373 matches
-
geamului, dar omul nu o aude și nici nu simte mirosul de grăsime arsă de pe grătarul din curtea vecină. - Regina Nopții a murit. - A văzut-o trecând printre nouri, fără de viață. Luna în astă seară trecea în convoiul nunții prin volbura unor nouri albi... sus... departe, foarte departe... Dacă aș repeta de mii de ori vestea, ar fi zadarnic... vestea că un bărbat singur, cumplit de singur sta înfipt în timp, în timpul cel de jos, de pe pământ." După numeroase frământări, Ina
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
forța gravității e voia prin care lucrurile se repetă vei ajunge și tu uitarea ne face imponderabili liberi întotdeauna pe drumuri uiți ca să iei înălțime să trăiești să scrii tu însă nu nu poți să te desparți tremuri înfășurat în volbura chipurilor ce te-au ajutat să ajungi aici faruri trecute peste față urcă le simți dintr-o parte a corpului în alta cum izbucnesc pete mici ca într-o radiografie apoi privirea fund de mare secată și „nu se mai
Poezie by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/6179_a_7504]
-
avea timp nici că știa să mai numere: Drahmele, Dinarii, Cosonii, Sexterții De la Moscopole până-n Valea Heerții. Grecii se creștinară fără să dea seamă în ciuda marilor ziditori de doctrine Care pălăvrăgiseră-n Agora odată cu laptele de mamă, Fiind absorbiți de volbura gnoselor protocreștineD Schimbarea credinței nu se mai consideră mare rușine, Simbolul Istoriei a rămas Roata întoarsă, Peste noapte tragodia devine farsă. De două mii de ani dospește-acest gunoi La temeliile Creștinătății în care ne-am născut și-o să pierim cu toții: Și
Poezii by Ion Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6777_a_8102]
-
suferit numeroase modificări, cuvintele de origine latină ascund surprize pentru cititor: e spectaculos felul în care din lat. volvere „a rostogoli, a învîrti” provin, pe diverse căi, directe sau indirecte, prin transformări fonetice și prin derivare, cuvinte ca a holba, volbură, vîlvoare, a bulbuca, participiile învechite învolt și desvolt - și, pornind de la ele, chiar formația cultă a dezvolta.
Etimologie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13065_a_14390]
-
oglindește flăcări nestinse și căderi în timpul subjugat uitării floare de cenușă e arsura ce-mi rănește palma dreaptă Greier rănit prin frunzarul înserărilor târzii se-aud foindu-și îndelung însingurarea fiecărei nopți poartă stigmatul unui greiere rănit Ochiul uitării prin volbura nopții pe înclinarea frunzei pe foșnirea pierdută păsări letargice coboară orbește în arborele tăinuitor fiecare pasăre pe frunza sa se duce oul rămâne în ochiul uitării Diamant fără granițe de pe creasta bucegilor nostalgia se-așterne pe lumina ocultă a amintirii
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/8930_a_10255]
-
rămâne de obicei o reverie a apei, în timp ce visările mării transcend substanța care le provoacă, încurajate de inexistența unui al doilea țărm. Reveriile apoi nu sunt decât prin excepție reverii ale infinitului; ele rămân reverii ale licărului, ale luciului, ale volburei, ale undei, ale spumei. Toate acestea ți le oferă și marea. Dar numai marea acordă imaginii reveriilor tale dimensiunea necuprinsului, a înaintării fără hotar. Și câmpul? - aș putea fi întrebat, - oare câmpul, stepa, sau chiar nisipul, pustiul, cu ce sunt
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
