39 matches
-
în lumea hispanică !). Citez poemul însemnări din târgul copilăriei, o zguduitoare depoziție despre... vârstele cunoașterii, aflată pe talgerul ... poetului: Mai cântă cobzarul în târguri o dramă / Boii uitați îi țesală vântul / Mă readuce acasă dorul de mamă / Pământul se umflă, zbicește cuvân tul.// Se rostuiesc țăranii în piețele centrale / Alegere febrilă a muzicii de nuntă / Speranța târzie răsună-n pocale / Adă crâșmare vinul ce binecuvântă.// Iubito, cum de nu simți că sunt aici / Să rostuim a omenirii trudă / Hai să mai
De la învolburarea vieții, la literatură. In: Editura Destine Literare by Virgil Pătrașcu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_196]
-
apare, în sfârșit, la lumina zilei, la "partea umedă a mașinii" este celuloza, ca un fel de covor interminabil de iaurt. La "partea uscătoare" chiagul, ...acest covor de iaurt prinde treptat consistență, tăvălit, învârtit pe cilindrii dogoritori, stors, presat, rulat, zbicit pe flanele de lână moi, delicate... Apoi încleieri, apăsări, turtiri, calandrări, satinări, neteziri - o călcătorie neiertătoare a hârtiei - până la "netezimea în secunde". La urmă vine tiparul aplicând pe ea o sărutare pătimașă... O înjurătură. Un vers genial... Hârtia rabdă orice
Hârtia rabdă orice, 1965 (din carnetul de reporter) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9610_a_10935]
-
și plină de mister a prințului Pangratty. Era și ușor de explicat, de prin noiembrie, de cînd începeau ploile și totul în jur devenea o mare de noroi, galben, și pînă în aprilie, spre sfîrșit, cînd începea pămîntul să se zbicească, în Vladia și din Vladia nu mai pleca nimeni. Totul se întîmpla și se sfîrșea înlăuntrul ei, chiar dacă începutul se afla cine știe unde, în afară. Odată intrat în Vladia nu mai puteai ieși, așezarea te sorbea ca o apă adîncă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
până la Vatra Dornei. Dar așa ..., mă duc până la capătul pământului! -Așa o fi domnule primas, dar banii aceea erau pentru instalarea conductei pentru alimentarea cu apă. Nu a plouat de mult și fântânile au secat. Proiect avem, numai să se zbicească oleacă pământul și dăm drumul săpăturilor ca după aceea să instalăm conducta. Dacă i-ați luat dumneavoastră, trebuie să mai așteptăm. -Domnule vice, țăranii nu s-au născut cu apă la conductă. Neam de neamul lor au folosit doar fântâni
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Toate aceste flori au culoarea albă care simbolizează Marea sărbătoare a pământului Învierea Domnului Iisus Hristos. După sărbătorile de Paște se nasc flori ca vioreaua, urzica moartă, papucul-doamnei miereaursului, măseaua-ciutei, poroinicul, precum și altele. După ce zăpada se topește vântul de primăvară zbicește pământul și apare frunzișul fagului, în poieni iese iarba odată cu flori cum sunt: lumânărica medicament pentru stomac, năpraznicul puternic luptător și eliminator al celulelor canceroase, vinarița, omagul, slăbănogul, și altele. Pentru că primăvara mă simt împlinit și sărbătorile de paște sunt
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
un vîrtej" (p. 81). Sau, vorbind despre rolul călătoriilor în formarea unui om, scrie: "Călătoria e discontinuitate, e contact cu noul, cu neașteptatul, cu abruptul, cu neeuclidianul"(p. 93), iar drumeția "te scoate din cameră, te scutură de praf, te zbicește, te înviorează, dar nu te scoate din sinea ta, din ecologia familiară, pe cînd călătoria, dacă e făcută de cine știe să vadă, să înregistreze, să perceapă și să simtă, este cutremur, schimbare de perspectivă și, la drept vorbind, periplu
Un autor de interior by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6639_a_7964]
-
mai săracă. nu m-a cunoscut - anume când i-am zis cine-s, pe nume, n-a uitat că am trădat-o și uitării am lăsat-o. pe mileniul trist se-ngână și-i tulbure și bătrână. când s-a zbicit soarele mi-am clătit picioarele și-n loc să-ntindă năframa Marea m-a-njurat de mamă. versul meu se potrivește: da - trădarea se plătește și-acum mă iubește - rea, Marea Neagră, marea mea... Timp de 78 de ani, Sărbătoarea Națională a românilor
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
niște spinări de monștri marini ce se încălzeau la soare și se întinse pe una din acele pietre uriașe să se bucure de căldura pimelor raze ale dimineții. Stătea astfel relaxată de puțin timp și briza împreună cu razele jucăușe îi zbiceau pielea udă și părul răvășit peste ovalul minunat al feței și peste verdele smaraldin al ochilor cu punctișoare aurii care atunci când se pierdea în visare îngustându-i o făcea să semene cu o felină dormitând languros la soare deși simțurile
