86 matches
-
în afirmațiile făcute de Profetul Zilei cum ar fi că Harry creează povești de întoarcerea lui Voldemort. Mai târziu, împreună cu asistența Lunei, Hermione o șantajează pe Rita Skeeter pentru a-i lua interviu lui Harry pentru o viitoare ediție a Zeflemistului. Tentativele de interzicere a revistelor în Hogwarts sunt zadarnice căci povestea se transmite rapid prin școală. Un punct de cotitură înserie este atunci când ea concepe o idee ca Harry să predea magie defensivă unui mic grup de studenți în ciuda faptului
Hermione Granger () [Corola-website/Science/307937_a_309266]
-
urmă fără mânie, jucându-se și judecându-se la ambele capete, în versuri cu alibi, căci autorul e suficient de abil pentru a-și lua măsuri de protecție spre a nu putea fi taxat nici de paseist, dar nici de zeflemist: „ce mândrețe de Soldat am fost/ ce soldat devotat Gata să mor pentru Cauza/ pâinii negre și a Marmeladei/ pentru/ salamul cu soia pentru margarina și cafeaua de Orz/ m-aș fi aruncat în genune“ (p. 86) Această omniprezentă luciditate
Val Mănescu () [Corola-website/Science/337550_a_338879]
-
eroi” câțiva „hâtri ai satului” care au marcat memoria colectivă prin conduită bizară, fapte haioase, „întâmplări de pomină” și/sau replici memorabile. Toți au purtat porecle sugestive: Țăpuș, Oțăt, Codiță, Făsuianca, Pârciu etc. Cel mai ilustru pare a fi fost zeflemistul Oțăt care practica un fel de "eironeia" socratică (așa-zisa „bășcălie a lui Oțăt”) care nu ierta nici o prostie. (A îndrăznit să o folosească în toate împrejurările și pe seama oricui, inclusiv pe seama securiștilor care îl arestaseră pentru că refuza să se
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
Stalin”!). Însă „tot nașul are naș”. La doljeni nu se mai văzuseră decât vaci albe. Un alt hâtru, Codiță, băgând de seamă că Oțăt are boi roșii, cumpărați de la vâlcenii care făceau comerț cu oțet de mere, a pretins că zeflemistul s-a făcut negustor de oțet și ori de câte ori îl întâlnea începea să strige către consăteni prefăcându-se a-i anunța să vină să cumpere prețiosul acid acetic; sătenii se buluceau de îndată, însă descoperind păcăleala și amintindu-și răutățile trecute
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
un personaj din ultimul volum al seriei Harry Potter, important datorită explicării chiar titlului ultimului volum și anume "Talismanele Morții". El este tatăl Lunei Lovegood, colega, din casă "Ravenclaw"(ochi de soim) de la Hogwards, si de asemenea editorul ziarului "Quibbler"(Zeflemistul). Acesta prin intermediul poveștilor pentru copii, povești din cartea "The Tales of Beedle the Bard" (Poveștile Bardului Beedle), a explicat simbolistică așa numitelor Talismane ale Morții, făcând uzanța de povestea celor trei vrăjitori ahtiați după putere, care reușeau cu aceste talismane
Harry Potter și Talismanele Morții () [Corola-website/Science/309893_a_311222]
-
Alterman și pe Haim Nahman Bialik. Versurile sale au început să apară în gazetele "Davar" și "Bamifnè" și în revistele "Ktuvim, Itim, Turim, Orloggin, Moznaiym". În ziarul comunist "Kol Ha'am" a publicat o rubrică permanentă cu caracter politic-social și zeflemist numită I.H. (prescurtare de la Ishar Hoah, joc de cuvinte după expresia ebraică Ishar koah, însemnând Bravo ție!}, și unde "Hoah" este cuvântul ebraic pentru "spin") . În anul 1932 a publicat în ziarul social democrat (al principalului sindicat Histadrut) poezii politice
Alexander Penn () [Corola-website/Science/321386_a_322715]
-
