115 matches
-
dintre croați și sârbi. Liderul comunist Tito acuza Vaticanul în 1930 de catolicizarea sârbilor prin Concordatul încheiat și “ură împotriva slavilor și ortodoxiei” deși, în anul 1934, la recomandarea Romei, Iosip “Brox” a întrerupt canalul de legătură dintre Comintern și ustașii din emigrație (pe linie teroristă). După război, revenirea la un climat democratic prin guvernul condus de liderul din exil, Subasič a fost obstrucționată de reacții adverse ale instituțiilor religioase conducătoare, Biserica Ortodoxă Sârbă și Biserica Catolică Croată. Astfel, venerabilul episcop
ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” ORTODOXIA ŞI STATUL ÎN ROMÂNIA SUB REGIMURILE TOTALITARE… PARTEA I de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2208 din by http://confluente.ro/stelian_gombos_1484551960.html [Corola-blog/BlogPost/344370_a_345699]
-
și executat în 1946) propunând “spânzurarea sârbilor de copaci”. Biserica Ortodoxă Sârbă a acuzat în termeni vehemenți ofensiva politică a catolicismului: “Vaticanul a pierdut în relațiile cu Iugoslavia, fiindcă lucrează cu toate forțele la determinarea politicii clericale, îndoctrinarea preoților și ustașilor ca expresie a șovinismului croat care urmărește distrugerea Iugoslaviei.” Istoricul sârb, Milorad Ekmečić afirmă că: “Federația Iugoslavă a fost minată de autoritatea bisericii catolice care a susținut separatismul croat și sloven și a contribuit la decăderea sentimentului religios la slavii
ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” ORTODOXIA ŞI STATUL ÎN ROMÂNIA SUB REGIMURILE TOTALITARE… PARTEA I de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2208 din by http://confluente.ro/stelian_gombos_1484551960.html [Corola-blog/BlogPost/344370_a_345699]
-
pentru aserțiunea de mai sus, arhiepiscopul de Zagreb fiind acuzat de colaboraționism cu regimul Ante Pavelić. Deși unii autori (Xavier de Montclos) cred că a existat un “totalitarism catolic în Croația”, credem că implicarea bisericii catolice croate în represiunea regimului ustaș a fost minoră, datorită liniei temporale de neutralitate politică a Vaticanului. Liderii ortodocși sârbi, în frunte cu patriarhul Gherman au condamnat, din solidaritate ecleziastică, procesul intentat cardinalului Stepinać. Abuzurile comuniste împotriva Bisericii catolice au generat o comparație clasică între Iugoslavia
ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” ORTODOXIA ŞI STATUL ÎN ROMÂNIA SUB REGIMURILE TOTALITARE… PARTEA I de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2208 din by http://confluente.ro/stelian_gombos_1484551960.html [Corola-blog/BlogPost/344370_a_345699]
-
care a condus rețelele de rezistență și agenții din Balcani. Această bază de operațiuni a primit numele de cod „Force 133”. După înfrângerea Iugoslaviei de către forțele Axei din 1941, țara s-a dezintegrat. În Croația exista o puternică mișcare profascistă, ustașii, dar în restul teritoriului au apărut două mișcări de rezistență: cetnicii monarhiști conduși de Draža Mihailović și partizanii iugoslavi procomuniști conduși de Josip Broz Tito. SOE a sprijinit la început guvernul în exil iugoslav și prin acesta pe cetnici. În
Special Operations Executive () [Corola-website/Science/311966_a_313295]
-
de astăzi. Taberele Ustaša au fost înființate în Italia și în Ungaria, în principal la Brescia și Borgotaro în Italia și la Jankapuszta în Ungaria. În 1933, Ustaša a încercat să declanșeze o insurecție armată în Iugoslavia. Înarmați de italieni, ustașii au încercat fără succes să invadeze Iugoslavia trecând Marea Adriatică în bărci cu motor. Ulterior, ei au mai făcut două tentative de a-l asasina pe regele Alexandru I al Iugoslaviei. Ultima dintre ele a reușit, Alexandru fiind ucis la Marsilia
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
