42 matches
-
niște spinări de monștri marini ce se încălzeau la soare și se întinse pe una din acele pietre uriașe să se bucure de căldura pimelor raze ale dimineții. Stătea astfel relaxată de puțin timp și briza împreună cu razele jucăușe îi zbiceau pielea udă și părul răvășit peste ovalul minunat al feței și peste verdele smaraldin al ochilor cu punctișoare aurii care atunci când se pierdea în visare îngustându-i o făcea să semene cu o felină dormitând languros la soare deși simțurile
ÎN CARUSELUL DESTINULUI (1) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1971 din 24 mai 2016 by http://confluente.ro/maria_giurgiu_1464122911.html [Corola-blog/BlogPost/383572_a_384901]
-
Costel Zăgan Publicat în: Ediția nr. 1036 din 01 noiembrie 2013 Toate Articolele Autorului Dio are o ferestră, adică o oră liberă. Cu toate că este mijlocul lunii martie, zăpada mai păteză destul de consistent cenușiul închis al pământului, împiedicându-l să se zbicească și să-și înalțe vestitorii imaculați : ghioceii și zambilele. Ziua pare încremenită în cenușiu : cerul este colindat numai de nori reci și amenințători. O atmosferă stresantă, aproape politică, ține oamenii închiși în case și-n singurătățile lor amărâte. Satul a
FERESTROICA LUI DIO de COSTEL ZĂGAN în ediţia nr. 1036 din 01 noiembrie 2013 by http://confluente.ro/Ferestroica_lui_dio_costel_zagan_1383298796.html [Corola-blog/BlogPost/363194_a_364523]
-
în consonanță cu buna măsură a puterii de absorbție a darului vieții. Versul său nu are praguri în curgere, nu conține zbaterile ambițiosului care se ia de piept cu demiurgul. Versul său e râu de câmpie, briza de primăvară care zbicește rănile lutului dinafara și dinăuntrul omului. E absolut obligatoriu de adăugat, la caracteristicile versurilor lui V. Rață, frumusețea, naturalețea și bogăția limbii care-i îmbracă autorului substanța lirică. Poetul, sunt convins, nu a făcut efort în a găsi “cuvinte potrivite
FRĂMÂNTUL SUFLETULUI POETULUI VALERIU RAŢĂ, CONFRATELE MEU ÎNTRU ROMÂNISM de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 1858 din 01 februarie 2016 by http://confluente.ro/gheorghe_parlea_1454320236.html [Corola-blog/BlogPost/364447_a_365776]
-
lună plină. Noapte caldă cu parfum de flori și frunze tinere (Vâltoarea); Umbrele pădurilor dosnice se împreunau peste Limpejoara secată de arșița verii, încât printre bolovani noroiul uscat era cenușiu spre negru (Valea Proscrișilor); S-au dus ploile, s-au zbicit dealurile și văile verzi, îngălbenite, pline de petece roșcate ale sămănăturilor de toamnă. În pădurile ca arama s-au înfiripat, în sute de puncte, lumânările roșii ale cornilor (Vâltoarea); Fulgi rari alunecă și se aștern pe pământul înghețat. Pustiu pe
LORINCZI FRANCISC-MIHAI: ROLUL DESCRIERII IN PROZA LUI RADU IGNA de MARIA DANIELA PĂNĂZAN în ediţia nr. 2170 din 09 decembrie 2016 by http://confluente.ro/maria_daniela_panazan_1481306474.html [Corola-blog/BlogPost/371602_a_372931]
-
cu mulțumire către Cer pentru grâul de anul ăsta, înalt în pai și mlădiu ca trestia, greu în spic precum vrabia! Fusese o toamnă taman bună de semănat, cu ploi leneșe, picurate, cât să încolțească bobul și cu vânticele blânde zbicind pământul înaintea altei ploi... Iarna venise cu plapumă de nea, la timp, chiar înainte de gerul ăl mare. Ca niciodată, parcă! Iar, în primăvară, soarele măsurat se înfrățise cu ploile, ridicând verdele grâului vânjos, crescându-l repejor ca peria de țesală
ŞOIMUL de ANGELA DINA în ediţia nr. 1310 din 02 august 2014 by http://confluente.ro/angela_dina_1407004320.html [Corola-blog/BlogPost/376494_a_377823]
-
