149 matches
-
care i-ar face pe toți să pălească de invidie. în stepă cade prima ninsoare. E vremea ca lupii să plece la vînătoarea de saigale (un soi de antilope). Deasupra stepei se aude un vuiet ciudat, cu totul altul decît vîjîitul furtunii două elicoptere survolează zona. "De unde să știe ei, lupii de stepă, că prada lor tradițională, saigalele, erau necesare pentru completarea planului de predări la carne, ș...ț că asta era singura soluție de a nu se face de rușine
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8093_a_9418]
-
invitat să merg cu ei la Ocna Sibiului, pentru o baie nocturnă în lacul sărat. Propunerea mi-a amintit de Marea Moartă. Îmi închipuiam că o să regăsesc liniștea care domnea acolo, liniște tulburată din douăzeci în douăzeci de minute de vâjâitul motoarelor patrulei aeriene israeliene: în timp ce trupurile păreau de nescufundat, vânzoleala istoriei și calmul originilor alternau cu o regularitate nevrotică. M-am hotărât într-o clipă, o mașină ne aștepta și peste câteva minute eram la Ocna Sibiului. Mărturisesc că speram
Noaptea din Dumbravă by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/11658_a_12983]
-
în mine orgoliul mediocrității, așa că i-am răspuns: - Adică, scumpă doamnă, cum să mă uit la o vacă? Final: mi-a dat o pereche de palme, pac-pac!, a ieșit trântind ușa cu violență, iar eu până dimineața, am auzit printre vâjâiturile din urechi Marșul lui Radecki interpretat la cimpoi și drâmbă de Dumitru Zamfir... Dacă mai poate crede cineva că viața unui mediocru e ușoară!
Starea mea de mediocritate by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Imaginative/14574_a_15899]
-
și el notoriu (vestit), iar nu anonim. Versul scurt al celor 6 strofe din partea a doua a poemului transmite plăcerea de a rosti în rime, pe ritmuri strânse. Și aici, G. Călinescu vede ceva ce nu există: "un sentiment de vâjâit și răsucire"; în realitate, strofa întâia e scandata cu o majestuoasă iuțeala: "În peștera Carpaților,/ O oară și mai bine,/ Vezi templul pacinaților/ Ce cade în ruine." Ce vor să spună aceste versuri febrile, ca de descântec? Că într-o
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
mi se încordează inexplicabil. Acoperișuri roșii și fum. Cer și copaci scheletici, bătrîni. Zăpadă și soare. Noi doi îmbrățișați într-o zi de duminică, aplecați peste apa mîloasă a Dîmboviței, parapetul metalic al podului, fulgii albi de ninsoare, apusul, depărtarea, vîjîitul mașinilor. Buzele ei de gheață roșie, roșie-vînătă. Iată de ce, cînd văd în fața mea, pe masa de lucru, oglinda neagră a monitorului, simt cum mă furnică degetele și mi se umflă plămînii de o emoție grea. Senzația că mintea mi-ar
Femei albastre by Gheorghe Crăciun () [Corola-journal/Journalistic/4336_a_5661]
-
de cizmele santinelei, trăgându-le-n jos, peste capul lui, ca și cum ar fi icnit să zvârle din spate un sac ce-l incomoda. Muzicuța căzu lovindu-l peste ureche cu tăișul ei ca de piatră, și-n clipa aceea, simțind vâjâitul corpului lunecând prin aer, avu impresia că țipătul de groază care se auzi era al lui, scos din el, din măruntaiele lui răscolite. Fu gata-gata să i se facă rău și să se prăbușească și el peste parapet. Meștere, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
melodiei îi lovea strident urechile și creierul. Rezistă până la capăt, așteptând ceva mai potolit, mai liniștitor. Ce urma era să-l dea cu mașina peste cap: Cine iubește și lasă Dumnezeu să-i dea pedeapsă Târâișul șarpelui Și pasul gândacului, Vâjâitul vântului, Pulberea pământului"! Simțea că-i face capul explozie! Puse frâna brusc, mașina intră în patinaj pe zăpadă, se întoarse perpendicular pe șosea și... noroc că nu venea nimeni din sens contrar. Reuși să redreseze mașina, trase pe dreapta, puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
curat și ținuse casa în ordine. Făcu focul în șemineul din salon și în dormitor, mâncă ceva din ce cumpărase și, ostenit de drum și de Maria Tănase, adormi. Se sculă târziu, dormise chinuit, capul îi vâjâia. Deci "târâișul șarpelui, vâjâitul vântului, pulberea pământului''! Cu ce-am greșit, Doamne, să merit așa ceva? N-am furat, n-am mințit, mi-am iubit părinții și copiii... Iartă-mă, Doamne, de mințit cred că am mai mințit! Am mințit-o pe Clody și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
