44 matches
-
familia limbilor INDOEUROPENE, care mai cuprinde și limbile :greacă, armeană, grupele de limbi slave, indiene, germanice, celtice, baltice ș.a. Trebuie precizat că pe glob mai sunt multe familii de limbi (astăzi vorbite sau dispărute), cum ar fi cele: ugro-finice, caucaziene, uralo-altaice, chino-tibetane, amerindiene, negro-africane, indoneziene ș.a. Deși face parte din grupa limbilor romanice, limba română se deosebește de celelalte componente ale grupei prin mai multe particularități, specificate de profesoara Viorica Enăchiuc în articolul „Geto-dacii, popor de referință al civilizațiilor antice” (rev
LIMBA ROMÂNILOR-6 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1437 din 07 decembrie 2014 by http://confluente.ro/nastase_marin_1417947883.html [Corola-blog/BlogPost/376755_a_378084]
-
de asemenea și numele muntelui: gora la slavi, giri la indieni, gairi la iranieni, kara la finici. Dar toate aceste legături trebuie să fie atât de vechi încât ele ating problema limbii nostratice, care stă la baza limbilor europene, semitice, uralo-altaice, dravidiene, etc. cercetată, printre alții de N.V. Illici Svityč (URSS) și B. Čop (Iugoslavia). Pentru explicația toponimului Roma este suficient să comparăm cu termenii semitici semnalați. În favoarea acestei tâlcuiri vine și etimologia numelui regiunii Latium. Acesta a fost considerat ca
ROMA, LATIUM – DOUA ETIMOLOGII. de ION CÂRSTOIU în ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014 by http://confluente.ro/ion_carstoiu_1414478611.html [Corola-blog/BlogPost/347060_a_348389]
-
Etruria), latinii (locuiau în Latium) și sabinii. Peste câteva secole, Europa va fi invadată de semințiile asiatice, vor avea loc alte amestecuri cu ele, cu migratorii germani și slavii, astfel constituindu-se noi popoare și familii de limbi (indoeuropene, fino-ugrice, uralo-altaice, semitice), care prin Renașterea italiană și renașterile din celelalte țări, vor deveni moștenitoarele civilizației greco-romane. ---------------------- George PETROVAI Sighetu Marmației, 18 mai 2016 Referință Bibliografică: George PETROVAI - MULTE PRESUPUNERI ȘI FOARTE PUȚINE CERTITUDINI ÎN LEGĂTURĂ CU PRIMELE POPOARE EUROPENE / George Petrovai : Confluențe Literare
MULTE PRESUPUNERI ŞI FOARTE PUŢINE CERTITUDINI ÎN LEGĂTURĂ CU PRIMELE POPOARE EUROPENE de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016 by http://confluente.ro/george_petrovai_1464188299.html [Corola-blog/BlogPost/378939_a_380268]
-
în Asia Centrală, în timp ce alții cred că migrația către Asia de vest și interacțiunile turcilor în diferite parți ale lumii în perioada antică, (înainte de apariția hunilor), au apărut via Asia Centrală. Comparații ale limbii sumeriene antice, (pe care ei o numesc limba uralo-altaică), cu limbile turcice moderne arată similarități de vocabular. Se afirmă, având ca bază această comparație, ca sumerienii sunt cel mai vechi popor turcic menționat în documente, că ei își au originile în estul Mării Caspice dar și-au clădit o
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
clădit o civilizație în Mesopotamia. Alții resping aceasta ca pe o expresie a ideologiei pan-turcice, arătând că majoritatea lingviștilor consideră sumeriana ca o limbă izolată, în timp ce alții o leagă de limbile dravidene. Mai mult, clasificarea limbilor într-un grup uralo-altaic este deseori criticată, datorită lipsei de dovezi și a lipsei de similarități evidente dintre limbile clasificate astfel. Unii savanți consideră hunii, ale căror origini merg până spre anul 1200 î.Hr, ca unul dintre primele popoare turcice. Lăsând aceste controverse
Popor turcic () [Corola-website/Science/298161_a_299490]
-
Num, uimit, își recunoaște greșeala, deoarece crezuse că bătrânul voia să se instaleze pe pământ, nu sub el. Acest mit reflectă motivul înșelăciunii specific genezei lumii, înșelăciune în urma căreia pe pământ se instaurează răul, necazurile, moartea. Miturile genezei în mitologia uralo-altaică au suferit influențe indiene, persane și chiar scitice și tibetane. După scindarea marii familii uralo-altaice în mai multe popoare, au apărut o mulțime de concepte religioase referitoare la nașterea lumii. Însă de cele mai multe ori, zeul Tangri (Tangeri, Tangere sau Tingir
