35 matches
-
a combătut ideea că scriitorul ar fi cam excesiv. Caragiale e un satiric fără violență. Nu-și urăște personajele (el a spus-o!), ci doar le ridiculizează. Iar obiectul principal al deriziunii e deobicei felul cum vorbesc, majoritatea păcatelor fiind veniale. Dar oare ele vorbesc mai rău decît oamenii cultivați? Nu cumva simpla așternere în scris a unor exprimări orale creează cea mai mare parte din impresia de incorectitudine caraghioasă a limbii lor? Secolul XX a distorsionat imaginea unui scriitor al
Caragiale după Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15530_a_16855]
-
cu a avea, o cădere (prin pasivitate, prin omisiune ori măcar prin temporizare) a primei ipostaze în cea de-a doua. Finalul analizei amare a d-lui Mihai Șora, începută ca o analiză de sine expiatoare, în circumstanțele unei greșeli veniale, se cristalizează cu ajutorul unui citat dintr-un eseu al lui Paul Hollander, Intelectualii occidetali și curțile comuniste, în următorii termeni pe care îi resimțim drept esențiali: "Numai după ce îți vei fi dat seama că utopia nu poate fi construită fără
La antipod, Mihai Șora (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14491_a_15816]
-
călcam în euharistie", ar putea exclama poetul nostru, precum autorul Laudei somnului), iar ca atitudine morală cu o toleranță, cu o larg comprehensiva poziție, dispusă a interpreta pînă și "damnarea" poetului (iubirea pentru contingent) că pe o specie de "păcat" venial, ce ar putea fi absolvit, Purgatoriul fiind invocat cu un patetism nelipsit de-o nuanță de cochetărie: "Tîrziu mi-am pierdut inocentă adolescentului,/ cînd eliberat mă credeam de ispitele lumii,/ acum mai seamăn eu sfîntului ce vorbea cu păsările,/ sau
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
nu alterează sensul întregului: au fost dictate din aceleași motive de spațiu. Ca editor secund, care a respectat ingineria sumarului stabilită de Dinu Pillat, George Muntean află un singur cusur culegerii, lipsa unui capitol privind folcloristul. Păcatul ni se pare venial 1). De altminteri, preocupările antologatului au fost atât de numeroase, încât ne facem o plăcută datorie enumerându-le, în viziunea lui George Muntean: arhivist înzestrat, conferențiar public, organizator de cercetări științifice (de anvergură), îndrumător al tinerilor, deputat conștiincios 2), traducător
Călinescu for ever by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17036_a_18361]
-
uneori, a fost cu cele mai bune intenții. Ca să nu spun că rolul unui juriu constă și în a corecta eventualele erori ale membrilor lui. Un membru poate greși chiar grav, unui juriu nu i se pot reproșa decât păcate veniale.
Cartea Anului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2758_a_4083]
-
discuții despre cum trebuie să arate o democrație, una scăpată de ciocnirile de arme ale trecutului și care nu ghicea încă nimic din spaimele viitorului. La fel de temeinică, chitită pe informație, mai mult decît pe împunsături tandre, ocrotite de dulcea și veniala nelegiuire a anonimatului, este Revista revistelor. Panorama presei naționale - revistele "capitaliste", în speță, sînt vizate de ochiul cronicarului de provincie - și spicuiri din cea internațională. Tipicuri gazetărești păstrate și azi: polemici șterse cu o sintagmă evazivă, îndemnîndu-i la lectură pe
Iarna revistelor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8900_a_10225]
-
genurilor, dacă simțul comun condamnă gazetăria ca simplă efemeridă, dacă tehnicile de parcurgere rapidă a textului vorbesc despre răsfoire și despre metoda diagonalei, dacă literații se feresc naiv de superficialitatea alunecoasă a cotidianului, Radu Cosașu răstoarnă calin toate aceste prejudecăți veniale. Și o face punând la bătaie talentul unui mare stilist și al unui scriitor de o rară subtilitate. Arsenal de supraviețuire. Atunci - în anul primei ediții - ca și acum.
