2,332 matches
-
Iar o fatalitate a lumii noastre scriitoricești este că, de publicat, îndrăznesc să o facă cei care nu ar trebui să o facă, în schimb cei care ar trebui să o facă, nu îndrăznesc. Cartea lui Mircea Berindei, intitulată Paravanul venețian, ilustrează din plin aceste gînduri. Amintirile și portretele pe care fostul diplomat român, dublu licențiat în Drept și Filozofie, le-a cuprins în acest volum conțin toate reflecțiile de care pomeneam mai sus. Mai mult chiar, printr-o coincidență stranie
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
putut vedea nu din lipsa unui cîmp liber al privirii, ci fiindcă nu ai putut trăi în acea epocă. Și așa cum sînt cărți la a căror lectură regreți că nu ai apucat vremurile descrise în paginile lor, tot așa Paravanul venețian te face să regreți că nu ai trăit în perioada interbelică. E un farmec aparte în această carte, unul amintind de patina pe care uzura timpului o întipărește în lucruri și oameni, și tocmai de aceea cartea de față seamănă
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
sulegetă, dar, citindu-l pe Mircea Berindei, mi s-a făcut dor de femeile acelea rigide și protocolare, pe care, dacă le-aș fi întîlnit, neîndoielnic că le-aș fi putut iubi. Și exemplele pot continua încă multă vreme. Paravanul venețian nu se numără printre cărțile de care pomeneam la începutul acestor rînduri, și anume acelea care, trecîndu-ne prin mînă, le uităm imediat ce le-am închis. E ceva în această carte care ne va urmări o vreme, și anume amintirea impresiei
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
lăsa în voia unei ficțiuni scade, același lucru este valabil în cazul înaintării în vîrstă a unei întregi generații. Pesemne că peste 50 de ani, lumea cărții lui Mircea Berindei nu va mai spune nimic nimănui. Pînă atunci însă, Paravanul venețian rămîne o carte bună, al cărei spirit este unul inconfundabil - spiritul interbelic. Spuneam că există o moarte sufletească a cărților, dar una cauzată nu atît de faptul că ele însele mor, ci de neputința noastră de a le mai intui
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
care s-a uzat ireparabil. Nici o punte de legătură nu mai poate sta între noi și carte. Și dacă istoria literaturii trebuie rescrisă periodic este pentru că numărul cărților supuse unei perpetue uzuri morale este tot mai mare. Iată de ce Paravanul venețian este o carte a cărei uzură morală vine dinspre noi.
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
constituiau unica lui posibilitate de supraviețuire) din cauza unui singur moment în care vrea să își demonstreze forța socială. Mai mult, dialogul shakespearean clarifică faptul că, în momentul în care Antonio se împrumută, Shylock nu cere dobândă pentru că e sigur că venețianul îl poate plăti, așa că ceea ce părea pentru mulți - o prejudecată care subzistă în privința recepției acestei piese - o miză inumană se dovedește una tocmai generoasă și absurdă. Bine, există și un risc al contextualizării lui Radford: în prologul oferit de el
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
iataliana, franceza sau engleză. Între cărți și printre cărți, mici obiecte, ca un despre preocuparea librăriei nu pentru cartea în sine, ci pentru cartea ca obiect. Deja din prima încăpere, senzația de librarie-muzeu-instalatie se strecura în aer, insidioasa că umezeală venețiana. Librarul, un italian plinuț și jovial, te imbia, asemenea unui cârciumar, să treci și în odaia cealaltă. Aici, aceeași dezordine frumoasă, doar că actorii erau cărți de anticariat. O ușă lăsată deschisă în buza canalului dădea o perspectivă lichidă întregii
Carte la Venezia by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83039_a_84364]
-
brand”... mi-a scăpat, deși am băgat veneția la greu, în fc. weekend cînd studiam la padova (și basca)... dar recunosc bine stilul de negozio intimist: e genul de loc unde el îi cumpăra ei saluri de matase în anonimul venețian. o librărie + anticariat, poate mai pe stilul jegos, știu în florența: am plecat mai greu cu vreo 10 kg de acolo. excelent insight, dragoșe, merita luat în seamă de către librari și care mai sînt din industria cărții. zi-le și
Carte la Venezia by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83039_a_84364]
-
de azi, adaugă o nouă secvență, una susceptibilă să dezvăluie sensuri și să aprofundeze cunoașterea unui spațiu cultural. Pictorul pare a-i atribui o însemnătate specială, din moment ce expoziția din Cupola ieșeană a avut o "replică " pe Canaregio, alături de vechile uși venețiene, a căror faimă îi era desigur cunoscută. Albumul de față îi va asigura, fără îndoială, o mai amplă difuziune și gratitudinea celor sensibili la "bunurile simbolice".
