125 matches
-
secolului XXI: Dumitru Ioncică. El evidențiază, cât se poate de limpede: Firul istoric general al acestor scrieri (...) este că goții, a căror apariție pe scena istorică europeană nu a fost niciodată explicată convingător de către istorici, ei bine, acești goți (ostrogoți, vizigoți, gepizi și alte etnii similare) sunt descendenții și continuatorii naturali ai daco-geților pomeniți în istorie de Herodot, Strabon, Platon, Cicero, Diodor Siculul, Iordanes, ca să ne referim doar la câteva nume mari, iar transformarea fonetică geți/ goți este un fenomen istoric
CARLO TROYA a scris istoria europeană REALĂ ! [Corola-blog/BlogPost/94300_a_95592]
-
20 în Imperiul român. Mai tarziu, încăpățânarea și forță popoarelor de la nord de Dunăre, care în mod repetat au atacat partea occidentală a Imperiului, au dus în final la căderea Romei, iar dacă îi aducem în discuție pe cimbri și vizigoți popor care a locuit multă vreme lângă Dunăre 21 și alte triburi germanice, pe huni și pe slavi, se poate vedea că toate aceste popoare au folosit bătrânul fluviu drept cea mai potrivită cale pe care s-au îndreptat spre
Dunărea. Geopolitică şi negociere by Ciprian Beniamin Benea [Corola-publishinghouse/Administrative/1419_a_2661]
-
când Traian și-a trimis legiunile la nord de Dunăre, la Sarmizegetusa. De atunci, a trecut multă vreme până ce spațiul acesta și-a dobândit un puternic aspect statal. El a fost mai degrabă un spațiu de trecere pentru popoarele barbare (vizigoți, heruli, huni, slavi, protobulgari, uzi-cumani-pecenegi) care se revărsau dinspre stepă pe teritoriile Imperiului, la sud de fluviu. Astfel, este o adevărată minune că a fost salvat graiul de sorginte latină, mai cu seamă după ce nefericitul Aurelian și-a retras legiunile
Georgios D. Poukamisas: Gânduri despre România și greci by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/7026_a_8351]
-
Ed. Deisis, 2004, pp. 160-161. Așa cum reiese din această lucrare, în Apus, Simbolul de Credință a fost introdus prin hotărârea Sinodului de la Toledo din anul 589, având și adaosul Filioque (pe atunci folosit doar în Spania, în lupta cu arienii vizigoți). [4] Cf. Ierom. Petru Pruteanu, Liturghia Ortodoxă - istorie și actualitate, Ed. Sophia 2008, pp. 290-297. [5] Ekthesis-ul de la Niceea, întrucât era o mărturisire de credință anti-ariană a celor 318 de episcopi, avea la început cuvântul "credem" (la plural), după care
TEZA SI SINTEZA MARTURISIRII NOASTRE ORTODOXE de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 80 din 21 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349151_a_350480]
-
Acești invadatori nu se gândesc decât cum să devină romani - adică, de fapt, creștini și iudeo-greci - prin cultură și mod de viață. în 406, mase de migratori trec Rinul și pătrund în Imperiul Roman; hunii îi împing spre Roma pe vizigoți, care dau îndărăt în momentul loviturii de grație. Sfârșitul este totuși aproape: în 476, la Roma, ultimul împărat al Occidentului, Romulus Augustulus, este înlocuit de un rege al herulilor, Odoacru. Imperiul Roman de Apus dispare. Pentru prima oară, un imperiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
aparență decât o realitate, renaște în Germania, mai întâi sub domnia lui Carol cel Mare, apoi a lui Otto și Frederic. Alături se înfiripă două națiuni îFranța, dominată de franci, și Rusia, dominată de vikingi), precum și nenumărate principate întemeiate de vizigoți în Spania, de saxoni în Germania și Flandra, de lombarzi în Italia. Această istorie este de fapt a noastră: și astăzi Franța, Rusia, Italia, Spania și Anglia poartă numele unora dintre invadatorii lor din acea epocă; în privința Germaniei, aceasta poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
