299 matches
-
le fugise pămîntul de sub picioare cînd și-a luat zborul Ceaușescu de pe clădirea Comitetului Central. Nu-mi fac iluzii că dacă România intră în NATO scapă de securiștii care și-au bătut joc de țara asta, de treisprezece ani încoace, vlăguind-o fără scrupule și fără opreliști, după ce și-au bătut joc de ea cum au vrut pe vremea regimului comunist. Gunoaiele tranziției se repoziționează, pentru a se înșuruba și în NATO și pentru a-și face ochi de cumetri cu
Toată lumea vrea în NATO by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13917_a_15242]
-
cu publicul din sală, cineva face trafic cu vârste false, doi frați merg la judecată pentru a fi declarați juridic colegi de școală, ceea ce părea un stol de păsări nu e decât un stol de creiere migratoare, femeile senatorilor sunt vlăguite pentru că de fiecare dată fac amor cu tot electoratul reprezentat parlamentar, o bătrânică ucide un comentator sportiv și în final se află că era... Limba română, în paginile de la Mica publicitate, un bărbat de la Comemorări se încurcă cu două tinere
Proză din nimic by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13207_a_14532]
-
câteva zile numai cu cer senin și soare și am să pot crede că am scăpat și de data aceasta cu obrazul curat. În pofida unor asemenea amăgiri, din ce în ce mai bolnav, Bălcescu era un om sfârșit, sleit de putere, ros de boală, vlăguit de speranțe, mistuit de durerile greu de suportat, aceleași, mereu aceleași: țara, familia și neamul. Zi de zi i se întărea convingerea că munca i-a fost zadarnică și, totuși, trudea din greu să-și finalizeze Istoria românilor sub Mihai
Nicolae Bălcescu - 150 de ani de la moarte by Pavel Petroman () [Corola-journal/Imaginative/14519_a_15844]
-
și fiecare-l strigă: vii la noi? Nu-i da să-ți poarte-n mâinile lui fine poverile. Ele-ar veni-napoi, la tine, noaptea, și te-ar bântui, ca furii-n casă ți-ar umbla, rebele, părelnice-ncleștări te-ar vlăgui, conturul ți l-ar sparge bucățele. (din Poezii noi - 1907) Cântări îngerești (fragment) Pe înger multă vreme l-am dorit în brațe prizonier. El s-a supus și s-a împuținat, eu m-am mărit și-am fost deodată eu
POEME - de RAINER MARIA RILKE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/10030_a_11355]
-
oglindă în carne și oase. Cu el și alături de el face o incursiune în amintirile scenei și ale vieții, pe care sufleurul le cunoaște deopotrivă. Acțiunea se petrece în 1942, cu puțin timp înainte de stingerea lui Barrymore. Cu ultimele puteri vlăguite de alcoolism, de o viață dezorganizată care i-a umbrit de la un punct încolo cariera, Barrymore încearcă să refacă un personaj shakespearian, Shakespeare aducîndu-l în mod definitiv în atenția spectatorilor și a criticii. Despre Hamlet nici nu poate fi vorba
Povara destinului? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17357_a_18682]
-
o astfel de dragoste, a declarației înflăcărate și legămîntului la muțenie totodată, nu a fost și nu poate fi viabilă ontologic, ci rămîne un "moment dialectic", cum îl numește el. De aceea, conchide istoricul francez, poezia trubadurilor a murit repede, vlăguindu-se singură în imposibilă ei dualitate. Că și Duby ori alții care au scris despre iubire, femei și bărbați în Evul Mediu, Marrou e istoric. Dragostea pe care o analizează el nu e neapărat sentimentul pe care il explorează Paz
O istorie literară a iubirii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18029_a_19354]
-
gratuit. Dorind să-l imite pe maestrul horror-ului Wes Craven, Keenen Ivory Wayans - regizor și coscenarist împreună cu interpreții Marlon și Shawn Wayans - s-a căznit să însăileze pe canavaua arhifrecventată a "casei bîntuite de fantome" un inventar de gaguri vlăguite de propriul lor gust discutabil. Printre "citate", Exorcistul și Hannibal, Misiune imposibilă ori Tigru și dragon, Atracție fatală sau Îngerii lui Charlie etc. Liceenilor antrenați în acest așa-zis experiment școlar de week-end, profesorul pervers le promisese notă maximă. Simptomatic
Cocktail estival by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15912_a_17237]
-
ca în cele din urmă rugăciunea mea să se poată înfiripa lipsindu-se de verbul oamenilor" (Kaspar Hauser). Secat de ultimele puteri, învolburatul, încrezătorul în sine eu romantic aspiră a se pierde pe sine, a se autoanihila: "Epuizat epuizat epuizat/ vlăguit atît de vlăguit/ încît a spune "eu" înseamnă un efort mult peste puterile mele" (Atotsfîrșitul). Un Orfeu mut constituie, după cum vedem, un ultim strigăt al poeziei. Dan Damaschin: Cartea expierilor, Poeme (1975-1995), Editura Didactică și Pedagogică, R. A., București, 1996, 176