de această dată de un tribunal francez. Adolf Hitler nu era prea entuziast să pună fasciști la conducerea guvernelor sale marionetă și a făcut aceasta doar atunci când nu avea altă opțiune. Așa a fost cazul cu Croația și cu guvernul ustașilor lui Pavelić. Înainte de a deveni lider al grupării Ustaša, el era un tânăr avocat, lider al Partidului Drepturilor (partid naționalist croat). Abia în 1929 s-a înființat "Ustaša-Hrvatska Revolucionarna Organizacija" (Organizația Revoluționară Croată-Insurgentă, UHRO). În 1932, a scris carta principiilor
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
În 1932, a scris carta principiilor pe baza cărora plănuia obținerea independenței Croației pe baza identității etnice croate și a religiei catolice. Această misiune avea să fie responsabilitatea unui "ustanak", anume o armată insurgentă, formată din etnici croați, sub conducerea ustașilor. Purificarea etnică și cuceririle teritoriale aveau să fie în centrul agendei partidului. Pavelić credea că noul stat croat trebuie să conțină mare parte din Bosnia și toată Dalmația. Pavelić și partidul său au susținut că Croația deja îi învinsese pe
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
și din arhivele de război germane, italiene și austriace aduc mărturii privind atrocitățile comise împotriva populației civile. Sârbi, evrei și romi, bărbați, femei și copii, erau uciși cu sălbăticie. Sate întregi erau dărâmate și oamenii erau împinși în hambare cărora ustașii le dădeau foc. Generalul Edmund von Glaise-Horstenau a raportat OKW-ului la 28 iunie 1941: La 10 iulie, generalul Glaise-Horstenau a adăugat: Conform acestor mărturii, chiar și ofițerii germani erau într-atât de îngroziți de atrocitățile comise de Ustaša, încât
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
Glaise-Horstenau a adăugat: Conform acestor mărturii, chiar și ofițerii germani erau într-atât de îngroziți de atrocitățile comise de Ustaša, încât au intervenit din când în când pentru a opri vărsarea de sânge, au arestat unii dintre cei mai celebri ustași (preotul Miroslav Filipović/Majstorović, Banja Luka, 1942) și au dezarmat un detașament Ustaša (Bosnia de est, 1942). Regimul și-a declarat de la început intențiile de a elimina populația sârbă din NDH ucigând o treime din ea, expulzând o treime și
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
expulzând o treime și asimilând restul. Un raport al Gestapoului adresat lui Himmler (17 februarie 1942) privind creșterea activității partizanilor arăta că „creșterea activităților bandelor se datorează în primul rând atrocităților comise de unitățile Ustaša în Croația împotriva populației ortodoxe. Ustașii își comit faptele într-o manieră bestială nu doar împotriva bărbaților recrutabili, ci mai ales împotriva bătrânilor, femeilor și copiilor fără apărare. Numărul de ortodocși pe care croații i-au masacrat și pe care i-au torturat cu sadism până la
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
masacrat și pe care i-au torturat cu sadism până la moarte este de peste șapte sute de mii.” Regimul lui Pavelić nu a fost recunoscut oficial de Vatican, dar biserica nu a condamnat niciodată genocidul și convertirile forțate la catolicism comise de ustași. La scurt timp după venirea la putere în aprilie 1941, Pavelić a fost primit într-o audiență particulară la Roma de Papa Pius al XII-lea, act pentru care Papa a fost aspru criticat. Politica oficială față de sârbi a fost
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
era anihilarea totală. Conform unui raport iugoslav oficial, doar 1.500 dintre cei 30.000 de evrei croați au rămas în viață. Aproximativ 26.000 dintre cei 40.000 de romi din Statul Independent al Croației au fost uciși de ustași. Un tribunal iugoslav l-a găsit pe Pavelić vinovat de moartea a aproximativ 700.000 de oameni. În mai 1945, Pavelić a fugit din calea partizanilor iugoslavi, prin Bleiburg în Austria. După câteva luni, s-a mutat la Roma, unde
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
