16 matches
-
arendă, la Agafton, Bucecea, Catamaresti, Cucorani etc. 1856-1858 Copilărie de farmec la Ipotești, alături de droaia de plozi. Familia Eminovici, care cumpărase moșia cu 4000 de galbeni, dărâma casă bătrâneasca și ridică un conac nou. Mihăiță era înconjurat prin, “natală mea vâlcioara” de patru frați: Șerban, Niculae, Iorgu și Ilie (acesta era prietenul de năzdravanii). Surorile Ruxandra și Maria au murit de copile. Dar, “dulcea mama” mai naște patru prunci, după Mihai: Aglae, Harieta, Matei și Vasile, ultimul încetând din viață la
Mihai Eminescu este propus pentru canonizare by http://www.iasi4u.ro/mihai-eminescu-este-propus-pentru-canonizare_2010/ [Corola-blog/BlogPost/95671_a_96963]
-
el un centru plastic al lumii. La Eminescu imaginația lucrează retrospectiv, făcând ca depărtarea de locurile natale, de locurile sale dragi să amplifice distanța în timp. Iată un exemplu care deține aceste amintiri: ,, Aș vrea să văd acum natala mea vâlcioară Scăldată în cristalul râului de-argint, Să văd ce eu atâta iubeam odinioară: A codrului tenebră, poetic labirint...,, Prin cultura acumulată Eminescu reface imaginea cu o largă deschidere spre universal, trasee spirituale tonifiante. Opera eminesciană se situaează în ansamblul ei
REGAL EMINESCIAN LA ICR BEIJING de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 by http://confluente.ro/constanta_abalasei_donosa_1454355102.html [Corola-blog/BlogPost/377483_a_378812]
-
Preferați civilizația urbană sau pe cea rurală? Privesc orașul - funicar -/ Cu oameni mulți și muri bizari, (...)/ Și orologiile bat -/ Dar nimeni nu le mai ascultă/ De vorbă multă, lume multă. (Privesc orașul - furnicar). Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioară/ Scăldată în cristalul pârâului de-argint,/ Să văd ce eu atîta iubeam odinioară:/ A codrului tenebră, poetic labirint;// Să mai salut o dată colibele din vale,/ Dorminde cu un aer de pace, liniștiri,/ Ce respirau în taină plăceri mai naturale,/ Visări
INTERVIU CU MIHAI EMINESCU de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 by http://confluente.ro/florin_t_roman_1491315119.html [Corola-blog/BlogPost/374561_a_375890]
-
lua spre Cătămărăști, trecând pârâul Luncii, iar la dreapta o lua spre Cucorăni, fost centru de comună (plasa Târgul-Miletin). Ipoteștii se dezvăluiau în mare parte tăcuți și liniștiți: satul în vale-amuțește21, în vreme ce casele, cu grădini împrejur, urcând celălalt deal dinspre vâlcioara scăldată în cristalul pârâului de-argint22, îți deplasau privirea către orizontul apropiat al pădurii Ursachi, înspre Cucorăni. Era și la marginea ei un lac, unde Mihai va fi ajuns, desigur, dar care nu era atât de tainic încât să-l fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
discuta: Mihai publicase versuri, era apreciat și cunoscut. Și căminarul e posibil să-și fi schimbat părerea; cu timpul a învățat să mai cedeze, poate chiar să-și recunoască unele greșeli. În vara aceasta, Mihai a cules folclor din natala vâlcioară cu un și mai accentuat simț al răspunderii, căci era membru al societății Orientul, patronată de Gr. Grandea. Matei își amintește că în anul următor a fost cu Mihai la o vânătoare de rațe. Ținea minte bine, căci avea drept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
istorie, de la păzitorul ei cel posomorât al trecutului cheile lui de aur cum se exprima poetul în Mira1 se deschid și porțile inimii, dar și cele ale documentului. Aruncând o privire asupra Ipoteștilor prin timpuri, Ipotești care vor deveni natala vâlcioară/ Scăldată în cristalul pârâului de-argint2 și pe care poetul i-a iubit atât de mult, labirintica poveste se deslușește în tot realismul său. Înaintea acestuia, însă, legenda spune că, la început, Sitna pârâul de argint era o frumoasă fată care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
În Trecut-au anii49 găsim un exemplu tipic de manifestare lirică a atmosferei ipoteștene, termenii poeziei putând fi coborâți până la datele concrete ale spațiului. Lumea poetică eminesciană, recognoscibilă ca atare, îi indică forța de sublimare în raport cu realul. Iată cum: natala vâlcioară, așezată în coasta unei văi, de-a lungul căreia se formează mai tot timpul un curent de aer, norii sunt prelungi, ei se văd realmente curgând în ritmul curentului. Numai că norii de pe cerul real al Ipoteștilor sunt și norii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
