34 matches
-
bere, a zis Licurișca. Ne-am ridicat și am coborît spre rîu. Cîteva femei spălau rufe, dar nu ne vedeau din cauza sălciilor de pe mal și rîdeau dintr-un motiv numai de ele știut, era foarte cald, dar acolo, în apele vuitoare, trebuie să fi fost plăcut. Una dintre ele rîdea în hohote. Avea o crupă de iapă și, vorba unui berbant, era bună rău de tot. Purta pantaloni scurți, mulați pe buci, și pipoașca i se ițea dintre picioare ca oceanul
de IOAN LILĂ în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Parfumul_papusilor_de_portelan_cap_9_10_.html [Corola-blog/BlogPost/359505_a_360834]
-
vânat ("Vaccinium uliginosum"), odolean ("Valeriana dioica ssp. simplicifolia"), ruginare ("Andromeda polifolia"), roua cerului ("Drosera rotundifolia"), o specie de roua cerului ("Drosera intermedia"), bumbăcarița ("Eriophorum angustifolium"), pufulița ("Epilobium palustre"), sânzâiene ("Galium uliginosum"), buhăieș ("Listera cordata"), pipirigul-cerbilor ("Scheuchzeria palustris"), țăpoșica ("Nardus strictă"), vuitoare ("Empetrum nigrum"), bucățel ("Agrostis canina"), iarbă neagră ("Calluna vulgaris"), rogoz ("Carex echinata, Carex curta, Carex pauciflora, Carex limosa, Carex magellanica, Carex rostrata").
Molhașurile Căpățânei () [Corola-website/Science/329974_a_331303]
-
afin ("Vaccinum myrtillus L."). La nivelul ierburilor sunt întâlnite două rarități floristice: clopoțelul de munte ("Campanula serrata") și curechiul de munte ("Ligularia sibirica") (specii floristice protejate prin acceași "Directivă Europeană 92/43/CE" din 21 mai 1992); care vegetează alături de: vuitoare ("Empetrum nigrum ssp. nigrum"), șuvară ("Molinia caerulea"), săbiuță ("Gladiolus imbricatus"), ruin ("Succisa pratensis"), târsă ("Deschampsia cespitosa"), ruginare ("Andromeda polifolia"), bumbăcăriță ("Eriophorum vaginatum"), coada racului ("Potentilla erecta"), bozățel ("Veratrum album"), țăpoșică ("Nardus stricta"), iarbă albastră ("Molinia coerulea"), sau diferite specii de
Igniș () [Corola-website/Science/331753_a_333082]
-
și curechiul de munte ("Ligularia sibirica"); specii protejate prin aceeași "Directivă" 92/43/ CE din 21 mai 1992, a "Consiliului European" (anexă I-a); care vegetează alături de: brâdușă de munte ("Crocus vernus ssp. vernus"), poroinic ("Dactylorhiza maculata"), tulichina ("Daphne mezereum"), vuitoare ("Empetrum nigrum ssp. nigrum" și "Empetrum nigrum ssp. hermaphroditum"), pufulița ("Epilobium nutans"), bumbăcarița ("Eriophorum vaginatum"), ghințura ("Gențiana verna"), lumânărica-pământului ("Gențiana asclepiadea"), ochiul-boului ("Leucanthemum waldsteinii"), trifoi-de-baltă ("Menyanthes trifoliata"), cărbuni ("Phyteuma vagneri"), sclipeți ("Potentilla aurea"), piciorul cocosului (din speciile: "Ranunculus platanifolius" și
Harghita - Mădăraș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331298_a_332627]
-
ascunzînd "fața soarelui"; "urletul lupului" înfricoșînd cerul; "muntele ucișilor"; "vînturi tăioase și asurzitoare" vuiesc "peste întinsa cîmpie"; distrugerea șade pe sabia omului; omul "plin de sînge". Cerdick, translated from the Saxon / Cerdick, tradus din saxonă - "săgeata zburătoare-a morții"; "fluviul vuitor"; "lacul morții"; "furtuna cea vuind"; "fiul vijeliei"; "valea pătată de sînge"; "muntele ucișilor ridic[îndu-se] la stele", "săgeata care niciodată nu greșește-a morții", "nori suri", "noaptea neagră"; moartea ce se joacă; "săgeata morții" care este brațul omului; "trupurile ucișilor
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