sau beletristică. Decăderea morală a celor de la Roma, centrul conducător al primei uniuni, își spune, încet-încet, cuvântul. În ce ne privește, începând cu anul 271, romanii joacă alba-neagra cu migratorii, până când ne-au lăsat pe mâna goților și rubedeniilor lor: vizigoți, taifali, vandali, gepizi. Toți au practicat, intens, turismul de primăvară-toamnă. De toate felurile. Uneori și iarna. Din Banat până la Marea Neagră. Istoricii consemnează trecerea și rămânerea, peste băștinașii plaiurilor mioritice, a tot felul de migratori: goții până în secolul al IV-lea
NOUA TABLETA DE WEEKEND (49): FORMAREA POPORULUI ROMÂN de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 1079 din 14 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363507_a_364836]
-
devenit clar că, mai ales din cauza diversității, Spania e într-adevăr altfel decât celelalte țări. España es diferente... Motivele se pierd în negura istoriei. Spania a fost populată de o mulțime de nații - iberi, liguri, celți, fenicieni, cartaginezi, greci, romani, vizigoți, evrei, mauri... Diversele provincii au suferit influențe în mod diferit. Fenicienii, cartaginezii și grecii au întemeiat colonii mai mult pe coaste, precum la noi Tomis, Callatis, Histria. Vizigoții (mai general spus, germanii) au lăsat urme mai ales în nord. Maurii
ESPAÑA ES DIFERENTE de DAN NOREA în ediţia nr. 1252 din 05 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360982_a_362311]
-
puțin, Să pot să am puteri și să dezleg misterul Atâtor aberații împroșcate cu venin Ce te-au hulit! Degeaba fac mătănii, Habar nu au de „Plopii fără soț”, N-au auzit nicicând de ”Epigonii”, Barbarii..! Neam de huni și vizigoți ... Un Eminescu am și-mi este căpătâi, Mi-e primul vers și dragostea dintâi, Mi-e-n noapte sfetnic bun și-mi este crai În veci iubirii mele și ale versului alai. Te-au plâns prea mulți și încă te vor plânge
LA STEAUA CARE-A RĂSĂRIT – OMAGIU LIRIC AL PRIETENILOR ZIARULUI ŞI EDITURII NAŢIUNEA de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363751_a_365080]
-
teritoriile dintre Nistru, Carpați, linia limesului Transalutanus și Dunăre, în primul secol de după retragerea romană din Dacia și din sudul moesiac al Moldovei, este închegarea treptată a unei societăți multietnice, datorată conviețuirii geților (autohtonilor), cei mai numeroși, cu semințiile germanice (vizigoți, thervingi, taifali, vandali), iraniene (sarmați, roxolani, alani), daco-romani și alte elemente alogene. Această realitate istorică este documentată arheologic de cultura Sântana de MureșCerneahov, care a avut urmări în plan spiritual: coexistența unor credințe, practici și rituri de tradiții diferite, păgânismul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apărător al ortodoxiei, cf. deciziilor primelor două concilii (sinoade) ecumenice și un teolog cunoscut al vremii sale.31 Biserica din Gothia Episcopul Ulfila Pe parcursul secolului al IV-lea, în teritoriile extracarpatice, au existat mai multe nuclee ortodoxe în interiorul triburilor de vizigoți, aflate sub ascultarea unor episcopii-unul dintre ele se afla în teritoriile lui Athanarich, în Moldova, pe cele două maluri ale Prutului. Regii vizigoți din Muntenia au luat măsuri severe împotriva credincioșilor creștini. Este menționat, în acest context, un episcop
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a goților la creștinism s-a produs abia după stabilirea lor în Imperiu (sudul Dunării), în 376, acțiunea de evanghelizare a lui Wulfilas, în secolul IV, a avut rezultate nesemnificative. Creștinismul nord-dunărean de origine latină, ca și cel primit de vizigoți în masă, în sudul Dunării, de factură greco-orientală, au evoluat independent, fără influențe reciproce, în împrejurări istorice diferite. Să reținem că, în secolele IV-V, toate vestigiile creștine aparțineau autohtonilor, dintre triburile (populațiile) alogene imigrate nici unul nu era creștin. Majoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