este familial și unic, este numai al lui (al poetului !) satul definit ca împletire în tot. Satul acesta, satul visului său creator, este mai frumos decât cel concret, pe care-l străbătea odinioară: Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioară,/ Scăldată în cristalul pârăului de-argint,/ Să văd, ce eu atâta iubeam odinioară 19; privit Din străinătate, de unde Revede tinerețea-i cu ochii sufletești 20, satul concret nu este altceva decât manifestarea imagistică a ceea ce-a rămas în memoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
variantă la Trecut-au anii... Nimic nu-i mai frumos ca acasă, în satul natal, raiul copilăriei și al aducerii-aminte: Ajunse-o vale mândră și frumoasă/ Părea că-i chiar grădina lor de-acasă28. Oricât ar fi de îndepărtată, din imaginea vâlcioarei natale se desprinde în fundal umbra nostalgică a copilului cu inima [...] tristă, ce n-are mângâiere, cu sufletul ce arde de dor nemărginit; câteodată, dorințele sunt prezentate fățiș: Să mai privesc odată câmpia-nfloritoare,/ Ce zilele-mi copile și albe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Și asta cu atât mai mult cu cât, la vremea aceea, Ipoteștii erau împăduriți, iar codrul bătea la ușa Botoșanilor, atât era de întins. Din străinătate, poetul tânjește îndoit, pentru că era departe de casa cu toate ale sale, de natala vâlcioară și cristalul părâului de-argint, dar mai ales pentru că este departe de codru: Să văd ce eu atâta iubeam odinioară: / A codrului tenebră, poetic labirint 115. Adresându-se codrului, precum unei ființe vii ( cum de altfel este ! ), Eminescu îi face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
aidoma gândirii, e la Eminescu primordială și universală 227). În poeziile de început, așa cum este Din străinătate, Eminescu asociază visul cu starea poetică, ceea ce arată că ele trăiesc în simbioză. Visări misterioase, poetice șoptiri 228 amintesc de copilărie, de natala vâlcioară și de dorul lui nebun pentru ele. În somn, romanticii cad ca într-o altă trezie, mai grea, mai originară, în care sufletul își recâștigă unanima substanță 229. Când, în Sărmanul Dionis, Eminescu spune: În faptă lumea-i visul sufletului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
exprimarea mai simplă și mai discretă. „Izvoarele / ar putea să rămână în cer / După întâlnirea cu Soarele”; „Că-rările mele / sunt și astăzi aceleași... / prin tălpi se ridică / același nedeslușit fior”; „Ieri am ajuns la prunul bătrân, / Prunul cel alb din vâlcioară-n aval"; „Întors acasă acum de ce sărut / Bucățile de lemn cu chip de săbii?“; „Gândurile încăpeau / anevoios în cuvinte, / iar la plecare, poarta / tre¬buia să rămână deschisă"; „Poate-ntr-o altă viață, dar am mai trecut / Alergând fără griji
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
șoim și vuietul pădurii, ca un râu. Peste toate numai un cuvânt ce nu putu fi oprit să cadă. Am plecat, soarele, încă urcând, aduna niște cioburi grămadă. Prunul alb Ieri am ajuns la prunul bătrân, Prunul cel alb din vâlcioară-n aval. Se purta încă precum un stăpân - Cred că era mai marele peste deal. Era parcă mai tânăr și frumos îmbrăcat, Încât înțeleg că mă aștepta. Înclin să cred că s-a bucurat Aș fi vrut să mai stau
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
plaiuri, la cîmpii-i râzători. Și inima aceea, ce geme de durere, Și sufletul acela, ce cântă amorțit, E inima mea tristă, ce n-are mângâiere, E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit. Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioară, Scăldată în cristalul pârăului de-argint, Să văd, ce eu atâta iubeam odinioară: A codrului tenebră, poetic labirint; Să, mai salut odată colibele din vale, Dorminde cu un aer de pace, liniștiri, Ce respirau în taină plăceri mai naturale, Visări
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și-a trăit-o mai devreme, față de alții. Însuși Eminescu, la vîrsta aceea, și-a dat seama de nașterea lui ca poet în orizontul ipoteștean. Cînd, în decembrie 1865, el scria Din străinătate: "Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioară", natală trebuie înțeleasă pentru el, ca poet, iar cînd după vînzarea Ipoteștiului a scris Trecut-au anii, în una din versiunile notată de Perpessicius cu D2 el se referă la aceeași perioadă de început: "Căci nu m-ating cum mă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Să nu se creadă cumva că mai sus e vorba de alt pîrîu. Cu ani mai tîrziu, aflîndu-se îndepărtat de Ipotești, în poezia sa Din străinătate, înainte de alte dorințe, o arată pe aceasta: "Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioară Scăldată în cristalul pîrîului de argint, Să văd ce eu atîta iubeam odinioară: A codrului tenebră poetic labirint "(s. n.) Așadar, în lumea copilăriei sale, plină de amăgeli, el a transfigurat natura, ne mai păstrînd aproape nimic din culoarea locală. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]