26 matches
-
sunt pînă și mîncărurile de ele însele cineva invizibil ne caută insistent ne fotografiază cînd nu suntem îndeajuns de-atenți orele așteaptă-n sticle reci de bere (briza nu se vede-n poză) în fine marea întinsa mare la început vuitoare apoi vlăguită un soi de pulbere fină ce ți se-așează pe buze cum o pudră la orizont nori albi prețioși ai zice un serviciu de porțelan imprimat. Deus absconditus Dumnezeu se-ascunde aidoma unui șarpe într-o gaură de
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/6688_a_8013]
-
y Gasset: "sufletul liric atacă lucrurile naturale, le hrănește sau le ucide"). "Ucigaș" al lucrurilor naturale, poetul nostru propune neistovit altele, cu forța unei stihii în suflul căreia amănuntele nu se mai disting cu ușurință. Fluidul e copleșitor, absorbant și vuitor că o cascadă, ale cărei mici șuvițe se succed, se împletesc și se substituie atît de iute, încît n-ai timp a le analiza: Cîntă în cer abisul cu trandafiri și arme./ O, templul, în el cărămidă mă încinge,/ Brațele
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
lor naturi, învecinîndu-se cu utopia: "Ai grijă cum apropii degetele de struguri/ cerul e chiar în dosul frunzelor viu ca trupul/ fetei pe care cuvintele au amețit-o și s-a urcat în/ podul grajdului să fie mai aproape de semnele vuitoare/ ale norilor/ visa și cerea struguri/ visa și cerșea alte poame/ mîinile mele buimace i-au cuprins oasele/ pata albă a frunții// am cîștigat pentru tine un mănunchi de vegetație/ cuvinte încurcate moalele capului - ca o curte/ umezită de ploaie
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
în jos, scormonitor ca un cuibar de foc; lumina rece îți reteza orice mișcare; cădea sub roți, înfiorând traversele și liniile, strălucind de încordare, dezvăluind, rând pe rând și fragmentar, mădularele trenului, aruncând partea de sus a vagoanelor într-o vuitoare prăpastie neagră. Ascuns în dreptul coloanei de alimentare cu apă se crezu la adăpost, dar șuvoiul de lumină scăpără căutându-l să-l smulgă din beznă. Simți ca o despuiere apăsarea rece pe față și piept. Fulgerător, se lăsă la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
bere, a zis Licurișca. Ne-am ridicat și am coborît spre rîu. Cîteva femei spălau rufe, dar nu ne vedeau din cauza sălciilor de pe mal și rîdeau dintr-un motiv numai de ele știut, era foarte cald, dar acolo, în apele vuitoare, trebuie să fi fost plăcut. Una dintre ele rîdea în hohote. Avea o crupă de iapă și, vorba unui berbant, era bună rău de tot. Purta pantaloni scurți, mulați pe buci, și pipoașca i se ițea dintre picioare ca oceanul
de IOAN LILĂ în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359505_a_360834]
-
rurală frumoasă, dar nu neapărat edenică. Privirea e reținută mai mult de plante mustoase decât de flori gingașe, mai mult de reptile decât de vietăți paradisiace. Lexicul e pe măsura reprezentărilor: cuvinte dure, pământoase, bolovănoase, colțuroase, zgrunțuroase, țepoase, deseori clocotitoare, vuitoare. Frecvente sunt neaoșismele suculente, regionalismele cu înfățișare de bărăgan bălărios și bulgăros. În versurile din cărțile următoare provincialismele se răresc, fără a dispărea. Cu asemenea material poetul compune pregnante gravuri, de proporții, cu priveliști când statice, precum cele din Pe
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
s-au obișnuit, deja, cred, cu asta), cel puțin trei ele mente să fie poleite cu aur adevărat, aur de un miliard de carate, foițe și fire de aur transcendental: crestele valurilor mării, formând o cale de foc de la soarele vuitor și până la țărm, cele șapte litere care formează cuvântul SAMSUNG pe mobilul veci nei mele de plajă și, nu în ultimul rând, părul ei blond și greu, răsucindu-i-se pe umeri în cârcei savanți, cruzi și melodioși ca în