patrimoniul lor religios, în acest interval, cei mai mulți germani erau păgâni. Impactul acestor neamuri, încă păgâne, asupra creștinismului autohton nu poate fi evaluat, dar nu trebuie neglijat, păgânismul acestora (alani și germani) s-a suprapus peste straturi etnice mai vechi (sarmați, vizigoți). În concluzie, succesiunea de aluviuni spirituale (religioase) barbare și interferența cu valorile locale, a reprezentat una din importantele căi ale genezei creștinismului popular al românilor. La tabloul religios păgân al epocii hunice (375-454), trebuie adăugată și contribuția credințelor vechi dacice
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
hunii au zdrobit formațiunea politică și militară statală ostrogotă, iar bătrânul rege Ermanaric, în vârstă de 110 ani, este ucis. În urma acestei victorii, în 376, hunii își fac apariția pe (la) Nistru, la granița de est a teritoriului dominat de vizigoți. Conform lui Ammianus Marcellinus, în Res Gestae, după înfrângerea ostrogoților, vizigoții conduși de Athanaric au încercat să se apere pe Nistru, la granița ce-i separa de ostrogoți. Însă, în ciuda precauțiilor luate de vizigoți, hunii au trecut Nistrul, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de est a teritoriului dominat de vizigoți. Conform lui Ammianus Marcellinus, în Res Gestae, după înfrângerea ostrogoților, vizigoții conduși de Athanaric au încercat să se apere pe Nistru, la granița ce-i separa de ostrogoți. Însă, în ciuda precauțiilor luate de vizigoți, hunii au trecut Nistrul, într-o noapte cu lună, probabil prin vadul de la Tiraspol-Tighina, și au căzut pe neașteptate peste oastea lui Athanaric. În urma atacului hunic, oastea vizigoților a fost silită să se retragă la adăpostul unor "înălțimi fortificate", Athanaric
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de împăratul Valens. În fața pericolului hun, doar amânat și nu îndepărtat, o parte a vizigoților conduși de Frithigern și Alaviv cer și obțin de la Valens, în toamna anului 376, trecerea pe teritoriul Imperiului, în sudul Dunării. Aproximativ 20.000 de vizigoți trec Dunărea pe la Dinogetia sau Durostorum, acum are loc prima mare emigrare. În 377, profitând de spaima și dezordinea garnizoanelor romane, trec dincolo de Dunăre și cete de taifali și alani, iar dinspre răsărit trec Dunărea o parte din ostrogoți, conduși
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
treacă în Imperiu și încearcă o ultimă rezistență în fața hunilor, retrăgându-se cu armata sa în "locul Caucaland" (undeva în Munții Buzăului), apărat de "înălțimea pădurilor și munților", de unde a alungat pe sarmați. Dar și aici, el este părăsit de vizigoți, fie de teama hunilor, fie din dorința de pradă în sudul Dunării. În cele din urmă, regele Athanaric este silit să se refugieze, în 380, împreună cu cei apropiați în Imperiu, iar în ianuarie 381, el este primit cu mare cinste
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
analiză, discursul se focalizează asupra examinării raportului dintre credință și fapte pentru că iertarea de păcate e obținută de creștin prin credință care lucrează prin intermediul iubirii. În 414 a ajuns în preajma lui Augustin tânărul Orosius care fugise din Spania devastată de vizigoți și agitată de erezia priscilienilor; acesta i-a adus, în vederea unei analize, un Memoriu privitor la eroarea priscilienilor și a origeniștilor (Commonitorium de errore Priscillianistarum et Origenistarum), căruia Augustin îi dă răspuns prin micul tratat adresat Presbiterului Orosius contra priscilienilor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
