70 matches
-
vis pe deasupra văii. La nedumerirea bărbaților, ea a explicat că în nenumărate nopți a stat să asculte cîntecul Dînselor, al Sfintelor femei zburătoare, care venea de undeva din deal, trecea peste creasta pădurii și se stingea mai apoi în adîncurile văioagei și ale nopții. Nu îmi aduc aminte dacă au mai fost și alte comentarii, dacă bărbații au luat sau nu în seamă această mărturisire făcută în treacăt, dar în ceea ce mă privește ea m-a urmărit peste ani cu vigoarea
Vizualitate și metafizică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12500_a_13825]
-
am descifrat semnificația mistică. De pildă, până am plecat la liceu, am fost acasă păstorul oilor și al vacilor familiei. Mergeam pe islaz și, cât pășteau vitele, mă jucam cu alți copii pe un platou care se termina cu o văioagă adâncă de vreo zece metri, prin care curgea un pârâu. Într-o zi, cred că aveam abia vreo șapte ani, am căzut în prăpastia aceea. Deși m-am prăbușit de la o mare înălțime, iar în vale erau bolovani mari, am
jurnalist, scriitor, fondator al revistei Credinţa ortodoxă [Corola-blog/BlogPost/98418_a_99710]
-
Familie > ȚI-AU ÎNFLORIT SALCÂMII, MAMĂ Autor: Silvia Rîșnoveanu Publicat în: Ediția nr. 1949 din 02 mai 2016 Toate Articolele Autorului ȚI-AU ÎNFLORIT SALCÂMII, MAMĂ Măicuța mea, sunt toți salcâmii-n floare Și-i plin drumeagul ce dădea-n văioagă, Of, dac-ai ști câte-amintiri mă leagă, Iar ochii-mi plâng și sufletul mă doare. Parfumul lor îmi răscolește-n gânduri Și mi le poartă-n voie prin eteruri, Te rog, dac-au ajuns la tine-n ceruri, Prin ele
ȚI-AU ÎNFLORIT SALCÂMII, MAMĂ de SILVIA RÎȘNOVEANU în ediţia nr. 1949 din 02 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/381764_a_383093]
-
îi generasem, după puterile și mintea mea? întrebare cu răspuns plătit: acești de ambele sexe eroi ai timpurilor noastre discută, se dispută, în eternitate, vor fi pe sticla magică și în 2020, când schimbările de climă vor transforma bărăganele și văioagele noastre - inclusiv cele din regiunea secuiască - în jungle cutropite de uriașe ferigi, bambuși, orchidee, canguri, papagali multicolori, cobre albe și mamba negre. Când Bucureștii vor fi, în mod natural, port la Marea Neagră, mare cu toate conflictele dezghețate. Din ce pricini
In imago veritas by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9672_a_10997]
-
și iubitorul de povești adevărate, din viața noastră, cea de toate zilele, atât de amarnic de frumoasă, și de pus la candela aducerilor aminte, ale tuturor. Urșii Păpăuți - sat obișnuit, comparabil cu o mărgea din colierul sfintei Românii - strălucea, pe văioaga dinspre pădure, incitând la gândire profundă și dragoste strămoșească. Moș Costache, bătrân și frumos ca un stăpânitor de mulțimi, pe tron, chema, în stânga și în dreapta: urșii! Au sosit urșii. Veniți repede; anunțați-vă, că se răcește de tot, brânza. Hai
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
avânt pentru a se afunda în materia fertilă. Însă în locul acela, pipăind fiecare centimetru și măsurând cu mâna fiecare protuberanță, Carol descoperise ceva nou. Vârfurile degetelor alunecaseră peste clitoris, ascuns sub gluga labiilor interne, ca un copac crescut într-o văioagă. Dar pe drumul spre vagin, într-un loc în care ar fi trebuit să dea doar peste o lunecare anticipativă, peste faleza ce coboară în mare, găsi un nodul minuscul, un grăuncior de carne. Desigur, dacă i-ar fi permis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