suspendarea Operațiunii Barbarossa până la înăbușirea oricărei opoziții antigermane în Balcani. Pe 6 aprilie, Iugoslavia a fost atacată din toate părțile și, după 11 zile de luptă a capitulat, iar țara a fost împărțită între Germania, Italia, Bulgaria și Ungaria.. Imediat, ustașii croați au proclamat Statul Independent al Croației, care ocupa cea mai mare parte a Croației și Bosniei și Herțegovinei din zilele noastre. Odată cu invadarea Iugoslaviei, forțele germane au atacat și Grecia, traversând granița sa nordică. Cum cea mai mare parte
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
de la Moscova un mesaj: "Organizați detașamente de partizani fără întârziere. Partizanii să inițieze un război în spatele liniilor inamice". Sprijinul popular de care s-au bucurat comuniștii a fost indiscutabil. Populația civilă era înspăimântată de atrocitățile făptuite de germani. De asemenea, ustașii croați au organizat acțiuni, (care azi ar putea fi caracterizate ca genocid sau purificare etnică), împotriva cetățenilor iugoslavi de religie ortodoxă sau musulmană. Mai rău, preoții catolici au participat cu entuziasm la "cruciada" de convertire în masă a ortodocșilor și
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]
-
condus de luptători care și-au dovedit patriotismul prin luptă. În vârful ierarhiei urma să fie „Conducătorul Suprem”, sau „Vojd”. Această abordare nu era diferit de cea a altor mișcări radicale est-europene, precum au fost Legiunea Arhanghelului Mihail din România, ustașii din Croația, Partidul Crucilor cu Săgeți din Ungaria sau grupurile similare din Slovacia sau Polonia. Au existat însă și diferențe semnificative în cadrul facțiunilor OUN în ceea ce privește abordarea totalitarismului. Liderii moderați, care trăiau în exil, erau partizanii fascismului lui Benito Mussolini și
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
toate acestea, elementele totalitare nu au fost eliminate în întregime, aceste fiind reflectate în sublinierea insistentă a „spiritului eroic” și a „solidarității sociale, prieteniei și disciplinei” Ideologia organizațiilor OUN din exil a fost concentrată pe opoziția față de comunism. Spre deosebire de mișcările ustașilor croați sau a legionarilor români, care aveau numeroase similitudini cu cea a naționaliștilor ucraineni, ideologia OUN nu a pus un accent deosebit pe antisemitism. Trei dintre liderii ucrainenilor, generalul Mikola Kapustianski, Richard Yary (care avea descendența evreiască) și ideologul Mikola
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
URSS precum trădătorii, fiind deportați în regiuni îndepărtate ale țării, interzicânduli-se anumite drepturi. Soarta cea mai grea au avut-o cazacii care au făcut parte din Corpul al XV-lea SS de cavalerie cazacă din cadrul Waffen-SS, rudele lor, ca și ustașii iugoslavi, care au fost repatriați din regiunile de ocupație americană și britanică din Germania și Austria în URSS, respectiv în Iugoslavia (Slovenia). Uneori, persoanele repatriate au fost executate sumar imediat după ce autoritățile militare predaseră aceste persoane celor sovietice, precum a
Operațiunea Keelhaul () [Corola-website/Science/318461_a_319790]
-
Republika Srpska (Republică Sârbă). Pierderi: 2.500.000 morți; 3.000.000 refugiați Datare: 22 decembrie 1963 - august 1964 Tabere: ciprioți greci vs ciprioți turci Rezultat: ONU impune încetarea focului Datare: 1941; 1991-1992 Tabere: croați vs sârbi Rezultat: masacrarea de către ustași a peste 300.000 sirbi, la care se adaugă 70.000 evrei și 30.000 de rromi; după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, serviciile secrete americane au estimat că numărul sârbilor uciși se ridică la peste 750.000
Lista războaielor civile () [Corola-website/Science/297808_a_299137]
-
colaboaraționiștilor erau conștienți de forța în creștere a partizanilor și au încercat să declanșeze o serie de șapte ofensive antipartizani. Cele mai mari ofensive din această serie au fost acțiunile la care au participat Wehrmachtul, SS-ul, forțele Italiei Fasciste, ustașilor, cetnicilor și bulgarilor - Fall Weiss (Planul Alb) și Fall Schwarz (Planul Negru), sau, după cum sunt cunoscute în istoriografia iugoslavă „Ofensiva a 4-a” și „Ofensiva a 5-a”. În conflictul cu forțele Axei, partizanii au reușit să câștige sprijinul moral