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
nu sub el. Acest mit reflectă motivul înșelăciunii specific genezei lumii, înșelăciune în urma căreia pe pământ se instaurează răul, necazurile, moartea. Miturile genezei în mitologia uralo-altaică au suferit influențe indiene, persane și chiar scitice și tibetane. După scindarea marii familii uralo-altaice în mai multe popoare, au apărut o mulțime de concepte religioase referitoare la nașterea lumii. Însă de cele mai multe ori, zeul Tangri (Tangeri, Tangere sau Tingir) este recunoscut ca marele creator al lumii. Tangri este zeul creației, zeul „făcător”. Ordinea cosmică
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
concepte religioase referitoare la nașterea lumii. Însă de cele mai multe ori, zeul Tangri (Tangeri, Tangere sau Tingir) este recunoscut ca marele creator al lumii. Tangri este zeul creației, zeul „făcător”. Ordinea cosmică, organizarea lumii, destinul oamenilor depind de acesta. Conform mitologiei uralo-altaice, Tangri și ceilalți zei i-au creat pe oameni, apoi spiritele cele rele au răspândit moartea și bolile pe pământ. Într-un text din inscripțiile paleolitice de la Orkhon (sec. VII-VIII) este scris „Când sus cerul albastru, jos pământul s-au
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
rele au răspândit moartea și bolile pe pământ. Într-un text din inscripțiile paleolitice de la Orkhon (sec. VII-VIII) este scris „Când sus cerul albastru, jos pământul s-au făcut, între acestea două au fost zămisliți fiii omului”. Odată cu scindarea poporului uralo-altaic a început să decadă însemnătatea zeului Tangri și au apărut câteva variante ale mitului genezei care recunosc drept creatori pe alți zei. Într-un mit care a circulat printre popoarele turce, rolul de demiurg îi aparține lui Sombol-Burkan. La începuturile
Geneză (mitologie) () [Corola-website/Science/303819_a_305148]
-
căutare a originilor dualismului a Început cu A.N. Veselovski (1872), care a atribuit apariția legendelor dualiste slave răspîndirii bogomilismului. Descurajat de savantul finlandez Julian Kron, Veselovski s-a convertit În 1889 la ipoteza acestuia: legendele dualiste sînt fino-ugrice și uralo-altaice la originea lor. Doi ani mai tîrziu (1891), descoperind că antropologul francez De Charencey a publicat o serie de mituri dualiste nord-americane, Veselovski a ajuns la concluzia prudentă că geneza dualismului trebuie să fi avut loc, În mod independent, În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
6.3.3. Familia berbera / 170 6.3.4. Familia cușitică / 170 6.3.5. Familia ciadică / 171 6.3.6. Familia omotică / 171 Bibliografie specială / 171 6.4. Marea familie dravidiana / 174 Bibliografie specială / 175 6.5. Marea familie uralo-altaică / 175 6.5.1. Familia uralică / 179 6.5.1.1. Grupul fino-ugric / 179 6.5.1.2. Grupul samoed / 180 6.5.1.3. Grupul yukaghir / 180 6.5.2. Familia altaica / 180 6.5.2.1. Grupul turcic
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
japoneză sînt limbi cu accent de înălțime). Limbile cu accent tonic (accent de intensitate și accent de înălțime) se diferențiază de limbile cu tonuri (tonale). Acestea din urmă sînt cele mai răspîndite din lume, desi limbile indo-europene și majoritatea celor uralo-altaice sînt limbi cu accent tonic. Tonul este o "caracteristică articulatorie, constînd în variații de înălțime în rostirea silabelor dintr-un cuvînt. Aceste variații sînt determinate de numărul de vibrații pe secundă și gradul de contracție a coardelor vocale" (DSL, 544
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