Rapsodia pădurii și Odă soarelui, se înscriu într-o simbolistică dionisiacă, supratemporală, forțând limitele concretului. Un poem cu titlu sadovenian, Locuri și întâmplări, introduce într-un "frunziș de-aramă"amintitor de Eminescu: "Eu m-am desprins din munții vineții, / Cascade vuitoare port în mine (...) / Pădurea care mi-i a doua mamă (...) / Fremătător mereu la ea mă cheamă". Regretul nostalgicului din Frământare intimă, dus în lume (clișeul Goga) și întors cu pas "împleticit", descinde din fondul abisal, dinspre înaintași: "Pădure, sora mea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
gând marea aceea oribilă. Eram calmă și lunecoasă, scurgându-se ca untdelemnul printre stânci. Am înaintat până la cazanul lui Minn, și am stat pe pod. Era vremea refluxului și cazanul se golea într-un torent învârtejit, aprig, de ape repezi, vuitoare, al căror țâșnet alb era înghițit de marea mai calmă de dedesubt. Am privit în jos. Cât era de adânc, cât de abrupți și netezi erau pereții! De bună seamă, nici o forță pământeană nu m-ar fi putut smulge din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sunt pînă și mîncărurile de ele însele cineva invizibil ne caută insistent ne fotografiază cînd nu suntem îndeajuns de-atenți orele așteaptă-n sticle reci de bere (briza nu se vede-n poză) în fine marea întinsa mare la început vuitoare apoi vlăguită un soi de pulbere fină ce ți se-așează pe buze cum o pudră la orizont nori albi prețioși ai zice un serviciu de porțelan imprimat. Deus absconditus Dumnezeu se-ascunde aidoma unui șarpe într-o gaură de
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/6688_a_8013]
-
y Gasset: "sufletul liric atacă lucrurile naturale, le hrănește sau le ucide"). "Ucigaș" al lucrurilor naturale, poetul nostru propune neistovit altele, cu forța unei stihii în suflul căreia amănuntele nu se mai disting cu ușurință. Fluidul e copleșitor, absorbant și vuitor că o cascadă, ale cărei mici șuvițe se succed, se împletesc și se substituie atît de iute, încît n-ai timp a le analiza: Cîntă în cer abisul cu trandafiri și arme./ O, templul, în el cărămidă mă încinge,/ Brațele
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
lor naturi, învecinîndu-se cu utopia: "Ai grijă cum apropii degetele de struguri/ cerul e chiar în dosul frunzelor viu ca trupul/ fetei pe care cuvintele au amețit-o și s-a urcat în/ podul grajdului să fie mai aproape de semnele vuitoare/ ale norilor/ visa și cerea struguri/ visa și cerșea alte poame/ mîinile mele buimace i-au cuprins oasele/ pata albă a frunții// am cîștigat pentru tine un mănunchi de vegetație/ cuvinte încurcate moalele capului - ca o curte/ umezită de ploaie
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
în jos, scormonitor ca un cuibar de foc; lumina rece îți reteza orice mișcare; cădea sub roți, înfiorând traversele și liniile, strălucind de încordare, dezvăluind, rând pe rând și fragmentar, mădularele trenului, aruncând partea de sus a vagoanelor într-o vuitoare prăpastie neagră. Ascuns în dreptul coloanei de alimentare cu apă se crezu la adăpost, dar șuvoiul de lumină scăpără căutându-l să-l smulgă din beznă. Simți ca o despuiere apăsarea rece pe față și piept. Fulgerător, se lăsă la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
apoi privi sus, luminîndu-se dintr-odată la față: — Spune-mi, doctore Lanark, e vreo legătură între dragostea ta pentru panoramele nesfîrșite și dezgustul față de problemele umane? Lanark nu-i răspunse. Ușa se deschise și intrară într-o altă sală imensă, vuitoare și fără tavan. Sunetele pulsau, iar aerul luminos se abătea de sus și curgea prin tunelele înconjurătoare pline cu oameni care veneau din lifturile din jur. Munro mergea în față, conducîndu-l spre un tunel cu șiruri de nume inscripționate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