vulturul pe piept, iar în al doilea era destul de în vîrstă ca să fi apucat să piloteze ceva la vîrsta potrivită. Cam toți cei care zburaseră în vremea tinereții lui August Stoicescu erau de acum risipiți prin Bărăgan, ori în vreo văioagă a Carpaților, unii fără să aibă nici măcar un semn la căpătîi. Așa fuseseră vremurile, așa erau în vremea tinereții colonelului Stoicescu aparatele, iar, ca să le pilotezi, pe lîngă nebunie, îți trebuie și un dram de noroc. Nu arăta colonelul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cârtițele. Nemaiavând cine să le afâneze Pământul, holdele s-au retras odată cu noaptea, care s-a smuls ca husa de pe autoturismul fabricat de intratereștri cu piese extraterestre ale Primarului. S-a tupilat încet, lăsându-și prin ganguri, subsoluri, păduri și văioage sămânța umbrelor sale. Pregătite de a năpădi între pereții craniului electoratului, în clipa confruntării dintre partide la alegerile locale. Turmentați, orbi, bâjbâind în secțiile de votare, cetățenii n-ar putea să vadă pe ce nominal lipesc ștampila. Și Primarul, liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
buruieni aduse în saci enormi de către stăpînii lor. Oamenii mergeau la pădure sau prin ogoarele cu porumb și floarea soarelui și culegeau fîn uscat, volbură, lăptucă, limba șarpelui și alte buruieni care, în general, cresc și fără apă. Într-o văioagă, în care era apă în timpurile normale, acum crescuse o iarbă verde buratec, suculentă și moale ca mătasea de porumb în pîrg. Proprietarul, Gheorghe Bulhac, era mîndru că el putea hrăni vitele din belșug cu otava aceasta, invidiată de toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Într-adevăr, delicată și periculoasă treabă ! Dacă ar fi vorba numai de mine, ar mai fi ce-ar fi, sunt sprinten, pot s-o iau la fugă și să nu mă ajungă nimeni sau pot să mă ascund în orice văioagă sau să mă cațăr în orice pom, să stau flămând zile întregi, să mă bat și să mă apăr de câini. Dar cu o femeie și mai ales cu un copil... Nu, nu e lucru ușor, iar rușii sunt necruțători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Victor sunt, între toate, cele mai sumbre. Ce se întâmplă acolo e atât de înfricoșător încât abia poate fi perceput cu ochiul. În funcție de gradul de realitate al scenelor, lumina începe să-și facă loc. Momentul când personajul descoperă, pe viu, văioaga plină de flori e printre cele mai albe. Îl depășește, sub acest aspect, doar o scenă autoreferențială, al cărei protagonist e Baudoin însuși, nedumerit de tranzițiile puse în scenă de Cărtărescu. Peisajele urbane sunt undeva la mijloc. Cenușiul instantaneului fotografic
Un documentar critic by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5113_a_6438]
-
care-ar fi făcut să tremure orice femeiușcă mai slabă în vârtute. După veșmânt, ai fi socotit că sunt călugări benedictini, numai că pe cap purtau bască. Mergeau iuțit, înturnându-și din când în când capul cu grijire. Când ajunseră în Văioaga Ursului, făcură popas. — Preacuvioase Metodiu, grăi cel tânăr cu sfială, dar nu fără o zâmbire scurtă în colțul gurei, îi fi și matale ostenit de atâta cale. Să stăm oleacă întru Domnul. — Domnul a dat, Domnul a luat! oftă cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
uscate, un boț de mămăligă rece, o ceapă și-un iepure prins la repezeală. Dar pe când se ospătau ei nălțând în gând mulțămire Atoatefacătorului, numai ce se auzi un tropot crescând pe vale și cât ai bate o dată din palme, Văioaga Ursului se umplu de chiot. — Tătarii! - mai apucă să strige călugărul bătrân, ascunzându-l pe cel tânăr sub sutană. Tătarii îi înconjurară bătând sălbatic caii cu scările de lemn. Unul mai răsărit se răsti la bătrân: — Ștacrâhm, hrâcmă! — Ma io
