150 matches
-
nemîntuite, atinse de moarte și duhnind a infernală pucioasă: "De-aici, din cramă, plecăm zilnic:/ urcăm spre Nord prin noapte și ceață,/ mergem pe dîra fulgerelor de unde s-a/ retras moartea, schelălăind, putrezind" (De-aici, din cramă, plecăm zilnic). Mitul zeiesc decade într-unul tavernal, prozaic, de cotidiană folosință, de natură epocală, egalizatoare: Nu alcoolul ci frontiera ultimului pahar/ prevestește Nordul. Ești între ceilalți, la/ mesele lunge ale veacului" (Pieziș, Nordul stă pe litere). Un mit colțuros, agresiv, hrănit de mentalitatea
Un poet al Nordului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15172_a_16497]
-
Dar cînd să ucid leoaica de catifea,/ pielea începu să-mi plesnească, gura să huruie,/ biserica-ntreagă se zguduia,/ căci venea de sub lagună,/ mireasma femeii de doge, nebună./ Aveai un singur sîn de tîrfă și el tremura,/ bancherii puseseră preț zeiesc pe carnea ta./ Din păr, cerșetoarele aveau să-mpletească o rochie de mireasă,/ din unghii, vrăjitoarele rîvneau să facă talismane./ Strălucea pumnalul de pe inima mea" (A șaptea scrisoare venețiană). Scenariul livresc se cumpănește astfel cu verva spontaneității cu tentă suprarealistă
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
Christos: ŤEli, Eli, lama sabakhtani?ť. Inițiere, cunoaștere și suferință în același timp". Dar nu doar tânăra generație adoptă față de Marin Mincu tonalitatea imnică. Poeta mult prețuită de Cronicar Nora Iuga are, într-o clipă de grație, revelația frumuseții fizice, zeiești, a lui Mincu: "La Neptun, în septembrie, la ŤZilele și nopțile de literaturăť, am văzut ieșind din mare un trup de bărbat frumos ca o statuie antică. Nu-mi puteam crede ochilor. Când s-a apropiat l-am recunoscut pe
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12058_a_13383]
-
parte componentă a memoriei unui on de peste cinci- zeci de ani - adică exact inversul încrederii - ceva greu de imaginat dacă nu ai foarte dezvoltat simțul măsurii și pasiunea pentru notele de sub- sol din tratatele de filosofie și de semidicteu zeiesc delfic ceea ce nu exclude să rămâi carbonarul morocănoșilor cărbuni ai iluziei necesare subminând ca o cârtiță de lux resemnarea împăcării de sine "în această decizie nu e nevoie de majoritatea de voturi" - cât de impresionant ar suna respectiva frază ego-
Poezie by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/12102_a_13427]
-
și un lup încremenit în umbră simt corzile goale iar luptătorii în loc de săgeți în arcuri pun femei și în gest sublim întind corzile păsări cu trupuri lungi și un lup uitîndu-se în urmă Bătrînii El ar fi știut să mîngîie zeiasca față lumea sub rază și raza sub lume la pămînt strigau la pămînt îngenunchiați la pămînt strigau la pămînt soarele și-a ascuns de noi fața fiii i-au îngropat pe părinți copiii aceștia vin să ne îngroape și pe
Opt poezii inedite by Nicolae Ioana () [Corola-journal/Imaginative/9501_a_10826]
-
îi plac poveștile cu iz sărat și aspru, romanțele pîrjolite, zile și nopți întregi ar sta și-ar asculta dacă ar găsi un rostitor cu vorbe bine rînduite. Își spune el însuși Haidoș, fiindcă știe că se trage din os zeiesc, în spatele ochelarilor negri de plastic, privirea i se arcuiește în arabesc, pe cînd cu gura molfăie semințe de mac, înmuiate în mieriul de Metaxa coniac. Din cînd în cînd, la braț, șontîc-șontîc, cu unul zburdalnic și gură spartă zis Dionisie
Poeme grecești by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/13898_a_15223]
-
