17 matches
-
prezența explicită a semnificatului", orizontul cuvântului profan prin întâietatea semnificantului, iar orizontul cuvântului sacralizat "se definește la intersecția planului de manifestare a cuvântului sacru cu cel al cuvântului profan"50. Așadar, etapele genezei puterii cuvântului sunt sacru → profan → sacralizat sau vrăjire → dezvrăjire → revrăjire 51. Am putea adăuga motivare→ arbitrar→ remotivare, remotivarea fiind rezultatul efortului de resemnificare pe care îl realizează autorul-onomaturg. Dacă Platon înțelege prin nume, atât numele unui lucru (clasă de lucruri) - referința (Bedeutung) lui Frege, cât și numele unui
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
capcana prin care am să prind conștiința iubitei, pare să spună operatorul magic, Hyperion. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Aducînd-o pe tărîmul reveriei, al zborului al decorporabilității operatorul insertează o falie, o ruptură În Însuși nivelul ascensionalului, o captare, o vrăjire a pneumei. Cel care induce somnul este un medic care se folosește de oglindă, de dublul, de fluidul astral, iatromantul induce ființei o stare de reverie, de magie erotică cu scopul de a o purifica de toate noxele mundane de
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
delirul fiind astfel o încredere ireductibilă într-o falsă concepere a realității. Individul devine atunci incapabil să facă distincția dintre lucrurile din imaginarul său și cele din lumea reală. Ideile delirante pot fi multiple: idei de posesie, de seducție, de vrăjire, de blesteme (pacientul poate să se creadă persecutat, la discreția demonilor), idei de ales mistic, de mărire, de misiune pentru salvarea lumii, de a fi reîncarnarea lui Iisus etc. (pacientul se consideră neînțeles de ceilalți, pe care îi consideră ca
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
alte vieți. Creștinismul tradițional, cel pe care Kazantzakis îl respinge poate și sub influența maeștrilor săi spirituali, purcede la o răstignire simbolică a lui Hristos, gest repetitiv reiterat cu fiecare Liturghie. - Ideologiile, ca și politicile de marketing, sunt sisteme de vrăjire. Oamenii au nevoie de un sistem de idei, nu doar de pâine și circ. Se găsesc ideologii care promit să le ordoneze viața, să le dea sens vieții. Ideologia totalitară montează o întreagă armată în propagandă încât omul să trăiască
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
de revoluție, și dacă ar accepta grozăviile relatate, de la dispariții subite ale unor oameni de calitate până la descrieri detaliate ale unor torturi în numele producției, ori de la furturi la deposedări, ar trebui să se dezică de idee. Ideologizarea este ca o vrăjire. Se petrece sub mitizarea unor termeni cheie. Iubirea pentru țară este o valoare în numele căreia oamenii onești sunt manipulați și trimiși într-un război care nu-i al lor: „Laudele pompoase dinaintea războiului, minciunile vulgare ale literaturii și artei i se
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
are În centru mărul (numărul variază: unul sau două mere), care poate fi consumat În Întregime (meștereasa Îl mănîncă cu coajă și naște un fiu mai destoinic decât al Împărătesei) sau parțial (floarea, fără coajă), dar neapărat În urma acțiunii de vrăjire (o vrăjitoare Îi dă un măr, Înțeparea unui măr de o sută de ori În urma vrăjilor duce la nașterea a o sută de copii); există și mere prețioase (un cetățean Îi dă un măr de aur, cu avertismentul să fie
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
o măsură a apropierii de puterea divină, de inteligența divină și de nebunia de inspirație divină"), trece prin istoria imperiului roman ("generalii romani promovau soldații pe baza dimensiunii penisului"), ajunge în Evul Mediu ("Dumnezeu a dat diavolului o putere de vrăjire mai mare asupra penisului decât asupra oricărui alt organ uman" credea Toma d'Aquino), reproduce o insolită cugetare a lui da Vinci ("Bărbatul căruia îi e rușine să-și arate penisul sau să-l numească, se înșală. În loc să se zorească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
proiect intenționat. De cele mai multe ori este o rezultantă, care are în spate nereușite, limitări. În cadrul maternității haiducești nu mai este loc de vise romantice sau de sacrificii urmate de regrete. Dezvrăjirile sunt posibile, viața e luată așa cum este. Prejudecățile, miturile, vrăjirile au un rol social de ordonare, de stabilire a unor parametri, între care viața în comunitate să fie posibilă. Ordinea socială impune o cultură comună; indiferent de natura situației, faptele nu pot produce în mod independent acel sistem comun de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
nedezlegată”. Scutul Minervei, culegere de optsprezece sonete, atât de legate între ele încât scrierea poate fi socotită un singur poem, poate fi văzută și ca o mică estetică normativă pentru uz propriu, un program clasicizant radical. Disprețuind „gloria lumească”, „secile vrăjiri a vremii-nșelătoare”, poetul se retrage „la umbra unui dafin”, sub scutul Minervei, „zeița clară ca flacăra”, „Senina”, „Eterna”, „mireasă și soră”, care îi dă puterea să-și „toarne chinul în marmoră cerească”. „Vechile otrăvuri” se preschimbă în „izbăviri”, „turburea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
