446 matches
-
Pe plan extern, în timpul dinastiei macedonene, s-au produs schimbări radicale. S-a trecut la politica ofensivă , legitimată de caracterul universal al Imperiului Romeilor și de restaurare a stăpânirii asupra teritoriilor uzurpate de inamici. Legislația macedoneană a restaurat vechea legislație universalistă bizantină din timpul lui Iustinian. În 879 a fost elaborat manualul Procheiron în timpul domniei împăratului Vasile Macedoneanul, inspirat după Institutele lui Iustinian și din Ecloga lui Leon III Isaurianul. După câțiva ani a fost elaborat Epanagoge, un nou cod de
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
sprijinit de autoritatea sultanului. Statul otoman a fost unul teocrat, iar în cadrul lui sultanatul avea o functie fundamentală. Sultanul era un slujitor al șer'iat-ului. Rațiunea de stat era un factor important în cadrul guvernării otomane. Există la otomani concepția universalista, conform căreia sultanul este singurul conducător adevărat, căruia trebuie să se supună ceilalți principi. Această concepție a avut consecințe în zona politico-militară, juridică și diplomatică ( această concepție este impusă doar în sec. XVIII) Titlurile care sunt aplicate în general sultanilor
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
politice și morale ale liberalismului clasic. Mesajul social-liberal păstrează cele patru fundamente esențiale ale demersului etico-politic al liberalismului clasic - meliorismul, universalismul, individualismul si egalitarismul. Social-liberalismul este meliorist, deoarece crede în posibilitatea îmbunătățirii permanente a condiției umane cu ajutorul gîndirii critice. Este universalist, deoarece crede în unitatea morală a speciei umane. Este individualist, deoarece pledează pentru primatul individului în raport cu colectivitatea. În fine, este egalitarist, deoarece atribuie tututor indivizilor același statut moral fundamental. Prezența acestor elemente distinge net liberalismul social de cele mai «liberale
Liberalism social () [Corola-website/Science/302521_a_303850]
-
realoca este "nelimitată". Egalitatea oportunităților nu ar trebui să fie o preocupare pentru acțiunea colectivă, deoarece implică controlul resurselor și, în cele din urmă, proprietatea colectivă. Acest fapt are un impact negativ asupra coeziunii sociale, deoarece dreptatea depinde de birocrația universalistă a instituțiilor, iar "instituțiile particulare sunt incompatibile cu teoria dreptății". O interpretare formală a egalității oportunităților nu ar avea nici o valoare, iar una substanțială ar putea duce la "distrugerea familiei ca instituție de socializare"48. Coleman crede că o teorie
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
care este Uniunea Europeană se bazează deocamdată pe un proiect de tip rawlsian: construcția ei este un contract progresiv între societăți bine ordonate, chiar dacă unele sunt disfuncționale, iar tendința generală este de a accentua gradul de integrare, ceea ce presupune un discurs universalist. Așa-numitele "politici de coeziune" europene reprezintă un model supranațional de welfare state menit să asigure mai degrabă eficiența sistemului social decât drepturi sociale pentru cei defavorizați de integrarea în sistemul de piață liberă. Recunoașterea limbilor și culturilor nu este
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
instituțional, Începând cu primele Declarații ale UNESCO (din 18 iulie 1950, iunie 1951 etc.), focalizate pe lupta intelectuală și pe educația științifică. Într-o jumătate de secol, tratamentul antirasist aplicat „rasismului” s-a transformat În profunzime, trecând de la un program universalist de educație științifică la practica sistematică a sancțiunii judiciare. Într-adevăr, la sfârșitul anilor ’40, UNESCO adopta „un program de difuzare de date științifice menite a face să dispară ceea ce numim prin convenție prejudecăți rasiale” (UNESCO, 1960, p. 534; text
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
privilegierea valorilor incarnate, ținând de concret, care Înseamnă diversitate, adică a tuturor formelor de legătură comunitară. Dilema provine din ciocnirea a două obligații morale contradictorii, bazate pe două principii practice distincte: principiul deontologic și principiul consecințelor, ambele fiind de tip universalist. Primul cere să nu-i facem niciodată anumite lucruri aproapelui (să-l mințim, să nu-i respectăm identitatea culturală etc.), oricare ar fi consecințele, „chiar dacă la nivel global rezultă un bine mai mic sau un rău mai mare”. În ceea ce privește principiul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
care sunt contradictorii. Conflictul dintre valori și obligații pare aici insurmontabil. Nu se poate, În același timp și la același moment, să urmăm și calea universalismului, și pe cea a diferențialismului. Totuși, este posibil să schițăm o soluție de tip universalist care ține seama și de normele diferențialismului, cu condiția ca acestea să fie „corectate” prin impunerea unor limite. Recunoașterea alterității celorlalți drept ceva demn de respect, altfel spus drept Întruchipare a unei valori În sine (sau intrinseci), este actul care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În situații În care există o urgență a acțiunii. Chestiunea rămâne una de oportunitate, iar scopul se reduce la obținerea de rezultate, prin adaptarea la condițiile contextuale. Eficiența strategiei adoptate se impune drept criteriu provizoriu al alegerii unei orientări generale universaliste sau diferențialiste a acțiunii antirasiste. Trebuie făcute așadar alegeri tactice, contextuale, În funcție de pericolul considerat a fi cel mai important. Este vorba despre alegerea răului mai mic, ceea ce Înseamnă că nu există nici soluții simple, nici soluții definitive. Este calea a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