idee de Al. Philippide), Geometrul de la Păltiniș barbiana, Sâmburele personal barbiana, În viața muntelui călinesciana, Picătură de primăvară bacoviană, S-a revărsat argheziana, Secerat blagiana; altele prin dedicație: Nu ne-am nuntit lui Cezar Baltag, Vânat lui Vl. Streinu, Marmură zeiasca admirând statuia zeiței Venus din Milo, Zaruri lui V. G. Paleolog; și în cele mai multe, prin trimiterile expres culturale). Poetul se simte solidar „cu toți acei / Ce sapă-n cuvinte că într-un stei”, despărțindu-se de „Ceilalți care vorbesc în
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
idee de Al. Philippide), Geometrul de la Păltiniș barbiana, Sâmburele personal barbiana, În viața muntelui călinesciana, Picătură de primăvară bacoviană, S-a revărsat argheziana, Secerat blagiana; altele prin dedicație: Nu ne-am nuntit lui Cezar Baltag, Vânat lui Vl. Streinu, Marmură zeiasca admirând statuia zeiței Venus din Milo, Zaruri lui V. G. Paleolog; și în cele mai multe, prin trimiterile expres culturale). Poetul se simte solidar „cu toți acei / Ce sapă-n cuvinte că într-un stei”, despărțindu-se de „Ceilalți care vorbesc în
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
lui de aur. Terminase de scris o operă epica grandioasă - adevărată piramida faraonica a prozei românești -, Cronică de familie, si era pentru moment un răsfățat al sumbrului regim comunist. Se putea deda fără griji îndeletnicirii de scriitor, ca unei frivolități zeiești. Nu întâmplător, în capitolul despre cafeneaua bucureșteana îi portretizează sarcastic pe Nae Ionescu, Pamfil Șeicaru și Camil Petrescu (bineînțeles, sub alte nume decât cele reale). O face pentru că se simte, cu exuberanta, egalul lor. Le pune, cum ar fi spus
VÂRSTA DE AUR A LUI PETRU DUMITRIU by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17532_a_18857]
-
un fel de castele de nisip, pe care cititorul le vede mereu năruindu-se pentru a fi înlocuite de altele. Sunt scurte năzăriri de frumusețe, producătoare de nostalgii neînțelese. Lipsește muzică esoterica a poeziei lui Ion Barbu, lipsește răsfățul lingvistic zeiesc la care se deda Nichita Stănescu, dar ni se oferă în schimb un element de atracție care nu este nici el de disprețuit: un spectacol dinamic al inventivității risipitoare, o suită de dezvăluiri fulgurante ale eului poetic: La casa din
Debut remarcabil la 16 ani by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17622_a_18947]
-
grămadă și le-ar mai și aplica o pedeapsă degradantă (dar meritată), ca unor animale repugnante. Nimeni în poezia noastră n-a mai îndrăznit să se aburce pe un așa tron inacostabil de feminitate imperială, pe așa scară de superbie zeiască. Am avut destule mîncătoare de bărbați (de la Alice Călugăru încoace) și chiar unele bampirițe, dar o așa strivitoare absolută și în masă n-am mai avut - și nici nu văz cum am mai putea avea. Lucica vorbește de-a dreptul
Prințesa poetă și spioană by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2527_a_3852]
-
am umilința celui care cere!//...// Nu voi s-aud nici blîndele-ți cuvinte,/ Nici asprele-ți mustrări de-ndrăgostire!/ Căci n-am nevoie ca să dau de știre/ Ce-am fost și ce voi fi deaci’nainte!” etc. (Strigăt). Cu toată această frigiditate zeiască eminentă, Lucie ar vrea și ea să guste - dar numai să guste! - din ceva bucurii mai omenești, cu condiția să nu-și șifoneze rangul și demnitatea: „Aș vrea să mă săruți numai o dată!/ Dar nu din dor adînc de-a
Prințesa poetă și spioană by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2527_a_3852]
-
din străfunduri tracice, se conectează la o mitologie primară a terestrității exaltate. Într-un chip mai curînd superstițios decît în temeiul unei credințe articulate, subiectul asociază orgiastica-i stare, transa incendiară, cu puterea zeiească și - cît de grăitor! - cu sîngele zeiesc: " Fericirea mea -/ -i sîngele zeilor!/ Cu mîinile-n transă/ m-ating de văzduh!/ Îmi izbucnesc/ cuvintele-n flăcări/ țin uranicul/ Pentateuh!/ Ardeți harpe-ale/ nervilor oarbe-n/ largul imperial/ al întregii puteri!" Fericirea mea). Misticismul se varsă într-un estetism "barbar". Ne
