89 matches
-
faptele glorioase nu se uită niciodată. Spada și armura de odinioară, bicicleta și tricoul de azi. Franța își adoră eroii. Armstrong sub Arcul de Triumf în 2001 seamănă cu De Gaulle, în același loc simbolic, în 1944. Iar de la ferestrele zăbrelite ale castelelor de pe Loire umbrele doamnelor și domnițelor medievale privesc caravana ciclistă cu ochii miilor de turiști înșirați pe marginea șoselei, lîngă rulotele și corturile care i-au adăpostit peste noapte. Cicliștii, ca și cavalerii, sînt deopotrivă de efemeri. Mulți
Turul Franței ca literatură by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14989_a_16314]
-
Un salt. Fie în Lethe, fie în lumea palpabilă și nerotitoare. Ieșirea din amnios. („De-ai ști ce tulbure-i cînd te-ai oprit.../ E izbitura limitei sub stele, rămînerea în cruce” - Gimnast la inele) „Viața mea e o fereastră zăbrelită des cu limite./ Iar dincolo de ea stă ascunsă Fiara-Infinit” (Fiara-Infinit). Aceasta pare să fie drama trăită de poetul care, de altfel, imaginează spații ilimitate, mări și țărmuri fără-nceput și fără sfîrșit, aproapele și departele. Ei bine, dorința aceasta de
Unitatea pierdută by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13507_a_14832]
-
despărți de slugile și confortul lor nici în piramide, țăranul nu se poate despărți de factorii ocupației și orizontului său domestic): „stai liniștită, nu e decît un exercițiu de pregătire... Cu/ acea forță care alină corpurile/ cerești, intră/ pe geamul zăbrelit: înfăcărarea ei nu ține de multă vreme./ Cu aceeași senzație de dezgust, în mijlocul/ unei harababuri de neînchipuit. Încărcată de relicve și descîntece/ băbești, ținute minte inconștient:// neglijentă, învăluită în ceață și nouri. Că e o adevărată/ magie la mijloc. Atîta
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
pierdute în somnul adânc al veacurilor,/ în drumul nesfârșit al istoriei,/ nopțile ucise în lungii ani de robie,/ în lungii ani pierduți, ai războaielor,/ sfintele nopți de veghe/ la căpătâiul răniților, bolnavilor, pruncilor,/ sfintele nopți de sânge și speranță,/ nopțile zăbrelite ale pușcăriilor,/ toate nopțile netrăite, strivite, interzise,/ ale omenirii,/ nopțile cu dinții încleștați,/ frânte pe roată, împușcate.../ Toate ne aparțin, pe bună dreptate -/ să le-adunăm cu grijă, migălos,/ să le topim în furnalele călimărilor/ și să-ngrășăm cu amintirea
Geo Dumitrescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Imaginative/12444_a_13769]
-
întrebe de unde vin ele, cine sau ce le lasă și, mai ales, cine și ce cîștigă. era ca și cum, la tot pasul, aș fi trecut prin dreptul unor holuri întunecoase sau peste niște canale secate, o Veneție moartă, butaforia unei încăperi zăbrelite. erau mereu aceste umbre cu un destin înaintea noastră, într-un fel, ființele și lucrurile le erau datoare, în urma lor corpul se tîra ca un sac. și așa cum ce iese din pisică șoareci mănîncă, ce iese din corp umbră
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/13187_a_14512]
-
Au adunat imagini de hoinar Din haosul ce m-a crezut învinsul Plăcerilor gustate fără har Pe crestele născute din adâncuri Imaginam castele de povești Și aplecați pe-a șeilor oblâncuri Zburdau în voie cavaleri crăiești La poarta unei inimi zăbrelite Eu, cavaler din veacul efemer, Ținteam săgeți din gânduri nălucite Închise în poemul mesager Reverberează-un hohot de tăcere De zidul cu fantasme trecătoare În zori se nasc dorințe din durere Când sângereaza razele de soare ... Citește mai mult Hohotul
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380657_a_381986]
-
