300 matches
-
Ediția nr. 1585 din 04 mai 2015 Toate Articolele Autorului Prin demersul său scriitoricesc, Viorel Trandafir realizează o incursiune în lumea romanului modern, o lume de semne și sensuri, în care imaginile sunt transpuse în simboluri, iar psihologicul devine apanajul verosimilului. După cum însuși tânărul autorul mărturisește, Alecsander este romanul care reflectă inefabilul destinului asupra condiției individului dominat de agregate psihologice și ambiții patologice, romanul în care Erosul dobândește valențe ale teribilului mistic, iar relațiile dintre personaje, topos și conflict ilustrează un
DE MĂDĂLINA BĂRBULESCU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1585 din 04 mai 2015 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1430754010.html [Corola-blog/BlogPost/384526_a_385855]
-
cer... XXV. CONSTRUCȚIE IDOLATRĂ, de George Adrian Popescu , publicat în Ediția nr. 750 din 19 ianuarie 2013. ce simplu este să fii tu cuvântul atingerii dintre tine și aer între ochi și miros nu există mare deosebire cinci centimetri de verosimil peste care este lăsat să curgă primul născut al tău chiar și urechile aud altfel dinspre aducere înspre prinos cu ghiotura sinelui dispersat în seisme respiratorii nu exiști fără să fii știi că nu poți fi în afara lăuntrului tău ghilotinat
GEORGE ADRIAN POPESCU by http://confluente.ro/articole/george_adrian_popescu/canal [Corola-blog/BlogPost/351953_a_353282]
-
doar grabă vieții le trece în derizoriu. Melania Cuc reface drumul invers; dinspre literatura spre regândirea vieții după criteriile unei alte axiologii. Citind-o pe Melania Cuc, am senzația unei lumi de rezervă, care mereu ni se ascunde cu tot verosimilul ei. Unghiul din care prozatoarea vede lumea în Dantelă de Babilon este un topos adjudecat. Non tangere cerculos mei! vrea să spună Melania Cuc, fericită să ne releve catabasic o lume care se respira altfel, alături de experiențele imediate, într-o
MELANIA CUC de MELANIA CUC în ediţia nr. 193 din 12 iulie 2011 by http://confluente.ro/Melania_Cuc.html [Corola-blog/BlogPost/367087_a_368416]
-
naratologia românească, începând cu Ioan Slavici, Camil Petrescu, Mircea Eliade sau Mihai Drumeș, este asumată conștient de autor prin tendința spre obiectivizare a conștientului tragic al umanului. Naratorul subjugă fapte din inconștient sau din viața reală cu semne ce depășesc verosimilul narativ. De exemplu, incipitul narativ al romanului Eu, câinele nimănui: „Misteriosul și enigmaticul ce-l înlăturăm dintr-o întrebare, dintr-un lucru, apare în altă parte. Cu cât lămurim printr-un fenomen ori printr-o lege mai multe enigme, cu
MARIA DANIELA PĂNĂZAN de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 1887 din 01 martie 2016 by http://confluente.ro/Redactia--Autori/Maria_Daniela_P%C4%83n%C4%83zan.html [Corola-blog/BlogPost/342934_a_344263]
-
-și rupsese picioarele în cădere și nu mai avea să fie niciodată om întreg”. Mihai Antonescu își reconstruiește mediul cu unele componente capabile să returneze narațiunii în sine, din plasa înclinațiilor de sancționare a personajelor negative, ca Slavici în roman, verosimilul faptelor. Înfățișările concrete ale efectului de contrast - aspectul vegetal dintre primăvară și vară, pământul cu umbre discrete, podul casei, colivia, sertarul cu scrisori, taverna etc., evocă limita dintre ficțiune și realitate. Unele personaje au dimensiunea propriului hobby, altele „intră” în
Opinii despre veşti incerte by http://revistaderecenzii.ro/opinii-despre-vesti-incerte/ [Corola-blog/BlogPost/339681_a_341010]
-
al uluirii, poate că n-aș fi așternut aceste rânduri pentru care multă vreme am tot stat în cumpănă. Mă temeam să nu stârnesc ironia sau stupefacția unor prea realiste capete, deoarece nu s-au putut închega răspunsuri în perimetrul verosimilului. Întrebările pe această temă au rămas fără un răspuns cert și toate interpretările explicative au fost puse la îndoială. Nu cutezam să încerc a scrie și pentru alt motiv, nu te apropii ușor de acest subiect, nici în viața de
CE E DINCOLO DE GRANIŢA VIEŢII? de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1035 din 31 octombrie 2013 by http://confluente.ro/Elena_buica_ce_e_dincolo_de_elena_buica_1383243993.html [Corola-blog/BlogPost/344520_a_345849]