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
ispite", de o "arsură", de "gustul înștiințării", slujind, inclementă, la configurarea "sorții", descoperind fără zăbavă mecanismul pedepsei fără pricină, oribila gratuitate a suferinței universale: "Tăinuit se înfiripa vina, o stalactită în grotele ispitei/ O străveche înseninare se spulbera de pe frunți zeiești/ Primare înțelesuri se evaporau pe buzele-ți străfulgerate/ Dăinuia în loc arsura, gustul înștiințării/ Din cîteva fărîme (iarna, tainul unei păsări)/ Se alcătuia o soartă/ Se alipea frunții tale o iederă întunecată, o grijă/ Iar strălucirea fierului împurpurat/ Scufundat brusc în
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
rătăci prin lume, unul orb, altul nebun, fără a reuși să se mai recunoască în momentul ultimei întâlniri, rămânând străini și prizonieri ai destinului implacabil. Tații lor morți apar doar ca voci spectrale, rostind, la începutul și sfârșitul acțiunii, mesajul zeiesc. Libretul oferă astfel, cu o mare economie de mijloace, o sinteză a celor două mituri privite ca într-o oglindă și conturând ipostaze în fond complementare ale "umanității" protagoniștilor, - o "filosofie a meditației" și una a "voinței", prinse în mecanismul
Armonii româno-franceze by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16491_a_17816]
-
dorință Și îmi ești hrană, gând și avatar. Trăiesc o inefabilă mirare: De ce nu fug, dacă nu sunt legat, De ce aleg să stau, în continuare, Prizonier voit și resemnat?!... Când îți scobori iubirea către mine Și-o-nveșmântezi în zâmbetu-ți zeiesc Mi-e bine și-nțeleg eu cel mai bine De ce rămân... E simplu- te iubesc. Chiar dacă lumea zice că-i greșeală, Eu tot mai cred că-n mine te-ai întors C-ai pogorât din lumea ta astrală Să te
AVATARUL MEU de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384266_a_385595]
-
mărturisire a unei iubiri de poet, cu toate ingredientele acesteia: romantism, pasiune, dor, nostalgie, dumnezeire, speranță, visare. Nici o trăire nu îi este străină, ba dimpotrivă, sufletul său este o harpă ce cântă în toate tonurile, ducându-și sentimentele până la culmi zeiești, demne de un poet adevărat. Comparațiile folosite sunt revelatoare, dând măsura intensității iubirii: “Când îmi strecor mâna În părul tău cel mătăsos Am senzația că îmbrățișez marea... Când te cuprind în brațe Mă simt de parcă am cucerit Cel mai înalt
POSTFAŢĂ LA UN MANUSCRIS AL IUBIRII de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1382 din 13 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383703_a_385032]
-
la ființa lui Beckett." (415-6). În acest caz (Ulise de Joyce), ca și în atâtea altele similare, cunoașterea decade, ajunge sau rămâne "viscerală" (416). Creatorul există când înăuntrul, când în afara creației. Autorul literar apare fie ca mediator al unei transcendențe zeiești, inspiratoare - platonism -, fie imanent operei. Făcătorul nu se separă și nici nu se identifică cu facerea. "Creatorul este o ființă ambiguă, om-operă, asemănător cu centaurii, făpturi duble." (136). În lecturile și referințele sale, N. Balotă urmărește începutul și închiderea cercului
Între crize și profeții by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8163_a_9488]
-
ridicare la putere simbolică o nuanță de sublimitate metafizică. Prozaicul adverb înăuntru devine un majestuos, înfricoșător Înăuntru, vântul ia înfățișarea mitică a Vântului, o stea, care poate fi identificată cu iubirea, intră în această mitologie ce spiritualizează totul ca o zeiască Lucitoare"6. Cu alte cuvinte, refuzul teatrului în negativ de a exista este tocmai sacrificiul necesar pentru a atinge această sublimitate metafizică. Și invers, ca într-un cerc, întotdeauna vicios (cum altfel?), această sublimitate determină și susține, prin ricoșeu, taina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