cetățenii, preocupați mai mult de problemele personale, erau adesea indiferenți față de treburile publice. Roma reprezintă totuși un progres decisiv, pentru că, deși cetățenia modernă nu este o simplă prelungire a celei antice, Imperiul Roman a introdus În principiul ei o dimensiune universalistă. Michael Walzer are astfel dreptate să scrie că „ideologia cetățeniei ș...ț este În esență o interpretare modernă târzie a republicanismului grec și roman” (Walzer, 1997, p. 112). Totuși, modernitatea a Însemnat o ruptură față de concepția și practicile politice antice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
să fie dificilă. Pe de altă parte, ar Însemna să uităm că societățile noastre se confruntă astăzi cu o izbucnire a revendicărilor de recunoaștere, fapt pe care Îl putem interpreta ca pe o „Întoarcere a refulatului“ particularist În sânul individualismului universalist. A defini: o sarcină fără sfârșit? În articolul său premergător din 1983, Jean Leca distinge trei dimensiuni ale cetățeniei moderne: aceasta este mai Întâi un statut juridic, care conferă drepturi și Îndatoriri față de o colectivitate politică; este apoi un ansamblu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
același timp ca o amenințare și ca un ultim bastion pentru păstrarea, totuși, a unor frontiere. Pe ansamblu, o cetățenie concretă, dar În egală măsură neliniștită. Iar una dintre cauzele acestei neliniști este tocmai existența unui alt model, individualist și universalist. În cadrul acestuia, cetățeanul este Înainte de toate o ființă umană „constrânsă să-și organizeze viața Între limitele unor frontiere a căror legitimitate n-o recunoaște, pentru că ele generează o deformare a identității fiecăruia, creând asemănări Între membrii unei țări, care stingheresc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
aici, urmându-l pe Taguieff (Taguieff, 1988, pp. 381-386), asupra aporiilor unei astfel de situații, care consacră coexistența apărării diferenței cu amestecul egalizator, altfel spus cu dreptul la indiferență. Este adevărat că tendința de repliere comunitară, care subliniază abandonarea ambiției universaliste a cetățeniei, a fost puternic Încurajată chiar de către stat. Exemplele sunt numeroase, dar cel mai semnificativ este cel al evreilor, În măsura În care aceștia reprezintă un caz paradigmatic de integrare individuală În cadrul Republicii. Or, cum remarcă și Pierre Birnbaum, „«comunitatea» evreiască se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
comunități care este În bună măsură «imaginară» și la care nu participă activ, În realitate, decât un număr mai mult decât limitat de evrei” (Birnbaum, 1995, p. 222). Această reprezentare fracționată a corpului social simbolizează trecerea de la un registru civic universalist la un registru civil particularist. Prin urmare, referirea la cetățenie riscă să devină pur oratorică și ne putem teme de creșterea numărului acelora care vor folosi cetățenia ca pe un simplu instrument de acces la resurse economice și sociale. Loialitatea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
coproprietari sunt toți locuitorii săi. Astăzi se reia tradiția cosmopolitanismului antic, doar că Într-o variantă laicizată. O dată cu afirmarea acestei coproprietăți fără restricții (care este Încă departe de a fi Împărtășită de toate popoarele Pământului), s-a dezvoltat o imagine-acțiune universalistă, cuprinzând atât o componentă juridico-morală, cât și o dimensiune culturală. Prima se traduce prin absolutizarea drepturilor omului, continuată prin proclamarea, de dată recentă, a „dreptului de ingerință”. Cea de-a doua se prezintă sub forma unei glorificări a metisajului, privit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
și toate celelalte dispoziții și deprinderi dobândite de către om ca membru al unei societăți” (Herskovits, 1967, p. 5). În plus, există două lecturi posibile: una care cuprinde abordarea relațiilor interculturale Într-o concepție monologică, cea a societăților moderne cu tendințe universaliste, și alta care o Înscrie Într-o perspectivă plurilogică (sau, cum se spune mai des, dialogică), afirmând existența nu a unui univers, ci a mai multor pluriversuri (Esteva și Prakash, 1998). În spatele acestei schimbări de prefix uni/pluri stau de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
tradiții culturale minoritare se pot afla În pericol. În fond, ca și În cazul drepturilor-creanțe, este vorba despre eficientizarea garantării drepturilor individului. Dar „este oare posibil, fără pagube grave, să punem lupul holismului colectivist particularist de pază la stâna individualismului universalist?” (Haarscher, 1996, p. 171). Ni se pare că se poate răspunde pozitiv la această Întrebare, respectiv că se poate depăși opoziția dintre libertate și egalitate. Așa cum subliniază Kervégan, „la origine, oamenii nu sunt nici liberi, nici egali ș...ț. Dintr-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