ÎN CARUSELUL DESTINULUI (1) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383572_a_384901]
-
în consonanță cu buna măsură a puterii de absorbție a darului vieții. Versul său nu are praguri în curgere, nu conține zbaterile ambițiosului care se ia de piept cu demiurgul. Versul său e râu de câmpie, briza de primăvară care zbicește rănile lutului dinafara și dinăuntrul omului. E absolut obligatoriu de adăugat, la caracteristicile versurilor lui V. Rață, frumusețea, naturalețea și bogăția limbii care-i îmbracă autorului substanța lirică. Poetul, sunt convins, nu a făcut efort în a găsi “cuvinte potrivite
FRĂMÂNTUL SUFLETULUI POETULUI VALERIU RAŢĂ, CONFRATELE MEU ÎNTRU ROMÂNISM de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364447_a_365776]
-
Costel Zăgan Publicat în: Ediția nr. 1036 din 01 noiembrie 2013 Toate Articolele Autorului Dio are o ferestră, adică o oră liberă. Cu toate că este mijlocul lunii martie, zăpada mai păteză destul de consistent cenușiul închis al pământului, împiedicându-l să se zbicească și să-și înalțe vestitorii imaculați : ghioceii și zambilele. Ziua pare încremenită în cenușiu : cerul este colindat numai de nori reci și amenințători. O atmosferă stresantă, aproape politică, ține oamenii închiși în case și-n singurătățile lor amărâte. Satul a
FERESTROICA LUI DIO de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1036 din 01 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363194_a_364523]
-
lună plină. Noapte caldă cu parfum de flori și frunze tinere (Vâltoarea); Umbrele pădurilor dosnice se împreunau peste Limpejoara secată de arșița verii, încât printre bolovani noroiul uscat era cenușiu spre negru (Valea Proscrișilor); S-au dus ploile, s-au zbicit dealurile și văile verzi, îngălbenite, pline de petece roșcate ale sămănăturilor de toamnă. În pădurile ca arama s-au înfiripat, în sute de puncte, lumânările roșii ale cornilor (Vâltoarea); Fulgi rari alunecă și se aștern pe pământul înghețat. Pustiu pe
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
cu mulțumire către Cer pentru grâul de anul ăsta, înalt în pai și mlădiu ca trestia, greu în spic precum vrabia! Fusese o toamnă taman bună de semănat, cu ploi leneșe, picurate, cât să încolțească bobul și cu vânticele blânde zbicind pământul înaintea altei ploi... Iarna venise cu plapumă de nea, la timp, chiar înainte de gerul ăl mare. Ca niciodată, parcă! Iar, în primăvară, soarele măsurat se înfrățise cu ploile, ridicând verdele grâului vânjos, crescându-l repejor ca peria de țesală
ŞOIMUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1310 din 02 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/376494_a_377823]
-
sus menționată), fie solomonarul, ca în acest descântec din folclorul minerilor din Munții Apuseni : Dacă tăul o săcat Șteampurile nu mai bat, Hai ploaie cu șirloaie Foieșu să se înfoaie Și-o trecut șolomonaru Care umblă cu șercanu [= balaurul] Din zbici o pocnit Pe iel s-o suit Și s-o tăt rotit Ploaia s-o pornit Și s-or umplut tăurile Și s-or pornit șteampurile (19, p. 84). Funcția malefică a balaurului și cea benefică a solomonarului (și de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
164-170 ; 33, p. 125) sau cu o nuia de alun („nașul șarpelui”) cu care a fost omorât un șarpe (atenție la valențele magice ale armelor), cu coasa sau cu biciul : Și-o trecut șolomonarul Care umblă cu Șercanu’ [= balaurul] Din zbici o pocnit Pe iel s-o suit (19, p. 84). Mai mult decât atât, acțiunea „războinică” a solomonarului asupra balaurului poate fi chiar mortală. În pofida faptului că Traian Herseni nu a găsit „nici un text folcloric care să menționeze că un
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de cele mai multe ori o fac însă de formă. Așa stăteau lucrurile și pe vasul Pequod. Mosorul de lemn și panoul lui colțuros atîrnau, nefolositoare, chiar sub parapetul de la pupa; ploile și spulberul de spumă le udaseră, soarele și vânturile le zbiciseră - toate stihiile își dăduseră mîna pentru a face să putrezească obiectul acela care atîrna acolo degeaba. Zărind din întîmplare mosorul, la numai cîteva ore după scena cu acele magnetice, Ahab își aminti de sextantul distrus și de jurămîntul pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
gârlele împânzeau șesul cu valuri mâloase. Abia ghicită în mijlocul noianului, vâltoarea era departe, purtând ca într- un exod apocaliptic poduri din lemn, copaci smulși, vite înecate, acoperișuri de paie ori căpițe. După ce tăria s-a limpezit, pământul începu să se zbicească. De dimineață șesurile fumegau iar aerul juca, mișcându-se în oglinzi. Din clăile năpădite de mâl ori de pe moțurile de porumb răzbite de prăpăd, te asurzea orăcăitul broaștelor. Pe coastele care frigeau, șerpii se slobozeau din păduri în valurile călduțe
