92 matches
-
participanți au trăit schimbări negative pe termen lung ale schemei cognitive, dar opt din zece au raportat și schimbări pozitive ale credințelor profunde precum și îmbogățire vicariantă, satisfacție și efecte pozitive ale muncii. Doar trei participanți nu manifestau simptome ale traumatizării vicariante. Un studiu major care demonstrează efectele vătămătoare ale traumatismului vicariant asupra terapeuților ce lucrează cu victimele traumei a fost realizat Pearlman și Mac Ian (1995). Autorii au adunat chestionare de la terapeuți ce lucrau cu victime ale evenimentelor traumatice: 136 femei
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
cognitive, dar opt din zece au raportat și schimbări pozitive ale credințelor profunde precum și îmbogățire vicariantă, satisfacție și efecte pozitive ale muncii. Doar trei participanți nu manifestau simptome ale traumatizării vicariante. Un studiu major care demonstrează efectele vătămătoare ale traumatismului vicariant asupra terapeuților ce lucrează cu victimele traumei a fost realizat Pearlman și Mac Ian (1995). Autorii au adunat chestionare de la terapeuți ce lucrau cu victime ale evenimentelor traumatice: 136 femei și 52 bărbați. Participanții au constituit un procent de 32
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
examinat o populație mai puțin studiată și anume persoanele care sunt expuse la supraviețuitorii traumelor indirect, citind sau auzind despre cele întâmplate printr-o sursă secundară. Rezultatele studiului sunt surprinzătoare, având consecințe majore în explicarea puterii de constituire a traumatismului vicariant. Interacțiunea umană nu pare a fi neapărat necesară pentru dezvoltarea simptomatologiei. Participanții la studiu au fost asistente medicale care au trebuit să citească și să codeze timp de mai mult de trei luni date adunate din 1215 centre de intervenție
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
fost agresate, asistentele resimțeau durere generealizată. Alte simptome comune sunt: greață, insomnie și coșmaruri. Nevoia de suport social și precauția exacerbată sunt, de asemenea, manifestări comune raportate. Farrenkopf (1992) a constatat reacții similare celor trăite de indivizii suferind de traumatizare vicarianta ca urmare a expunerii la victime, în cazul terapeuților ce lucrau cu agresori sexuali. El a adunat date de la 24 de terapeuți ce lucrau cu agesori prin intermediul unui chestionar structurat ce se referea la impactul activității lor profesionale. Mai mult
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
a-și recăpăta motivația terapeutică și compasiunea. Farrenkopf (1992) constată că etapele extrase în urma analizei din acest studiu se aseamănă cu cele din ciclul de doliu: șoc, frică, reprimare, furie, depresie și acceptare/recuperare. În concluzie cercetările anterioare asupra traumei vicariante arată că aceasta este într-adevăr prezentă în grade diferite la indivizii care intră în mod regulat în contact cu supraviețuitorii traumelor. Concepția lui McCann și Pearlman (1990), că trauma vicariantă implică schimbări pervazive ale schemelor cognitive este susținută de
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
și acceptare/recuperare. În concluzie cercetările anterioare asupra traumei vicariante arată că aceasta este într-adevăr prezentă în grade diferite la indivizii care intră în mod regulat în contact cu supraviețuitorii traumelor. Concepția lui McCann și Pearlman (1990), că trauma vicariantă implică schimbări pervazive ale schemelor cognitive este susținută de simptomatologie și rezultatele obținute în literatura de specialitate. Subiecții au arătat schimbări pervazive cu privire la munca lor cu victimele traumelor, ca de exemplu hiperexcitație, neîncredere, evitare, coșmaruri și alterări ale schemelor cognitive
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
cu victimele traumelor, ca de exemplu hiperexcitație, neîncredere, evitare, coșmaruri și alterări ale schemelor cognitive. Subiecții investigați au fost în general terapeuți și profesioniști din domeniul sănătății mintale care lucrau cu victime. Modele teoretice Teoria dezvoltării constructiviste Conceptul de traumatism vicariant are la baza teoria dezvoltării constructiviste de sine (Saakvitne & Pearlman, 1996) care descrie impactul traumei asupra componentelor sinelui (cadrul de referință, capacitățile personale, resursele eului, nevoile psihologice și schemele cognitive, memoria și percepțiile). Cu privire la aceste componente, semnele de traumatism vicariant
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
vicariant are la baza teoria dezvoltării constructiviste de sine (Saakvitne & Pearlman, 1996) care descrie impactul traumei asupra componentelor sinelui (cadrul de referință, capacitățile personale, resursele eului, nevoile psihologice și schemele cognitive, memoria și percepțiile). Cu privire la aceste componente, semnele de traumatism vicariant pot include a se simți deconectat de propriul sens al identității, schimbarea propriilor concepții despre lume sau a face erori profesionale în ceea ce privește limitele, judecățile sau strategia. Traumatismul vicariant are, de asemenea, un efect profund asupra relațiilor cu ceilalți, credințele despre
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