total, peste 25 tone. Toate personajele sunt făcute din bronz patinat și ajung și la peste patru metri înălțime, cântărind aproximativ o tonă fiecare. Lateral, șezând pe un scaun și fumând tacticos, însuși Cragiale își admiră personajele, detașat și puțin zeflemist. Siluetele stilizate îi reprezintă pe Farfuridi, Brânzovenescu, Cetățeanul Turmentat, Goe, Zoe, Mam’mare, Chiriac, Mița, Veta, Zița, Rică Venturiano, Mamița, Trahanache, Cațavencu și Pristanda. Figurile personajelor amintesc de chipul marilor actori care i-au interpretat de-a lungul timpului: Lucia
Grupul statuar „Căruța cu paiațe” din București () [Corola-website/Science/322620_a_323949]
-
cred că numai astfel se pot discuta chestiunile grele, apăsătoare ale istoriei și culturii noastre (așa cum a demonstrat-o Florin Constantiniu). Despre mareșalul Antonescu, de pildă, Theodor Codreanu vorbește calm și apăsat, aducând acele argumente contextuale pe care mai toți zeflemiștii istoriei le țin sub tăcere, de pildă cum se face că ungurii pot să-și slăvească eroii lor, pe Horthy, în cazul de față, iar românii trebuie să dărâme monumentele ridicate pentru ai lor, despre Ion Antonescu fiind vorba? Măsoară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ironia lor, nici libertatea spiritului, nici vagabondajul, nici cerșetoria pe care uneori o predică. Astfel încât „goliarzii” dispar prin secolul al XIII-lea victime ale zelului persecutorilor lor creștini. Cuvântul „goliard” servește de atunci încoace la desemnarea peiorativă a fariseilor, a zeflemiștilor, înainte de a deveni, în jargonul judiciar, sinonim cu „patron de bordel”... în anii ieșirii din scenă a „goliarzilor”, Dante scrie Divina Comedie îîntre 1307 și 1321; opera va fi publicată abia în 1472, la mai mult de cincizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
apăsarea din literatura absurdului. Fabulantul cu excelentă imaginație combinativă (dramaturg la fel de ingenios) păstrează o anumită bonomie, un zâmbet de copil mare. Perpetua sobrietate a discursului ca la un Jacques Prévert sau la Ungaretti, deposedarea miturilor de sugestiile lor inițiale, nota zeflemistă toate pendulează între deconstrucție și montaj inedit; citatul livresc și faptul divers orientează spre viziuni sucite, răsturnătoare. Fac impresie în Poeme câteva creații soresciene fundamentale pagini reprezentative în întregul context poetic al celui de al șaptelea deceniu. În textele în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
adresându-se unei stranii Mississippi: "Cu inflexiuni ale vocii până la ipocrizie / îi spun și astăzi "Miss", "Mississippi" / sau o alint "Miss Mississippi" / și chiar "Missouri", diminuând-o cu aroganță când mă enervează". Pe deriziune parodică se întemeiază un Pater noster zeflemist, satanic: "Nu-i loc pentru mulțime pe scaunul divin / de vrei să te urmăm, fii diavolul! Amin". Un experiment de tip avangardist, Tangaj, e, în fapt, un colaj lexical colportând termeni din germană, engleză, rusă, franceză, spaniolă, italiană, neogreacă. O
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
într-o selva oscura) puterea de a înfrunta. Precum divinul florentin, un Liviu Ioan Stoiciu împărțit între text și metadiscurs, narează, recurge la un limbaj epopeic și glosează; se implică în acțiune și altfel decât Dante, transcende într-un imaginar zeflemist, intens ironic. Analogiile dintre labirintul-arhetip (palatul lui Minos din Creta) și labirintul existențial, analogii cu reverberații perene, instituie tema de bază general-umană, paradigma unei dezbateri în tensiune. Temă filozofică fundamentală! Dincolo de grecitatea conceptului, labirintul e un dat al umanului în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de imaginea lirică a episodului ulterior, în care motivul cromatic în acorduri de cvintă mărită, proiectat într-un atac legato, cu un sens predominant descendent - metaforă a unui sentiment de „înșelătoare” întristare, și marcat cu En cédant (Cedând) și moqueur (zeflemist), se suprapune unor rezonanțe purtând sugestia pizzicato-ului de contrabas. Analizând versiunile interpretative ale Menestrelilor, Richard Langham Smith amintea despre o interpretare de referință a lui Poulenc, care executa acest preludiu într-un tempo moderat de cakewalk și cu respectarea foarte