-
s-a obișnuit deja, reușind să focalizeze spre esențe, caracterizează și sala următoare, „Reculegere”. Aici spațiul e ocupat cu prezența copleșitoare a stranelor de biserică, dispuse circular, împrejurul incintei și creând o atmosferă solemnă, de căutare a sinelui profund, religios. Verosimilul e întreținut și de permisiunea - unică în ansamblul muzeului - de a atinge exponatele. Tot aici surprinde amplasarea micilor obiecte cu semnificație religioasă (icoane, obiecte de cult etc.) mai sus de nivelul privirii, pentru ca vizitatorul să trăiască prin ele „sentimentul sacrului
Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti – un discurs modern despre actualitatea tradiţiei by http://uzp.org.ro/muzeul-national-al-taranului-roman-din-bucuresti-un-discurs-modern-despre-actualitatea-traditiei/ [Corola-blog/BlogPost/93699_a_94991]
-
brâuri de cătină/ îngrămădesc resturile casei/ în locul porților” („Satul părăsit”, pag. 33); în aceeași notă melancolică, ușor iluzorie, cu impresii dintr-un început de lume, caldă și patriarhală, ca în „Tablouri dintr-o expoziție” de Modest Musorgski, un spațiu al verosimilului dintr-un „anotimp” vivaldian: „Aș vrea să dorm un somn până-n odihnă/ cum mi-a dormit primul plânset/ pe sânul mamei,/ când cuvântul era mireasmă lumească/ iar lumea era doar murmur și semne,/ fără hotare de legi” („Cuibul”, pag. 37
RECENZIE: „PASĂREA DE GHEAŢĂ” DE ŞTEFANIA OPROESCU de DUMITRU ANGHEL în ediţia nr. 1935 din 18 aprilie 2016 by http://confluente.ro/dumitru_anghel_1460982912.html [Corola-blog/BlogPost/380708_a_382037]
-
au spart ușile și ferestrele și au aruncat toată hârțogăria [ ...] în Dâmbovița; generalul Emanoil Florescu n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să ordone fără crâcnire armatei să tragă în mulțime» - p. 213), Partida de pocher (în „limitele verosimilului“, înfățișează eroul central jucând „un pătimaș-strategic pocher“ cu «grupul statuar» de cartofori „solemn-înconjurători“, în vreme ce, prin ferestrele „încăperii cu mese pentru jocuri de cărți“, se aud împușcături, mișcări „de gărzi“, de „brigăzi ale trădării“ etc.), Ultima noapte de dragoste (este „capitolul
UN ROMAN ISTORIC ÎN CALIGRAFIA UNUI HAIJIN VALAH de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 by http://confluente.ro/Ion_pachia_tatomirescu_1404412541.html [Corola-blog/BlogPost/374369_a_375698]
-
IDOLATRĂ Autor: George Adrian Popescu Publicat în: Ediția nr. 750 din 19 ianuarie 2013 Toate Articolele Autorului ce simplu este să fii tu cuvântul atingerii dintre tine și aer între ochi și miros nu există mare deosebire cinci centimetri de verosimil peste care este lăsat să curgă primul născut al tău chiar și urechile aud altfel dinspre aducere înspre prinos cu ghiotura sinelui dispersat în seisme respiratorii nu exiști fără să fii știi că nu poți fi în afara lăuntrului tău ghilotinat
CONSTRUCŢIE IDOLATRĂ de GEORGE ADRIAN POPESCU în ediţia nr. 750 din 19 ianuarie 2013 by http://confluente.ro/Constructie_idolatra_george_adrian_popescu_1358665059.html [Corola-blog/BlogPost/342400_a_343729]
-
unde mitologia este o extensie a semnificațiilor legendei istorice. Prelungirea adevărului social-istoric în linia magiei duce la o mitologizare a personalității și faptelor, voievodul Vlad Dracul fiind astfel receptat și prezentat într-o formulă originală, intuitivă și totodată, convingătoare, unde verosimilul se îmbină perfect cu povestea-legendă. Prof. dr. Rădulescu Mihaela Referință Bibliografică: Valorificarea elementelor de mitologie autohtonă în romanul contemporan - Ion Nălbitoru, Urmașul lui Dracula - de Prof. Dr. Mihaela Rădulescu / Ion Nălbitoru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2314, Anul VII
DE PROF. DR. MIHAELA RĂDULESCU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 2314 din 02 mai 2017 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1493732433.html [Corola-blog/BlogPost/379421_a_380750]
-
studio cinematografic) sau "în natură", "pe viu", în locații determinate de conținutul secvențelor impuse de scenariul regizoral. În afara costurilor reduse ale producției, aceste locații naturale permit surprinderea unor aspecte inedite cum ar fi locuri turistice, situri istorice, localități, care sporesc verosimilul scenelor filmate. Filmările pe platou, pot fi "sincrone, mute" sau cu "play-back". Pentru efectuare filmarilor "sincrone", unde înregistrarea imaginii se face odată cu înregistrarea sunetului, platoul de filmare este tratat special din punct de vedere acustic și izolat fonic de sursele
