4 matches
-
supra-abundentului autor: "O flacăra misterica/ Da palida lumină;/ Iar stâlpii din biserică/ Păreau că se înclină.// Și liliecii nopților/ Ce au aicea locul -/ Ascunși în hârca morților -/ Umblau să stingă focul.// O babă, ce oroarele/ Uscaseră în lume,/ Tot răscolea vulvoarele,/ Șoptind încet un nume." Bolintineanu scrie biserică, deci "pacinații" săi erau creștini, ori un locaș creștinesc se înălțase peste vechiul lor "templu"; ceea ce contează în intensitatea poemului e prezenta spațiului consacrat care subliniază demonismul babelor "blestemate"... Să ne oprim o
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
ț. IX, p. 262, în colecția Pléiade). Prima ivire a Babei e impresionantă: o vedem parcă din profil, uscată de ororile lumii (suferite dar și făcute de ea!), în plin demers vrăjitoresc de chemare a victimei pe flacăra: Tot răscolea vulvoarele/ Șoptind încet un nume". Și totuși, ea pare surprinsă de sosirea lui Mihnea; dacă nu pe al lui, ce alt nume rostise? Poate pe cel al fiului defunct, într-un elan care o umanizează - dar atunci, de ce răscolește vâlvătăile focului
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
vezi prada-ți, vezi cugetul sau"). Toate aceste scorneli copilărești trebuiesc a fi deduse din versuri la limita neroziei ("puternică impresie de stupiditate", resimțită de G. Călinescu). Maniacul discursurilor versificate se sloboade în voie. Iar personajul imperios al Babei răscolind "vulvorile" devine o caricatură care vorbește "că la ușă cortului": trei imperative vulgare, na, în câteva versuri, în pofida vocativelor înalt oratorice: "tirane barbar", "tirane", "barbare" - alte trei "tirane" urmează în "Blestemul". Așadar, gazda din caverna îi întinde lui Mihnea o hârca
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
sunt dorite. Iar liliecii nopților Ce au aicea locul - Ascunși în hârca morților - Umblau să stingă focul. O flacără misterică Dă palidă lumină; Iar stâlpii în biserică Păreau că se înclină. O babă ce oroarele Uscaseră în lume Tot răscolea vulvoarele, Șoptind încet un nume. Intriga poemului e bizară și în definitiv de ordin secundar. Remarcabilă e la un moment dat, când Mihnea bea dintr-o hârcă, o mișcare haotică, o sarabandă de duhuri, adică o "danse macabre", notată cu mare
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]