11 matches
-
dintre cei doi „pionieri” ai mișcării de emancipare gay au pornit de la denumirea pe care fiecare a ales să o dea acelei categorii distincte de oameni. Ulrichs prefera o terminologie de inspirație mitologică și filosofică. Astfel, el introduce termenul de „uranist” (germ. "Urning" sau "Uranier") pentru a desemna pe acei bărbați cărora Eros le insuflă pasiune pentru cei asemenea lor. Pe cei însuflețiți de „amorul comun”, adică pe heterosexuali, îi numește "Dionäer" sau "Dioninge" (termen derivat de la zeița Diona, fiică a
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
Homosexualität des Mannes und des Weibes" („Homosexualitatea bărbatului și a femeii”), apărută în 1914, Hirschfeld folosește alternativ terminologia lui Kertbeny și pe cea a lui Ulrichs, la care adaugă și varianta feminină "Urninde". Astăzi, cuvinte uzuale la vremea respectivă, precum „uranist” și „uranism”, sunt ieșite din uz, iar DEX-ul le consemnează doar ca pe niște arhaisme livrești. Cuvântul „gay” cunoaște o mare răspândire și popularitate în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în special după evenimentele de la Stonewall
Homosexualitate () [Corola-website/Science/298001_a_299330]
-
radio Europa Liberă, cu Paul Goma; autoritățile comuniste, de teama unui scandal internațional, în acea perioadă de "détente", nu i-au intentat un proces penal de atentat la securitatea statului, mărginindu-se să-l atace pentru homosexualitatea sa manifestă: " Vocația uranistă am făcut-o publică încă de student" ("Straja dragonilor"). Aceste presiuni l-au făcut pe Negoițescu să revină asupra opiniilor exprimate, publicând în revista "România literară" un text de "spălare a păcatelor", "Despre patriotism", în care își retrăgea afirmațiile inițiale
Ion Negoițescu () [Corola-website/Science/302271_a_303600]
-
cititului și, din acel moment, devine un ales, cum singur se definește (sentimentul acesta îl trăiește și prietenul său de mai târziu, Nicolae Balotă). CUVÂNT ÎNAINTE Performanța confesivă a Strajei dragonilor, cu atât mai mult cu cât vine de la un uranist, riscă s-o pună în umbră pe cea stilistică: prezentarea Clujului, a Ardealului în genere, în același timp cu măreția decadentă a fostului imperiu, a civilizației de Mitteleuropa, cât și cu pestrița foială de esență levantină, cu larma și pitorescul
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
sau de bandiții maghiari din romanele în fascicole ce le sorbeam pe ascuns încă de pe când abia învățasem să citesc, fantezia mea impuberă era incitată mai mult homoerotic decât eroic. N-am avut nici o înclinare spre clandestinitate, în afara masturbației. Vocația uranistă am făcut-o publică încă de student, chiar dacă sub formă de teribilism, ca extravaganță și provocare. Tatăl meu era un voltairian, chiar dacă avea obiceiul să-și facă cruce înainte de a se așeza în pat la culcare (cine știe ce socoteli o fi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
iubit pe măsura iubirii mele, în cazurile cele mai fericite, căci cel mai adeseori nu am fost deloc iubit sau nu am reușit să aflu niciodată sentimentul ființei iubite. În afară de dorință, nu am trăit niciodată intimitatea corporală deplină, saturată, nici uranist, nici heterosexual - fie că atunci când am dorit nu a fost posibil, fie că atunci când lucrul s-a întâmplat o ciudată rezervă fizică m-a împiedicat. Așa că, deși țâșnind dintr-o sexualitate bogată, sălbatică, precum dintr-un profund izvor de energie
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Costăchel) Toiu, grupul de tineri catolici care se întîlneau la biserică Saint Vincent de Paul (în care se relevă latinistul Hîncu), Pericle Martinescu, Pavel Chihaia și încă destui alții. Un loc special ocupă, în însemnările din jurnal, gruparea numită a uraniștilor (homosexualii) "printre care Negoitescu (incontestabil, personajul principal al jurnalului, datorită prieteniei sale calde cu autorul), Stere Popescu, Mihai Rădulescu, Petru Comarnescu, Ovid Constantinescu. Unii, ca Negoitescu, isi recunoșteau condiția, cei mai multi (că, de pildă, Comarnescu) o negau cu violența. Dar tipologia
Un jurnal tulburător by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17934_a_19259]
-
bine, cu finețe surprinsă. Și le deplînge, justificat, starea de fapt. ("Căci erosul homoerotic este incomparabil mai obsedant decît al nostru, cel heteroerotic. Privită într-o anumită perspectiva, homosexualitatea este o fixație, este o obsesie. De aceea, desi profund ăneseriosiă, uraniștii cad extrem de ușor pradă anxietăților, adevărate obsesii thanatice"). Într-un loc, ca o completare din 1997, la o pagină din jurnal, autorul se explică, limpede, cum de nu a fost atras spre mișcarea legionara (lucru recunoscut că s-a întîmplat
Un jurnal tulburător by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17934_a_19259]
-
am familiarizat cu hijras din India, cu kwoluaatmwolii triburilor Sambia din Papua-Noua Guinee și cu guevedoche din Republica Dominicană. Karl Heinrich Ulrichs, care scria În Germania În 1860, vorbea de das dritte Geschlecht, al treilea gen. Spunea despre el că este uranist și credea că are un suflet de femeie Într-un corp de bărbat. Multe culturi din lume operează nu cu două genuri, ci cu trei. Iar al treilea era Întotdeauna special, slăvit, Înzestrat cu daruri mistice. Într-o noapte rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Groddeck, Ferenczi și, Înaintea lor, Otto Weininger În incendiarul Sex și caracter (1903). Dar nu cauzele homosexualității (neelucidate Încă științific) ne interesează. Ci felul În care dandy-i desfășoară o strategie seductivă În relația cu aleșii inimii lor, bărbații. Pederast, uranist, elenic, invertit, achrian, bardache, bougre, puserant, giton, gai sau gay - iată doar câteva substantive care Îi numesc pe homosexuali. Ele pot deveni ușor, adjectivate, atribute ale multor dandy 1. Un nou catalog, o nouă paradare a dandy-lor invertiți ar da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
George, André Gide, Reynaldo Hahn, Hugo von Hofmannsthal, Elton John, Jean Lorrain, Maiakovski, Freddy Mercury, Robert de Montesquiou, Proust, Raymond Radiguet, Vaché, Mișu Văcărescu, Andy Warhol, Oscar Wilde, Witkiewicz. Și câți alții. Majoritatea nu Își asumă direct apartenența la „clubul uranist”. Sunt discreți și chiar pudici, deși tertipurile lor sunt ușor demontate de ochi vigilenți și scrutători, care nu ezită să Îi stigmatizeze. Între toți, cei mai nedumeriți, dar și mai necruțători, cei ai fraților Goncourt. Într-un fragment de jurnal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]