și schemele cognitive, memoria și percepțiile). Cu privire la aceste componente, semnele de traumatism vicariant pot include a se simți deconectat de propriul sens al identității, schimbarea propriilor concepții despre lume sau a face erori profesionale în ceea ce privește limitele, judecățile sau strategia. Traumatismul vicariant are, de asemenea, un efect profund asupra relațiilor cu ceilalți, credințele despre intimitatea cu ceilalți, încrederea în sine și în ceilalți și stima de sine și de ceilalți. Aceste schimbări ale sinelui vin să completeze imageria intruzivă și restul simptomatologiei
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
de ceilalți. Aceste schimbări ale sinelui vin să completeze imageria intruzivă și restul simptomatologiei specifice stresului posttraumatic. McCann și Pearlman (1990) subliniază faptul că aceste efecte afectează toate ariile vieții specialistului, sunt cumulative, și foarte probabil permanente. Diferențe dintre traumatismul vicariant și stresul traumatic secundar Principala distincție între traumatizarea vicariantă și stresul traumatic secundar se referă la bazele teoretice pe care au fost construite cele două concepte. Pearlman și Saakvitne (1995) au pornit de la teoria auto dezvoltării constructiviste care explică impactul
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
imageria intruzivă și restul simptomatologiei specifice stresului posttraumatic. McCann și Pearlman (1990) subliniază faptul că aceste efecte afectează toate ariile vieții specialistului, sunt cumulative, și foarte probabil permanente. Diferențe dintre traumatismul vicariant și stresul traumatic secundar Principala distincție între traumatizarea vicariantă și stresul traumatic secundar se referă la bazele teoretice pe care au fost construite cele două concepte. Pearlman și Saakvitne (1995) au pornit de la teoria auto dezvoltării constructiviste care explică impactul traumei prin afectarea dezvoltării psihologice a individului, a capacității
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
ajută să își contureze imaginea de sine și perspectiva asupra lumii. Acestea apar și devin ca răspuns la experiențele trăite. Diferențele bazelor teoretice determină și distincții în formularea simptomatologiei. Stresul traumatic secundar se centrează asupra simptomatologiei stresului posttraumatic în timp ce traumatismul vicariant apare ca proces de schimbare auto percepută. Ambele constructe presupun modificări cognitive și schimbări ale credințelor de bază ale celor afectați, dar Figley (1995) consideră că în uzura empatică, diagnostică este instalarea rapidă a simptomelor stresului posttraumatic. McCann și Pearlman
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
profunde produse în cadrul sistemului de credințe. Stresul traumatic secundar plasează mai puțină importanță pe context și etiologie. Figley (1995) a afirmat că o singură expunere la materialul traumatic al unei singure persoane poate duce la apariția simptomelor istovirii empatice. Traumatizarea vicarianta apare ca urmare a expunerii cumulative la traumă de-a lungul timpului. Accentul este pus pe felul în care angajarea empatică regulată cu victime a diverse traume, afectează schemele cognitive ale specialistului, identitatea sa, credințele și spiritualitatea (Pearlman & Saakvitne, 1995
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
victime a diverse traume, afectează schemele cognitive ale specialistului, identitatea sa, credințele și spiritualitatea (Pearlman & Saakvitne, 1995). Cele două constructe se suprapun, fără însă a deveni identice. Pearlman și Saakvitne (1995) susțin că unele simptome sunt comune, dar că traumatismul vicariant diferă prin centrare și context, abordând individul ca întreg în relație cu tot cadrul și înțelesurile subiective ale traumei implicate. Conceptualizarea stresului traumatic secundar se centrează asupra simptomelor observabile și deși recunoaște contextul și etiologia, le acordă o atenție mai
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
traumei implicate. Conceptualizarea stresului traumatic secundar se centrează asupra simptomelor observabile și deși recunoaște contextul și etiologia, le acordă o atenție mai scăzută. Deși Figley menționează uneori diferențele conceptuale generate de teoria constructivistă care stă la baza procesului de traumaizare vicarianta, el nu a precizat în ce măsură este de acord cu ideile avansate de Pearlman și Saakvitne cu privire la distincția dintre cele două constructe învecinate. Traumatizarea vicariantă pornește de la o abordare constructivistă a personalității în dezvoltare care are la baza premiza că sensul
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
Figley menționează uneori diferențele conceptuale generate de teoria constructivistă care stă la baza procesului de traumaizare vicarianta, el nu a precizat în ce măsură este de acord cu ideile avansate de Pearlman și Saakvitne cu privire la distincția dintre cele două constructe învecinate. Traumatizarea vicariantă pornește de la o abordare constructivistă a personalității în dezvoltare care are la baza premiza că sensul și relaționarea sunt părți integrante ale oricărei experiențe umane. Există diferențe și în populația folosită pentru investigarea și dezvoltarea celor două concepte. Figley a
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
specialiști care interacționează cu victime ale traumelor. McCann, Pearlman și Saakvitne s-au orientat preferențial către profesioniștii din sănătatea mentală în cercetările lor. În ceea ce privește prevenirea și tratarea celor două tipuri de tulburări, Pearlman și Saakvitne (1995) susțin că deși traumatismul vicariant și stresul traumatic secundar diferă conceptual, abordări terapeutice similare sunt eficiente în ambele cazuri. McCann, Pearlman și Saakvitne se centrează asupra schimbărilor și alterărilor produse în cadrul schemelor cognitive, încercând prin soluția terapeutică să remedieze aceste modificări recadrând și resemnificând conflictele