spre interior. în biserică, neputând încăpea toți oamenii, au intrat numai copiii, înghesuindu-se cum au putut, iar cei mari au stat afara, cât mai aproape de biserică pentru a asculta Prohodul. Lumina nu putea pătrunde prin micuțele ochiuri de geam zăbrelite și singura sursă de lumină era cea venită de la lumânări. O lumânare și-a întins flacăra până la o coroană de celuloid. dascălul a stins-o cu palmele, dar o scânteie a urcat în pod și în scurt timp, limbi de
Paștele de foc la Costinești. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/97_a_202]
-
vindecă spre centrul zburător Visați a ne înoarce jumătate Din Unul cel de sine doritor Ca daimonul din increatul Dor Femeia știe, carnea ei se zbate Pe-atlazuri de dorință și păcate... Gelos pe cheruvimi eu te voi scoate Din zăbrelitul paradis, ghimpat Că trandafirii-n brize rourate Mi-s Cântecul și Verbul întrupat. Tu, adormită-n veacul de stihie, Te vei trez, să-mi fii iubire numai mie, Fecioara, maica lumilor, Mărie. Alex către Eugen: În drumul lung spre Tirana
Epistolar în memoriam. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
pierdute în somnul adânc al veacurilor,/ în drumul nesfârșit al istoriei,/ nopțile ucise în lungii ani de robie,/ în lungii ani pierduți, ai războaielor,/ sfintele nopți de veghe/ la căpătâiul răniților, bolnavilor, pruncilor,/ sfintele nopți de sânge și speranță,/ nopțile zăbrelite ale pușcăriilor,/ toate nopțile netrăite, strivite, interzise,/ ale omenirii,/ nopțile cu dinții încleștați,/ frânte pe roată, împușcate.../ Toate ne aparțin, pe bună dreptate -/ să le-adunăm cu grijă, migălos,/ să le topim în furnalele călimărilor/ și să-ngrășăm cu amintirea
Un poet mereu la modă: GEO DUMITRESCU by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17035_a_18360]
-
de pe colină? Fum de cineva, fum de limite, fum de noi, de mine, fum obstacol, cu măsura ta îmi acoperi înțelegerea de infinit. Limite de sânge și putere am purtat printr-o limită de timp. Viața mea e o fereastră zăbrelită des cu limite. Iar dincolo de ea stă ascunsă Fiara-Infinit.
Neconsimțitoarea nimfă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8216_a_9541]
-
un timp Simona să-și reia viața normală, chiar să profeseze. Deocamdată, cât anume avea să dureze această perioadă, nimeni nu știa. Simona trebuia să-și ducă viața între cei patru pereți ai unei rezerve, să privească de la aceeași fereastră zăbrelită dealurile, ce se profilau la orizont, și mereu același și același peisaj care-și schimba culorile după cum alergau anotimpurile de-a lungul anului. În spital, timpul curgea anevoie. Medicul de salon îi găsi o ocupație care să o distragă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
un ton contrariat: „Nu uita să ștergi praful de pe pian!“ „Mamă, ascultă-mă, te rog!“ repetă el, dar Își dădu seama că, fiind copil, nu va putea s-o convingă. Doar nu Împlinise nici opt ani! Vedea În vis fereastra zăbrelită a camerei copiilor, de la etajul al doilea. Deodată, la fereastra asta apăru fața bătrînei sale dădace, care-i făcea semn să intre În casă. „Mamă, mi-am omorît soția, și sînt căutat de poliție!“ repetă el. Dar maică-sa zîmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Still și Fishguard aveau să se Întîlnească din nou, În salon, ca să joace șah... Uneori, Digby se Întreba dacă nu cumva „Pavilionul special“ era rodul unei imaginații bolnave. Firește, clădirea exista aievea, cu zidurile ei de cărămidă roșie, cu ferestrele zăbrelite și cu zidul Înalt care o Împrejmuia. Exista și un personal special, cunoscut de ceilalți pacienți de la seratele lunare, la care Digby nu avusese Încă prilejul să ia parte. (Doctorul Forester avea convingerea că aceste serate, la care erau invitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cele din urmă se opriră