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noapte În prăpastie. Aci auzea glasuri, aci foșnete și rostogoliri de pietre, lătrături ascuțite de cîine sau de pasăre. Cum să mai distingi speranța de spaimă, lipite cum sînt una de alta ca meningea de creier. Noaptea vine repede prin văioage cu pereți stîncoși mîncați de pirită. Și frigul e un Însoțitor fidel al Întunericului, meniți parcă amîndoi să-ți propună scurte repetiții de somn În vederea marelui spectacol al tăcerii. Viermi mici, albi, grăsciori ca niște prunci se cuibăresc În carnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
câteva zeci de metri, vâlceaua făcea un cot abrupt, dispărând printre copaci. Chiar acolo, adusă probabil de apele năvalnice, era o grămadă de pietre adunate la un loc. Porni repede spre ea, fiind sigur că pe acolo vor putea traversa văioaga. Domnule inspector! Ce-i, măi, Vasilică? întrebă Cristi fără să se întoarcă. Cred că găsirăm ceva, auzi el vocea tremurând de emoție a agentului. Devenind dintr-o dată atent, Cristian se apropie în fugă. Pohoață stătea pe marginea văioagei și privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
putea traversa văioaga. Domnule inspector! Ce-i, măi, Vasilică? întrebă Cristi fără să se întoarcă. Cred că găsirăm ceva, auzi el vocea tremurând de emoție a agentului. Devenind dintr-o dată atent, Cristian se apropie în fugă. Pohoață stătea pe marginea văioagei și privea fix în vale. Ținea brațul ridicat arătând spre ceva aflat acolo. Din cauza surescitării tremura ușor și nu scotea nici un cuvânt. Inspectorul încercă și el să vadă ce îi atrăsese atenția tânărului agent. Câțiva metri mai jos, chiar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pădure, convins că îl va găsi printre copaci. Seara, nici mâncare nu îi mai trebuia. Îi lăsa pe ceilalți în tabără, iar el pleca de unul singur prin pădure în căutarea copilului. Îl striga pe nume, răscolind desișurile și toate văioagele unde credea el că l-ar fi putut afla. Se întorcea la o bucată de noapte, cu mâinile goale, năuc și plin de furie. Văzându-l atât de tulburat, starostele îi interzisese să mai părăsească tabăra. Nu mai avea voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să caute un alt loc pe unde să traverseze. Își amintea că împreună cu Vasilică găsiseră mai sus de locul unde se aflau acum, o porțiune pe unde își puteau croi drum pe partea cealaltă. Nu mai era atent decât la văioaga din stânga sa. Nu îl mai interesa terenul din dreapta, de aceea tresări când Ileana îl trase de braț. Crezi că aici ar fi ceva ce te-ar interesa? întrebă ea. Imediat în apropierea marginii viroagei, lăstărișul tânăr era culcat la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nr. 1293 din 16 iulie 2014 Toate Articolele Autorului UN DRUM AL MEMORIEI REFLECȚII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDA Altă proză notabilă este „Calul” - de un realism crud, în care, Florea Gheorghe își duce animalul bătrân la moarte, într-o văioagă și acordându-i o ultimă favoare: îi dă apă să bea pe săturate din jgheabul de la fântână, cât poftește, fără să-l mai suduie. Cu o falsă mânie însă, de fapt, o rămășiță de tandrețe pentru animalul care-l slujise
UN DRUM AL MEMORIEI. REFLECŢII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDA (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349317_a_350646]
-