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
-i stenografia nuditatea străveche a trăirii: "Jilăveala buștenilor din stații răcoroase de munte/ Jilăveala mrejelor întinse pe țărm/ Jilăveala cojii de ou încă plină de aburi/ Jilăveala trenului care a mers toată noaptea" (Jilăveală). Sau următoarea imagine a unui monument venețian, în care genuflexiunea pietății se îmbină cu percepția elementară, precum un indice, aparent eretic, al autentificării întru uman: "O cale, așadar, ce te scoate spre azur, după/ cîteva întortocheri umbroase;/ spirale, sau trepte, cum vezi și pe zidurile/ mînăstirilor din
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
spirale, sau trepte, cum vezi și pe zidurile/ mînăstirilor din Bucovina,/ și totul miroase a lemn proaspăt geluit a/ prisacă, a clei și a talaș;/ nu a lagună, pe unde trec impasibile bărcile,/ cu cele șase lame, sestriere,/ și cornul venețian la proră" (Poarta Paradisului). Un alt efect al poeticii universal aprobatoare, proprie autorului Umbriei, îl reprezintă cultura stilului. Dornic de-a reduce la minimum dizarmoniile existențiale, a dezamorsa turbulențele, a concilia contrastele, poetul mizează pe "formă" ca pe o cale
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
ordinea naturală. Un amestec de gravitate înaltă, de contemplație plină de melancolie, și de bucurie irepresibilă a jocului, de relativism epicureic, străbate prin fiecare lucrare în parte și prin întregul discurs expozițional. Preluînd tematici consacrate, cum ar fi cunoscutele peisaje venețiene, dar și toate celelalte repere ale spațiului natural și construit, el pare a se înscrie în parametrii legitimi și previzibili ai genului. Apar, astfel, imagini acvatice, peisaje cretoase scăldate în lumini sudice, alături de repere arhitecturale intrate demult în patrimoniul de
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
dintre Veneții, el își consumă o enormă resursă de ingenuitate, bucurîndu-se îndelung de fiecare tușă de culoare sau accent de lumină, dar în subteran supune unei analize necruțătoare, trecînd totul prin filtrele succesive ale istoriei artei, însăși ideea de peisaj venețian. Sînt invocate aici, spre a demonta mecanismele de constituire a imaginii, și percepția brută, și reflexele unei viziuni bizantine bine camuflate - a se vedea perspectiva inversă în care sînt puse arhitecturile -, și efectele baroce ale clar/ obscurului, dar și tușele
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
idealism, oricărui reper pozitiv. E, desigur, un simulacru, însă cu o foarte interesantă tramă culturală care ne incită s-o reconstituim. Potrivit unei uzanțe romantice, autoarea se travestește "fantasmînd cu voluptate" și nu fără o mare cochetărie despre o poetă venețiană de secol optsprezece, pe numele său Alessandra Cesarigna, căreia îi confecționează o biografie de secol douăzeci, atribuindu-i norocul de muză a lui Giorgio de Chirico și de prietenă a lui Cesare Pavese și împingîndu-și apocriful pînă la întîlnirea cu
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
vestire ori o năpastă de seamă./ Bancherii rîvneau să-ți atingă încheieturile gotice/ sau să-ți cumpere o șuviță de păr./ Mă lăsai îmblînzit lîngă ceafa ca o Capelă Sixtină,/ cu tatuaje ce se învălmășeau,/ mireasma ta era de sepie venețiană/ cu zece mii de mîini și picioare-n satin./ Roșu-ți era părul ca fiara apocalipsei ce se năpustea./ Tu voiai să mori ca o leoaică rănită de dogi,/ eu voiam să mor ca un poet al supremei amăgitoare./ Din turn
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
scrîșneau despre orașul de dincolo de lună,/ - Veneția, strigau răzbunători cu spume la gură,/ din cer se sfărîmă și se scufundă în lagună./ Femeie din marmură neputrezită,/ peștele sufletului tău cu ochi bulbucați/ înoată în marea mea liniștită" (A treia scrisoare venețiană). Reziduurile creștine sînt incontestabile, dar ele nu par a constitui germeni ai absoluțiunii, ci entități corupte de un Rău conceput, precum la maniheiștii ce l-au inspirat și pe autorul Florilor Răului, ca o înfricoșătoare forță autonomă. Răul nu mai
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
un singur sîn de tîrfă și el tremura,/ bancherii puseseră preț zeiesc pe carnea ta./ Din păr, cerșetoarele aveau să-mpletească o rochie de mireasă,/ din unghii, vrăjitoarele rîvneau să facă talismane./ Strălucea pumnalul de pe inima mea" (A șaptea scrisoare venețiană). Scenariul livresc se cumpănește astfel cu verva spontaneității cu tentă suprarealistă, mărturie a unei vitalități de fond ce "nu-și încape în piele"... Dar, ca o încununare a divorțului său de lume, pronunțat pe planul intelectului speculativ ce informează eul
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