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
ea - duce întotdeauna spre o dimensiune einsteiniană în plus. Dar, mai des decît am vrea, lupta lui Iacob cu îngerul, pe care o purtăm mereu în noi, este nesfîrșită și cu rezultat incert. Se soldează cu o așteptare ce ne vlăguiește. Și ajungem personaje de roman rusesc, care îl așteaptă, veșnic, pe Godot. Ne trec viețile pe care, cu o nouă platitudine (a cîta?), nici măcar nu le-am trait. Conștientizăm cărările pe lîngă care am trecut, dar nu am apucat să
Editura Timpul basmelor culte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15615_a_16940]
-
îi cade peste față. Prietena lui Carlton îl strînge la piept, îi mîngîie părul, îi murmură în ureche. S-a pierdut pînă să sosească ambulanța. Puteai vedea cu ochii cum se stingea viața din el. Cînd fața i s-a vlăguit, mama a început să jelească. O parte din ea s-a desprins și a pornit să jelească prin toată casa, unde, de acum înainte se va văita și se va lamenta pe vecie. O simt trecînd prin mine. Trupul ei
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
pentru interviuri. Drăgulescu recunoaște că s-a simțit mai bine la sol. Parcă și el e trist...Sigurul lucru bun e că i-a mai trecut un pic din răceală puternică cu care a sosit din țară! Antibioticele l-au vlăguit...Ce sportiv uriaș și cât ne-am bătut joc de el în urmă cu patru ani când nu a avut loc în echipa deplasată la Londra! Și trezit din somn, tot ar fi făcut mai mult decât cei care...nu
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92549_a_93841]
-
de dureroasă ca cea din 1940, dar și aceasta plină de tristețe : drama exodului românesc de după 1989. Refrenul a rămas același. „Dac-am plecat Ardealule din tine, Nu-i vina noastră, iarăși vom veni. Mai rătăcim, mânați de sărăcie Și vlăguiți de multele hoții. Pădurile și apele, ogorul, Și inima din piept ni s-a luat, Dar într-o zi se va trezi poporul Și fii, Ardeal, la fel ca altădat’. Noi te iubim, că tu ești doar al nostru Și
ARDEALUL – „Măi Ardeal, Ardeal, Ardeal, Mult ai trăit cu amar” [Corola-blog/BlogPost/92677_a_93969]
-
animalul renunță și pleacă. Face câțiva pași către pârâul din apropiere, apoi se oprește parcă să se odihnească. Pornește din nou agale... nu a mai făcut mulți pași până la pârâu unde se prăbușește în apa limpede, în veșnica odihnă. Omul, vlăguit de luptă și lipsit de puteri din cauza rănilor, dar lucid încă, își trăiește cele mai cumplite clipe din viață sa: ,, M-au găsit ciobanii de la stână m-au dus la spital. Eram plin de sânge amestecat cu pământ. Toți au
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92668_a_93960]
-
femeii tendința de însingurare, în timp ce ochii ei îi scanează în caracterolog fiecare gest, depistându-i atracția fatală ce se conturează în apropierile și vorbele lui tot mai încărcate erotic. Un eros paradoxal ce sporea cu cât aura femeii era mai vlăguită de ireversibila condamnare. Evoluția bărbatului de la un fel de cinism morocănos la indiferență curtenitoare și apoi la iubire irepresibilă, dăruire de sine și alteritatea făcătoare de minuni convinge, fiind o probă indubitabilă a talentului și științei autoarei de a construi
Un bărbat și o femeie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8443_a_9768]
-
O făcea cu multă căldură și pentru fiul ei, prea preocupat de moștenirea ce avea să-i rămână de la părinții, pe care nu a știut să-i respecte și să-i prețuiască. S-a stins Într-un final, iar trupul vlăguit de boală, de nemișcare prelungită, era ca al unui copil. Toate persecuțiile la care fusese supusă, nu lăsaseră nici o urmă. Doar rănile de pe spate, aminteau de asta. O priveam printre lacrimi, pe femeia caremi povestea cu o jale de nedescris
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
mine. Carmen lucra cu repeziciune. Cu scândurile la îndemână, Petre se sprijini, se răsuci pe o parte, își trase un picior, apoi celălalt și se rostogoli întins pe podea. Unde nimerise? În budana cu țuică din beci a babei. Era vlăguit. Carmen începu să-i maseze ușor picioarele, mâinile, mușchii, să-l dezmorțească. Cu ajutorul ei urcă în camera de sus. Du-te, încuie ușa și poarta. Nu voia să-l audă văicărându-se. Dar mâinile și picioarele nu le mai simțea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
tipăresc cărți proaste, o personalitate improvizată. Poezia devine, după 1990, religia unei secte din ce în ce mai restrânse. Apar volume însemnate ale unor poeți șaizeciști, șaptezeciști sau optzeciști, dar noua poezie, scrisă de cei mai tineri, nu mai are publicul anilor 1960-1970. O vlăguiesc (și uneori chiar o compromit) experimentalismul de laborator, textualismul, exhibiționismul sexual. Centralitatea poetică a canonului estetic din perioada comunistă nu mai poate fi imaginată pentru noua literatură, cea care se scrie după 1990. E sigur că un poet nu mai
