36 matches
-
dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicționarul menționează (în plan secund) că Dragobete este și o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu același nume”. Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos și bun”. Simeon Florea Marian
Dragobete () [Corola-website/Science/298169_a_299498]
-
sumare ale folcloriștilor care l-au premers. De reținut că schema ritualică se aseamănă, în anumite puncte fixe, aproape pînă la identitate, cu Paparuda. Există suficiente motive, după părerea îndreptățită a regretatului folclorist Nicolae Rădulescu, pentru asocierea lui Lazăr, „erou vegetațional”, cu Dumuzi, Osiris, Adonis și Attys. Elemente comune: a) Nașterea miraculoasă. „La naștere, Lazăr apare înfășat în elemente vegetale: foi de viță, foi de nuc, legat în crengi de vișin”; „Adonis s-a născut din copacul de smirnă”; „Forma primitivă
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
la care se fac referințe aici. Prin sacrificiul generos și de sine, ei pun în discurs perpetuu însăși existența care tinde să devină, teoretic, moartea ca moarte. Fie că, într-un caz, problematica mai conține forme de gîndire proprii eroului vegetațional, fie că, în alte locuri, răsar elemente ale conștiinței antropologice (Miorița). Dumuzi rămîne un model pentru toate situațiile ce țin de comportamentul mitic și ritualic, ca și păstorul mioritic, aflat într-o descendență firească prin mutațiile demitizate și literaturizate. Cu
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
modele venite „de sus”. Cearta zeilor, receptată în chip simbolic, are răspîndire cosmică, deși planul de referință al limbajului dă impresia că se situează la un nivel superficial, vizînd aspecte anecdotice și didactice. Mînia zeiței Hator se decriptează în direcția vegetaționalului. La Telepinus, ordinea normalului se întoarce, pentru că „un străin”s-a amestecat în domeniul său, cum intenționa și Inanna-Iștar în altă categorie de texte. În replică, Telepinus pune încălțările „pe dos”, ca și cum ar încerca să provoace dereglări în cursul vremii
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Furtunii grăi către Hannabannas: Fă ceva, o, zeu al Furtunii! Du-te și caută-l pe Telepinus tu însuți!»”. În realitate, Telepinus somna, adică se afla într-o poiană tăinuită, semn că pusese stavilă vieții și decretase sezonul morții, iarna vegetațională, hibernală. Călătorii în infern (Inanna, Iștar) sau în necunoscut (Hator, Telepinus), iată unul și același scenariu al morții și al învierii. Uneori eroul devine „uituc”, se lenevește, intră în decreptitudine. Se pun în practică ritualuri pentru înviorarea lui, dat fiind
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
decriptate cu prudență), de la o cultură la alta. Moartea a constituit o enigmă-întrebare a omenirii din totdeauna și nu va înceta vreodată să suscite interes la cote maxime. I s-au dat răspunsuri în serie: din perspectiva primară a zeului vegetațional, a emblemelor totemice, pînă la înțelesuri înalte, antropologice și filosofice. S-au ivit „tipuri” de moarte și de înviere, fundamentate, în decursul timpurilor, mitologic și religios. Coerența, adesea paradoxală, între opinii nu lasă nici o îndoială, indiferent dacă avem în vedere
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
credințele despre circulația vieții, mișcarea anotimpurilor, descoperirile științifice. Caloianul și Paparuda s-au comportat mai greoi datorită unor elemente constitutive aparte. Primul s-a dovedit a fi, totuși, mai mobil, întrucît înscenarea înmormîntării și receptarea acesteia ca spectacol tragic și vegetațional nu mai avea credibilitate în epoca modernă. Paparuda, la rîndul ei, și-a încheiat destinul ca spectacol distractiv, pe gustul unor mici colectivități rurale. Unele variante mai vechi, de Paparudă, se încrucișează cu texte de Caloian, îndeosebi acelea care circulă
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
În legătură cu prima, varianta Vrabie a Caloianulului, costumația a părut unui folclorist neadecvată, sub impulsul vieții istoriate. Faptul ține de ordinea evidenței. Linia îndătinată se menține prin apariția personajului feminin care își caută fiul interogînd cu disperare „Prin pădurea rară”. Tragicul vegetațional se mută în antropologie deschizînd cale în direcție ontologică. În riturile vegetației și ale rodniciei, elementele de ornament, înainte de a deveni simboluri și funcții, cunosc serioase migrații. Așa se explică, probabil, asocierea Caloianului cu Paparuda, a cîntecului de seceriș cu
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