Pururi tânăr by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9048_a_10373]
-
adevărat, dar în adâncul ființei ne e indiferentă și logica cererii, și etica ofertei. Îi datorăm lui Caragiale și compromiterea noțiunii de trădare. Cum să mai vezi în ea o plagă morală, când Nenea Iancu a coborât-o între păcatele veniale? Supremul relativism al lui Farfuridi (, Dacă e trădare, adică o cer interesele partidului, fie!") e întrecut doar de fandoseala gnoseologică a lui Brânzovenescu (,Dar cel puțin s-o știm și noi."). Trădăm la scenă deschisă, în sunet de fanfare, sub
De ce și pe cine trădăm? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7749_a_9074]
-
Tom nu scrie nimic, nu câștigă nimic, este un tânăr de vise multe care adună oamenii duminica la un soi de colocvii pe teme morale unde vorbește mai mult el. Un fute-vânt. Altfel, nimic deosebit, oameni normali, cu păcatele lor veniale. Pentru a fi acceptată în comunitate, Grace dă dovadă de o solicitudine, de o toleranță, de o bunătate împinse la extrem. Această femeie este imaginea nu a ideologului, a propagandistului Iisus, ci a creștinului ideal, așa cum îl conturează textele sfinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Se trece din om în om, se creează un suflet aparte pentru fiecare ins, pe care și-l păstrează în eternitate? Ce se-ntâmplă cu sufletele oamenilor după moarte? Trec ele prin vreun purgatoriu spre a se purifica de păcatele veniale, ori stau înghemuite în vreun loc rânduit de Dumnezeu, până la judecata de apoi? Femeia e inferioară sau superioară bărbatului? Corpurile arse înviează ele, oare sau numai cele înhumate? Lumina electrică sau cea provenită din altă materie, decât ceara de albine
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
vreme de necazuri și primejdie. Depășesc poate doctrina creștină despre "starea sufletelor", dar nu păcătuiesc câtuși de puțin, afirmând că existența lor și legătura dintre noi cei vii și ele. Însuși Biserica creștină afirmă aceasta, când face pomeniri pentru "păcatele veniale" ale celor dispăruți. Mare greșeală fac, deci, urmașii unui mort, a cărui ultimă dorință îi este călcată în picioare. Când nu cred și nu se așteaptă, va apărea spectrul celui mort și-i va mustra pentru nerespectarea ultimei sale dorințe
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
loc în paradis. Unul scutit de prețul sărăciei cu duhul. Și, însă, de prețul moralei, pe care Ionesco o înlocuiește printr-o salubritate (termenul lui Raicu) menită a despărți, în primă instanță, secundarul de principal, de a tolera bonom păcatele veniale și de a se ține, cu orice preț, în contra vinilor mari. Nu toate lucrurile, distinge Lucian Raicu din spiritul vecinului (într-un sens foarte arghezian), ating temeiurile. "Dar și cînd le ating...". Cînd le ating, ce?, ar ricana, în spiritul
Însoțiri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7923_a_9248]
-
nostru, are cultul tradițional al prietenilor, acea filia pe care atît de precipitata, de trepidanta viață modernă riscă a o neglija. O căldură sufletească "de modă veche" îl face pe bard să-i convoace pe cei apropiați, să-i acuze venial și să-i scuze prompt pentru eventualele absențe: "Chiar astăzi / mi-am adunat / la un loc frumos / toți prietenii // observ nervos și atent / că unii din ei / lipsesc total sau abia / explicabil // ba nu au bani / de drum... / ba au
Poet și personaj by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7642_a_8967]
-
între documente și reconstituie contextele. Pour la bonne bouche, am găsit, totuși, și o scăpare: la documentul 11, p. 59, nota 1 spune: „Muammar al-Gaddafi, liderul Siriei”. Având în vedere similitudinile dintre regimurile din Libia și Siria, e o eroare venială.
Noica și fosta Securitate by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5202_a_6527]
-
inventat situații dincolo de limitele raționalului, ale inteligibilului, chiar și dincolo de limitele posibilului. {i Jurnalul unui an prost? Re-cri-minările și autoflagelările exagerate, cu intenția de a șoca, din capitolașele despre lupta antiteroristă, Guantanamo, George W. Bush, Tony Blair etc., pun păcate veniale ale întregii lumi occidentale pe același plan cu păcatele capitale imputate de autor țării din care provine. Anya și, după ea, mi-lioane de cititori din întreaga lume, află însă și părerile lui J. C. despre Bach, Tolstoi și mai ales
Coetzee ca „J. C.” by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6567_a_7892]
-
salutară, de asemenea, pentru precizarea poziției lui în raport cu marii scriitori interbelici, cu G. Călinescu și cu unii colegi de generație, selecția de scrisori atașată, ca Addenda, ediției de față. Despre ediție în sine, mă mărginesc să spun că, minus eroarea venială semnalată de Cosmin Ciotloș, este excelent întocmită și adnotată, dispunând de un sistem de note util și transparent și de repere critice relevante. Textul este foarte bine îngrijit, iar prefața lui George Ardeleanu e temeinică, inteligentă și minuțioasă.
