14 matches
-
social. După Larousse (2006), unele tulburări de limbaj sunt de origine organică, cum ar fi afazia, iar altele apar pe parcursul a numeroase boli mintale. Printre ultimele distingem: a) tulburările limbajului oral, care se referă la tulburările activității de comunicare (logoree, verbigerație, mutism etc.), tulburări de realizare a limbajului (tulburări ale debitului verbal: bâlbâială, blocaje, bradifemie, tahifemie) și tulburări semantice (de exemplu, în schizofrenie); b) tulburările limbajului scris, frecvent asociate cu cele ale limbajului oral și care pot atinge aspectele grafic și
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
tulburări hipnice (bolnavul păstrând cvasicontinuu o stare de tranziție între veghe și somn), hiperkinezie și akinezie. Disociația profundă intrapsihică se poate manifesta sub forma de impulsiuni, raptusuri catatonice (în cursul cărora bolnavul poate comite acte hetero sau autoagresive până la suicid), verbigerație până la salată de cuvinte sau un limbaj artificial secret, simbolic uneori, greu de tradus într-o vorbire curentă (aflată uneori în corespondență cu conținutul halucinațiilor auditive percepute de pacient), după cum tot halucinațiile par a fi la acești bolnavi cauza gesticii
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
și rupând orice comunicare cu anturajul; - stupoarul catatonic: se caracterizează printr-un "fond de inerție" și de "opoziție", dar pe care fundal pot să apară acte bizare și impulsiuni paradoxale; - agitația catatonică: caracterizată prin violență clastică însoțiță de violență verbală, verbigerație - habitus catatonic sau "comportamentul catatonic minor - catatonismul (Ey)"- manifestat prin "micile semne catatonice " (refuzul mâinii întinse, refuzul contactului vizual cu examinatorul, grimase, manierisme comportamentale, vestimentare sau grafice s.a.). Traducând, în opinia autorului, elementul disociativ în sfera psihomotorie și prin aceasta
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
deschide către un ori- zont de cunoaștere și constituie expresia unei hegemonii culturale exercitate de către Metropola-Centru. Despre un exces în zona vizualului va fi vorba și în ceea ce urmează să experimenteze naratorul. Compatrioții vorbesc despre „impresii mirifice de la Paris” și verbigerația lor îl obosește. Există aici o modalitate de a deconstrui clișeul importantă pentru cineva care este extrem de sensibil la clișee, care operează cu clișee, le vehiculează în activitatea de ziarist ceea ce o dovedesc cu prisosință atât momentele și schițele, cât
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cafenele, public format din funcționari ca și el. Observația lui José Ortega y Gasset privitoare la acest principiu al dilatării ignoranței cu privire la un subiect, sau altfel spus a vidului de cunoaștere, este relevantă pentru că aduce în discuție potențialul violent al verbigerației, elementul catalitic : „Quand les hommes n’ont rien de clair à dire sur un sujet, ils ont coutume, au lieu de se taire, de faire le contraire : ils disent au superlatif, c’est-à-dire qu’ils crient. Et le cri est
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
titlul de marcă identitară o constituie, cum am văzut, enormitatea lingvistică, defor- marea, excesul pe care limbajul îl înregistrează. De fapt, este vorba de două dimensiuni ale excesului. Într-o primă instanță avem chiar excesul de cuvinte, incontinența ver- bală, verbigerația. Personajul caragialian se prezintă adesea sub specia vorbărețului, a limbutului, cel care are limbariță, flecarul intratabil pentru care a vorbi nu importă ce, nu importă cu cine devine o necesitate. Cealaltă dimensiune a excesului ne pune în prezența unei deformări
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
tocmai în proiectul latent de a constitui prin exhibarea acestui «rău» comun, a acestei «tare», a unei antropologii : «palavragii», vreau să zic, oamenii.” (trad. mea, A.M.) Bășcălia este o formă încă mai agravată a flecărelii, dife- rența este de accent. Verbigerația bășcăliosului provine însă dintr-o iritare, care în cazul flecarului nu există, așa cum în bășcălie nu există o deplină juisanță, ci doar o perpetuă stare de excitație. În termenii lui Jean Baudrillard din Strategiile fatale, urmând o logică a supralicitării
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