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
apoi privi sus, luminîndu-se dintr-odată la față: — Spune-mi, doctore Lanark, e vreo legătură între dragostea ta pentru panoramele nesfîrșite și dezgustul față de problemele umane? Lanark nu-i răspunse. Ușa se deschise și intrară într-o altă sală imensă, vuitoare și fără tavan. Sunetele pulsau, iar aerul luminos se abătea de sus și curgea prin tunelele înconjurătoare pline cu oameni care veneau din lifturile din jur. Munro mergea în față, conducîndu-l spre un tunel cu șiruri de nume inscripționate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
peste mâini de crengile uscate, În timp ce colbul stârnit din pământul sfărâmicios ne umplea nările și ochii. O stâncă. Încă o tufă de mărăcini uscați. Un trunchi de copac doborât de vânt. Apoi, apa Învolburată! - curgea sub ochii noștri, cristalină și vuitoare, făcând bulboane și Împroșcând spumă. - Copacul ăla, ne spuse, Enkim, arătând un bulumac uscat ce atârna deasupra unui mal scund. - Copacul ăla, am zis și noi și ne-am târât cu tot cu Enkim pe țărmul nisipos. Înainte de toate, Runa scoase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În nas și În gură. Ne-am strâns toți trei În jurul micuțului care nu mai scotea nici un sunet. Nici măcar nu plângea, bietul de el. Când și când, În clipele scurte În care lumina lunii se strecura printre vâltorile de nisip vuitor, Îi zăream ochii: căutau de la unul la altul, abia Încruntați, așteptând măcar o vorbă. - Nani pui, nani pui... Începu Runa, dar Unu nu dădu decât un gungurit stins. Ne acoperirăm fețele cu pieile fine date de Aban, doar-doar am reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pat, cu cameră, cu tot ce-o găsi pe-acolo, s-o ia și să i-o pună doctorului pe masă. Undeva, deasupra sa, de parcă veneau direct din cer, auzi bătăile pendulei din biroul șefului, colonelul Ghiță. Patru bătăi, lungi, vuitoare, sumbre, cum bătuse clopotul din dealul Episcopiei când a fost să moară episcopul ăl bătrân. „Când s-a ales, mai apoi, Valerian, parcă și clopotele sunau altfel, mai vesele, mai de-ale noastre“, zâmbi înduioșat. Și Prea Sfântul era de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Rapsodia pădurii și Odă soarelui, se înscriu într-o simbolistică dionisiacă, supratemporală, forțând limitele concretului. Un poem cu titlu sadovenian, Locuri și întâmplări, introduce într-un "frunziș de-aramă"amintitor de Eminescu: "Eu m-am desprins din munții vineții, / Cascade vuitoare port în mine (...) / Pădurea care mi-i a doua mamă (...) / Fremătător mereu la ea mă cheamă". Regretul nostalgicului din Frământare intimă, dus în lume (clișeul Goga) și întors cu pas "împleticit", descinde din fondul abisal, dinspre înaintași: "Pădure, sora mea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Păianjeni sferici, cu picioare ca niște fire foarte lungi, stăteau încremeniți pe ziduri. Viermi cenușii și îndesați, cu doi peri în 13 coadă, intrau în crăpături și pe sub plăcile de tencuială. Stăteam câte o jumătate de oră în locurile acelea vuitoare și înspăimîntător de singure. Scriam ceva, cu o bucățică de cretă sau de cărămidă, pe un zid albăstrui. Mă întorceam acasă seara, privind cum se conturează vreun balcon minuscul, negru ca smoala, pe un cer de flacără roșu-ntunecată. Era
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