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
muzeul marelui armean. Final de voiaj, dejun la Gambrinus, restaurantul lui Nenea Iancu, de unde și-a cules personajele schițelor cu berării. N-a avut succes cu berea Luther, dar i-a identificat pe Lache și Mache printre băutori, chibiți, moftangii, zeflemiști („Ai parale, Mitică?” „Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăsnet!”). Berăria lui Caragiale n-a fost de fapt aici, clădirea de astăzi a fost ridicată și deschisă pe la 1915, deasupra erau camere de hotel, avea linii telefonice către
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
orașului Iași (1880-1881, 1888-1897). Debutează în 1861, cu traduceri, la revista „Ateneul român” a lui V.A. Urechia, colaborând apoi la „Din Moldova”, „Gazeta de Iași”, „Originea”, dar mai ales la „Convorbiri literare”. Înzestrat cu o inteligență vie, sceptic și zeflemist, P. avea și patima cititului. Determinist convins la începuturile activității sale, adept al lui H. T. Buckle și Auguste Comte, eclectic în idei, a evoluat treptat către schopenhauerianism și apoi către budism. În ceea ce privește literatura, a fost un nonconformist, mai mult
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288873_a_290202]
-
este Efectul Caragiale (2002). Personalitatea lui I. L. Caragiale e investigată plecând de la contrastele multiple care o compun (arhetipurile Ianus bifrons și Proteus). Se acordă credit nu „dizolvantului”, ci constructivului, nu „antipatriotului”, ci patriotului, nu „ateului”, ci omului profund religios, nu zeflemistului impulsiv și arbitrar, ci spiritului creator prin excelență, cu o filosofie bine articulată. Pe de altă parte, „efectul Caragiale” e considerat nu numai uriaș, ci și benefic în toate planurile, dar mai ales în sfera literaturii. T. s-a remarcat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290239_a_291568]
-
o vară, pe la sfârșitul lui august, tanti a venit însoțită de unchiul Constantin, ca de obicei, să-l roage să-i ducă la gară. Tata avea atunci două iepe frumoase cu mânji după ele, și, ca de obicei a răspuns zeflemist: „Păi da, am să-mi pun acum la ham iepușoarele mele pentru tine” dar, după ce au savurat un pepene verde, dulce și gustos, i-a dus la gară. La prima ocazie de întâlnire cu frații ei, le-a istorisit dialogul
A FOST O DATA by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Science/762_a_1496]
-
oarecare/ poate la cine știe ce mansardă". Finalul, devenit aproape celebru pentru afirmarea frondei, s-a spus, închide textul simetric oferind ceea ce ar putea fi echivalat cu resemnarea, dar și cu schimbarea viziunii, există aici o interacțiune, dar e parodică și oarecum zeflemistă: "Eram noi doi: Eu și cu Mine,/ pe urmă de atâta plictiseală ne-am certat,/ apele erau calme și nimeni în parc/ în afară de roșcove, încât l-am scuipat". Marile probleme existențiale au dispărut, motivul conflictului interior este plictiseala, nimic nu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
țărănească). P. pornește de la ideea unui „localism” creator, deschis spre Europa. „Localismul” său se bizuie pe etosul oltenesc, mai precis pe „spiritul cobilițar” care, în imaginația sa, va resuscita spiritual decăzuta Europă. Nu îi plac, din ideologia românească, „raționaliștii”, „criticiștii”, „zeflemiștii”, în speță Titu Maiorescu și I.L. Caragiale. Acesta din urmă ar cultiva „fronda iresponsabilă, paradoxul ieftin, irespectul valorilor absolute, o stearpă logică [...], un criticism până la absurd”, unii neavând „conștiința responsabilității scrisului și a activității publice”. P. se întâlnește, în critica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