simți deodată că un zeu sălășluiește în el. "Ieșiți", le spuse liniștit călugărițelor, care alunecară afară și lipiră ușa în cadrul ei de mahon. Pe ușă erau sculptați îngeri cântând, cu guri rotunde și ochi pioși îndreptați spre cer. O liniște vuitoare făcu să vibreze timp de peste o oră candelabrul de cristal de deasupra casei scării. Călugărițele, așezate una lângă alta pe o banchetă de pluș de lângă ușă, priveau prin fereastră calcanul casei de alături, îngreunat de ciorchinii liliachii ai unui salcâm
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
trăi - încrengătura interioară a vaselor de sânge, ca și când ar fi fost marcate cu o culoare fluorescentă, îndrăgostită. Jugularele, ca două mâini cu degete delicate, înălțau și hrăneau mandarina cerească a creierului, care acum scânteia toată de fericire. Și la flacăra vuitoare a dragostei întreaga carne sublimă în cuvinte. Harta trupului deveni harta evanescentă a limbajului, răsucindu-se ca aburii de cafea. Pielea și sistemul nervos formară structura sintactică, relațiile ramificate de regente, coordonate și subordonate, grupuri verbale și nominale, structuri de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
-l concepem aici mai întîi. Cum ar putea deveni cineva un profet fără să aibă un model de profet? Cum s-ar putea naște vreodată un zeu dacă n-am ști că există zei?" Fra Armando se-ntoarse către coloana vuitoare de lapte și spermă, ale cărei vițe se suceau și se-ncolăceau în turbioane rapide. Vorbi către ea, cu brațele-ntinse spre ea, într-o limbă necunoscută. Uneori mi se părea că recunosc guturalele negrilor somalezi, sau glotalele arameilor. Plescăitul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
că s-a cățărat vreodată pe gardul din prefabricate dintre bloc și curtea morii, că s-a strecurat printre sârmele ghimpate care-l tiveau, că a sărit în partea cealaltă și s-a trezit brusc în acea zonă străină, necunoscută, vuitoare, care-ți strângea inima. Puțini rezistaseră acestei vrăji rele și-naintaseră prin vasta pustietate către palatul colosal, simțind cum crește, cu fiecare metru de pavaj străbătut, apăsarea singurătății și-a groazei. Foarte, foarte puțini își înghițiseră avid frica, așa cum înghiți
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Silistra, pur vizuale, imposibil de fixat fără să le distrug cu totul, cum nu poți apuca fluturii de aripi fără să le schilodești pentru totdeauna zborul. Nu țin minte-n ansamblu casa în formă de U, mizeră și pitorească și vuitoare casă de raport, și-abia dacă-am recunoscut-o când am ajuns acum câțiva ani, după o lungă rătăcire, în fața ei. Am știut totuși că era casa aceea, prima mea casă, pentru că mirosea ca pielea mea și era sensibilă la
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
a odăii înțesate de lume. Înainte de-a ieși cu cei care-și îmbrăcaseră iarăși hainele și-și puseseră pălăriile pe cap, mi-a zis să fiu cuminte și să-l ascult pe tăticu. Și deodată a rămas camera goală, vuitoare, înțesată de sute de farfurioare și lingurițe năclăite, cu mii de pahare cu apa băută pe trei sferturi sau pe jumătate... Marele cadru de lemn al gherghefului, cu ițele lui paralele, mi s-a părut pentru prima dată înspăimîntător ca
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cu trepte din care ieșeau fiare-ndoite, ducea către adânc. Herman o coborâse de câteva ori, și găsise sub casă tunele lungi și întortocheate, unele barate de gratii mucede, străvechi, altele ducând tot mai adânc, până ce aerul devenea fierbinte și vuitor ca flacăra lămpilor cu acetilenă. Doar câteva șerpuiau cuminte, aproape orizontal, cu cîte-un bec la fiecare zece pași, de parcă te-ar fi-ndemnat să le urmezi. Printr-unul dintre ele rătăcise Herman o noapte-ntreagă, pe sub becurile încărcate de praf, împiedieîndu-se