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
asupra schimbărilor și alterărilor produse în cadrul schemelor cognitive, încercând prin soluția terapeutică să remedieze aceste modificări recadrând și resemnificând conflictele traumatice. Corectând latura cognitivă, determină ameliorări ale simptomelor manifeste. Figley citează adesea în articolele sale tratamente propuse pentru ameliorarea traumatismului vicariant sugerând ideea că aceste metode sunt aplicabile și în tratarea tulburării de stres traumatic secundar propusă de el. De exemplu Figley și Kleber (1995) citează pe McCann și Pearlman (1990) care susțineau că strategiile menite să înlăture efectele negative asupra
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
echilibru, asupra folosirii resurselor externe, autoacceptării, conexiunii și asupra nevoii de a întări ideea de sens, independență și speranță. Figley menționează, de asemenea, tratamentele folosite în intervențiile destinate sindromului de stres posttraumatic. El nu face o referire directă cu privire la traumatizarea vicariantă sau alte tulburări învecinate pentru a preciza în ce măsură strategiile terapeutice propuse în acele contexte sunt eficiente în uzura empatică. Citează adesea intervenții specifice altor tipuri de stres, dar rămâne vag în stabilirea unei identificări terapeutice. Sugestiile sale directe se referă
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
adesea intervenții specifice altor tipuri de stres, dar rămâne vag în stabilirea unei identificări terapeutice. Sugestiile sale directe se referă la simptomatologia intruzivă și evitantă specifică stresului posttraumatic, dar menționează și multiple măsuri de prevenire și ameliorare folosite în traumatizarea vicariantă sau în burnout: formarea pentru înțelegerea riscurilor, suportul social, stabilirea de limite între viața personală și cea profesională, supervizare, terapie personală și educație continuă. În concluzie atât stresul traumatic secundar, cât și traumatismul vicariant se referă la același fenomen observat
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
prevenire și ameliorare folosite în traumatizarea vicariantă sau în burnout: formarea pentru înțelegerea riscurilor, suportul social, stabilirea de limite între viața personală și cea profesională, supervizare, terapie personală și educație continuă. În concluzie atât stresul traumatic secundar, cât și traumatismul vicariant se referă la același fenomen observat: schimbările ce apar la persoanele expuse interacțiunii cu victime ale unor evenimente traumatice. Cu toate acestea conceptele diferă în profunzimea și natura schimbărilor discutate. Stresul traumatic secundar se centrează asupra simptomatologiei specifice sindromului de
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
unor evenimente traumatice. Cu toate acestea conceptele diferă în profunzimea și natura schimbărilor discutate. Stresul traumatic secundar se centrează asupra simptomatologiei specifice sindromului de stres posttraumatic, având o instalare bruscă și invazivă și fiind construit în baza observației empirice. Traumatismul vicariant este un construct clădit în baza unei teorii, cu o instalare graduală, care determină schimbări profunde și permanente ale schemei cognitive. 3.3. Burnout Definirea conceptului și date științifice Burnout-ul este un construct care a fost folosit să descrie starea
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
secundar în trei componente: stres secundar cronic, stres secundar acut și aspecte unice patologice legate de specificul serviciilor medicale. Stresul secundar cronic ar fi sinonim cu burnout-ul și uzura empatică. Stresul secundar acut se referă la tulburarea de stres posttraumatic vicariant. Astfel de ambiguități conceptuale nu se găsesc doar în această lucrare. Figley (2002) prezintă stresul traumatic secundar și burnout-ul ca fiind componente ale epuizării compasiunii. Același autor definea în 1995 stresul traumatic secundar ca fiind sinonim cu uzura empatică. Nu
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
pot identifica mai mult cu victima decât cu rolul terapeutului. Diferențe dintre contratransfer și stres traumatic secundar Oricare dintre definițiile contratransferului pare a conține și reacțiile terapeuților ce lucrează cu victime ale unor evenimente traumatice. Stresul traumatic secundar sau trauma vicariantă par a fi subsumate în conceptul de contratransfer. McCann și Pearlaman (1990) susțin însă că ideea de contratransfer nu este adecvată pentru a descrie efectele pervazive ale muncii cu victime ale traumelor. Ei folosesc o versiune a definiției tradiționale: "activarea
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
cu un nivel scăzut de stres traumatic secundar. Participanții care au ales mai des burnout-ul activ și planificarea raportau mai puține alterări ale credințelor legate de lume și mai puține simptome ale stresului traumatic secundar, un nivel scăzut de traumatizare vicariantă și burnout și mai puține afecte negative. Subiecții au fost rugați să precizeze și alte strategii folosite pentru a face față stresului la locul de muncă. Mai mult de 35% dintre cei interogați au raportat că se angajează în activităti
by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]