să spunem: Noi avem o misiune, asta e menirea noastră, este vocația noastră, prin noi vorbește o instanță superioară." Este și riscant pentru un scriitor să pretindă așa ceva, pentru că atunci societatea îi poate să-i spună că are o răsplată zeiască și că nu mai e cazul să primească un salariu! Să fie fericit că trăiește o iluminare! Trebuie să facem abstracție de această "mitologizare" a condiției de critic literar și de scriitor. Scriitorul este un profesionist al provocării emoției cu ajutorul
Profesia de critic literar by Alex. Ştefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9899_a_11224]
-
moartă, ca latina sau greaca veche. Asta mă îngrijorează cel mai mult: ideea că în viitor (nu contează că eu nu voi mai fi atunci) s-ar putea să nu se mai citească, să nu mai fie cunoscută această limbă zeiască (de fapt, singura limbă cu adevărat omenească) - asta chiar îmi dă un sentiment de zădărnicie, de descurajare. Cum trebuie citită literatura? În orice caz, altfel decât textele care oferă informații. Și anume, într-o stare de maximă libertate interioară, cu
Profesia de critic literar by Alex. Ştefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9899_a_11224]
-
micilor albume de pictură cu reproduceri detașabile, care puteau fi folosite drept cărți poștale, publica, în '70, la Cartea Românească, Margareta Sterian. Începutul lui e-n lumea nouă, la New York. Descrierile sînt romantice, cu om mic și cu natură mare, zeiască, chiar dacă a ieșit din mîna lui: "Revăd miraculoasele poduri suspendate, suplu păienjeniș metalic, mărturie a voinței de descătușare a omului care, realizînd asemenea opere, evadează din marile și micile contrarietăți ce-l oprimă și, ajutat de vreun geniu supranatural al
Acuarele plimbate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9572_a_10897]
-
fuior astral, îngrijorat de mersul unui somnambul firav pe o muchie de catedrală deasupra mării, tânărul de odinioară a continuat să elogieze elementele, substanțele, - sarea, mercurul, cărbunele, cristalul și diamantul. Pentru el flacăra gazului arzând în bucătărie a devenit lumină zeiască, după cum evenimentele cele mai obișnuite au putut - și pot - căpăta un fel de nimb, cooptate în spațiul simbolurilor. Definiția ca "blând poet naturist", propusă, nu fără un pigment ionic, de poetul însuși, a putut face, astfel, o anumită carieră, alături de
Adrian Popescu - 60 Căutând "Înțelesul minunii" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/9623_a_10948]
-
Încercam să fiu discret cu manifestarea sentimentelor, cel mai nepăsător individ În prezența ei, dar când credeam că nu mă vedea nimeni, când mă știam la adăpost, o sorbeam din ochi, mângâindu-i cu privirea fiecare părticică a trupului-i zeiesc. Dar vă jur pe sfânta mea cruce că o făceam Într-un mod cât se poate de nevinovat!... Eram vertical În aparență, aș spune chiar puțin cam mândru, dar, În esență, mă Întindeam și mă zvârcoleam ca musca prinsă-n
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
născuse de două ori din Zeus și Semele-fiica regelui Cadmos și a Harmoniei. Naștrerea lui Dionysos fusese cu atât mai interesantă cu cât, la îndemnul Herei, Semele îl roagă pe Zeus să i se arate în toată forța și splendoarea zeiască, iar acesta, orgolios, apare într-un nor de foc, ceea ce face ca Semele să cadă fulgerată și să-l nască pe Dionysos prematur. Mai interesant devine mitul imediat după aceea. Zeus ia copilul și-l adăpostește în propria lui coapsă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]