îi trebuia pielea calului, singurul lucru care mai putea să-l obțină de la animalul său. Și la final, când calul este deja jupuit, niște ciobani (și ei oameni destul de aspri și încercați de luptele cu lupii), care trec pe malul văioagei și asistă la teribila scenă, ceea ce-i face să exclame, mirați și scârbiți în același timp: -„Ia uite, băăă, răzbătu în văgăună strigătul cuiva, unu’ belește un cal! Cu-țu, naaa!...Na, bobica, naaa!”...” Scena este de o duritate deosebită. Îmi
UN DRUM AL MEMORIEI. REFLECŢII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDA (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349317_a_350646]
-
e ca o făptură, doar că nu vorbește. Dar flăcăii cunosc bine freamătul fiecărui pai de grâu sau foșnetul foilor de porumb răsucite cu umbrele lor lungi sub săgețile soarelui, poezia câmpiei, Ei știu pe de rost toate coastele dealurilor, văioagele și râpele, străjuite de salcâmi înalți și drepți, cu coroane bogate. De altfel, întreaga priveliște participă, e vie, sub soarele suveran: „Alături, foaia lată și verde a unui fir înalt de porumb tresări deodată și începu să fâșâie singură, pâlpâind
UN DRUM AL MEMORIEI. REFLECŢII ASUPRA PROZELOR LUI MARIN PREDA (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349317_a_350646]
-
urască! PLOUĂ-N MAI Cresc depărtările, Detună crestele, Mugesc pădurile, Lunecă zările, Se zburlesc tufele: Vin avântate Ploile, ploile! Umbresc cărările, Croncăne ciorile, Își pleacă, florile, Mândre petalele. Dăngănesc clopotele, Sar balamalele Din toate porțile. Fug sumețite Fetele, fetele! Urlă văioagele, Zboară poloagele, Gem costoroabele, Se-nchină babele, Răpăie streșinile, Cântă ulucele, Stau toate-n panică Galinaceele. Se scaldă-n șanțuri Rațele, gâștele. Au pierit, oare, Muștele, muștele? Se prăvălesc apele, Apele slobode! Vin, vin la vale Cu-nverșunare, Rupând în
DRUM LIN SPRE CER… FILUŞ JULEA! (UN OM… UN ZBOR… UN ÎNGER) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 1786 din 21 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369888_a_371217]
-
să-mi adauge căldură. Sunt sub flori. Am fost și sub muguri și în crengile negre. Aștept acum verdele vieții, frunzele. Iar pașii se duc și mă duc, iar pământul se lasă călcat, răcorindu-mi privirea. Mă bucură reavănul țărânii văioagelor umbrite. În mijlocul lor, o mică reptilă cu pielea viu colorată îmi urmărește pașii. Pământul mustește, iar eu, în fiecare zi, sunt tot mai însetat. Iar setea mă face prizonierul izvoarelor. De parcă aș fi o marionetă. Așa o fi umbra mea
SALAMANDRA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362727_a_364056]
-
că ea mă silește pe mine, fiind marioneta marionetei mele. De cine râde lumea? De mine, sau de ea? Pașii mă poartă prin aceleași locuri umbroase. Ba nu, sunt altele. Și tot atât de materne. Doresc maternitatea? Nu știu, dar caut aceleași văioage întunecate. Și iat-o! S-a desprins de mine, o mână apoi alta. Și pielea se lasă sărutată. De mâini? Iar marioneta nu-i. Nici lumea. Sunt eu și mâinile ei. Mă gustă și-mi redau umbră. În locul marionetei sau
SALAMANDRA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362727_a_364056]
-
Ea... Zilele trec. Și pașii mei și verdele frunzelor e tot mai intens. Negrul matern dă viață și mereu dispare. Iarba-l ascunde. Verde, verde și iarăși verde. Și pașii mei flămânzi de maternitate. Doar ei. O găsesc prin aceleași văioage. Cu aceleași curgeri cristaline. Și pașii se bucură. Sărut cu tălpile răcoarea pământului. Și Geea-mi privește sărutul. Îi simt înfiorarea și tulburarea izvoarelor. Mă înfior la rându-mi. Și tălpile. Iar marioneta? Nu-i. Eu sunt. Zi cu zi am
SALAMANDRA de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362727_a_364056]