Procesul de producție al unui film () [Corola-website/Science/300196_a_301525]
-
exprimare a fantasticului: fabulosul feeric (ilustrat de cărțile populare, dar și de I. Creangă, I. Slavici, I.L. Caragiale, I. Minulescu, Oscar Lemnaru); miraculosul mitologiei autohtone (Gala Galaction, I. Agârbiceanu, M. Sadoveanu, Pavel Dan, Ștefan Bănulescu); fantasticul ca revers inacceptabil al verosimilului (N. Gane, I.L. Caragiale, I. Minulescu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Victor Papilian, Al. A. Philippide); fantasticul doctrinar (M. Eminescu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, V. Voiculescu); fantasticul „voinței de mister” (Mateiu I. Caragiale, Adrian Maniu, V. Beneș, Oscar Lemnaru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286676_a_288005]
-
unde nu se afirmă, în linii mari, altceva decât că obiectul mimesis-ului ar fi posibilul prezentat într-o manieră coerentă: Datoria poetului nu e să povestească lucruri întâmplate cu adevărat (? Ü ăåíüìåíá), ci lucruri putand să se întâmple în marginile verosimilului și ale necesarului (?áôá ôo å?êüò ç ôo ?íáăêáiïí )3. În continuare, Aristotel ne spune puține lucruri despre necesar (?íáăêáiïí) și mai multe despre verosimil (å?êüò), deplasându-l treptat pe acesta din urmă spre sfera a ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
lucruri întâmplate cu adevărat (? Ü ăåíüìåíá), ci lucruri putand să se întâmple în marginile verosimilului și ale necesarului (?áôá ôo å?êüò ç ôo ?íáăêáiïí )3. În continuare, Aristotel ne spune puține lucruri despre necesar (?íáăêáiïí) și mai multe despre verosimil (å?êüò), deplasându-l treptat pe acesta din urmă spre sfera a ceea ce este susceptibil să convingă (ðéèáíüí), atunci când afirmă că „decât întâmplări posibile anevoie de crezut, trebuie preferate mai curând întâmplările imposibile cu înfățișarea de a fi adevărate”1
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
imprevizibilă a categoriilor modale, acesta distingea - urmându-l într-o primă etapă pe Pareyson 4 - patru accepțiuni de bază ale obiectului mimesis-ului. Conform primeia - cea mai apropiată de viziunea partizanilor referențialismului sau „naturalismului” și, în egală măsură, cea mai discutabilă -, verosimilul ar fi echivalent cu „realsimilul”, cu ceea ce experiența atestă ca frecvență. Asemănarea cu adevărul empiric rămâne, în acest caz, criteriul decisiv. O a doua accepțiune tematizează adevărul-coerent (il vero-coerente), accentuând partea a doua a definiției aristotelice (êáôá ôo å?êüò
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cu multă circumspecție. Poetul are ca obiect posibilul (...) „în funcție de verosimilitate sau de necesitate”. (...) Istoria narează faptele în succesiunea lor cronologică ori în simultaneitatea lor întâmplătoare; în schimb, poezia selectează, reorganizează și creează conexiuni nonaccidentale. Iată un al doilea concept de verosimil pe care propunem să-l numim vero-coerent-ul (il vero-coerente).1 O a treia accepțiune ar fi aceea în care verosimilul devine sinonim cu adevărul-perspectival, nefiind lipsit, în această situație, de legătură cu noțiuni ca necesarul (ôo ?íáăêáiïí) și universalul (ôÜ
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ori în simultaneitatea lor întâmplătoare; în schimb, poezia selectează, reorganizează și creează conexiuni nonaccidentale. Iată un al doilea concept de verosimil pe care propunem să-l numim vero-coerent-ul (il vero-coerente).1 O a treia accepțiune ar fi aceea în care verosimilul devine sinonim cu adevărul-perspectival, nefiind lipsit, în această situație, de legătură cu noțiuni ca necesarul (ôo ?íáăêáiïí) și universalul (ôÜ êáèüëïõ). Tot diferența dintre opera istoricului și cea a poetului este invocată și acum ca argument 2. Dacă verosimilul artistic
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