săturate. (intră țiganul cu vioara. Vorbește cu accent puternic țigănesc) Ai venit, Pâșpâlică? PÂȘPÂLICĂ (se oprește din cântat): Am, ține-te-ar Dumnezeu, Dănilă, că picoteam și eu, ca omul, sub un copac, și numa' ce-aud pe sus un vâjâit și, când deșchid ochii, văd o dihanie zburând într-a-ncoace. Și lăsa în urmă o putoarea de n-am mai putut adormi. Apoi, zic, ici-șa s-a-ntâmplat poznă mare! Ia hai să vedem unde-o fi fost, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
și apoi se Întoarse iar, dar aceasta Îl urmărea. Doar În momentul Întoarcerii aceasta cedase puțin. Când rămase nemișcat, durerea reveni. Așa că se Întoarse și se răsuci toată noaptea. Existau momente când devenea conștient de vântul de afară și lua vâjâitul zăpezii drept zgomotul făcut de pietricelele de la malul mării. În acele momente În șopron reînvia imaginea anilor săi de exil, așa că Începu să recite declinările din germană și verbele neregulate din franceză. Dar rezistența lui slăbise și, În loc să afișeze În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
s-a preschimbat În coșmar. M-am trezit tușind și Înspăimîntat. Am Încercat să vomit, Însă n-am fost În stare. A doua zi dimineață m-am simțit și mai rău. Eram amețit și aveam o tuse dureroasă și un vîjÎit În urechi, ca o apă care curge năvalnic. M-am dus și am mai mîncat un pic din mîncarea primită În dar și m-am simțit puțin mai bine. Însă pe seară mi-a fost iarăși rău și eram atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mai puternic al rolelor din jurul nostru, ea și Vaughan se legănară împreună, Vaughan ținându-i sânii cu palmele ca și când ar fi încercat să-i forțeze să devină un singur glob. În clipa orgasmului lui, icnetele lui Catherine fură înghițite de vâjâitul angrenajului de spălat. Cadrul metalic de susținere se retrase în poziția de start. Mașinăria se închise singură. Rolele atârnau flasce în fața sticlei curate a parbrizului. Ultimele șiroaie de apă cu detergent se scurgeau prin întunecimea gurilor de drenaj. Aspirând aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
înspre mare, ducându-și palma streașină la ochi. Acum să vedem dacă putem să-i atragem atenția. Adu-mi aia. L-am urmat pe doctor la imprimanta laser prinsă în șuruburi la pupa. Porni aparatul, care prinse viață cu un vâjâit, aprinzându-și beculețele verzi și chihlimbarii. După ce verifică tăvița cu hârtie, Fidorous desfăcu un cablu cenușiu din spatele imprimantei. Îmi făcu semn să aduc sulița mai aproape și, când m-am conformat, el atinse repede ștecărul de vârful ei metalic. Imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
se rostogoleau și se transformau în ore în vreme ce soarele își înainta încet pe cer. Ian și doctorul moțăiau, Scout își vedea de ale ei pe puntea superioară, iar eu mă țineam treaz scoțând așchii din podeaua de lemn vechi, ascultând vâjâitul imprimantei și supraveghind mișcările oceanului în căutarea unei umbre, a unei mișcări. M-am uitat și m-am uitat până când ochii mei își pierdură complet simțul perspectivei. Soarele dogorea. Pielea mea mirosea neplăcut și puntea păstra mirosul de mai an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai împins puțin maneta și Orpheus hurui ascuțit. Un fum negru ca funinginea ieși din țevile de eșapament, însă îl prindeam din urmă, reduceam simțitor distanța dintre noi și rechin. Scout strigă liber! și arma doctorului se declanșă cu un vâjâit. Harponul nimeri umbra rechinului chiar sub linia apei. Un al doilea butoi se desprinse de pe barcă și goni pe urmele primului, pe deasupra mării calme. — Da! Am redus puțin din presiunea asupra motorului, încetinindu-ne înaintarea. — Nu, strigă doctorul spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ca-n rai Explozia făcu gaură în mare, forța presiunii aruncând tone de apă în sus și iscând un val violent și înalt, care mă ridică pe creasta lui, rostogolindu-mă, aruncându-mi picioarele peste cap și proiectându-mă în vâjâitul baritonal al adâncului albastru. Am revenit la suprafață icnind într-o lume fantomatică a ceței groase și-a stropilor de apă. Rămășițe de rechin și de barcă cădeau într-un ropot în jos, abia întrevăzute în ceață, o ploaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să zburde îngeri și heruvimi în vârtejul dansului, dans de epocă, dans de libertate, dans-cer, dans, dans, dans! Vârtej de vânt, șuvoi conic cu vârtejul în jos, vânt-titirez, care adună frunzele toamnei din curtea noastră, ale dudului care vorbesc în vâjâitul lor cu frunzele grele ale castanilor, cu clinchetul galben al frunzelor salcâmului, din fundul grădinii uscate, cu ciocanii de porumb galben-bolnăvicios, ca... Vântul trist dansează, vântul dansează cu vederea uscată, lovește cu coardele uscate, zidul uscat