. Cosco, C. Gongopol, G. Rădulescu-Archibald, epigramiștii Toma Florescu și N. Georgescu-Cocoș, I.C. Aslan, Victor Anestin, Keops, N. Batzaria (din 1935) ș.a. Deși grupul de presă titular editează începând din 1919 suplimentul „Universul literar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290367_a_291696]
-
obscen, care a consemnat sardonic importanța-i recent dobândită candidând la președinția tării. Însă aceleași canale de televiziune publică ce transmiteau parodii obraznice ale culturii de masă și ale pretențiilor mic-burgheze furnizau la rândul lor o abundentă materie primă pentru umoriști. Concursul de muzică ușoară Eurovision - o competiție anuală televizată transmisă pentru prima oară În 1970 - era, poate, cel mai faimos subiect de ironie. O sărbătoare comercială a noii tehnologii de transmisie TV simultană În mai multe țări, spectacolul avea, la mijlocul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
, George (19.X.1875, Mizil - 2.V.1928, București), gazetar și umorist. Este fiul Linei (n. Ioachimescu) și al lui Mathei Vasile Ranete, avocat. Urmează școala primară la Mizil și Liceul „Sf. Petru și Pavel” la Ploiești. Frecventează o vreme cursurile Facultății de Drept din București. Funcționar la poștă (1896-1897), conduce apoi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289133_a_290462]
-
opera literară cu desenele proprii, caricaturistul, care își alege modelele îndeosebi din lumea literar-artistică și sportivă, numărându-se între cei mai apreciați profesioniști ai genului. Dragostea noastră cea de toate zilele anunța un prozator cu ochi de caracterolog și de umorist, recrutându-și materia din lumea mahalalei bucureștene, a vieții de provincie și a mănăstirii. Dacă se adaugă și lumea cazonă, școlărească și sportivă, sunt aici principalele ținte asupra cărora moralistul R. își fixează atenția. E. Lovinescu îl reținea în Istoria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
școlărească și sportivă, sunt aici principalele ținte asupra cărora moralistul R. își fixează atenția. E. Lovinescu îl reținea în Istoria literaturii române contemporane din 1937 la secțiunea Poezia epică urbană, capitolul Epica umoristică și satirică: „Tânărul caricaturist [...] e ultimul nostru umorist, cu spirite dislocate, dar cu o notație plină de fantezie și de pitoresc”, iar G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent din 1941, îl plasa în secțiunea Momentul 1932, menționându-l, după Mircea Damian și Stoian Gh.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
agreabil, sprijinit consecvent de talentul graficianului. Pretutindeni în prozele lui R., notarea realistă, exactă și totodată dezinvoltă a gesturilor și vorbirii se îmbină în chip firesc cu tentația senzaționalului, fantasticului și abisalului psihologic. Definitorie rămâne însă perspectiva moralistului și a umoristului, care uzează de o gamă largă de mijloace, de la zâmbetul îngăduitor, solidar cu duioșia, până la distanțarea sarcastică. Sub camuflajul ironiei și al jovialității sudice, cu tentă caragialescă (s-a vorbit de „miticismul” naratorului și al eroilor săi), se ascunde un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
cumpărate, sunt căutate de incultura și de analfabetismul artistic aristocratic [...]"604. XIII.2. Sigmund Maur, Theodorescu Sion și spectacolul de cabaret S. Maur este un caz interesant de grafician orientat mai degrabă spre grafica umoristă. Artistul făcea parte din "Societatea umoriștilor români", societate înființată în 1921 alături de B'Arg, Nicolae Tonitza, Victor I. Popa, Iosif Ross, Iosif Sterurer, Dan Berceanu, Brutus Haneș, Gic și Ginsberg, fără mare succes la public, în ciuda celor patru "saloane" organizate. De asemenea, graficianul semnează și articole
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
public, în ciuda celor patru "saloane" organizate. De asemenea, graficianul semnează și articole de critică de artă. În cazul său, această grafică are o serie de accente senzual-macabre care o apropie de sensibilitatea decadentă. Este cazul cu Sarabanda prezentată la Salonul umoriștilor români. Pe o grămadă de cranii dansează o femeie goală care pare să oficieze ceva, cu o atitudine de devot, într-un gest păgân de invocare sau ofrandă. În jurul ei se află o serie de demoni lubrici și veseli, dispuse
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]