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
multă vreme la foc, și mă miram de ce nu mai vine... Nu, s-a dus... Mai făcui un pas. Ea se trase cu lumina îndărăt. Zisei repede: Uite, las calul nițel afară, și eu, până una alta, intru de mă zbicesc de ploaie... M-a pătruns până la os! Ea îmi făcu loc și eu intrai. În urmă-mi și lumina umplu încăperea scundă, descoperind vatra pe care mureau flăcările câtorva găteje, și păreții curați, și lada din fund, cu zestrea ridicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oameni a aduce nutrețuri, și vitele se mișcau încet în dosul gardurilor de stuh, subt acoperișuri de paie; stăteau triste cap la cap, și mâncarea numai o frunzăreau, și-n jur, pretutindeni, curgea umezeală rece. Oamenii stăteau în bordeie. Se zbiceau la vatra cu foc - apoi iar ieșeau cu țoluri în cap și lunecau cu opincile prin glod. Faliboga și pe vremea asta nu se mai astâmpăra. Ca un drac cu glugă în cap umbla în toate părțile pe Alba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sprijiniră cu spinările de trunchiul cireșului. Erau murdari ca niște porci În care intrase Aghiuță. Aveau zgârieturi și vânătăi peste tot. Pielea le tremura și se scutura ca a cailor când alungau muștele și tăunii. Răsuflau din ce În ce mai adânc. Noroiul se zbicea pe ei și se făcea zgrunțuri. Zgomote Îi făcură să-și Întoarcă privirile către culmea dealului pe care acum se Înălța, semeț, conacul boierului cu os domnesc. Ei nu apucaseră să vadă casa cea mare, căci fusese demult făcută una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din dinți și ascuțea privirea neagră. Daie Gulu Îi spusese Într-o zi, nitam-nisam, că n-o să găsească nimica, degeaba caută. Îl miraseră cuvintele nebunului, căci el chiar nu căuta nimica atunci. Sta numai la soare și aștepta să se zbicească noroiul pe el. Era pe la amiază, pământul se Încinsese și mirosea a pâine coaptă În țest pe foi de nuc. După strânsul dinților, Învățase să se bată. Nu era Înalt, nici prea voinic, Însă cine Îi intra În pumni căpăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de obraz. ― Să dea Dumnezeu! răspunse fata mai domol și roșind puțin. Schimbul de cuvinte mai învioră pe Titu Herdelea. Coti la stânga pe ulița satului. Plouase binișor azi-noapte, dar în cursul zilei a fost puțin soare, încît pământul s-a zbicit. Îi venise în minte să facă mai întîi o vizită învățătorului; el însuși era fiu de învățător și deci se cuvenea. A treia casă, pe stânga, după conacul Iuga, acoperită cu tablă roșie, avea o tăbliță de tinichea pe perete
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
seama și-i zise amărît: ― Să mă ierți că sunt cum sunt, dar nici eu nu mai știu ce e cu mine! Brișcă înainta anevoie pe șoseaua desfundată de ploile începutului de primăvară. Vizitiul îndemna telegarii, bombănind: ― Nu s-a zbicit deloc drumul... Dacă tot plouă și nu mai dă soarele... Grigore observa cu atenție și satele, și câmpurile, parc-ar fi căutat să ghicească o taină. Sub bolta mohorâtă, pământul negru se zgribulea pătat cu dese ochiuri de apă tulbure
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
celălalt, scrîșnind: ― Să nu fii boier, că te-a luat dracul! ― Nu știu ce să mă fac, socrule, zise Filip Ilioasa către preotul Nicodim, care ședea pe un jilț, în cerdac, la soare. Văd că vremea s-a îndreptat, pământul s-a zbicit și mă tot bate capul să începem aratul, că parcă mă și doare să stăm degeaba. Dar văd că oamenii... Tăcu întrebător. Preotul bolea și de bătrânețe, și de amărăciunea cu fiul său, care-l obseda mai mult cu cât
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
apa pe gâscă. Mereu îi grăbit către cine știe ce treabă.”... Cât a stat de vorbă cu bătrânul și a mai privit după el s a odihnit puțin și a luat-o din loc, mai întremat. Cărarea de pe marginea drumului se mai zbicise, iar faptul că își zărea casa i-a dat puteri... Maranda tocmai ieșea din casă să aducă un braț de lemne. Ca de fiecare dată în ultima vreme, s-a oprit în prag, să cerceteze calea spre târg, doar-doar l-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lui Neculai a fost un eșec. Intrase cu o echipă de lămurire într-o ogradă țărănească. Gospodăria era pustie. Zbierau câteva oi în șandrama : o cloșcă cloncănea pe lângă prepeleacul cu trifoi. Dată de perete, ușa de la grajd lăsa să se zbicească podelele din loazbe de plop curățate de baligă. După ce au fumat câte o țigară, cei din echipă se pregăteau să plece când, prin grădină, apăru stăpânul zugrumat sub o sarcină de iarbă. Omul răsuci albul ochilor către dânșii. Nu era
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]