care verosimilul devine sinonim cu adevărul-perspectival, nefiind lipsit, în această situație, de legătură cu noțiuni ca necesarul (ôo ?íáăêáiïí) și universalul (ôÜ êáèüëïõ). Tot diferența dintre opera istoricului și cea a poetului este invocată și acum ca argument 2. Dacă verosimilul artistic reprezintă o categorie mai elevată (óðïõäáéüôåñïí) decât frecvența empirică, este de netăgăduit că această superioritate are în vedere posibilitatea accederii la o perspectivă mai vastă și mai sintetică: „Privirea nu este distrasă de un detaliu sau altul, ci se
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în spațiu cu multă agilitate, selectând datele esențiale. O perspectivă mai elevată reprezintă așadar o îmbogățire în planul cognitiv”3. În fine, cea de-a patra semnificație a å?küs-ului aduce în prim-plan dimensiunea psihologică a conceptului, conform căreia verosimilul devine sinonim cu ceea ce este plauzibil, credibil. Acest ultim semnificat nu intră - după cum specifică teoreticianul - în conflict cu celalte trei, ci le înglobează, din perspectiva mai largă a receptării. Ajunși în acest punct, sunt necesare, credem, câteva observații. În primul
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs științătc "1.3 Mimesis‑ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs știință" Denaturalizarea mimesis-ului, conceptul propus de Antoine Compagnon în 19983, desemnează, în linii mari acea tendință de alunecare dinspre paradigma hard a verosimilului (å?êüò), către paradigma soft (verosimilul în sens cultural, având ca punct de referință doxa, opinia comună). Criticul francez analizează pe larg metamorfozele pe care le-a suferit mimesis-ul în decursul secolului XX, când, revendicată ca moștenire de teoreticienii autoreflexivității
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
1.3 Mimesis‑ul denaturalizat. Critica paradigmei mimetice. Aporiile convenționalismului. Artă vs știință" Denaturalizarea mimesis-ului, conceptul propus de Antoine Compagnon în 19983, desemnează, în linii mari acea tendință de alunecare dinspre paradigma hard a verosimilului (å?êüò), către paradigma soft (verosimilul în sens cultural, având ca punct de referință doxa, opinia comună). Criticul francez analizează pe larg metamorfozele pe care le-a suferit mimesis-ul în decursul secolului XX, când, revendicată ca moștenire de teoreticienii autoreflexivității, Poetica lui Aristotel a fost supusă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ar putea fi numite fără confuzie. În mod similar, pentru Roland Barthes - ca și pentru întreaga estetică structuralistă - renunțarea la așa-numita iluzie referențială reprezintă un punct crucial. Problema reprezentării, cu întreaga ei carieră multiseculară, se reduce acum la convenția verosimilului care nu ar mai reprezenta decât un cod, împărtășit de autor și cititor, deopotrivă. Cu alte cuvinte, celebra întrebare „Cum reușește literatura să copieze realul?” devine, din perspectiva structuraliștilor, „Cum reușește literatura să ne convingă de faptul că ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ale acțiunii”101. Cât despre „avalul” mimesis-ului (receptarea), chiar dacă nu există suficiente indicii în Poetica asupra faptului că Aristotel i-ar acorda o importanță deosebită, totuși, în mod cert, această categorie nu este cu totul ignorată. Nu atunci când Aristotel identifică verosimilul cu credibilul, considerându-l pe cel dintâi din perspectiva efectului său, de pildă. De aceea, Ricoeur accentuează - pe urmele lui Frye - asupra valențelor cognitive ale mimesis-ului, strâns legate de mișcarea temporală, atunci când afirmă că povestirea ar fi cea care dă
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
utilizarea perceției, nu pentru a surprinde unicitatea semnificației, ci pentru a dramatiza, în mod obiectiv, tensiunile cu realitatea cotidiană; pe de altă parte avem de-a face cu materializarea unui moment de grație, care nu se mai restrânge la teritoriul verosimilului, ci se situează în punctul de interferență al imaginației, emoției și gândirii, (...) experimentând complexitatea realului ca pe un continuum 283. Distincția dintre aceste două modalități discursive - deși depășește vechea dihotomie artă/non-artă - poate părea abuzivă întrucât se dovedește tributară unui
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]