în lumea hispanică !). Citez poemul însemnări din târgul copilăriei, o zguduitoare depoziție despre... vârstele cunoașterii, aflată pe talgerul ... poetului: Mai cântă cobzarul în târguri o dramă / Boii uitați îi țesală vântul / Mă readuce acasă dorul de mamă / Pământul se umflă, zbicește cuvân tul.// Se rostuiesc țăranii în piețele centrale / Alegere febrilă a muzicii de nuntă / Speranța târzie răsună-n pocale / Adă crâșmare vinul ce binecuvântă.// Iubito, cum de nu simți că sunt aici / Să rostuim a omenirii trudă / Hai să mai
Editura Destine Literare by Virgil Pătrașcu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_196]
-
partea laterală cilindrică de la sită, ciur, râsnița facută de regulă din lemn. -"cu litera Z" -zdrăvuie=strănută ori vântură semințe de cereale, dovleac, cânepă prin aruncare din troc în sus si apoi prindere; zogoni=alunga, speria pe cineva ori ceva; zbici (cu accent pe primul "i")= instrument de mânat animalele (vaci, boi) confecționat din fâșii de piele împletite, sau din sfori de ață, tort, cu codorâșce (=codirișcă) din lemn scurtă (=cca 40cm); zbici (cu accent pe ultimul "i"= svânta, usca superficial
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
prindere; zogoni=alunga, speria pe cineva ori ceva; zbici (cu accent pe primul "i")= instrument de mânat animalele (vaci, boi) confecționat din fâșii de piele împletite, sau din sfori de ață, tort, cu codorâșce (=codirișcă) din lemn scurtă (=cca 40cm); zbici (cu accent pe ultimul "i"= svânta, usca superficial (ex. pământul este "zbicit" putem merge la arat). -DEX-ul actual; -Dicționar de regionalisme și arhaisme; -Dictionar onomastic românesc de N.A Constantinescu; -Harți cadastrale din 1900 și 1963; -Monografia comunei Brănișca de
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
primul "i")= instrument de mânat animalele (vaci, boi) confecționat din fâșii de piele împletite, sau din sfori de ață, tort, cu codorâșce (=codirișcă) din lemn scurtă (=cca 40cm); zbici (cu accent pe ultimul "i"= svânta, usca superficial (ex. pământul este "zbicit" putem merge la arat). -DEX-ul actual; -Dicționar de regionalisme și arhaisme; -Dictionar onomastic românesc de N.A Constantinescu; -Harți cadastrale din 1900 și 1963; -Monografia comunei Brănișca de Ioachim Lazăr.
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
Ilaș. Căpitanul Oană, cu alți două sute de luptători, pornise spre trecătoarea Brețcului, unde era așteptat transportul de arme ușoare Însoțit de Francisco. Transportul Întârzie două zile, din pricina ploilor ce căzuseră, Înfundând drumurile de munte. Dar apoi soarele biruise, pământul se zbicise, iar căile codrilor se deschiseră. În lunca Bârladului, alaiul domnesc primi un sol de taină, sosit, după două zile și două nopți de galop, de la malul Mării Negre. Solul ajunsese din Persia În Trebizond, pe țărmul sudic al mării, și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
sprijiniră cu spinările de trunchiul cireșului. Erau murdari ca niște porci În care intrase Aghiuță. Aveau zgârieturi și vânătăi peste tot. Pielea le tremura și se scutura ca a cailor când alungau muștele și tăunii. Răsuflau din ce În ce mai adânc. Noroiul se zbicea pe ei și se făcea zgrunțuri. Zgomote Îi făcură să-și Întoarcă privirile către culmea dealului pe care acum se Înălța, semeț, conacul boierului cu os domnesc. Ei nu apucaseră să vadă casa cea mare, căci fusese demult făcută una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din dinți și ascuțea privirea neagră. Daie Gulu Îi spusese Într-o zi, nitam-nisam, că n-o să găsească nimica, degeaba caută. Îl miraseră cuvintele nebunului, căci el chiar nu căuta nimica atunci. Sta numai la soare și aștepta să se zbicească noroiul pe el. Era pe la amiază, pământul se Încinsese și mirosea a pâine coaptă În țest pe foi de nuc. După strânsul dinților, Învățase să se bată. Nu era Înalt, nici prea voinic, Însă cine Îi intra În pumni căpăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