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
limite, ca să se apropie mai tare, și mai tare de noi, spectatorii. Ca să ne alimentăm iluziile, memoria afectivă, ca să ne sprijinim teoriile, ca să cultivăm amintirile care-i conțin, care duc povestea mai departe și care nu lasă seducția să se vlăguiască. Brook, Kantor, Grotowski, Strehler, Ciulei, Vlad Mugur, de pildă, își aduc nu doar pe scenă omagiul față de actor. Texte, cărți, eseuri scrise de regizori importanți, confesiunile lor cred că ne aduc acolo, în preajma misterului. A unui fel de laborator unde
În căutarea actorului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9317_a_10642]
-
Expresia Ťcutare mă seacăť devine deja o axiomă cînd ești față în față cu televizorul. Te seacă, adică nu e propriu-zis lîngă tine ca să-i spui vreo două, dar se află tot timpul în casa ta. Te seacă, adică te vlăguiește prin prezența încăpățînată un personaj, o reclamă, o anomalie, fără ca tu să faci mare lucru" (Costi Rogozanu, Lucruri care te seacă, în Evenimentul zilei, 15.06.2004). Atestările recente de pe bloguri și forumuri sînt extrem de numeroase: "păi io când merg
"Mă seacă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9451_a_10776]
-
leagă, desigur, sensul nou al lui a seca de sensurile fundamentale ale verbului, oferindu-i astfel termenului o motivație; în unele dintre textele din care am citat mai sus, secarea psihologică este asociată cu efectele tipice ale secării fizice: "te vlăguiește prin prezența încăpățînată", "altfel o să mă usuc ca o legumă". Se manifestă chiar o tendință de a lega expresia de cvasi-sinonimele sale, prin acumulări contextuale: "nu numai că mă seacă, da' mă și usucă simplul fapt că există un personaj
"Mă seacă..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9451_a_10776]
-
care va contribui autorul însuși pentru pregătirea revoluției de la 1848. D. Bolintineanu mi se pare mai interesant ca personaj de epocă decât ca scriitor. Când opera a secătuit, biografia poate fi o soluție salvatoare. Când expresivitatea poetică și ficțiunea sunt vlăguite de trecerea timpului, transcrierea experienței social-politice și non-fictivul pot fi alternative de viabilitate. Posibilitatea acestui refugiu este salvatoare, fie și temporar. Reeditarea selectivă a operei lui D. Bolintineanu trebuia să țină seamă de trecerea ei prin aceste vămi ale posterității
Farmecul vetusteții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9748_a_11073]
-
frumoasă, ședeam cu oile pe miriști, cam pe la Fântâna cu răchiți, când în lungul șleaului s-o ivit un drumeț. Era pe înserate. Am pus mâna streașină la ochi, să pot desluși cine-i omul. Dar degeaba. După mers, părea vlăguit peste măsură. Am așteptat cu răbdare până s-o apropiat...Când mi-am dat seama cine-i, îmi venea să chiui de bucurie...Era nenea Jănel! Mergea mai mult împleticindu-se. Avea aceeași privire fără țintă. Era nebărbierit de cine
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
După ce ți-am dat mură-n gură, hop și tu cu deșteptăciunea... Cei doi bătrâni continuau încă să se ciondănească prietenește când convoiul a intrat în târg, hodorogind amarnic pe pietrele caldarâmului... Drumul spre casă a părut lung. Oamenii erau vlăguiți, ca și dobitoacele...Pe la chindie, au ajuns la Crâșma din drum. Costache băiete! Ia spune tu de unde îl luăm pe negriciosul cela care acum câteva seri a stat la masă cu noi? a întrebat moș Dumitru. Aaa! Vasile Hliboceanu! Apoi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
cam roșcovană, pe care ședeau înfipți doi ochi fără culoare, ce te priveau arar în față. „Ce-o fi găsit Zâna lui Mitruță la slutu’ ista? Da’ te pui cu fimeia? Singurică, iar Mitruță vine acasă pe dor și atunci vlăguit de drum și muncă...Fata stătută...Ce mai? Poate să fie și un măturoi, da’ bărbat să fie.” - comenta în gând și își răspundea moș Dumitru, privindu-l atent pe Cocoșitu... Ei ce zici, Iordache, mergi cu noi în cărăușie
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
auzi, domnule, ce nenorocire pe capul doftorului! Da’ dacă spui că domnul doftor vine mai târziu, am să-l aștept aici la dumneata. Nu te superi?” „Nu mă supăr. Abia mai am cu cine schimba o vorbă.” Cum Surcică era vlăguit ca un câine, s-o așezat pe un scaun și o început a-l întreba pe portar: „Spune-mi, omule! Strigoaica ceea era una adevărată sau numai așa, o închipuire?” „O fost adevărată, cum te văd și cum mă vezi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]