Al doilea Pillat by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4389_a_5714]
-
Cum ediția nu pare a fi una cu profil filologic, ci teologic, ordinea cronologică nu este respectată, în favoarea, bănuiesc, a rațiunilor teologice. Ca toți cei mai apropiați de religie decât de literatură, îngrijitoarea ediției comite, după părerea mea, un păcat venial: acela de a amesteca, sub titlul de Scrieri creștine, lucrări hotărât religioase cu povestiri și romane menite mai degrabă lecturii sau, în orice caz, cu pretenții de realizare artistică. Or, nu cred că orice roman ale cărui personaje sunt fețe
Agârbiceanu (aproape) necunoscut by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5842_a_7167]
-
adică tocmai al uneia dintre virtuțile cele mai des pomenite în legătură cu Adrian Popescu): „O groapă de la țară unde aluneci,/ Printre crengi uscate e aproape tandră,/ Te zgârâie [sic!] un pic spinii măceșului,/ Și gata, e aproape o glumă,/ Un păcat venial,/ O lăcomie de elev,/ Un pastel de Alecsandri,/ O poezie de notație de la Steaua,/ Prin anii domniei dogmaticilor,/ Ceva onorabil, sau, hai, scuzabil,/ Dar să scrii poezie adevărată-i riscant,/ Calea Binelui dac-o urmezi,/ Devii greu de suportat./ Scriind
Palinodii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3552_a_4877]
-
a domina, fascinația suprafeței, a futilului, spiritul mereu rebel, pofta provocării continue, distanța ironică față de orice și oricine, oroarea de natural, cultul artificiului, misoginismul, spernoginia, oroarea de matrimoniu, refuzul procreării, invertirea, pedofilia, drogul, sadismul, apologia crimei sunt incriminatorii: toate, păcate veniale sau capitale. Așadar, niște monștri cu fața uman rafinată? Satani de salon? „Mefistofeli cu joben”? Evident că, din punctul de vedere al tradiției morale și religioase, da. Dacă din sânul dandysmului a pornit acel celebru „Rău, fii binele meu!”, e
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
această simplitate și o ilustra cu versurile: „Numele meu, în univers,/ E ca o furnică/ Ce cade în mers/ Și iar se ridică...”, ce îi vor fi incitat spiritul ludic, dar, în același timp, identifica aici și câteva „păcate juvenile veniale”. Acestea se diminuează sensibil în volumul Cu timpul meu, mai exact în poemele ce prelucrează temele rusticității, ale originilor: „Boii își rumegă așteptarea domoală,/ Amintirea câmpului înrourat./ Când și când mai nechează caii de smoală,/ Șteampurile copitelor bat./ Pe lângă mânji
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
și a motivelor. În acest sens, exista un număr de întrebări pe care confesorul le adresa penitentului, lista cea mai comună cuprinzând opt întrebări: „Cine? Ce? Unde? Prin cine? De câte ori? De ce? Cum? Când?” În funcție de răspunsul penitentului se stabilea gravitatea păcatului: venial sau de moarte. Procesul dialogic era astfel structurat pe baza acestor întrebări și dobândea o formă mai organizată. 2.3.2 Conciliul Tridentin și perioada post-tridentină Fiind un moment de referință în istoria Bisericii, Conciliul Tridentin (1545-1563) se remarcă, printre
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
în secolele următoare. O preocupare particulară la începutul secolului al XX-lea, a fost cea referitoare la spovada frecventă sau devoțională. În această direcție, se conturau două opinii: una care nu admitea acest tip de spovadă, susținând că pentru păcatele veniale există deja mijloace de obținere a iertării (Euharistia, rugăciunea, postul, pomana, etc.), iar alta care pleda pentru accentuarea acestui tip de spovadă, devoțională, considerând-o benefică. Confuzia creată se va clarifica abia odată cu apariția Enciclicii Mystici Corporis a Papei Pius
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
devoțională, considerând-o benefică. Confuzia creată se va clarifica abia odată cu apariția Enciclicii Mystici Corporis a Papei Pius al XII-lea, din anul 1943, prin care se va clarifica și susține valoarea spovezii frecvente chiar și numai pentru iertarea păcatelor veniale. Biserica a reflectat și asupra modului și a condițiilor în care spovada cu dezlegare colectivă ar putea fi celebrată. Această reflecție a fost motivată și de izbucnirea celor două războaie mondiale din prima jumătate a secolului al XX-lea și
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
ascultă cu atenție. Mărturisirea trebuie să fie integrală în ceea ce privește păcatele grave, respectând condițiile cerute. Pentru ca procesul de convertire pe care îl trăiește să se întâmple cu adevărat, penitentului i se recomandă să își mărturisească, dacă este posibil, chiar și păcatele veniale. El manifestă astfel în plan extern seriozitatea convertirii interne. Atitudinea sa este importantă. E caracterizată de discreție și umilință, pentru că el aduce în fața confesorului o materie care este supusă judecății; el nu-și mărturisește meritele, ci păcatele. În ceea ce privește mărturisirea păcatelor
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
eficacitatea acesteia. Spovada frecventă este un instrument spiritual valid, pentru că, prin acesta, se reușește să se înrădăcineze și mai profund în sufletul omului conștiința condiției sale de păcătos și a nevoii de milostivire din partea lui Dumnezeu. „Spovada frecventă a păcatelor veniale sau a imperfecțiunilor este o consecință a fidelității față de botez și mir și exprimă o dorință sinceră pentru desăvârșire și reîntoarcere la planul Tatălui”. Fără a avea conștiința necesității acțiunii constante a lui Dumnezeu în viața persoanei umane, creștinul nu
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]