în fața ușilor unui salon. Prima intră Bianca, apoi ceilalți. Victor rămase la urmă, cu inima zvâcnind de emoție. Era un salon mare, cu paturi așezate pe două rânduri, în stil cazon, cele mai multe neocupate. Lângă fereastra zăbrelită, în patul din stânga, se vedea o bătrână țeapănă și sfrijită, de pe la țară, stând în capul oaselor și primind, din mâna unei femei mai tinere, care putea să-i fie fiică, iaurt cu lingurița. Alt pat era ocupat de o pacientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din comediile sale: Dimineața mă voi afla, să te văd, la biserica ta; după-amiaza, de vei ieși, la promenadă te voi Întâlni; la Prado voi merge pe seară, aproape de carâta-ți ușoară; apoi, pe strada ferită, șopti-voi la fereastra zăbrelită. Astfel: mesă, Prado, plimbare, rúa, grilaj, Strada Mare sunt a iubirii recapitulare. Nu exista, prin urmare, loc mai potrivit ca acela, pentru ca monarhul nostru, al Patrulea Filip, galant cum era În anii tinereții, să hotărască a organiza acolo prima Întâlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
bădărani în uniformă, habar n-aveam de unde apăruseră, țipau ca niște fiare, mi-au smuls trompeta și au călcat-o în picioare cu sălbăticie, fără explicații, m-au molestat și m-au împins brutal pe ușa unei dube cu geamurile zăbrelite. N-ar fi nimic de adăugat în plus. De altminteri, lumea se mai schimbă." (p. 77) Se schimbă, din păcate, după a treia povestire (Cenaclul din Matache), și aura personajelor lui Constantin Mateescu. Din tinere, energice și imprevizibile, acestea devin
Stilistica eschivei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6419_a_7744]
-
un palimsest, vede întîmplarea de sub întîmplare. „Cine trece aproape zilnic, ca Strauffer, pe lîngă o brutărie mai mare nu poate să nu compare pîinea cu piatra «...» vede în loc de pîine pietre din care se ridică pereți și, cînd ajunge la fereastra zăbrelită a fabricii care dă înspre stradă, poate să ia mai bine seama la cum se face pîinea - probabil din piatră «...» Fără îndoială că lucrurile au stat așa: ca să-și ducă viața li s-a oferit celor din Strada Joagărului cînd
Domnul Hermannstadt și fișierele memoriei by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/3603_a_4928]
-
târziu. Totul a decurs după unul și același scenariu: arestarea în toiul nopții,transportarea la gară și ambarcarea claie peste grămadă în vagoane de vite, fără hrană, apă și alte necesități vitale. Pe o căldură infernală, după ușile și geamurile zăbrelite, timp de câteva săptămâni a durat calea spre necunoscut. Familia lui Toader Panciuc a fost repartizată în sovhozul „Dzerjinski” din raionul cu același nume al ținutului Krasnoiarsk, începând o viață nedorită nici celui mai mare dușman. Soții primeau hrana cu
MARTIRAJUL ROMÂNESC COPII AI DEPORTĂRILOR [Corola-blog/BlogPost/92928_a_94220]
-
cel istoric, este predominant.Totodată, autorul se consideră „cavaler din veacul efemer”, în poemul: „Hohotul tăcerii”: „Tăcerile ce-ades mă înconjoară/ Cu așteptări ce nu primesc răspuns/ Îmi sparg timpanele! Raza solară/ A-ncremenit în spațiul nepătruns// (...)// La poarta unei inimi zăbrelite/ Eu, cavaler din veacul efemer,/ Ținteam săgeți din gânduri nălucite/ Închise în poemul mesager”. Emoționantă este și poezia „Dor de emigrant” în care, cu o sinceritate dezarmantă, autorul își așterne gândurile și sentimentele față de țara de unde a plecat. Poezia este
POEMELE SURGHIUNULUI SUFLETESC de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368389_a_369718]
-