dobândit o nouă „Înțelepciune” grație istoriei și valorilor sale, pe scurt, grație culturii sale. În privința paradigmei organizării, Începând cu anii ’80, raționalitatea singură nu mai este suficientă pentru a legitima acțiunea Întreprinzătorului și managementul acesteia, așa cum sugerează adepții unei abordări universaliste. Cultura de Întreprindere, definită ca modul de gândire și de acțiune obișnuit și tradițional, Împărtășit În mai mică sau mai mare măsură de toți membrii colectivului de muncă și care trebuie Învățat și acceptat, cel puțin În parte, de către nou-veniți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
un lucru bun sau rău, dar nu poate fi un lucru drept sau nedrept”. Ce e drept și ce e bine Se pot pune În evidență trei mari concepții. Primele două, cele mai clasice, se situează: ă fie În perspectiva universalistă (pentru o alocare dată, toți indivizii, indiferent de personalitate și de mediu, tind să aibă aceleași sentimente față de o valoare sau alta); ă fie În sfera relativistă (contextul fiind determinant, adevărul, frumosul sau binele nu constituie decât simple referințe factuale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
opiniei publice o recunoaștere a suferinței lor actuale sau trecute, precum și o „Îndreptare” a nedreptăților suferite. Această abundență de identități particulare și În concurență Îi face pe unii sociologi să se teamă de apariția unei „societăți balcanizate”, În cadrul căreia principiile universaliste și-ar pierde În mare măsură forța. Afirmări identitare și acțiune colectivă Afirmarea identităților minoritare este totodată În corelație cu apariția unor „noi mișcări sociale”. Acestea se disting de formele precedente de mobilizare colectivă prin importanța subiectivității, prin valorizarea autonomiei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
permite difuzarea rapidă a acestei gândiri, În special În perioada anilor ’50 (cf. filmul Absolute Beginners). Începând cu această epocă se vor dezvolta puternic impactul mass-media și puterea de cumpărare a tinerilor (Buxton, 1985, p. 73). Efectele secundare ale pretenției universaliste a consumerismului sunt inevitabile. Desigur, schema ideală a tânărului „cu bani” care cheltuiește cu bucurie și lascivitate nu se realizează decât Într-un mod foarte imperfect În societatea engleză, americană sau europeană a epocii, ba chiar și din zilele noastre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
alb” este imposibil de eliminat și că „Revoluția neagră” nu mai este decât un mit desuet, naționalismul negru separatist rămâne singura cale posibilă (Fredrickson, 1993, p. 53). Orice orientare „interrasistă” (Fredrickson, 2000, p. 152 și urm.), presupunând valori și norme universaliste, este atunci respinsă ca fiind o utopie abstractă. Rămâne de schițat o critică metodologică a „rasismului instituțional” În calitate de model de inteligibilitate susceptibil de a fi funcțional În cercetările din științele sociale. Să mergem direct la esențial: referința acestui concept este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
și o clarviziune rare pentru timpul său. După cum remarcă André-Marcel d’Ans, pozițiile sale „poartă marca acestui credo anti-diferențialist conform căruia atracția pentru frumusețe este prezentă În toată omenirea” (D’Ans, 2003, p. 24). Dar cum se Împacă această poziție universalistă cu relativismul și cu refuzul său corelativ opus oricărei teorii generale a culturii? Răspunsul lui Boas, despre al cărui temei se poate, bineînțeles, discuta, este dictat de adeziunea sa la empirismul descriptivist: deși atracția pentru frumusețe este comună Întregii omeniri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
pentru progresul cunoașterii, ele se dovedesc a fi, prin gradul lor de abstracție, de prea puțin ajutor pentru elaborarea unui universalism concret. Fără a neglija preceptele reflecției savante, va trebui să ne interesăm mai Întâi de condițiile etico-politice ale proiectului universalist. În Essais d’ethnopsychiatrie générale, Georges Devereux (Devereux, 1970, pp. 3-4) alege următorul punct de plecare: „Din punct de vedere psihiatric, criteriile de normalitate valabile sunt absolute, adică independente de normele vreunei culturi sau societăți, dar conforme cu criteriile Culturii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
norma centrală a acestei realități. Doar interiorizând regulile competenței comunicative omul devine subiect. Subiectul este deci cel care face pariul că, În ciuda pluralității codurilor și a apartenenței noastre la comunități singulare, comunicarea este posibilă. De aceea, la nivelul politicului, exigența universalistă se transformă Într-o misiune fără sfârșit, aceea a coexistenței necesare Între două tipuri polare de solidaritate: una bazată pe sânge, iar cealaltă pe rațiune. A. P. & APEL Karl Otto (1981), „La question d’une fondation ultime de la raison”, Critique, nr.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]