prunci, bătrâni și copilandri Lăsându-și vetrele de piatră fumegând, În codrii deși din munți prăpăstioși Ca-n casă strămoșească, se Întorc Sub bolta de-ntuneric, legănând Pruncu-nțelept de-a dăinui pe loc, De-a aștepta tăriile să tacă Și volburi spumegând să se ridice Din apele iscate dinspre Tibru: În timp ce pietrele rămân aice. METOPĂ VII Suntem aici : cei dintâi și cei de pe urmă, Frați cu bezna-nceputului, cu plămada neființii. Ropotele hoardelor pe cai ne-au unit cu părinții În
Editura Destine Literare by Livia Neamțu Chiriacescu () [Corola-journal/Science/76_a_330]
-
petrecuse, de fapt? Un timp s-a auzit țipătul subțire, sfîșietor, îndepărtat. al unei locomotive cu tenderul doldora de cărbuni, lăsînd să se bănuiască pe undeva o linie ferată credincioasă, un terasament de piatră sfărîmată cu tîrnăcopul, cu scaieți și volbură printre traverse, un tren tărăgănat alene pe șinele liliachii, topite între buloane romantice. vagoane pline de oameni tulburi, somnoroși, uituci, necunoscuți. Apoi. apoi lucrurile s-au precipitat. se pare că existase o încăpere. se închegase brusc o odaie luminoasă, mobilată
A fost deocamdată ca niciodată by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12231_a_13556]
-
de data asta într-o manieră normală, în ciuda îndemnului " Nu vorbi unde nu sunt urechi". Statutul său va ști a-l recupera, în cazul când n-a făcut-o încă. Interesant e că a rămas o undă, un parfum, o volbură semnificativă pentru ceea ce românul, care până nu de mult era poet, înțelege să fie azi. Adică ochi și urechi. S-ar zice că românul a trecut de la poezie la proză, ba s-a și specializat în scenarii s.f., polițiste și
Vremea proverbelor by Dina Hrenciuc () [Corola-journal/Imaginative/13773_a_15098]
-
firmamentul bogat în apariții literare, tocmai apăruse romanul Tinerețe al Luciei Demetrius, care însemna pentru mine un fel de salt îndrăzneț, o posibilă realizare a visurilor mele dintotdeauna, un îndemn eroic de a mă avînta cu toată forța mea în volbura plină de atracții a unei realizări, a unei victorii pe care trebuia să o cîștig. Visul meu nu-și pierduse forța, spectacolul plin de atracții pe care capitala îl oferea locuitorilor ei nu mă depărta de ceea ce toată viața jinduisem
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/13845_a_15170]
-
gol se leagănă copacii pierduți în uitare rătăcită într'o aură tristă într'o foșnire pustie frunza nu mai dă zvon văzduhul veșted văduvit fără milă de adierile odinioarei când mor poeții pădurile pier fără urmă în lacrima neplânsă din volbura aducerii aminte Iuțeala și vuietul timpul curge aproape de nemișcare prin visele zăbavnice ale broaștelor țestoase o altă vremelnicie deschide deasupra zodiilor necunoscutul câmp magnetic pe unde se străvede timpul în stare aproape pură țestoasele n-au cum să audă vuietul
poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/14177_a_15502]
-
fără început; Dar boala îndoielii sapă-n trup, Cu fiecare gând sunt în răspăr, Poate-ntr-o zi coloanele se rup, Poate mă amăgesc cu adevăr Din frumusețe închide ochii! Lumea se preface, E o rotire largă care soarbe, O volbură de vânturi fără pace, Cu aripile putrede și oarbe; Ai vrea să știi încotro se îndreaptă, Ce rost e-n zvârcolirea nebunească, De ce răsare steaua înțeleaptă, De ce încep tăcerile să crească; Privind de jos, pare că ard departe Doar focuri
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/11879_a_13204]
-
prisos. Mă ard preț de un ceas și mă fac scrum când bolți de ceruri mi se lasă grele și mă propag ca un ecou prin timp în sunetul făcliilor de stele. Sunt răstignit de propriu meu destin și-n volbura luminii de sub pleoape îmi lăcrimează ochii-a rugăciune când, iarăși, Doamne, mi Te simt aproape ! Referință Bibliografică: ÎMI LACRIMEAZĂ OCHII-A RUGĂCIUNE / Elena Glodean : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1944, Anul VI, 27 aprilie 2016. Drepturi de Autor: Copyright