stăpânire a științei versificației, îndemânarea prozodică, erudiția, inventivitatea lexicală, simțul umorului (dus uneori până la sarcasm), inteligența scăpărătoare, recurgerea ghidușă la un patrimoniu livresc substanțial și solid, vivacitatea asociativă, o irepresibilă înclinație spre mânuirea ludică a limbajului (cu rezultate frizând uneori verbigerația mecanică, subordonată performanței ritmice sau eufonice gratuite, iritantă poate, dar ajungând nu o dată în vecinătatea procedărilor avangardiste sau a tehnicii comicului absurd) au individualizat poezia lui postbelică, inclusiv pe cea „de comandă”. Poetul a dobândit în peisajul literar al epocii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
care realității unui sistem politic i se substituie o metafizică a puterii". Avocat al trecutului lamentabil, d-sa ne asigură că totalitarismul roșu ,n-a avut timp să devină o religie" și, în consecință, ,eficiența propagandei comuniste e astăzi exagerată". Verbigerație cu o miză contraproductivă pentru întregul grup reprezentat de autor! Procedînd tendențios, Petru Poantă încearcă a demonta supărătoarea, pentru d-sa, ,retorică anticomunistă", în frunte cu ,stereotipiile sale", taxate acestea drept ,o altă sursă a demagogiei". Dacă renunțăm la conceptul
Un "cronicar" al Echinoxului (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12351_a_13676]
-
Caragiale este descoperitorul unei zone specifice a inconștientului european, și anume al inconștientului românesc. în tot ce a scris, Caragiale a studiat boborul, cu întreaga monstruozitate coșmarească a pulsiunilor sale. O societate decerebrată, redusă la stereotipii, ritualuri obsesionale, amoruri convulsive, verbigerație goală, în umbra supraeului ridicol al statuei Libertății din Ploiești. România lui Caragiale nu este o persoană integră spiritual, ci inconștientul ei pur. Nu există prințipuri, nu sânt instituții, nu apar centre de gîndi-re, nici o ordine istorică nu se poate
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
scriitorului. Romanele lui A. au, de asemenea, un mesaj etic, iar moralitatea e tema lor centrală. Nu lipsește umorul acid și, uneori, ludic, dar nu fără tâlc (manifestat prin introducerea în partitura unor personaje a unor jocuri de cuvinte ori verbigerații hazliu versificate, cu înțeles ambiguu, dar, la o decriptare mai atentă, revelator, ca la bufonii lui Shakespeare). Ceea ce este însă în primul rând caracteristic pentru modul de a proceda al scriitorului este postura de observator. O serie de romane (Lupii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285368_a_286697]
-
în cazul maniei și al melancoliei. Ceea ce diferențiază cele două categorii nosologice sunt atât forma, cât și conținutul discursului. În manie expunerea verbală are un caracter expansiv euforic, dominat adesea de asonanțe și putând ajunge la fugă de idei sau verbigerație. Asociațiile sunt sumare, rapide, tematica inconsistentă. În melancolie limbajul este sărac, dominat de teme depresive sau catastrofice, de culpabilitate și suicid. Aceste aspecte, enumerate succint mai sus, exprimă modalitățile variate ale limbajului bolnavilor psihotici și nevrotici. S-a vorbit adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sub numele de „flexibilitatea ceroasă” și ea apare în cursul sindromului catatonic. 10) Stereotipia este tendința de a menține și repeta practic indefinit, aceeași mișcare sau atitudine motorie. În cazul reprezentării stereotipe a unor cuvinte sau fraze se vorbește de „verbigerație”. 11) Manierismul reprezintă o serie de simptome motorii disparate care au comun caracterul unei impresii exterioare că „bolnavul este manierat” în gesturi, mimică etc. 12) Ecopraxia constă în repetarea identică de către bolnav prin imitarea interlocutorului său asemenea unui ecou, a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dar reprezintă o „limbă patologică”. Tulburările de limbaj de tip motor cuprind acele manifestări patolingvistice, care apar în cursul catatoniei și ele sunt reprezentate prin următoarele aspecte psihopatologice: - impulsiunile verbale descrise de Brosius, - neologismele stereotipe descrise de Kalhbaum și Kraepelin, - verbigerația semnalată de Kalhbaum, - psitacismul descris de Cottard, - glosomania menționată de Cénac, - kenoglosiile studiate de Stucklik. Tulburările de schemă corporală Cadrul psihologic general După P. Schilder, „imaginea corpului uman este imaginea propriului nostru corp pe care noi ne-o formăm în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]