466 matches
-
desprins din chiar cartea despre care vă vorbesc: ,Orice considerație generală asupra operei simbolice este obligată să pornească de la dubla întemeiere pe care opera simbolică o are în psihicul nostru: nevoia de a vizualiza abstractul și nevoia de a transcede vizibilul". E punctul de pornire al cărții lui Gabriel Liiceanu, Om și simbol, recent publicată de editura Humanitas. Volumul reprezintă reeditarea separată a părții centrale a unei cărți apărute în urmă cu mai bine de douăzeci de ani la editura Cartea
Cele mai bune culori by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11274_a_12599]
-
profunda diferență dintre Nicolae Balotă și Adrian Marino, impozanții dioscuri ai științei literare autohtone. Tentația enciclopedică, susține N. Balotă, e una de abdicare de la "esențele ultime", o retezare a dimensiunii metafizice, un refuz al valorii religioase, o capitulare a neputințelor vizibilului în fața invizibilului pentru care nu are organ: "Ori de cîte ori omul renunță la sesizarea esențelor ultime, ori de cîte ori se mulțumește cu adunarea sîrguincioasă a faptelor, cu inventarierea febrilă (ca sub o amenințare a metafizicii lezate) a numelor
Pornind de la literatura franceză(III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14223_a_15548]
-
Înnebunit, strâng în dinți uscații bulbi de asfodel luați din ofranda de deasupra, dar nu pot izbucni în strigăt: migrațiunea neamurilor mă trimite înapoi, în barcă! Ipoteza casei e o icoană aprinsă a minții, or călătoria o zdrențuită amintire a vizibilului? Tot mai incert semnul descoperii, fără dreptul de a recunoaște amara disciplină a negativului! XXXI. (cadranul Ahaz) În strâmtoarea gropii vânătul sânge urcă spre fețele două și sabia ține de-o parte pierdutele ambiții - cranii strălucitoare; în puterile focului se
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
îngerilor ce semnifică altceva decît contradicția internă a spiritului, impasul acestuia prin sine însuși? “Printre imponderabile/ morminte de îngeri/ așa căzurăm/ în neîndurarea timpului” (Vămile cuvîntului). În loc de-a semnifica, precum la Rilke, stadiul superior al transfigurării întru duh, prefacerea vizibilului în invizibil, acești îngeri indică o recădre în vizibil, deci un eșec: “oase de îngeri/ sparte-n pierzaniile/ fără de capăt/ ale răstimpului ce ne-a cuprins” (Drumul prin pustie). Ascensiunea mistică, avînd drept condiție sine qua non desprinderea de materialități
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
impasul acestuia prin sine însuși? “Printre imponderabile/ morminte de îngeri/ așa căzurăm/ în neîndurarea timpului” (Vămile cuvîntului). În loc de-a semnifica, precum la Rilke, stadiul superior al transfigurării întru duh, prefacerea vizibilului în invizibil, acești îngeri indică o recădre în vizibil, deci un eșec: “oase de îngeri/ sparte-n pierzaniile/ fără de capăt/ ale răstimpului ce ne-a cuprins” (Drumul prin pustie). Ascensiunea mistică, avînd drept condiție sine qua non desprinderea de materialități, mărturisită în unele secvențe, apare nu o dată zădărnicită de
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
Strategia romanescă e vizibilă și în formula de expunere a subiectului: „istoria” propriu-zisă e o poveste narată progresiv, dar, în contrapondere, există un fabulos joc al notelor bibliografice și al comentariilor parantetice. Această dialectică a „nocturnuluiu” și a „diurnului”, a vizibilului și a invizibilului induce la lectură o tensiune suplimentară. Fără a reabilita neapărat — așa cum se întâmplă adeseori în istoria culturală sau în istoria pur și simplu — virtuțile imaginarului în studiul unei perioade turbulente, Vladimir Tismăneanu nu refuză speculațiile de natură
Demonii (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13018_a_14343]
-