argintul ei, urmat de un bitum dezolat în care mai lucesc doar ochii tăi, Victor. Ochii tăi deodată lărgiți, cu pupilele înghițind tot irisul și făcând întuneric în sala înghețată. Mă-ndrept pe bâjbâite spre cămăruța mea, unde lumina albastră, vuitoare, a focului din sobă aruncă raze pe pereți. Intru în pat, trag pătura peste cap și mă prăbușesc, abrupt, în vis. De ce mereu aceleași rețele subterane? Aceleași cabine verzui în grote cu apa până la glezne... Aceleași receptacule de faianță în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
-mi mai aminteam însă în nici un fel însuși apartamentul, nu știam cum erau orientate camerele, ce mobile aveau părinții mei pe atunci, deși fragmente nebuloase, amestecând anii și locuințele, mi se mai arătau uneori în vis. Când ieșeam din holul vuitor, înciudat că 166 nici de acea dată nu avusesem curajul să sun la ușa noilor locatari și să-i rog să mă lase să văd apartamentul, soarele mă orbea și trebuia să strâng genele, pe care le vedeam atunci încărcate
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
de lumini și paiete. Clovnii jonglează cu o abilitate incredibilă. Guști dulceața lumii cumpărînduți, de doi bani, o pufoasă vată de zahăr, apoi pleci trecînd pe lîngă cel care înghite flăcări și săbii de tinichea. Și bîlciul rămîne un punct vuitor în noapte în timp ce tu mergi să te culci uitînd pe undeva păpușa din ghips. Convins că ai cîștigat cine știe ce bogăție. Și, încă amețit, observi că însăși noaptea se învîrte în jurul tău pînă se termină totul. Tînărul Doctor rostește cam de
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
care învăluie ca o mantie grea de indiferență, orașul vuind, palpitând, pârjolind în măsura în care arde, sfărâmând fără să se vadă într-o dezlănțuire colcăitoare și nesigură ca o beție, dar mult prea pământească, din care se nasc valuri-valuri hățișuri mlădioase, la fel de vuitoare, în care se pierde și care îl atrag și-i atrag mintea. Toate continuând în jurul lui și percepându-le foarte limpede. Tânărul din apartamentul de sub al lui primește o femeie care după un timp începe să chiuie și să râdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
destinul, mai ales în anumite clipe eram neliniștit. Știți că există asemenea clipe, mai ales în solitudine. La noi, acolo, era o cascadă mică și cădea de sus, din munte, ca un fir de ață subțire, aproape perpendicular; era albă, vuitoare, înspumată; cădea de sus, dar părea că nu-i cine știe ce înaltă, era cam la jumătate de verstă depărtare, însă părea că până la ea nu sunt decât cincizeci de pași. Noaptea îmi plăcea să-i ascult vuietul; iată, în aceste clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cere un înalt grad de specializare lingvistică din partea cercetătorilor noștri. El impune lărgirea orizontului, înăbușirea patriotismelor locale și provinciale, lucruri ce nu sunt ușor de realizat. Literatura este una, așa cum arta și omenirea sunt una ; și în această concepție rezidă vuitorul studiilor de istorie literară. În cadrul acestui domeniu imens - practic identic cu întreaga istorie literară - avem, fără îndoială, subdiviziuni demarcate uneori după criteriul lingvistic. Avem, în primul rând, gruparea în cadrul celor trei principale familii lingvistice din Europa - literaturile germanice, cele romanice
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