vreme, pe fondul consumului de droguri și a alcoolului. I-a strigat isteric doctorului, în timp ce se îndepărta: - Ce-o să-mi faci papino? Fiică-ta mă vrea pe mine, mai mult decât colivia de aur în care încerci să o ții zăbrelită și trebuie să te resemnezi cu ideea că nu ai încotro! Nu ai tu probe, despre acuzațiile care mi le aduci. Dacă aș vrea, doar un semn ar trebui să fac și ea m-ar urma până la capătul pământului, departe
PETRECERE NEFASTĂ (9) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2043 din 04 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/368513_a_369842]
-
lumina înviind în sfârcul de umbră care mă definește. Unde-ai fost până acum de n-ai trăit? Și ce-ai așteptai de te-ai lăsat sedusă de tine însăți? Treci prin toate ușile închise până la mine și nici ferestrele zăbrelite nu-ți sunt stavilă prin ziduri te strecori nevăzută, neauzită și te instalezi în mine confortabil ca-ntr-un cuibar de neliniște. Așa ești tu, de nelepădat, de neînlocuit, imperios necesară! Nici nu pleci și mi se face de tine
(CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 285 din 12 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356247_a_357576]
-
Neamului lor sfânt erau zăvorâte între gratii și cătușe. Ei, care au fost întruparea vieții hristice au fost logodiți cu moartea aprigă, zălogul trufașilor atei. Ele, care cuminecau cerul cu privirile angelice se agățau ca niște umbre de zorile nădejdiilor zăbrelite. Ei, care au sfințit locul copilăriei, al școlii, al instituției, al societății au fost deportați în taigaua Bărăganului sau în Siberii. Ele, care înfloreau versurile poeților în mireasma serafică a trăirii zăceau stafidite în beciurile securității. Ei, care au fost
NAŞTEREA DOMNULUI ÎN PORFIRA VERDE A SUFERINŢEI ŞI A JERTFEI MARTIRILOR DACOROMÂNI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1454 din 24 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/369000_a_370329]
-
spre interior. În biserică, neputând încăpea toți oamenii, au intrat numai copiii, înghesuindu-se cum au putut, iar cei mari au stat afara, cât mai aproape de biserică pentru a asculta Prohodul. Lumina nu putea pătrunde prin micuțele ochiuri de geam zăbrelite și singura sursă de lumină era cea venită de la lumânari. O lumanare și-a întins flacăra până la o coroană de celuloid. dascălul a stins-o cu palmele, dar o scânteie a urcat în pod și în scurt timp, limbi de
PAŞTELE DE FOC DE LA COSTEŞTI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 468 din 12 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358445_a_359774]
-
Au adunat imagini de hoinar Din haosul ce m-a crezut învinsul Placerilor gustate fără hâr Pe crestele născute din adâncuri Imaginăm castele de povești Și aplecați pe-a șeilor oblâncuri Zburdau în voie cavaleri crăiești La poarta unei inimi zăbrelite Eu, cavaler din veacul efemer, Ținteam săgeți din gânduri nălucite Închise în poemul mesager Reverberează-un hohot de tăcere De zidul cu fantasme trecătoare În zori se nasc dorințe din durere Când sângerează razele de soare * M-am cățărat mult
HOHOTUL TACERII de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1845 din 19 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340284_a_341613]
-
spre interior. În biserică, neputând încăpea toți oamenii, au intrat numai copiii, înghesuindu-se cum au putut, iar cei mari au stat afara, cât mai aproape de biserică pentru a asculta Prohodul. Lumina nu putea pătrunde prin micuțele ochiuri de geam zăbrelite și singura sursă de lumină era cea venită de la lumânari. O lumanare și-a întins flacăra până la o coroană de celuloid. dascălul a stins-o cu palmele, dar o scânteie a urcat în pod și în scurt timp, limbi de
REMEMBER: PAŞTELE DE FOC DE LA COSTEŞTI de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1773 din 08 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374940_a_376269]