sună a sec, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trântori zburau la înălțimi amețitoare, departe de Penelopa, care aștepta cu ochii închiși momentul magic. Moș Eveniment văzu înfipți într-o lance de Soare zece trântori și cu cei treisprezece mii de ochi privi în jur. Deasupra lor auzi un vâjâit. Și chiar pe lângă el o altă lance cu încă zece trântori se înfipse zbârnâind în pământ. Gnomii dănțuiau de bucurie sfârtecându-le hulpavi trupurile tărcate. Moș Eveniment gândi: Ăștia au fost slabii, infirmii, bătrânii și nepoftiții. Au trebuit să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prin foc Își manifestă voința, în ceia ce privește fericirea sau pedepsirea oamenilor. În "Faptele Apostolilor" Cap.II v. 1-21 citim următoarele: "În ziua Cincizecimii erau toți (Apostolii) împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet, ca vâjâitul unui sunet puternic, și-a umplut ședeau ei. Niște limbi de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei și s-au așezat câte una pe fiecare dintre ei. Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
a păianjenului devorator, care sălășluiește în adâncul minții umane, a autorului care scrie de fapt cartea lumii, a Bucureștiului ruinat, cu clădirile lui din piatră galbenă, sfărâmicioasă, supusă unei stranii, eterne eroziuni, spațiu al unei singurătăți absolute, unde se aude „vâjâitul timpului“ - sunt toate obsesii reluate în romanele Orbitorului (și prezente, de altfel, și în pozele scurte). Dar cu Travesti, cititorul are privilegiul de a pătrunde (mai mult ca în oricare dintre cărțile sale) în mintea autorului, de a-i explora
Arhitecturi onirice by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3344_a_4669]
-
casei noastre dădeam frîu liber jocurilor mele copilărești, în tovărășia altor copii, la fel de dornici de hîrjoană și de zburdălnicii în aer liber. Mi-a rămas întipărit în memorie cum, primăvara, mă dădeam mult în leagăn pînă simțeam în urechi un vîjîit care îmi făcea multă plăcere și că, înălțată prin balansare pînă la punctul maxim, atingeam cu vîrful botinelor crăcile unui cireș înflorit, stîrnind ploi de petale. Și tot dintr-o primăvară îmi amintesc de ziua cînd bunicul mi-a cumpărat
Ficțiune și Operă by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/10745_a_12070]
-
cine și unde sunt. M-am ghemuit lângă bancă, cu mâinile la urechi, și am închis ochii, ca să mă pitesc în întuneric. - Vă simțiți bine? Am deschis ochii. Un bărbat mă privea cu îngrijorare. Am luat și mâinile de la urechi. Vâjâitul se oprise. - Pot să vă ajut cu ceva? M-am uitat buimacă în jur și am regăsit gara. Fiecare trecător își vedea de ale lui, iar acolo, departe, la coada de la ghișeul de bilete, era Dan, cu părul lui cârlionțat
Într-un tren din România by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19127_a_20452]
-
mare pagubă, avea tot timpul din lume s-o facă mai târziu, numai de s-ar vedea odată plecat din fundul aceasta de lume. 35 Un piron înroșit în foc îi străpungea ceafa în fiecare scundă. În urechi auzea un vâjâit continuu, întrerupt de pulsații ritmice care îl făceau să creadă că îi plesnește capul. Cristian gemu slab și se întoarse pe o parte. Era întins pe jos, într-o încăpere întunecoasă, cu ferestrele acoperite de perdele groase. În sfârșit, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu merg la mândruța/ Și să vin dimineața./ Deschide, mândră, fereastra,/ Că-ți dau foc și-ți arde casa!... Ai vrea să știi ceva despre blesteme: Cine iubește și lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă,/ Târâișul șarpelui/ Și pasu’ gândacului./ Vâjâitul vântului,/ Pulberea pământului./ Că furnica, de-i furnică,/ La trup mare, la cap mică,/ Și la mijloc subțirică,/ De umblă pe sub pământ,/ Tot se ține de cuvânt!... Sau despre vânătoare: Un voinic din Satu-Mare a plecat la vânătoare, / Să vâneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de scumpe ar fi, fiindcă dau buzna peste liniștea oamenilor. Știu că sunt foarte necesare și nu mai putem renunța la ele, dar nu aparțin și sufletului. Mieluții, fie numai ca amintire, și tot îmi mângâie inima mai mult decât vâjâitul unei mașini. Înghit cu greu mizeriile verbale aruncate în fața femeii care a rămas în mintea mea tot cea căreia să-i închini înălțătoare cuvinte. Sunt unele mai aprige și mai rele de gura? Ele nu s-au născut așa. Trebuie
SĂRBĂTOAREA DARULUI VIEŢII de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 67 din 08 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348641_a_349970]