când rugul șovăielnic tânjește și pâlpâie, se năpustește în flăcări urlând, le bate să le întețească și să le ațâțe, pentru ca în zori, când, părăsite, se vor veșteji, trupul unui erou, jelit viforos de un altul, să rămână cenușă; toamna, zbicește țarinile cu o suflare uscată, poartă pe șesuri, încoace și încolo, ghemuri de scaieți și, rânduri-rânduri, scutură din arbori la pământ frunzișurile moarte ale verii, așa cum, iarna, scutură fulgi deși din norii cenușii și biciuie tăios pe luptătorii ninși, cu
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
când rugul șovăielnic tânjește și pâlpâie, se năpustește în flăcări urlând, le bate să le întețească și să le ațâțe, pentru ca în zori, când, părăsite, se vor veșteji, trupul unui erou, jelit viforos de un altul, să rămână cenușă; toamna, zbicește țarinile cu o suflare uscată, poartă pe șesuri, încoace și încolo, ghemuri de scaieți și, rânduri-rânduri, scutură din arbori la pământ frunzișurile moarte ale verii, așa cum, iarna, scutură fulgi deși din norii cenușii și biciuie tăios pe luptătorii ninși, cu
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
fi bun la un sistem teoretic este empirismul lui! INTERVENȚIE ÎN TEXT Cf. Einstein, teoria descrie ceea ce putem observa, octombrie 2007. SFÎRȘITUL INTERVENȚIEI ÎN TEXT discipolii fanatici, aplicațiile lui grotești, spirală de puncte roșii turnurile gemene în termocentrala Bacău, pămîntul zbicit de noapte se face bătătură de case, liniile crăpătură în noroiul lor, nămol sapropelic varul magaziei, geometric pe cartiere, inexplicabil destinul luminii în vid, fumează și scuipă amăreala, o strivesc sub talpă pe hol, bătrînul și-a făcut din fereastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
un vîrtej" (p. 81). Sau, vorbind despre rolul călătoriilor în formarea unui om, scrie: "Călătoria e discontinuitate, e contact cu noul, cu neașteptatul, cu abruptul, cu neeuclidianul"(p. 93), iar drumeția "te scoate din cameră, te scutură de praf, te zbicește, te înviorează, dar nu te scoate din sinea ta, din ecologia familiară, pe cînd călătoria, dacă e făcută de cine știe să vadă, să înregistreze, să perceapă și să simtă, este cutremur, schimbare de perspectivă și, la drept vorbind, periplu
Un autor de interior by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6639_a_7964]
-
apare, în sfârșit, la lumina zilei, la "partea umedă a mașinii" este celuloza, ca un fel de covor interminabil de iaurt. La "partea uscătoare" chiagul, ...acest covor de iaurt prinde treptat consistență, tăvălit, învârtit pe cilindrii dogoritori, stors, presat, rulat, zbicit pe flanele de lână moi, delicate... Apoi încleieri, apăsări, turtiri, calandrări, satinări, neteziri - o călcătorie neiertătoare a hârtiei - până la "netezimea în secunde". La urmă vine tiparul aplicând pe ea o sărutare pătimașă... O înjurătură. Un vers genial... Hârtia rabdă orice
Hârtia rabdă orice, 1965 (din carnetul de reporter) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9610_a_10935]
-
mai săracă. nu m-a cunoscut - anume când i-am zis cine-s, pe nume, n-a uitat că am trădat-o și uitării am lăsat-o. pe mileniul trist se-ngână și-i tulbure și bătrână. când s-a zbicit soarele mi-am clătit picioarele și-n loc să-ntindă năframa Marea m-a-njurat de mamă. versul meu se potrivește: da - trădarea se plătește și-acum mă iubește - rea, Marea Neagră, marea mea... Timp de 78 de ani, Sărbătoarea Națională a românilor
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
