9 matches
-
a factorilor ideologici ai politicului și politicii, emițând judecăți de valoare prin care sunt rezumate opiniile despre politică, cum ar fi: a) politica trebuie separată de sentimente și legată de gândirea politică; b) politica substanțială nu este una a agitației verbaliste, ci una a acțiunilor solide; c) politica trebuie legată de o considerare a lucrurilor dintr-o perspectivă lungă; d) politica trebuie să plece de la temeiuri economice; e) politica înseamnă alianțe și înțelegeri inclusiv cu rivalii, păstrând însă propria libertate de
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
variate, de la operele unor dialecticieni foarte serioși, cum ar fi Korff (care a schițat istoria literaturii germane între 1750 și 1830 prezentând-o ca pe o mișcare dialectică de la rațional la irațional până la sinteza hegeliană), până la producțiile fantastice, confuze, pseudomistice, verbaliste ale unor Cysarz, Deutschbein, Stefansky și Meissner. *29 Această metodă se bazează în mare parte pe analogie : pe analogia negativă, în măsura în care tinde să sublinieze elementele diferite existente în cadrai unei epoci, ignorând elementele asemănătoare, și pe analogia pozitivă, în măsura în care tinde
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
a factorilor ideologici ai politicului și politicii, emițând judecăți de valoare prin care sunt rezumate opiniile despre politică, cum ar fi: a) politica trebuie separată de sentimente și legată de gândirea politică; b) politica substanțială nu este una a agitației verbaliste, ci una a acțiunilor solide; c) politica trebuie legată de o considerare a lucrurilor dintr-o perspectivă lungă; d) politica trebuie să plece de la temeiuri economice; e) politica înseamnă alianțe și înțelegeri inclusiv cu rivalii, păstrând însă propria libertate de
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
opțiunile lui Rabelais, cel care prin aventurile lui Pantagruel analizează în realitate posibilitatea educării unui om concret, iar pe de altă parte, opțiunile lui Montaigne, cel care în lucrarea Eseuri critica dogma supunerii celui educat, dar și caracterul superficial și verbalist al pedagogiei esenței. Apărea încă din acea perioadă un conflict flagrant între pedagogia esenței și pedagogia existenței, lansat inițial prin lucrările lui J. J. Rousseau. Pedagogul și filosoful francez tratează conceptul de natură din perspectiva existenței copilului, fără a căuta
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
care s-au prefigurat deja: Învățarea figurativă șiînvățarea activă. Astfel, În timp ce Învățarea figurativă are tendința să rămînă la nivelul reprezentării statice, figurative, să se bazeze pe simboluri verbale și elemente imagistice, intuitive În structurarea cunoașterii, de unde preferințele ei pentru metodele verbaliste (livrești), demonstrative și receptive care Îndeamnă elevii la activități de tipul ascultării, receptării, repetării, memorizării, reproducerii,imitației etc., deci capacități reproductive, Învățarea activă presupune cu totul altceva. Specific acesteia este faptul că ea angajează capacități productiv-creative, operațiile de gândire și
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
dezvoltarea capacității de a lua decizii viabile pe baza procesării informațiilor achiziționate. Așa se explică, În bună parte, de ce, spre deosebire de Învățământul tradițional care a pus mai degrabă accentul pe limbaj decât pe acțiune, s-a apelat mai mult la metodele verbaliste și livrești, abstracte și formale, opțiunile metodologice ale Învățământului modern Înclinând balanța În favoarea Învățării prin acțiune, a extinderii metodelor care asociază efortul gândirii cu efortul practic, fizic, a metodelor practic-aplicative, concrete. În perspectiva acestei orientări, acțiunile practice se pot constitui
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
le Întrebuințează, mai ales pe treptele inferioare de școlarizare, când „inteligența practică domină Încă pe scară largă inteligența gnostică, când ei acționează... În mai mare măsură prin asimilare sincretică decât prin generalizare logică” (Piaget, 1972, pp. 146-147). Imprimând o notă verbalistă Învățământului (dominantă În trecut) metodele expozitive au tendința să suprime sau să restrângă deci prea mult acea experiență personală dedusă și trăită pe viu, din contactul nemijlocit cu realitatea. Sunt criticate metodele afirmative, axiomatice și pentru motivul că transmit cunoștințele
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
Începând din secolul al XIX-lea, odată cu accentuarea Învățământului intuitiv, Întemeiat pe „mărturia simțurilor”, pe principiul intuiției și, În general, pe concepțiile lui Comenius, Rousseau, Pestalozzi, Herbart, Diesterweg etc. ori pe teoria gestalt-istă a Învățării. Era o reacție la Învățământul verbalist, Încetățenit Încă din perioada Evului Mediu și a Renașterii, devenită un mare pas Înainte. Dar metoda demonstrației a fost Înțeleasă și aplicată În spiritul unei psihologii senzualist-empiriste În virtutea căreia Însușirea oricărei noțiuni trebuie să se bazeze pe datele sensibile, observate
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
trebuie să-i adopte caracteristicile” (Planchard, 1992, p. 385). Mai precis, a fostinspirată din principiul Învățării prin acțiunea practică, cu finalitate reală (learning by doing), ceea ce avea să-i asigure și motivația sau legitimitatea necesară. Ca metodă activă opusă instruirii verbaliste și livrești, Învățarea prin realizarea de proiecte urma să devină pivotul unui Învățământ care exprima cerințele educației pragmatice americane, care a apărat idealul omului practic, de acțiune și independență În gândire. De fapt, În faza inițială, metoda proiectelor reprezenta un
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]