ÎMI LACRIMEAZĂ OCHII-A RUGĂCIUNE de ELENA GLODEAN în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380665_a_381994]
-
limbile Gheenei rotesc cărările îndoielii și speranței e atâta ceață încerc să mă adun din mine victimă și călău beată de iluzia înțelegerii cu închisorile sfărâmate beau sânge de lună din noaptea răsturnată-n corbi sălbatică înflorire vis și țărână volbură și flori mi-e atâta sete de tine Citește mai mult M-am așezat pe marginea sufletuluisă înfloresc lumini din hăue atât de frig!doar corbii vegheazăumbrele tăceriiundeva la răspântiile dureriicrabi cu cleștii de aramădecupează altare uităriiîi văd îi audcu
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380557_a_381886]
-
prisos. Mă ard preț de un ceas și mă fac scrum când bolți de ceruri mi se lasă grele și mă propag ca un ecou prin timp în sunetul făcliilor de stele. Sunt răstignit de propriu meu destin și-n volbura luminii de sub pleoape îmi lăcrimează ochii-a rugăciune când, iarăși, Doamne, mi Te simt aproape ! Citește mai mult Sunt răstignit de propriul meu destinși-n vârful crucii-mi crește o aripăce-n zborul ei deschis către pământîmi tot adună clipa de
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380673_a_382002]
-
poem nescristrăirile-mi rămase de prisos.Mă ard preț de un ceas și mă fac scrumcând bolți de ceruri mi se lasă greleși mă propag ca un ecou prin timpîn sunetul făcliilor de stele.Sunt răstignit de propriu meu destinși-n volbura luminii de sub pleoapeîmi lăcrimează ochii-a rugăciunecând, iarăși, Doamne, mi Te simt aproape !... VI. ÎN CEAS DE TAINĂ, de Elena Glodean , publicat în Ediția nr. 1915 din 29 martie 2016. Sunt un castel cu zidul pe-alocuri dărâmat de valul
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380673_a_382002]
-
ai acesteia. Dar dezavuarea metaforizării presupune eforturi continue, fiindcă metaforizarea este solicitată chiar de procesele limbii, unde se ascunde și fascinează, însoțind cuvântul că o umbră, mai ales, în încercările inadecvate de recuperare a individualului. Și mai cu spor, sub volbura presiunilor ideologice. Este fapt evident că în procesul cunoașterii teoretice individualul se pierde, din prima clipă și faza, chiar prin numirea să, recuperarea rămânând în sarcina celei artistice, care să-și încerce șansele în vederea unei conjugări în câmpurile ontice. În
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
ai acesteia. Dar dezavuarea metaforizării presupune eforturi continue, fiindcă metaforizarea este solicitată chiar de procesele limbii, unde se ascunde și fascinează, însoțind cuvântul că o umbră, mai ales, în încercările inadecvate de recuperare a individualului. Și mai cu spor, sub volbura presiunilor ideologice. Este fapt evident că în procesul cunoașterii teoretice individualul se pierde, din prima clipă și faza, chiar prin numirea să, recuperarea rămânând în sarcina celei artistice, care să-și încerce șansele în vederea unei conjugări în câmpurile ontice. În
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
când Tvaștri, creatorul divin, voi să creeze femeia, își dădu seama că folosise toată plămada pentru crearea bărbatului și că nu-i mai rămăsese nimic. După ce se gândi, făcu precum urmează: luă rotunjimea lunii și întortochetura plantelor agățătoare, îndărătnicia cârceilor volburii și tremurul firelor de iarbă, mlădierea trestiei și farmecul florilor de lotus, privirea blândă a căprioarei și înverșunarea cu care se apără albina, bucuria zglobie a razelor de soare, plânsetul norilor și nestatornicia vântului, sfiiciunea iepurelui și înfumurarea păunului, moliciunea
