125 matches
-
studiului se oprește asupra cuvintelor-cheie, ca ochi și mai ales asupra lui adânc, "al cărui nucleu semantic a întins valențe afective în toate direcțiile". Sintagma stilistică împreună cu noapte sugerează "neantul, haosul primordial, genunea, neființa", ca în scrisoarea I ("Noapte-adâncă a veciniciei el în șiruri o dezleagă") sau în La steaua: Tot astfel când al nostru dor/ Pieri în noapte-adâncă." Adjectivul e folosit și adverbial, "condensând în el un nucleu semantic mai încărcat" (Luceafărul) și substantivat, evocând "un spațiu necuprins, un abis
Momentul Eminescu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/17039_a_18364]
-
muzicii. Care sunt aceste virtuți ? Fenomenologia muzicii se desfășoară în trei momente; sunet, stingerea sunetului, nașterea unui sunet nou din energia dezvoltată și indusă de sunetul precedent, acest lucru la indefinit, astfel că Platon a putut afirma că muzica este "vecinicie în mișcare". Și fiind melodioasă, o poezie induce sentimentul eternității și, prin aceasta, este orfică. Incantația cantabilitatea unită cu caracterul ritualic de instituire a logicii interne a poemului pregătesc absorbția transfiguratoare în inefabil. Exemplu absolut de poezie orfică este eminesciana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
libertății spirituale radicale. Această fenomenologie are loc, de pildă, în Luceafărul: în contextul unei armonii prozodice de excepție și a perfectei logici interne a desfășurării ideii poetice, are loc conflictul acut dintre ceresc și pământesc, finit și infinit, vremelnicie și vecinicie, creat și increat. Dar mai mult încă, Eminescu a fost nemulțumit de capodopera sa, mai ales de finalul din forma publicată, astfel încât intenționa să modifice poemul și "să-l o înalțe nesfârșit à la Giordano Bruno", cum a notat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe cer " . Astfel, În viziunea cosmogonic? eminescian?, steaua este „patria cosmic?" În care I?i are s?la? sufletul omului: „ Spun mite zice singur ?? orice om În lume Pe-a cerului nemargini el are o blând? stea, Ce-n cartea veciniciei eunit? cu-a lui nume, ?? pentru el s-aprinde lumină ei de nea " (Povestea magului c???tor În stele) Când timpul destinat vie?îi s-a scurs, atunci steaua se stinge: „Îmbrac?-te În doliu, frumoas? Bucovin?, Cu cipru verde-ninge
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
emoția și să prind curaj ( și, lucru important, să le alung neliniștea și neîncrederea care se citeau pe fețele lor). Îndată ce am ieșit din curtea liceului, m-am instalat În fruntea plutonului și am Început să recit: „ De greul negrei vecinicii, / Părinte, mă dezleagă/ Și lăudat pe veci să fii / Pe-a lumii scară ntreagă; ... Reia-mi al nemuririi nimb / Și focul din privire,/Și pentru toate dă-mi În schimb / O oră de iubire... Din chaos, doamne-am apărut / Și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
a se întinde pe mai multe existențe. O enigmă care nu provoacă, ci, asemenea tuturor cărților - care cititor, în fond, nu se mulțumește cu ce află despre personaj, căutînd mai departe? - se închide într-un aristocratic pact de neagresiune: "o vecinicie să ne fi întâlnit, tot mai lesne i-ar fi scăpat lui o destăinuire decât mie o întrebare. Dealtfel nici nu țineam să aflu ceva: ce mă privea pe mine?". Să fi crezut, naratorul acestor rînduri, scriind pentru poză, de
Confuzii by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7487_a_8812]
-
poeziei intitulate Cugetări, criticul comentează: "Poate cam prea lungă, dar admirabilă poezie. Cît de măreață, de înfiorătoare e moartea din strofa din urmă!". Apoi, transcriind o strofă ce se încheie cu antologicul vers Nu de moarte mă cutremur, ci de vecinicia ei, Gherea se lansează: "în aceste admirabile și energice versuri, poetul a exprimat cea mai mare, cea mai puternică groază a timpului nostru împotriva morței. Hamlet găsește alt argument hotărîtor. Viața după moarte, iată ce înspăimînta pe oamenii din vremea
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
suflet sfânt, Crescut în albie de râu Și-n dor de casă și de viață. El, glasul conștiinței mai curate Decât ale visului cărări Cu flori de crin și raze pavoazate Și cu parfum de curcubee printre sori. El, glasul veciniciei mai curate Decât al cristalinului eter, El, zâmbet de copil și vorbă-naripată, El, glas de aur și mister. Elena Trifan Referință Bibliografică: EL, SCRIITORUL / Elena Trifan : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1291, Anul IV, 14 iulie 2014. Drepturi de
EL, SCRIITORUL de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1291 din 14 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349242_a_350571]
-
Situația românilor din Timoc“; „Soarta românilor din Timoc“ („O problemă scoasă de destin la răspântia istoriei și care nu se poate rezolva decât prin împlinirea ideii de unitate a tuturor românilor“); „Trăiască România Mare cu Banatul și Timocul alipite pentru vecinicie! Deschis și răspicat românii cer dreptul la viața cea adevărată și istorică“; „Banatul unitar și românesc! Torontalul are dreptul la o reparație istorică“. Generalii Ion Antonescu și Corneliu Dragalina erau declarați cetățeni de onoare ai Timocului. Reprezentanții românilor din fosta