Unde sunteți acum consoane Și vocale sacre? Pe ce chip Repede scufundat în limpezimea de brumă? Câtă splendoare devenită nisip Pentru a-mi arde bătăile inimii Și cât de beat respir Fulgerul pielii femeilor, nesecatul fir Ce leagă invizibilul de vizibil, Suflu al mângâierii, intangibil tangibil. 23 oct. 2003 Fluture, împărat, joc de harpe, În rug din îngeri bați Cu aripi ce pentru vecie Iau dimensiunile cunoașterii Flăcărilor pe care le cântă cenușa. Vezi, un aur ars sub pământ, Cu mine
Poezii by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/10900_a_12225]
-
fel de hublou prin care Stoichiță privește realitatea de sub pînza apei, lumea aceea colcăitoare care n-a mai apucat să se exprime în imagine ori a fost deposedată de carnea proprie printr-un proces continuu de sublimare. Aici, în subteranele vizibilului, istoricul de artă se confruntă, de fapt, cu istoria lumii, cu tactilitatea și cu imponderabilul ei. O răbdare descriptivă de tip balzacian se întîlnește cu o memorie proustiană care năvălește, asemenea unei viituri, prin labirinturi și biblioteci borgesiene pentru ca, finalmente
Victor Ieronim Stoichiță sau despre privirea prin tablou by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10244_a_11569]
-
un singur stil ca tipologie care i-ar corespunde într-o viziune tradițională, observăm că, pe parcursul deplasării progresive de la o perioadă istorică la alta, numărul tipologiilor stilistice abordate pe parcursul unei singure vieți (indiferent de durata acesteia) crește într-un mov vizibil. Astfel, progresia cronologică semnifică și creșterea numărului de stiluri practicabile timp de o viață. Acest fapt relevă și o altă semnificație a definiției lui Buffon - „Stilul este omul” -, cuvântul Stilul dobândind o semnificație cumulativă, reformulabilă de la singularul afirmativ la pluralul
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
derulează cu minuțiozitatea și exhibiționismul unui prim-plan sexual de film porno. Extazul comunicării pe care il trăim în această lume mult prea accesibilă este obscen, pentru că el scoate orice la iveală, anulează însăși noțiunea de secret, obscur, sau refulat. Vizibilul devine prea vizibil, adîncimile se nivelează în suprafețe lucioase și lunecoase. Nemaiexistînd profunzime, nu mai există nici transcendență. Titlul cărții lui Jean Baudrillard face trimitere explicită, după cum își va fi dat probabil seama cititorul, la o altă carte celebra, Soi-même
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
se înfățișează sub o multitudine de înfățișări. Mai precis spus, tehnica prin care ochiul deslușește exterioritatea, în necontenită prefacere și evoluție, a formei, culorii și consistenței. Prima propoziție a dialogului are materialitatea unei inscripții dăltuite în bronz: „Ineluctabilă modalitate a vizibilului”. O afirmație tare, care deschide o discuție, dar limitează percepțiile. Semnificația e cât se poate de clară: realitatea e intuită de ființa umană prin văz; nu doar expresia materială, ci și aceea mentală sunt manifestări ale vizibilului. Realitatea e citită
Cam așa scriu despre Ulysses by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2482_a_3807]
-
Ineluctabilă modalitate a vizibilului”. O afirmație tare, care deschide o discuție, dar limitează percepțiile. Semnificația e cât se poate de clară: realitatea e intuită de ființa umană prin văz; nu doar expresia materială, ci și aceea mentală sunt manifestări ale vizibilului. Realitatea e citită prin semnăturile ei, prin indiciile presărate pe pământ: marea cu conținutul, mișcările („fluxul”) și împrejurările ei, obiectele utile ori resturile nefolositoare. Ochiul identifică mai întâi culorile — culori pe care deja le știm din descrierile anterioare: marea „verdeflegmă
Cam așa scriu despre Ulysses by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2482_a_3807]
-