că „la început” a fost realitatea mitică, transformată, cu timpul, în cultură și în poezie. Fapt este că, atît în Miorița, cît și în Caloianul, căutarea ritualică este însoțită de bocet. Am putea spune că mai toate divinitățile chtoniene și vegetaționale s-au identificat cu el. În Caloian îl rostește maica îndoliată, dar și fetele strînse în cortegiu funerar să îngroape păpușa de lut: „În tot timpul cît se duce Caloianul la groapă, fetele îl plîng și-l bocesc cu amar
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
cu Musaios. Așa se ajunge la orfism, la instituirea misteriilor, care au ca obiect ritualizarea cîntecului. Se pun în mișcare alaiuri gălăgioase, vesele ori triste, care hălăduiesc pe întinderi bogate în ierburi și flori. Este un amplu și misterios joc vegetațional; dar se pun în scenă și aspecte din viața daimonilor cîmpiilor și codrilor: Orfeu se așază pe o piatră cu lira pregătită, își aduce aminte de Euridice, iar, la glasul său, păsările se opresc pe crengile copacilor să-l imite
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
chip de încheiere. Este mai mult decît posibil ca practicile rituale în discuție să-și fi continuat cursul religios, cu origini mult îndepărtate, fără mutații de esență în atingere cu creștinismul. Din contra, tocmai creștinismul a adoptat și adaptat rituri vegetaționale identificabile. Ce ne spun documentele? La vestea că i se pregătește moartea, păstorul victimă își dorește testamentar: De mi-ți omorîre, Fluericica mea La cap mi-o puneți. Lancea la picioare. Cînd ploaia ploiare, Lancea strălucire. Cînd neaua va ninge
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
cîte nouă, Să vă-ntoarceți cîte două!». Și te Domn bun veselește. În alt colind, l-am surprins pe Dumnezeu în chip de cioban suferind la oi și blestemînd; aici pare a fi agricultorul în rolul lui Telepinus, de zeu vegetațional: aceeași stare deplorabilă, atîta cît îi este dat colindei să relateze, a cîmpului devenit inaccesibil, fără ritualurile și muncile de trebuință. Încercarea de a-l îmbuna/„trezi” pe gospodar se repetă, tot într-o ordine instituționalizată. În final, rîndunelele, „curve
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
și granițele posibile ale unui motiv, dincolo de care este riscant să ne aruncăm privirea. Sistemul de semne mioritice este un exemplu în raport cu mitul lui Telepinus. Colindul Sculați, gazde, nu dormiți se cîntă și la fereastra plugarului (care se conformează ritmurilor vegetaționale), și la aceea a păstorului. Nu numai în cadrul oieresc întîlnim portretul consacrat prin însemne cosmice și destinale, de viață ori de moarte, de acțiune voluntară (tip Arjuna și „mic de ciobănaș”) ori de suspendare a ei (în sensul vestitor al
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
un microcosmos și, totodată, o parte din totalitatea macrocosmică. O altă față a morții în logica patronatului o ilustrează mitul lui Telepinus din literatura hitită. În acest scenariu primitiv al morții (pe care aici îl abordăm din perspectivă antropologică, nu vegetațională, ca în altă parte), Telepinus joacă rolul de patron divin al apelor, vegetației și turmelor. Fie din cauza „oboselii”, fie datorită unei dezordini nedorite sus, în panteon, Telepinus ia hotărîri nesăbuite. El „alese calea depărtării și luă grînele, boarea roditoare... și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
carpatică a sărbătorilor de iarnă. Materia tematică a colindelor precreștine și mitice este mai mult decît evidentă. Ce mai înseamnă sintagma „un stîlp a fost înălțat înaintea lui Telepinus”? Un legămînt pastoral, o delimitare între bine și rău, între ritmurile vegetaționale, între viață și moarte? Cînd Telepinus se mînie (și o face, după cîte se pare, „fără motiv”), aduce moartea (seceta, sărăcia, jalea); dacă se lasă îmbunat, năvălește „viața” (belșugul, bucuria, jocul) peste tot, și pe cîmpuri, și în case. Este
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
veni, într-adevăr, „de sus”. De fapt, Cerul se desparte de Pămînt, pentru ca moartea să se simtă la ea acasă numai printre oameni, animale și plante. B. Moartea cea mare Călătoria spre celălalt „tărîm” ducea casă bună cu mentalitățile neolitice vegetaționale și astrale, cu imperiile cosmice și unice, cu divinitățile în chip de eroi culturalizatori. Totul se constituia într-o familie închegată, avînd la bază o sursă comună. Domeniile ansamblului cosmic se împărțeau după criterii ale geografiei mitice și astrale: „sus
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
își au de asemenea locul în această serie a cunoașterii și a existenței. Moartea violentă poate constitui și ea pretext pentru călătorii creatoare. Este ceea ce s-a întîmplat în epoca imediat ulterioară neoliticului: moartea ca aventură a cunoașterii (de la mitul vegetațional încoace, tip „viața omului-floarea cîmpului” la alegoria plantei miraculoase) este asumată de o personalitate puternică, pe cont propriu, cu răspundere, pînă la sacrifiere voluntară. Moartea este interogată, solicitată pentru dialog în diferite chipuri: prin înfruntare vitejească, așa cum se practica în