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de densități și culori diferite: New Orleans-ul auriu ca lichidul cefalorahidian, Bucureștiul verde ca absintul, unde cântase la "Bisquit" în trupa faimoasei Mioara Mironescu, iar acum, de câțiva ani, Amsterdamul. Rubiniu? Mai curând de acel portocaliu adânc al înserării peste vuitoarele canale. Memoria lui era și ea fragmentată și utilitară. Tot ce-și putea aminti forma un canal îngust și arzător, săpat sinuos în stânca minții sale: orașul de pe Mississippi, The Crest, cartierul franțuzesc, marea casă colonială plină de fălci de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Păianjeni sferici, cu picioare ca niște fire foarte lungi, stăteau încremeniți pe ziduri. Viermi cenușii și îndesați, cu doi peri în 13 coadă, intrau în crăpături și pe sub plăcile de tencuială. Stăteam câte o jumătate de oră în locurile acelea vuitoare și înspăimîntător de singure. Scriam ceva, cu o bucățică de cretă sau de cărămidă, pe un zid albăstrui. Mă întorceam acasă seara, privind cum se conturează vreun balcon minuscul, negru ca smoala, pe un cer de flacără roșu-ntunecată. Era
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
argintul ei, urmat de un bitum dezolat în care mai lucesc doar ochii tăi, Victor. Ochii tăi deodată lărgiți, cu pupilele înghițind tot irisul și făcând întuneric în sala înghețată. Mă-ndrept pe bâjbâite spre cămăruța mea, unde lumina albastră, vuitoare, a focului din sobă aruncă raze pe pereți. Intru în pat, trag pătura peste cap și mă prăbușesc, abrupt, în vis. De ce mereu aceleași rețele subterane? Aceleași cabine verzui în grote cu apa până la glezne... Aceleași receptacule de faianță în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
-mi mai aminteam însă în nici un fel însuși apartamentul, nu știam cum erau orientate camerele, ce mobile aveau părinții mei pe atunci, deși fragmente nebuloase, amestecând anii și locuințele, mi se mai arătau uneori în vis. Când ieșeam din holul vuitor, înciudat că 166 nici de acea dată nu avusesem curajul să sun la ușa noilor locatari și să-i rog să mă lase să văd apartamentul, soarele mă orbea și trebuia să strâng genele, pe care le vedeam atunci încărcate
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
destinul, mai ales în anumite clipe eram neliniștit. Știți că există asemenea clipe, mai ales în solitudine. La noi, acolo, era o cascadă mică și cădea de sus, din munte, ca un fir de ață subțire, aproape perpendicular; era albă, vuitoare, înspumată; cădea de sus, dar părea că nu-i cine știe ce înaltă, era cam la jumătate de verstă depărtare, însă părea că până la ea nu sunt decât cincizeci de pași. Noaptea îmi plăcea să-i ascult vuietul; iată, în aceste clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
care învăluie ca o mantie grea de indiferență, orașul vuind, palpitând, pârjolind în măsura în care arde, sfărâmând fără să se vadă într-o dezlănțuire colcăitoare și nesigură ca o beție, dar mult prea pământească, din care se nasc valuri-valuri hățișuri mlădioase, la fel de vuitoare, în care se pierde și care îl atrag și-i atrag mintea. Toate continuând în jurul lui și percepându-le foarte limpede. Tânărul din apartamentul de sub al lui primește o femeie care după un timp începe să chiuie și să râdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]