retina Cezarei, îi luminează toată fața". Peisajul în cauză aparține unei bucăți intitulate Drum la insulă, veritabilă capodoperă a acestui limbaj artist, placat pe un mister delicat, al oscilației între tărîmuri. Vraja hipnotică a naturii unește circular primordiile cu sfîrșitul, vizibilul cu invizibilul. Defel întîmplător, cuplul care beneficiază de feeria insulei se reîntoarce în urbea sa prozaică într-o nuditate ce simbolizează purificarea: "Orașul pulsează între vălurile de ceață. O evidență, în sfîrșit, una autentică: goliciunea noastră în mașina care, după
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
omului în limbaj au format în epoca romantică credință în indicibilitatea esențelor. W. H. Wackenroder este autorul unei estetici în care religiozitatea cu care este asociată artă da naștere convingerii că limbajul este mărginit la a exprima doar "raționalul, terestrul, vizibilul - deci limitatul", iar artă devine astfel, alături de religie și natura, una din căile de expresie a ceea ce nu poate fi înțeles, nici exprimat în mod rațional. Dominată de teoria simbolului emoțional, estetică lui Wackenroder se bazează aproape "în exclusivitate pe
Culorile romantismului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16294_a_17619]
-
În lipsa oricărei amenajări, acesta se transformă într-o veritabilă baie de noroi. Există mașini, o să îmi spuneți voi. Da, există spun și eu. Poți merge cu mașina pînă la circa un kilometru de cascadă. Acolo întâlnești un panou suficient de vizibil care te atenționează că te afli la intrarea într-un perimetru de protecție maximă. Sunt unii care înțeleg și, chiar în lipsa unei parcări, lasă mașina și o iau per pedes spre cascadă. Alții nu. Calcă accelerația, dau wați la manele
Vălul Miresei [Corola-blog/BlogPost/96911_a_98203]
-
Tatăl/ Father (r. Ivan Bogdanov, Moritz Mayerhofer, Asparuh Petrov, Veljko Popovic, Rositsa Raleva, Dmitry Yagodin, Bulgaria-Croația-Germania, 2012), „un mozaic curajos al unei relații părinte-copil eșuate care demonstrează cea mai expresivă putere a filmului de animație: aceea de a face invizibilul vizibil”. Juriul a acordat două mențiuni speciale pentru Film de Scurtmetraj, pentru Bendito Machine IV (r. Jossie Malis, Spania, 2012), surprinzător de la început până la ultimul cadru și pentru Despre uciderea porcului / About Killing the Pig (r. Simone Massi, Italia, 2011), un
Trofeul Anim’est merge în Belgia [Corola-blog/BlogPost/97452_a_98744]
-
Chrisophe Kantcheff) “A regiza un documentar cu mijloacele cinematografului de animație este, fără îndoială, unul dintre cele mai creative moduri de a reînnoi genul documentar. Inițial, era vorba despre a depăși problema imaginilor imposibil de facut, de a face invizibilul vizibil. La fel cum a făcut-o Valsul lui Bachir, în 2008, apropo de masacrele de la Sabra și Chatila. Pînă acum, filmul lui Ari Folman constituia un moment de referință. Crulic vine să susțină amplu această comparație. Din punct de vedere
drumul spre dincolo" de 25 de premii internaţionale și de 130 de festivaluri [Corola-blog/BlogPost/97593_a_98885]
-
lumii. Dialectica unei asemenea gândiri poetice, subliniază comentatorul, vădește mari subtilități; permite stranii și tulburătoare treceri dintr-o ontologie în alta ca în Mortua est, sau O rămâi. Frumosul estetic survine aici (din perspectiva celui ce încearcă să aducă în vizibilul nostru complicatele ei meandre) ca iluminare a Stării d’întîi. Aceea care „...este chiar o stare ontologică: imagine absolută, transcedentală. Dar nu ca Ființă exprimată în idei (ca în filosofia occidentală) și nici ca Mister (redat de Icoana divinului, ca
Constantin Amăriuţei şi inepuizabilul subiect al literaturii române: Mihai Eminescu [Corola-blog/BlogPost/93533_a_94825]
-