gând marea aceea oribilă. Eram calmă și lunecoasă, scurgându-se ca untdelemnul printre stânci. Am înaintat până la cazanul lui Minn, și am stat pe pod. Era vremea refluxului și cazanul se golea într-un torent învârtejit, aprig, de ape repezi, vuitoare, al căror țâșnet alb era înghițit de marea mai calmă de dedesubt. Am privit în jos. Cât era de adânc, cât de abrupți și netezi erau pereții! De bună seamă, nici o forță pământeană nu m-ar fi putut smulge din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și desăvârșit.” (Cântec de început) Perenitatea luminozității muntoase, în comparație cu universul perisabil al fenomenelor și generațiilor, aduce cu sine ideea de veșnicie, de nemurire, sub influența acestui peisaj simțurile căpătând o robustețe deosebită: „Eu m-am desprins din munții vineți/ Cascade vuitoare port în mine” exclamă poetul în Rapsodia pădurii. Lumea adâncurilor este tărâmul unde se adună neliniștile ca-ntr-un sabat. Revenirea la suparafață reprezintă ieșirea la o stare neutră, deci neinteresantă pentru poezie, dar este rândul chemărilor alpine să treacă
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
Rapsodia pădurii și Odă soarelui, se înscriu într-o simbolistică dionisiacă, supratemporală, forțând limitele concretului. Un poem cu titlu sadovenian, Locuri și întâmplări, introduce într-un „frunziș de aramă” amintitor de Eminescu: „Eu m-am desprins din munții vineții, Cascade vuitoare port în mine [...] Pădurea care mi-i a doua mamă [...] Fremătător la ea mereu mă cheamă.” Regretul nostalgicului din Frămîntare intimă, dus în lume (clișeul Goga) și întors cu pas „împleticit”, descinde din fondul abisal, dintre înaintași: „Pădure, sora mea
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
ascunzînd "fața soarelui"; "urletul lupului" înfricoșînd cerul; "muntele ucișilor"; "vînturi tăioase și asurzitoare" vuiesc "peste întinsa cîmpie"; distrugerea șade pe sabia omului; omul "plin de sînge". Cerdick, translated from the Saxon / Cerdick, tradus din saxonă - "săgeata zburătoare-a morții"; "fluviul vuitor"; "lacul morții"; "furtuna cea vuind"; "fiul vijeliei"; "valea pătată de sînge"; "muntele ucișilor ridic[îndu-se] la stele", "săgeata care niciodată nu greșește-a morții", "nori suri", "noaptea neagră"; moartea ce se joacă; "săgeata morții" care este brațul omului; "trupurile ucișilor
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
vânat ("Vaccinium uliginosum"), odolean ("Valeriana dioica ssp. simplicifolia"), ruginare ("Andromeda polifolia"), roua cerului ("Drosera rotundifolia"), o specie de roua cerului ("Drosera intermedia"), bumbăcarița ("Eriophorum angustifolium"), pufulița ("Epilobium palustre"), sânzâiene ("Galium uliginosum"), buhăieș ("Listera cordata"), pipirigul-cerbilor ("Scheuchzeria palustris"), țăpoșica ("Nardus strictă"), vuitoare ("Empetrum nigrum"), bucățel ("Agrostis canina"), iarbă neagră ("Calluna vulgaris"), rogoz ("Carex echinata, Carex curta, Carex pauciflora, Carex limosa, Carex magellanica, Carex rostrata").
Molhașurile Căpățânei () [Corola-website/Science/329974_a_331303]
-
și curechiul de munte ("Ligularia sibirica"); specii protejate prin aceeași "Directivă" 92/43/ CE din 21 mai 1992, a "Consiliului European" (anexă I-a); care vegetează alături de: brâdușă de munte ("Crocus vernus ssp. vernus"), poroinic ("Dactylorhiza maculata"), tulichina ("Daphne mezereum"), vuitoare ("Empetrum nigrum ssp. nigrum" și "Empetrum nigrum ssp. hermaphroditum"), pufulița ("Epilobium nutans"), bumbăcarița ("Eriophorum vaginatum"), ghințura ("Gențiana verna"), lumânărica-pământului ("Gențiana asclepiadea"), ochiul-boului ("Leucanthemum waldsteinii"), trifoi-de-baltă ("Menyanthes trifoliata"), cărbuni ("Phyteuma vagneri"), sclipeți ("Potentilla aurea"), piciorul cocosului (din speciile: "Ranunculus platanifolius" și
Harghita - Mădăraș (sit SCI) () [Corola-website/Science/331298_a_332627]