Agenda2005-33-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/284080_a_285409]
-
acestea toate, și protecție în fața slujbașilor de tot felul ai domniei. în satele numite „Slobozii”, numai mănăstirești la început, în secolul al XVlea, urmate de un determinativ ca să nu se confunde, se așezau țărani fără pământ, care fuseseră „trași” la vecinicie (dependența personală față de proprietar), foști răzeși care și-au pierdut proprietatea, clăcașii secolului al XVIII-lea, declarați prin Așezământul lui Constantin Mavrocordat, liberi ca persoană, dar fără „de moșie”. O Slobozie, zisă a Domniței (Slobozia Domniței), din fostul ținut al
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
prinde-mi umbra, să știu că va trăi în continuare la pieptu-ți destrămat ... nu pot pleca fără a-ți lăsa o frântură din mine ... O viață întreagă vă veți putea iubi confuz, prinși în flamurile straturilor de nemurire, cu-ntreagă vecinicie pe poale și cu a inimii mele zvâcnire în focul de pe urmă - mă întreb așa v-a fost ursit? Mă-ntreb de ce teroarea asta a amorului plăpând s-a abătut asupra voastră, mă-ntreb, ce semănați voi aici, molatic și
AMOR PE LEPĂDATE ... de LIVIA TIRON în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368665_a_369994]
-
luceafăr blând,/ Alunecând pe-o rază,/ Pătrunde-n casă și în gând/ Și viața-mi luminează![...] Dar cum ai vrea să mă cobor?/ Au nu-nțelegi tu oare,/ Cum că eu sunt nemuritor,/ Și tu ești muritoare? [ ... ] De greul negrei vecinicii,/ Părinte, mă dezleagă/ Și lăudat pe veci să fii/ Pe-a lumii scară-ntreagă;/ O, cere-mi, Doamne, orice preț,/ Dar dă-mi o altă soarte,/ Căci tu izvor ești de vieți/ Și dătător de moarte;/ Reia-mi al nemuririi
EMINESCU ŞI DRAGOSTEA de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 372 din 07 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361862_a_363191]
-
morman de scrum pe care-l înghițise de mult pământul pietros al Regatului spaniol. Dar, cum pentru oricare român se pare că nu există acea „ruptură existențială (...) între lumea de aici și lumea de dincolo, între vremea de acum și vecinicie, ci numai vamă, adică poartă de trecere” (Mircea Vulcănescu -„Dimensiunea românească a existenței”), și pentru Luca limitele și nelimitele propriei sale ființe de lut și de spirit s-au suprapus în timp peste osatura unui cosmos aflat în continuă mișcare
ROMÂNUL ÎNGROPAT ÎN PĂMÂNTUL ALTEI PATRII de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 585 din 07 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/365583_a_366912]
-
pierde / În albul fulgilor de nea...” ( Când tu nu ești). Citind elegiile lui Marian Malciu - gândul te poartă la ciclul de poeme al lui Vasile Alecsandri “Lăcrimioare” și, în chip deosebit la poezia “Steluța”:“Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie, / Stea dulce și iubită a sufletului meu! / Și care-odinioară luceai atât de vie / Pe când eram în lume tu singură și eu! O! blândă, mult duioasă și tainică lumină! / În veci printre steluțe te cată al meu dor, / Ș-adeseori la
CELEI CE NU MAI ESTE, DE CEZARINA ADAMESCU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1018 din 14 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352447_a_353776]
-
senină, / Pe plaiul nemuririi se naltă c-un lung zbor. //Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încă / Din ora de urgie în care te-am pierdut! / Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă / Ca trista vecinicie e fără de trecut!” Asemănarea e justificată pentru că durerea este aceeași. Viața în singurătate e ca o lungă călătorie în deșert, pe arșiță și pe frig, cu gura uscată și ochii miciți privind pustietatea dunelor de nisip. Dar iată că ploaia
CELEI CE NU MAI ESTE, DE CEZARINA ADAMESCU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1018 din 14 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352447_a_353776]
-
care pun stăpânire pe viul amorțit, eliberând din dimensiuni umbrele). “Odaia goală” este tocmai încăperea locuită de poet, însă el, inițiatul trecător dintr-o dimensiune în alta este nevăzut profanului, doar mintea sa creează în nemurire versul care trăiește “Pe vecinicie” (Din urmă, 1965:155). Ca să îi înțelegi cuvântul sugerat în fraza, de multe ori frântă și ambiguă în exprimare, trebuie să ști să trăiești ca Bacovia. Să străbați în noapte drumurile fără de întoarcere a celor duși, să simți suflarea umbrelor
ANAMNEZA, SENTIMENT AL RETRĂIRILOR ÎN VOLUMUL BACOVIAN CU VOI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1023 din 19 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352472_a_353801]
-
la piept și-ncheie tremurând halatul vechi, Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi; Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic, Căci sub fruntea-i viitorul și trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr Așa el sprijină lumea și vecia într-un număr. Pe când luna strălucește peste-a tomurilor bracuri, Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri
Mihai EMINESCU (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). Poet național și universal () [Corola-blog/BlogPost/339456_a_340785]
-
ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată. Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, Mii de fire viorie ce cu raza încetează, Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă... Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric, Căci e vis al neființei universul cel himeric... În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte
Mihai EMINESCU (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). Poet național și universal () [Corola-blog/BlogPost/339456_a_340785]
-
toți îngheață și s-azvârl rebeli în spaț’ Ei, din frânele luminii și ai soarelui scăpați; Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit, Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit; Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, Și în noaptea neființii totul cade, totul tace, Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace... Începând la talpa însăși a mulțimii omenești Și suind în susul scării pân’ la frunțile crăiești, De a vieții
Mihai EMINESCU (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). Poet național și universal () [Corola-blog/BlogPost/339456_a_340785]
-
nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul / Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, / Că-ndărătu-i și-nainte întuneric se arată. / Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, / Mii de fire viorie ce cu raza încetează, / Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, / Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă... Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, / Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, / Și în noaptea neființii totul cade, totul tace, / Căci în sine împăcată
DE LA ANUL DE TREI ZILE LA MITUL COMPRIMĂRII TIMPULUI ÎN CREAŢIA LUI EMINESCU de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2318 din 06 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380066_a_381395]
-
arată. / Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze, / Mii de fire viorie ce cu raza încetează, / Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă, / Avem clipa, avem raza, care tot mai ține încă... Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, / Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie, / Și în noaptea neființii totul cade, totul tace, / Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...» (Scrisoarea I - EP, I, 102; s. n.); «Trecut-au ani ca nouri lungi pe șesuri / Și niciodată n-or
DE LA ANUL DE TREI ZILE LA MITUL COMPRIMĂRII TIMPULUI ÎN CREAŢIA LUI EMINESCU de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 2318 din 06 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380066_a_381395]
-
iar planetele „s-avârl rebeli în spațiu". Apoi este descris stadiu cunoscut sub numele de Big Bang, când catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit, „Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au perit;/ Timpul mort ș-întinde trupul și devine vecinicie,/ Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie." În această viziune cosmică nu scapă din versurile sale destinul înțeleptului, care nu este apreciat pentru învățătura sa, ci denigrat pentru slăbiciunile omenești. „...Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci
IN LUMINA LUMII de CAMELIA TRIPON în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347874_a_349203]
-
visul/ Mării-ntregi, / Să nu te temi că aurul din plete-ți / Se va topi în stele - și că păru-ți / Amestecat cu ele - ar străluci / În noapte-albastră a acestei lumi; Și nu te temi că glasul tău / Va-ndulci vecinicia cea amară / A mării? „Măgulitor” - ea zice, / Și-o roză ea lasă pe a mea gură, / Cu tânăr miros - roza gurii sale. „Frumoasă ești, ca să gândesc cuvinte / Spre a îndulci ochii tăi mari, albaștri, / Sufletul tău cel blând, nevinovat, / Aș
EMINESCU ŞI VERONICA LA VIENA (CAP 7-8) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1209 din 23 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347891_a_349220]
-
fi însoțit încă din adolescență pe Eminescu: "...Ai știut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină? Că-i o sarcină viața? Că-i martiriu să trăiești? Ai știut tu cum că moartea e un caos de lumină, Ca la finea veciniciei te-aștept stelele cerești? De-a vieții grea enigmă ție-acuma nu-ți mai pasă, Căci problema ei cea mare la nimic o ai redus, Pe când nouă-ncă viața e o cifră nențeleasă Și-n zădar cătăm răspunsul la-ntrebarea
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
ARBORE] Ca flamura cea neagră gândirea vă e tristă. (după o pauză) Un singur lucru-acuma la Dumnezeu aș cere, Ca să mă-nvețe-o vrajă, să-mi deie [o] putere Să pot descrie vouă al vieței mele vis Și-ntreaga vecinicie din sufletu-mi închis. Visarea mea cernită întoarce câteodată A vremei uriașe înfricoșată roată, Cu secolii săi palizi, cu stinsele-i popoare Ce-nchinau idoli monștri și le zideau altare. Când sufletu-mi e[-o] noapte bătrână și tăcută, Cu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]