se află, de fapt, în infern", nota Al. Cistelecan în cronica sa la mult așteptatul volum al poetului (Evenimentul liric al deceniului, în Al doilea top, Editura Aula, Brașov, p. 149). Un mod insolit de a intensifica dominația invizibilului asupra vizibilului, temă frecvent întîlnită în poezia expresionistă, mai ales la Georg Heym, în poemele Demonii orașelor, Zeul orașului sau Umbra Vitae. Alteori poetul are limpede viziunea locuirii într-un intermundiu și într-un timp decăzut, din care nu mai e posibilă
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
France știa că în principiu tot ce auzea era formidabil și că, deci, n-avea încotro, trebuia să se extazieze. Într-o conferință susținută acolo ați afirmat că arta și literatura „repun în discuție noțiunile de aici și acum”, sfidând vizibilul. Care este raportul optim între conștiința umană și orizontul artei, al literaturii? Această idee e dictată de bunul simț: ființa umană nu trăiește numai și numai exact unde și cînd se află. Pe de o parte, avem amintiri, planuri de
Toma Pavel: „Ființa umană nu trăiește numai și numai exact unde și cînd se află” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4321_a_5646]
-
orgoliul nemăsurat al sinelui despre care crede că are dreptul să-l înalțe la ipostaze divine. Căutarea de peste zi se va finaliza în noaptea când, în așternut, regăsi ființa ei de noapte și se așternu cu ea, motivul androginului manifestat vizibil în acest pasaj. Femeia se supune unor reguli prestabilite, societatea impune norma, de aceea femeia emancipată șochează, Manuela simte dorința manifestărilor izvorâte din impulsurile femeiești, ea vrea să-și exteriorizeze emoția pentru Vâlsan. El reprezintă începutul manifestării sexuale, dorința de
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
te convinge, prin intermediul discuțiilor, că era cea mai bună variantă sau că nu ai avut de ales ține de menținerea unei bune imagini de sine (o igienă a sinelui). Despre primatul vederii în ontologie. Ființa este căutată îndeosebi în zona vizibilului, după categoriile vederi; a fi este aproape sinonim cu a fi văzut. Ontologia este astfel tributară vederii; vederea este "cel mai ontologic simț" al nostru. Poate că ieșirea din iconic pe calea muzicii constituie o alternativă ontologică. În această variantă
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ouăle renașterii, câteva vase și șterguri rituale). Ele contrastează sau se topesc una într-alta transgresându-și granițele fluide. Omul și Moartea - odihnă către care omul se îndreaptă prin zbucium și durere - iată care sunt, cred eu, personajele spectacolului: unul vizibil, încarnat de cei doi dansatori; celălalt nevăzut (sau poate travestit în muzician?) dar omniprezent, sugerat doar prin imagini și sunete. Cele două culminații ale spectacolului - moartea subită a Omului ca deznodământ al unei transe paroxistice (în cea de-a doua
O vară fierbinte pe Iza by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/8710_a_10035]
-
e microb al uitării în neant, Bucurii nespuse, trăiri în instant. E o boală nevrotică și socio-culturală Iar inimile noastre s-au golit ca o veche hală. Cantități uriașe de risipă placidă. Încruntări nebănuite într-o lume morbidă. Către acest vizibil misteru-mi lugubru Se îndreaptă totul și încă mai umblu. Aștept încă o sinteză a ceea ce am făcut. Să mai râd o dată și să strig iar mut. Nicicând n-am simțit că am încă totul! Vreau să ofer, nu să dispar
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
morții care se întorc printre cei vii, să se confrunte cu întruparea lor în materialitatea vădită a scenei, altfel spus să accepte provocarea de a-i reprezenta. Căci "proba" reprezentării fantomei ca figură prin excelență a apariției unui invizibil în vizibilul scenei privește în mod direct esența teatrului, vizând deopotrivă statutul realității înfățișate pe scenă și statutul actorului. La baza proiectului meu a stat un text al cărui rol a fost hotătâtor: textul lui Gordon Craig, intitulat Despre spectrele din tragediile
Monique Borie - Fantomă și teatru by Ileana Littera () [Corola-journal/Journalistic/9085_a_10410]