carte a operei Cântecul de dezvinovățire, scurtându-l și pe acesta și numerotându-l ca a doua carte. Această versiune începea cu o prefață în proză și cu o introducere de douăzeci și cinci de versuri, dedicate și una și cealaltă regelui vizigot. Bibliografie: Ediții: MGH, Auctores Antiquissimi 14, 1905 (Fr. Vollmer); Poetae Latini Minores V, Teubner, Leipzig, 1914 (Fr. Vollmer); De laudibus Dei (Fr. Corsaro, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1962); Les Belles Lettres I, 1985 (Louanges de Dieu, livres
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a autorului, nu putem să nu subliniem însă un nou mod de prezentare a popoarelor barbare, puse de-acum, din toate punctele de vedere, pe același plan cu celelalte popoare din vechime; și Isidor din Sevilia, în Spania dominată de vizigoți, va scrie o Istorie a poporului goților. Opera cea mai cunoscută a lui Cassiodor este cea intitulată Variae (se subînțelege epistulae), publicată în 537, de fapt o culegere divizată în douăsprezece cărți și formată din 468 de rescripte pe care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prin care continuă opera lui Victor din Tunnuna ajungând până în al patrulea an al domniei lui Reccared, adică se întinde din 567 până în 590; această Cronică este foarte interesantă pentru că prezintă întâmplările din Spania din perioada când era disputată între vizigoți și bizantini, între arieni și catolici: narațiunea lui Ioan se focalizează asupra evenimentelor din regiunea sa, asupra războaielor purtate de regele Leovigild pentru a recuceri Spania de la bizantini și asupra conflictelor dintre Leovigild și fiul său, Ermenegild, care, convertit la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al șaptelea. Isidor s-a născut în jurul anului 560 într-o familie hispano-romană așa cum dovedește numele tatălui său, Severianus; locul nașterii pare să fi fost Cartagena sau o localitate din acea provincie spaniolă. Familia sa ar fi fost exilată de vizigoți în jurul anului 559, probabil din cauza opoziției față de monarhie care era de credință ariană: totodată, nobilimea hispanică privea cu simpatie Orientul bizantin și acesta a fost un alt motiv pentru care a fost dispersată de puterea dominantă. Într-adevăr, în acei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ani, în 552, începuse invazia bizantinilor în Spania care a fost însă de scurtă durată. Familia lui Severianus s-a refugiat la Sevilia, în preajma rebelului Atanagild. De aceea, încă de tânăr, Isidor a trăit experiențele sângeroase din timpul războiului dintre vizigoți și bizantini, între 568 și 586, și din timpul conflictului dintre regele arian Leovigild și fiul său Ermenegild care, convertit la catolicism, se răsculase împotriva tatălui care l-a asediat apoi și l-a învins la Sevilia în 583; doi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de la această analiză, discursul se focalizează asupra raportului dintre credință și fapte, fiindcă iertarea păcatelor e obținută de creștin prin credință, care lucrează prin intermediul iubirii. în 414 a ajuns în preajma lui Augustin tînărul Orosius, care fugise din Spania devastată de vizigoți și agitată de erezia priscilienilor; acesta i-a adus, în vederea unei analize, un Memoriu privitor la eroarea priscilienilor și a origeniștilor (Commonitorium de errore Priscillianistarum et Origenistarum), căruia Augustin îi răspunde prin micul tratat adresat Prezbiterului Orosius, împotriva priscilienilor și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a autorului, nu putem să nu subliniem însă un nou mod de prezentare a popoarelor barbare, puse de-acum, din toate punctele de vedere, pe același plan cu celelalte popoare din vechime; și Isidor de Sevilia, în Spania dominată de vizigoți, va scrie o Istorie a poporului goților. Opera cea mai cunoscută a lui Cassiodor este cea intitulată Variae (se subînțelege epistulae), publicată în 537, de fapt o culegere divizată în douăsprezece cărți și formată din 468 de rescripte pe care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]