dintr-un singur morfem. Categoriile gramaticale sînt exprimate prin alte cuvinte din context sau prin topica. Aglutinanta - turcice, mongolice, fino-ugrice, tunguso-manciuriene, samoiede, dravidiene, bantu, japoneză, gruzina, basca etc. Aglutinarea este un tip special de afixare, întîlnită în limbi precum cele uralo-altaice sau nigero-congoleze, spre deosebire de fuziunea specifică flexiunii. Limbile aglutinante se aseamănă cu cele flexionare prin faptul că un cuvînt ia forme diferite în funcție de diferite valori gramaticale, dar morfemele lexicale și gramaticale care se aglutinează exprimă categorii distincte. Iată cîteva exemple 168
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Limbi greacă latină limbi germanice (engleză, germană) limbi slave (rusă) atenuate limbi australiene limbi papua limbi din Insulele Andaman centripete limbi chino-tibetane (chineză) limbi caucaziene limbi sud-africane (hotentota, boșimana) accentuate limbi dravidiene burușaski limbi hiperboreene (groenlandeza, aleută etc. n.n.) limbi uralo-altaice (inclusiv japoneză și coreana) Clasificarea lui Tesnière duce la o remarcabilă corespondență geolingvistica: " Formele centrifuge ocupă cea mai mare parte a Africii (cu exceptia sudului extrem) și a Oceaniei. Dimpotrivă, limbile centripete ocupă cea mai mare parte a Asiei. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
proto-boreal228. Acest idiom arhaic ar fi avut și un fonem specific, pe care Andreev îl numește spiranta velara X. Un argument în favoarea existenței acestei macrofamilii este faptul ca distincția satem-centum, existentă în limbile indo-europene, apare, de fapt, și în limbile uralo-altaice. În grupul satem, răsăritean, al limbilor indo-europene există consoane palatalizate, în timp ce în grupul centum occidental aceste consoane lipsesc. La fel, grupul finic este de tip centum, în timp ce grupul ugric este de tip satem. Distincția se regăsește și în cadrul limbilor altaice
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
și de Vest), în timp ce Europa Răsăriteana era nucleul limbilor de tip satem. Faptul că distincția satem-centum se baza pe niște diferențieri dialectale extrem de vechi e dovedit de un alt fapt semnificativ, si anume ca ea se întîlnește și în limbile uralo-altaice. În amplul spațiu euroasiatic limbile uralice s-au individualizat tot prin valuri succesive de migrație spre sud și spre est, unde au ajuns pînă în Coreea și Japonia de astăzi, dar ocupă actualmente spații mai restrînse în peisajul lingvistic european
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
se asemene în timp și să devină limbi înrudite. Trubetzkoy afirmă că limbile indo-europene ar trebui caracterizate mai degrabă structural decît genealogic, prin enumerarea unor caracteristici lingvistice comune: 1. limbile indo-europene nu au armonie vocalica, spre deosebire de cele din marea familie uralo-altaică (ugro-finice, turco-tătare etc.); 2. consonantismul în poziție inițială nu este mai sărac decît cel medial său final (că în limbile dravidiene și uralo-altaice); 3. cuvîntul indo-european nu începe obligatoriu cu rădăcina, el putînd primi adesea un prefix; 4. flexiunea de
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
enumerarea unor caracteristici lingvistice comune: 1. limbile indo-europene nu au armonie vocalica, spre deosebire de cele din marea familie uralo-altaică (ugro-finice, turco-tătare etc.); 2. consonantismul în poziție inițială nu este mai sărac decît cel medial său final (că în limbile dravidiene și uralo-altaice); 3. cuvîntul indo-european nu începe obligatoriu cu rădăcina, el putînd primi adesea un prefix; 4. flexiunea de tip indo-european nu se realizează doar prin afixe, ci și printr-o serie de alternante vocalice din rădăcina; 5. există o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cele șase242. Autorul încearcă să stabilească (prin analiza distribuției areale a celor șase trăsături) între ce familii lingvistice se aflau situate, în trecut, limbile care "au devenit" indo-europene. Trubetzkoy constată că, de pildă, trăsătură șase se întîlnește și în familia uralo-altaică, a cincea în limbile fino-ugrice, iar primele patru în limbi mediteraneene (caucaziene