excită palmele mâinii cu linia mieilor și tălpile picioarelor cu iarbă udă. Cât despre Caragiale, el e de la marginea de jos a rasei noastre, el e un balcanic traco-elin. El aduce sensibilitatea excesivă, iubirea de aglomerare citadină, spiritul critic exagerat, zeflemist, preocuparea de politică, apetiția spre o culturalitate maximă, cunoașterea de oameni, mimica repede, teatralitatea, oratoria. Macedonski [...] e grandoman în sensul sublim (notă comună raselor migrante), neliniștit, eroic. Indivizii din ramura lui aduc prudenței noastre mirajul, fabulosul, construcția unei lumi artificiale
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
J. M. Guyau, "omul cu profundă inimă creștină și cu creierul pustiit de pozitivismul logic al veacului al 19-lea". O concluzie amară i se impunea însă cu forța unei axiome: Universitatea avea un aer sufocant datorită spiritului pozitivist, anecdotelor zeflemiste și indiferenței radicale față de tot ceea ce voia să treacă dincolo de datele experimentale și de documentul istoric. Doar Iorga, singurul, era o personalitate care favoriza evadările în idealuri, dar naționalismul său funcționa de cele mai multe ori ca o condiție limitativă. Spiritualul era
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
și limitat pînă la apariția lucrării". În circumstanțele actuale, nu te poți gîndi întotdeauna la credite. Nici să te mulțumești să "provoci dezbateri" sau "să ridici probleme". Fobia pe care o resimțim față de sisteme și intervaluri mari, respingerea impersonalului, ambianța zeflemistă din Școală ne-au intimidat peste măsură; cîteodată trebuie să le răspundem. E tocmai ceea ce facem astăzi nu sub forma șubredă a tratatului, ci sub cea mai puțin abominabilă și la fel de anacronică a cursului. De fapt, între 1988 și 1989
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
chiar și cele mai mici sechele de pe urma celor întâmplate și pentru a avea zilnic, la orice oră, sursa binefăcătoare a acestui medicament natural, mama a hotărât că lucrul cel mai nimerit ar fi să cumpărăm o capră, căreia la modul zeflemist i se mai spune și "vaca săracului". Nu-i nimic. Important era că îndeplinea cerința imperioasă și fundamentală: dădea cel puțin un litru de lapte la mulsoare. Nu? Iarbă era cât lumea, prin urmare tatei nu i-a rămas decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ritos, ci mai mult ori mai puțin indirect, prin regimul rezervat zeflemelei. „Ea (zeflemeaua, n.n) ne arată o lume care și-a greșit suportul energetic. În loc de a-și rezerva critica pe fondul sănătos și adânc al poporului, această lume zeflemistă își agață nemulțumirea de catargul unei spiritualități de împrumut.” Iată-ne readuși astfel la teza din 1935 a lui N. Davidescu despre așa-zisa „inaderență a lui Caragiale la spiritul românesc”. La asta a răspuns definitiv, încă de atunci, Șerban
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lui Caragiale, arăta (și râdea de) o lume care-și greșise „suportul”, hai să-i zicem și noi „energetic”. Adică, așa cum știam noi mai demult, comicul caragialesc satirizase „formele fără fond”. Dar nu ! Fraza imediat următoare ne informează că „lumea zeflemistă” (care o fi fost aceea ? junimiștii ? socialiștii ? căci și unii și alții erau, dragă Doamne, „cosmopoliți” și mai erau, oroare, și oameni de spirit) se agățase de stindarde străine (adică exact acuza care se aducea acum un secol celor ce
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]