pe umerii ei. De fapt, în jocul complicat dintre Diavol și Doctorul Parnassus, - muntele Parnassus este mitlogica rezidență a muzelor și a poeților, deci a inspirației, a imaginației - un joc fără început și fără sfârșit, miza este una și aceeași, vrăjirea lumii. Instrumentul este același, imaginația, instrument care devine un blestem pentru unii și un mijloc soteriologic pentru alții. În Studiu asupra istoriei, Arnold J.Toynbee explica devenirea culturilor și civilizațiilor printr-o permanentă tensiune dialectică între Diavol și Bunul Dumnezeu
Magicianul, Diavolul și ucenicul vrăjitor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6534_a_7859]
-
cingătoare, în film își face apariția și Îmblânzitorul sub forma a trei copii orfani. Cele trei fetițe sunt adoptate pentru că fac obiectul unui plan lipsit de scrupule al lui Gru. Însă aducerea lor în citadela bestiei provoacă pas cu pas vrăjirea, îmblânzirea acesteia. În background avem o explicație psihanalitică în variantă caricaturală a complexului oedipian rău lichidat al lui Gru, cu o mamă autoritară și castratoare (voce Julie Andrews), care, ca în Psycho, își dirijează fiul și-i minimalizează sistematic toate
Magnificii ticăloși cu suflete de aur by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6068_a_7393]
-
de o revrăjire a lumii, sintagmă ce se potrivește spiritului propovăduit de noua religie a timpurilor noastre, New Age. Așezat pe o poziție creștină, Virgiliu Gheorghe vorbește de o descreștinare a lumii care merge mînă în mînă cu procesul de vrăjire a ei. Pentru autorul român, vraja și actul de a vrăji sînt practici păgîne a căror intensitate crește pe măsură ce creștinismul dă tot mai mult înapoi. În cadrul acestei ofensive păgîne făcute sub paravanul instalării unei noi religii, televiziunea este chiar agentul
Căpcăunul din ecran by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9921_a_11246]
-
bivalențe semantice și în alte limbi : în turco- - tătară bag, baj, boj = „vrăjitorie”, dar și „sfoară, legătură” ; gr. katadeo = „a lega solid”, dar și „a lega prin farmec, făcând un nod” (de unde katadesmos = „sfoară” și „a vrăji”) ; lat. fascinatio = „fermecare, vrăjire”, iar fascio = „a înfășura, a lega cu fâșii” ; sanscr. yukti = „a lega, a uni”, dar și „mijloc magic” ș.a.m.d. (7, p. 151). În aceste cazuri, omologia acțiunilor este dublată de omonimia noțiunilor. Labirintul silvestru și legarea magică prin
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cum cerea Nietzsche. * Pleonastic vorbind, poezia nu poate fi decât orfică. Astfel, potrivit mitului tracic al lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii intră cele trei elemente, despre care am mai discutat în alt capitol: melodicitatea; caracterul incantatoriu fermecare, vrăjire (thauma lui Pindar, incantamentum al lui Ovidiu, Zauberung hölderlinian, enchantement al lui Rimbaud); și caracterul inițiatic inducția unei stări sufletești inefabile, până la transfigurare, eliberarea într-o suprarealitate capabilă să ne nască din nou pe un plan spiritual superior. Poezia dezvoltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
are în centru mărul (numărul variază: unul sau două mere), care poate fi consumat în întregime ("meștereasa îl mănîncă cu coajă" și naște un fiu mai destoinic decât al împărătesei) sau parțial (floarea, fără coajă), dar neapărat în urma acțiunii de "vrăjire" (o vrăjitoare îi dă un măr, înțeparea unui măr de o sută de ori în urma vrăjilor duce la nașterea a o sută de copii); există și mere prețioase (un "cetățean" îi dă un măr de aur, cu avertismentul să fie
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
într-un subcapitol anterior în seamă, respectiv cîte tipuri de discurs istoric și-a constituit omul de-a lungul timpului cu privire la lume și relația lui cu lumea. Astfel, vom putea deosebi: mitizarea, ca formă distorsiona(n)tă a discursului mitic, vrăjirea ca expresie a discursului magic sau ocultarea ca formă a discursului ocult, mistificarea sau dogmatizarea ca modalitate de a ascunde realități ale discursului mistico-religios, falsificarea ca temei al discursului filosofic, dezinformarea sau ideologizarea ca mijloc de pervertire a demersului politico-ideologic
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a te juca cu semnele, nu cu un sens universal al lor, ci cu semnele ca semne"557. Sesizarea creșterii importanței limbajului a fost semnalată de foarte mulți gânditori, Wittgenstein, de exemplu, considerând că filosofia este, însă, "o luptă împotriva vrăjirii intelectului nostru cu mijloacele limbajului nostru"558. În postmodernism, dimpotrivă, exacerbarea limbajului este o componentă de bază a teoriilor sale. Efortului de demascare a presupozițiilor și prejudecăților gândirii occidentale, precum și căutării limitei de la care se poate pune problema filosofiei ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]