și semitice). Concluzia este că teritoriul în care au apărut primele dialecte indo-europene ar fi fost situat între aria limbilor fino-ugrice și cea a limbilor caucaziene mediteraneene și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Gimbutas: în arealul cuprins între Scandinavia la nord, Marea Neagră la sud, munții Urali la est și fluviul Volga la vest (ipotetica patrie primitivă a indo-europenilor) trăiesc și populații uralice și altaice și de aici ideea că limbile indo-europene și cele uralo-altaice au o origine comună. În Limbile lumii. Mică enciclopedie, volum apărut în 1981, Marius Sală și Ioana Vintilă-Rădulescu realizează o sinteză a caracteristicilor tipologice ale limbilor indo-europene despre care se vorbise pînă atunci: "Din punct de vedere tipologic, familia indo-europeană
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
apărut în 1981, Marius Sală și Ioana Vintilă-Rădulescu realizează o sinteză a caracteristicilor tipologice ale limbilor indo-europene despre care se vorbise pînă atunci: "Din punct de vedere tipologic, familia indo-europeană pare să constituie o verigă intermediară între limbile din nord (uralo-altaice) și cele din sud (caucaziene, semitice). Are trăsături care se regăsesc în unele sau în altele, dar nu sînt reunite decît în familia limbilor indo-europene: nu au armonie vocalica; consonantismul nu este mai sărac în poziție interioară sau finală decît
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
The Dravidian Languages, Cambridge University Press, Cambridge, 2003. Schiffman, Harold F., A Reference Grammar of Spoken Tamil, Cambridge University Press, Cambridge, 1999. Subbărăo, Kărumūri V., South Asian Languages. A Syntactic Typology, Cambridge University Press, Cambridge, 2012. 6.5. MAREA FAMILIE URALO-ALTAICĂ În contextul acceptării existenței unei macrofamilii lingvistice eurasiatice, în cadrul super-familiei nostratice 269 se poate accepta și existența mării familii uralo-altaice270, propusă încă din 1730 de sudezul Philip Johan von Strahlenberg și dezvoltată ulterior de lingviști că Rasmus Rask, Matthias Castrén
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
tipologice comune putînd fi explicate prin contactul îndelungat între limbi, sau, în cel mai bun caz, de descendentă limbilor proto-uralică și proto-altaică dintr-o proto-limbă comună, dar urmată de o dezvoltare divergență. Printre aceste trăsături genealogice comune ale mării familii uralo-altaice ar fi de amintit: - la nivelul tipologiei fonologice sînt limbi caracterizate de fenomenul armoniei vocalice; - la nivelul tipologiei morfologice sînt limbi de tip aglutinant iar genul gramatical lipsește; - la nivelul tipologiei sintactice sînt limbi SOV (subiect-obiect-verb), centripete (modificatorii preceda elementul
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
tu ta(bun) *tabun *tunitu ta-sas șase * ńu-ghu*jirgu*ńiŋu mușapte *ŋadi *jeti *nadən nana nid-kup opt *ĵa *sekür *dʐakpun ya < *da yət nouă *kegxegün *yersün kokonozece *tʲub*dʐuan towo Și paradigmă pronumelui personal pare să confirme existența mării familii uralo-altaice: Limbi uralice Limbi altaice balto-finice ugrice turcice mongolice finice estoniana maghiară turcă turkmena tătara mongola eu minä mîna én ben men min bi tu sinä șină te sen sen sîn chi el hän tema ő o ol ul ter ea
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
ramură de vest: saama Ume (pe cale de dispariție, Suedia), Pite (pe cale de dispariție, Suedia), Nordică (Norvegia), Lule (Suedia), Sudică (Suedia) Sînt limbi cu armonie vocalica, la fel ca în limbile turcice (acesta este unul dintre argumentele în favoarea existenței unei macrofamilii uralo-altaice). În finlandeză, maghiară și lapona accentul cade pe prima silaba. Sînt limbi aglutinante (la rădăcina se atașează diverse afixe pentru exprimarea categoriilor gramaticale). Numărul de vorbitori: maghiară 13 mîl., finlandeză 6 mîl., estona 1 mîl., lapona/saama 700 mii. 6
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]