8 matches
-
Spre anul 100 d.Hr., pe când Tacitus scria lucrarea sa "Germania", triburi germanice s-au stabilit de-a lungul Rinului și Dunării ("Limes Germanicus"), ocupând mare parte din aria Germaniei moderne. În secolul III s-au afirmat mai multe triburi vest-germanice: alamanii, francii, chatii, saxonii, frizonii, sicambrii și turingii. În jurul anului 260 d.Hr., multe triburi germanice au trecut de limes și de frontiera de pe Dunăre, ajungând în teritorii controlate, pe atunci, de romani. La 25 decembrie 800, Carol cel Mare
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
sunt daneza, sorabele, romani și frizonele. Acestea sunt protejate oficial de Carta Europeană a Limbilor Minoritare sau Regionale. Cele mai utilizate limbi de imigranți sunt turca, polona, limbile balcanice și rusa. Fondul principal de cuvinte (standardul german) este un limbaj vest-germanic și este strâns legat și clasificat alături de engleză, olandeză, precum și limbile frizone. Într-o măsură mai mică, este, de asemenea, legat de cel estic (dispărut) și de limbile scandinave. Mare parte din vocabularul german provine din ramura germanică (aparținând familiei
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
(numită adesea olandeză; autonim: "Nederlands") este o limbă germanică, inclusă în subgrupa limbilor vest-germanice. Neerlandeza este forma scrisă comună a dialectelor germanice vorbite în Țările de Jos și în Belgia (regiunile Flandra și Bruxelles). Este limba oficială a Țărilor de Jos și a Surinamului, iar în Belgia este una din limbile oficiale, alături de franceză
Limba neerlandeză () [Corola-website/Science/311498_a_312827]
-
o ruptură culminând în "olandeza veche" ("Oudnederlands"), care este folosită o perioadă îndelungată de circa 600 de ani, între 500 și 1200. În această perioadă, limba olandeză și-a păstrat o mare parte din expresia lingvistică comună cu alte limbi vest-germanice, însă, de-a lungul influentelor vecinătății, aceasta a început să se manifeste într-o limbă unică și relativ diferită de celelalte ramuri germanice. Era următoare din istoria limbii olandeze este cunoscută ca "olandeza mijlocie" ("Middelnederlands"), o perioadă care a durat
Limba neerlandeză () [Corola-website/Science/311498_a_312827]
-
diacritice. Olandeza se situează între engleză și germană, fiind mai apropiată de aceasta din urmă, mai ales în ceea ce privește gramatica. Cât despre vocabular, olandezii au împrumutat francezilor și multor alte țări un important lexic maritim (matelot, babord etc). Ca toate limbile vest-germanice, olandeza are o structură a cuvintelor destul de complicată. Olandeza este cunoscută și ca o limbă care are tendința de a lipi multe cuvinte scurte pentru a forma unul lung. Gramatica s-a simplificat foarte mult în ultimii 100 de ani
Limba neerlandeză () [Corola-website/Science/311498_a_312827]
-
o singură limbă veche numită limba nordică veche. Grupul germanic occidental, spre deosebire de cel nordic, și-a pierdut unitatea inițială, așa încât astăzi diferențele între limbile care aparțin acestui grup sunt mult mai mari decât între limbile nordice (de aceea, unitatea limbilor vest-germanice a fost uneori contestată). Grupul occidental este cel mai numeros. Din el fac parte: Limba olandeză (cunoscută în literatura de specialitate ca "neerlandeză") e vorbită de 22 de milioane de oameni din Olanda, nordul Belgiei, regiunea franceză Nord-Pas-de-Calais și din jurul
Limbile Europei () [Corola-website/Science/336659_a_337988]
-
face parte din familia de limbi anglice: atât scots, cât și engleza modernă provin din engleza veche, cunoscută și ca „anglo-saxonă”. Ruda cea mai apropiată a englezei, după scots, este frizona, vorbită în nordul Olandei și nord-vestul Germaniei. Alte limbi vest-germanice mai puțin înrudite sunt: germana, saxona joasă, neerlandeza și afrikaans. Limbile nord-germanice din Scandinavia sunt mai puțin apropiate de engleză decât cele vest germanice. Multe cuvinte franceze sunt inteligibile pentru un vorbitor de engleză (deși pronunția poate fi diferită), deoarece
Limba engleză () [Corola-website/Science/296521_a_297850]
-
nu este general acceptată ca un tip de acord; ea ar putea fi o reflectare a altor fenomene sintactice, legate de coreferențialitate, care implică o covariație formală. În alte limbi, se întâlnesc și alte tipuri de acord. În unele dialecte vest-germanice, verbul se acordă cu complementizatorul (conectorul care introduce o propoziție subordonată cu rolul de complement) - vezi Zwart (2006): (1) dat-ə sə spel-ə că-pl. 3pl. joacă-pl. "... că ei se joacă" (2) dat-(*ə) sə speel-t că-(pl.) 3sg.fem. joacă-3sg. "... că
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]