numai deductibile din reflexul lor în neistovitul în resurse naturalism estetizat: "Cădea pe mozaic păcătosul de preț din mine,/ chipul tău de marionetă se-acoperea de alge ca un înecat,/ apos mi-era sufletul, iar spiritul, ierbos" (A patra scrisoare venețiană). Ori chiar în sentință drastică: "Pofte aveam trupelnice, dar suflet nu mai aveam deloc" (La Cesarina șIIȚ). Drept care autoarea își compune fără complexe identități trucate. Se deghizează și se grimează pe scena pe care i-o oferă poezia sa atît
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
La Malcontenta dansînd nebună în gondolă). Dar și o sirenă diavolească ce delirează: "sînii tăi aveau capete de lunateci,/ dinții luaseră zeci de bărbați ostateci,/ părul era ancora unei corăbii bîntuite/ de diavoli sosiți din străfunduri smintite" (A douăzeci și una scrisoare venețiană). Dar și, prin transsexualism, cavalerul propriilor sale dorinți inextingibile: Femeie de rubin, codoșii susurau despre albeața cărnii tale,/ neguțătorii chicoteau la lună,/ moartea se strecura în mine cu dantele venețiene și mă înveșmînta./ Eram cavaler ponosit, iar tu gondola mea
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
bîntuite/ de diavoli sosiți din străfunduri smintite" (A douăzeci și una scrisoare venețiană). Dar și, prin transsexualism, cavalerul propriilor sale dorinți inextingibile: Femeie de rubin, codoșii susurau despre albeața cărnii tale,/ neguțătorii chicoteau la lună,/ moartea se strecura în mine cu dantele venețiene și mă înveșmînta./ Eram cavaler ponosit, iar tu gondola mea necredincioasă și amăgitoare" (A cincea scrisoare venețiană). Firește, dezicerea de sine și transferul eului în alte ipostaze trădează un impuls demoniac. Sfidarea Creației apare însoțită de autosfidarea creaturii, nemulțumită de
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
sale dorinți inextingibile: Femeie de rubin, codoșii susurau despre albeața cărnii tale,/ neguțătorii chicoteau la lună,/ moartea se strecura în mine cu dantele venețiene și mă înveșmînta./ Eram cavaler ponosit, iar tu gondola mea necredincioasă și amăgitoare" (A cincea scrisoare venețiană). Firește, dezicerea de sine și transferul eului în alte ipostaze trădează un impuls demoniac. Sfidarea Creației apare însoțită de autosfidarea creaturii, nemulțumită de chipul său și arborînd masca. Se cuvine însă a menționa în acest punct și un nou, consolator
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
condiții, numai Năstase să nu fii! Fără bază politică reală, incapabil să transmită electoratului un mesaj eficient, el nu are de unde aștepta milă. Iliescu — olarul din mâinile căruia a ieșit această vază de mâna a doua cu morgă de cristal venețian — nu va ezita să-l sacrifice, ba chiar să-i pună în cârcă lucruri abominabile. S-a văzut și la case mai mari. Sunt tare curios cum va ieși premierul din capcana în care, în egală măsură, a intrat și
Scheletul de plumb by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13482_a_14807]
-
ca spirit cu arhitectura palatului, care și ea avea o serie de elemente arhitectonice deschise, pe ambele fațade. Pentru orice componentă care trebuia modificată sau înlocuită, pentru că se deteriorase, sursele constante de inspirație au fost arhitectura veche românească și cea venețiană, înrudită și ea de la început cu arhitectura palatului, spre exemplu prin loggia lui dinspre lac. Astfel dubla galerie cu coloane de la Vila d^Elchingen a fost făcută după modelul mănăstirii Comana, iar scara care duce la cerdacul din curte, după
Martha Bibescu și restaurarea Mogoșoaiei by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/13990_a_15315]
-
loggiei sunt inspirate de vechi modele de la portalul din San Marco, grilajul de fier forjat fiind lucrat în atelierele lui Umberto Belloto, sub îndrumarea lui Domenico Rupolo. Stofele și mătăsurile pentru interioare erau alese de Martha Bibescu tot din ateliere venețiene. Era perioada ei de glorie cum ne arată textele expoziției: "Se îmbrăca la Doucet, Giovanni Boldini îi picta portretele, Hachette îi publica romanele". Aceeași grijă a existat însă, chiar de la prima fază de construcție a Curții Domnești, și pentru grădini
Martha Bibescu și restaurarea Mogoșoaiei by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/13990_a_15315]
-
după un duel cu răposatul. Fred Vasilescu și Ladima, aflați la Techirghiol, se duelează în pistoale pentru un motiv neserios. Din fericire trag deliberat în aer. Ștefan Gheorghidiu pregătește pistolul pentru soția infidelă și amantul ei. Pietro Gralla din Act venețian se bate în duel cu cine apucă, inclusiv cu Casanova. Această piesă a lui Camil e singura în care duelul e prevăzut efectiv în scenă, în actul III. Asta după ce, la finalul actului II, Alta Gralla își înjunghie soțul ca să
Agresiuni, încăierări și arme by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10392_a_11717]