Editura Destine Literare by Ion Andreiță () [Corola-journal/Journalistic/95_a_367]
-
lui Napoleon Bonaparte. În fața acestei noi tentative cosmogonice pornită de la ideea "păcii eterne" istoria se repetă: "Ș-atunci Nordul se stîrnește din ruinele-i de gheață munții plutitori și-i sfarmă și pe-a cîmpurilor față el ridică visuri nalte... volburi mari de frig se văd și trecînd peste oștire o îngroapă... Și cu fală el ridică drept făclie aurora-i boreală peste-oștirea-ntroienită în pustiul... omăt". "Nordul m-a învins, ideea m-a lăsat" va exclama Napoleon Bonaparte exilat pe insula
Realism politic și fantezie poetică by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15810_a_17135]
-
acest straniu, crepuscular cuplu metafizic, cum l-am numit mai sus: “...ațipise din nou, căci îl auzi pe Tudor atât de limpede, de parcă el s-ar fi aflat chiar acolo, în același salon cu ele. Recita versuri, de-a valma...Volbură, volbură, iarbă de rai.../ Vântul se zbate de-a sângele-n cai.../ Ave, duh al văzduhului, Ave!.../ Calul meu saltă în două potcoave...”. Nu-i de mirare, așadar, că, mai târziu, când Puiu, părintele oficial al fetiței, va fi arestat
EUGEN DORCESCU, DESPRE INIŢIEREA ÎN SUFERINŢĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382706_a_384035]
-
straniu, crepuscular cuplu metafizic, cum l-am numit mai sus: “...ațipise din nou, căci îl auzi pe Tudor atât de limpede, de parcă el s-ar fi aflat chiar acolo, în același salon cu ele. Recita versuri, de-a valma...Volbură, volbură, iarbă de rai.../ Vântul se zbate de-a sângele-n cai.../ Ave, duh al văzduhului, Ave!.../ Calul meu saltă în două potcoave...”. Nu-i de mirare, așadar, că, mai târziu, când Puiu, părintele oficial al fetiței, va fi arestat, Corina
EUGEN DORCESCU, DESPRE INIŢIEREA ÎN SUFERINŢĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382706_a_384035]
-
ora zece pe poarta bisericii iese mașina în care preotul confortabil așezat își socotește meticulos mărunțișul din sutana neagră scos - în hârtii de cinci zeci lucitoare ca ochiul - pe gardul înalt din fier forjat de necrezut cum s-a înălțat volbura peste noapte și-acum își flutură pe vânt jupele-i imaculate cu inocența unei noi marilyn monroe doi fluturi aurii în lumina solară se zbenguie până când pe sub copertina stației de-autobuz se strecoară unde revărsată peste bancă femeia - prea ocupată
ORA NISIPULUI de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2353 din 10 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383679_a_385008]
-
crește floarea primăverii, toată/ Împărăția morții biruind." Vorbe mult mai mari decît acelea prinse în desenul sprințar, chiar dacă orgolios și respirînd importanță, al rondelurilor lui Macedonski. O perspectivă mai întunecată, "din plaja cu murmure la muntele cu stea", în care volbura de trandafiri face loc unui contur mult mai clar, unde amintirile au timp să se așeze și să lase suc. Unul mai curînd de cucută decît de roze. Cu toate astea, privind Balcicul în lumina, puțin a ploaie, a primei
Mare și trandafiri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8390_a_9715]
-
cufundate acum în apă, întoarse apoi cu susul în jos și aruncate iar în aer, după cum se schimbă vîntul și după cum se mută ochiul. Din cînd în cînd vîntoasele se dau vîrtej, adună paie și frunze și praf, le ridică volbură naltă în aer. Apoi o nevăstuică își iese din gaura pusă-n margine de drum, se pune-n două labe, se uită ca o păpușă isteață împregiur și iar - vîșc! intră la adăpost. în vîrful cumpenei de la puț șade o
Prozatorul Biedermayer: Slavici by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7065_a_8390]