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
unei acțiuni ofensive comune. La începutul iernii 1944-1945, partizanii iugoslavi controlau jumatea estică a Iugoslaviei - Serbia, Muntenegru, țărmul Dalmației și nord-vestul Macedoniei. În 1945, efectivele partizanilor ajunseseră la peste 800.000 de oameni . Partizanii au reușit să-i înfrângă pe ustași și pe germani, au eliberat regiunea Srem la sfârșitul iernii și Saraevo la începutul lunii aprilie. Croația și Slovenia au fost eliberate în mai. După cucerirea orașului Rijeka și a peninsulei Istria, care fuseseră parte a Italiei până în perioada interbelică
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
împotriva persoanelor care au colaborat cu forțele de ocupație ale Axei, au luptat împotriva partizanilor, sau împotriva orientării comuniste a noii Iugoslavii. Există mai multe incidente majore, precum masacrul de la Bleiburg (uciderea în masă a cetnicilor, belogardiștilor sloveni și a ustașilor) sau masacrele din doline (execuțiile în masă a fasciștilor și naționaliștilor italieni și a opozanților noului regim comunist iugoslav). Comisia mixtă de istorici italieni și sloveni înființată în 1993, care s-a ocupat de investigarea incidentelor petrecute pe teritoriul prezent
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
cărora le-au căzut victime fasciștii și separatiștii maghiari. Numărul victimelor masacrelor organizate de italieni, germani și colaboratorii lor întrec însă cu mult numărul victimelor crimelor partizanilor iugoslavi. Partizanii nu au avut un program oficial de eliminare al adversarilor, spre deosebire de ustași, cetnici, italieni și germani. Ar mai trebui spus că Iugoslavia a suferit pierderi de aproximativ 500.000 de oameni (civili și militari) în timpul ocupației fasciste, din care doar o mică parte reprezintă victimele răzbunării partizanilor. Acest capitol al istoriei partizanilor
Partizanii iugoslavi () [Corola-website/Science/311594_a_312923]
-
de pește 150.000 de soldați ai Axei, sprijiniți de circa 200 de avioane, în timpul a ceea ce a devenit cunoscut că "Bătălia de pe Neretva". Axa au mobilizat 11 divizii - șase germane, trei italiene și două croate, (sprijinite de formațiuni ale ustașilor și ale cetnicilor). Scopul atacului era distrugerea cartierului general al partizanilor iugoslavi și a principalului spital de campanie al acestora. Partizanii au reușit să se iasă din încercuire traversând sub conducerea lui Josip Broz Tito valea râului Neretva. Principalele forțe
Mișcările de rezistență în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/310340_a_311669]
-
cinci idei principale lui Joachim von Ribbentrop. Acestea erau: În cele din urmă a fost aprobat doar punctul 4 din propunerile sale, deși Neubacher a reușit să pună capăt represaliilor militare germane și să combată într-o oarecare măsură represaliile ustașilor împotriva sârbilor. Neubacher a fost judecat după război în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia și un tribunal militar din Belgrad l-a condamnat în 1946 la 20 de ani de închisoare, deși nu a fost necesar în cele din urmă să
Hermann Neubacher () [Corola-website/Science/329097_a_330426]
-
mai multe regiuni din Osijek-Baranja (Croația), Bacika (Șerbia), Međimurje și Prekmurje (Slovenia) . Bulgaria a anexat aproape întreg teritoriul a ceea ce este azi Republică Macedonia. După capitularea Italiei din 1943, toate teritoriile controlate de această au trecut sub controlul german sau ustaș. Acese teritorii au inclus Kosovo, Albania, Muntenegru și cea mai mare parte a Dalmației. (Toate aceste schimbari teritoriale, ca și disoluția Iugoslaviei înseși nu au fost recunoscute de niciunul dintre Aliați, nu sunt recunscute ca având o bază legală de
Războiul de eliberare națională a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/313272_a_314601]