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
cultura etnografică românească. Dar s-a consacrat în colinde de substrat, prin urmare precreștine, ca și în alte forme ale vieții îndătinate. Tonul provocator și lăudăros face parte din stilul propriu acestui animal fabulos, stăpîn absolut pe un întreg imperiu vegetațional. Totuși, se vede nevoit să cedeze locul, prin jertfă, unui făt-frumos care se pregătește de însurătoare. Spectacolul vînătoresc este și de data asta o formă de inițiere și de rit de trecere. Într-o anume categorie de colinde, Cerbul, în
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Înainte de a primi binecuvîntarea părintească și a merge la cununie, ea s-a bucurat de o dezlegare mai tainică și mai întăritoare. Cîmpul are înfățișare paradisiacă sub domnia Cerbului. Se pregătesc elemente ale mitului întemeietor de familie, în baza modelului vegetațional și în speranța belșugului. Floarea cîmpului domină imaginarul rural. Așa că Cerbul patronează renașterea, în toate manifestările vitaliste: De marne de sat, Un cerb s-arătat, C-acolo el știe Locul unde paște, Unde iarba crește, Crește, se-mpletește, În opt
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
de colecționar de documente. Cu timpul, și-a extins sferă preocupărilor și spre alte categorii de rituri, meșteșuguri, forme ale culturii materiale și artistice. Etnologul francez a întrezărit, în aceste trei corpus-uri de idei, o pluralitate de rituri: familiale, vegetaționale, astrale, funcționînd la unison, sub semnul simbolic și comportamental „de trecere”, adică de inițiere și de transfigurare. Timpul se întoarce în chip de „copil”, individul devine „altul” prin botez, apa are facultăți biotice și lustrale. Decide tipul probei „de trecere
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
14 bucăți care ar corespunde celor 14 zile ale lunii în descreștere, cu valorificarea «agrară» a bucății falice pierdute; Bacchus, Orfeu, Romulus, Mani, Hristos (...), Attis (...), toți niște eroi mutilați în cursul unor patimi”. Integrarea în ritmul cosmic face din zeii vegetaționali un ideal uman: „dat fiind că Attis moare și renaște, se poate concepe că riturile de inițiere determină, la rândul lor, moartea și renașterea viitorului său adorator”. Trimiterile frecvente la arhetipuri comportamentale au ca finalitate identificarea structurilor spirituale din timpuri
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
verbul a polei capacitatea de „a învălui într-o lumină aurie sau argintie, a face să strălucească”. Solaritatea radiantă a perechii cal - călăreț reordonează lumea, punând-o din nou pe făgașul ei vital. Galben și stăpânul său cumulează, așadar, puterile vegetaționale cu cele solare, asemeni zeilor supremi de pretutindeni. Efectul de iluminare ce precedă mutația materiei accentuează aura sacră a „performerilor” și constituie un alt semnal stilistic al hierofaniei. Aurul din care este făcută șeaua, scările „dalbe”, de argint și calul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
iluminare în ambele regimuri temporale, ca principiu creator al lumii. Este un act dificil, de încordare și măsurare a tăriei celor doi: cal și călăreț ce-și arată unul altuia că pot acționa ca o entitate. Ghidarea propriuzisă a zeului vegetațional zoomorf apare într-o singură variantă: „Și mi-l frânge, și-l cofrânge,/ Și din gură așa-i zice:/ - Calcă-mi ici, calcă-mi colea,/ Calcă-mi ici în piatra seacă/ Piatra seacă apă lăsa”. Restul textelor prezintă perechea cu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
versurilor valorifică dinamismul construcțiilor eliptice. „Crângul era înmugurit, dar nici bine nu a sărit calul în el, că a și dat crengi noi” ar fi enunțul care, pierzând puterea de evocare egală în valoare cu „spectacolul” însuși, ar explica ritualul vegetațional. Același rol de mărire a vitezei de derulare a discursului poetic o are și inversiunea, accentul căzând pe obiectul transformării („câmp pârlit, când l-au văzut”), pe statutul inițial al materiei. Timpurile verbale așază în opoziție prezentul etern al gestului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
imagini vizuale. Crescendo-ul evenimentelor se construiește pe o bază sonoră ascendentă la rândul ei. Crângul uscat înverzește, face vlăstare și umbră, iar piatra seacă pocnește ca sub copita lui Pegas și dă naștere la izvoare. Salturile fertilizatoare ale zeului vegetațional compus din cal și călăreț sunt resimțite pe plan fonic nu numai prin vocale, ci și prin efectul consoanelor alternante r și s, corespondente încordării și relaxării din săritură sau al stridentului z ca sonorizare a căderii pe podul de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]