lui Neculai a fost un eșec. Intrase cu o echipă de lămurire într-o ogradă țărănească. Gospodăria era pustie. Zbierau câteva oi în șandrama : o cloșcă cloncănea pe lângă prepeleacul cu trifoi. Dată de perete, ușa de la grajd lăsa să se zbicească podelele din loazbe de plop curățate de baligă. După ce au fumat câte o țigară, cei din echipă se pregăteau să plece când, prin grădină, apăru stăpânul zugrumat sub o sarcină de iarbă. Omul răsuci albul ochilor către dânșii. Nu era
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
căci fluviul curgea de la apus la răsărit, făcu așijderea. O cruce lungă și neagră-roșiatică se-ntindea acum pe oglinda apei. "Primește, primește umbra", murmurau fără-ncetare Badislavii, și deodată, sub ochii lor, strigoiul crucii începu să se mănânce, să se zbicească precum niște pete umede la soare. Bârna cea lungă, ca și stinghiuța brațelor se subțiară, se rupseră-n fărâme, sorbite una după alta de fluviu. În câteva minute Vasili, care pălise și i se ridicaseră firișoarele de păr auriu pe
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
stare să se afunde în lumile concentrice și să le cuprindă, zburând deodată în toate părțile, prin toate dimensiunile. Lăsând crisalida goală în urmă, vom ieși din ea umezi, zbârciți, cu câțiva lobi înghesuiți unu-n altul, dar încet ne zbicim și începem pomparea. Un lichid nou, oniric, începe să umfle aripile zgârcite, și emisferele se desfac, se întind, circumvoluțiunile pier, corpul calos se îndreaptă și-și întinde-nainte pedunculii olfactivi ca două antene cu măciulii fațetate. Aripile se întind, mozaicate
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
gârlele împânzeau șesul cu valuri mâloase. Abia ghicită în mijlocul noianului, vâltoarea era departe, purtând ca într- un exod apocaliptic poduri din lemn, copaci smulși, vite înecate, acoperișuri de paie ori căpițe. După ce tăria s-a limpezit, pământul începu să se zbicească. De dimineață șesurile fumegau iar aerul juca, mișcându-se în oglinzi. Din clăile năpădite de mâl ori de pe moțurile de porumb răzbite de prăpăd, te asurzea orăcăitul broaștelor. Pe coastele care frigeau, șerpii se slobozeau din păduri în valurile călduțe
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
oprit din poveste. Și rămăsese cu ochii ațintiți în zarea Crăieștilor. Un sat sărac, uitat de lume și de Dumnezeu, ca majoritatea satelor noastre în tranziția spre nicăieri. „Domnu ziarist, haideți să vă arăt puțin satul. Glodul s-a mai zbicit și putem merge cu mașina pe deal. Aici, antiselecția a lovit decisiv, parcă mai urât decât colectivizarea. Acest sat trebuie mai întâi înțeles și apoi nu aveți decât să scrieți ce vreți...” Ion Irimia a fost colonel de Miliție, a
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
și plină de mister a prințului Pangratty. Era și ușor de explicat, de prin noiembrie, de cînd începeau ploile și totul în jur devenea o mare de noroi, galben, și pînă în aprilie, spre sfîrșit, cînd începea pămîntul să se zbicească, în Vladia și din Vladia nu mai pleca nimeni. Totul se întîmpla și se sfîrșea înlăuntrul ei, chiar dacă începutul se afla cine știe unde, în afară. Odată intrat în Vladia nu mai puteai ieși, așezarea te sorbea ca o apă adîncă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
multă vreme la foc, și mă miram de ce nu mai vine... Nu, s-a dus... Mai făcui un pas. Ea se trase cu lumina îndărăt. Zisei repede: Uite, las calul nițel afară, și eu, până una alta, intru de mă zbicesc de ploaie... M-a pătruns până la os! Ea îmi făcu loc și eu intrai. În urmă-mi și lumina umplu încăperea scundă, descoperind vatra pe care mureau flăcările câtorva găteje, și păreții curați, și lada din fund, cu zestrea ridicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]