151 matches
-
să spunem: Noi avem o misiune, asta e menirea noastră, este vocația noastră, prin noi vorbește o instanță superioară." Este și riscant pentru un scriitor să pretindă așa ceva, pentru că atunci societatea îi poate să-i spună că are o răsplată zeiască și că nu mai e cazul să primească un salariu! Să fie fericit că trăiește o iluminare! Trebuie să facem abstracție de această "mitologizare" a condiției de critic literar și de scriitor. Scriitorul este un profesionist al provocării emoției cu ajutorul
Profesia de critic literar by Alex. Ştefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9899_a_11224]
-
moartă, ca latina sau greaca veche. Asta mă îngrijorează cel mai mult: ideea că în viitor (nu contează că eu nu voi mai fi atunci) s-ar putea să nu se mai citească, să nu mai fie cunoscută această limbă zeiască (de fapt, singura limbă cu adevărat omenească) - asta chiar îmi dă un sentiment de zădărnicie, de descurajare. Cum trebuie citită literatura? În orice caz, altfel decât textele care oferă informații. Și anume, într-o stare de maximă libertate interioară, cu
Profesia de critic literar by Alex. Ştefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9899_a_11224]
-
telegrafelor, serviciu sanitar și tecnic etc. etc., din cari vom cunoaște curioasa promiscuitate care apasă asupra țării întregi, încît nu mai are răsuflare nici în punctele ei cele mai libere. {EminescuOpXII 334} La dreptul vorbind misiunea istorică, predestinarea d[umne ]zeiască a Domniei străine s-a consumat și poporul românesc e de facto înlăturat din istorie, ca o curiozitate etnografică, lipită de pământ, sclava pe de-a pururea a plebei bulgărești, grecești, jidovești, imigrată din cîteși patru colțurile lumii. O stârpitură
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
la noi acasă în fiecare zi? Știu eu ce vrei. O, paidea! O, Rege David! O, Plutarh și Seneca! O, cavalerism, o, Abate Suger! O, Palat Strozzi, o, Weimar! O, Don Giovanni, o, creneluri ale dorinței îndeplinite! O, ființă umană zeiască! Spune-mi, prietene, greșesc prea tare? Nu, nu greșești, am spus. Eram în acest separeu cu lambriuri de lemn din restaurantul chinezesc și totul părea să fie cum trebuie, cu bună dispoziție, prietenos. Când un gând important nu treuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
lui Belial! A mai sosit unul! BAAL I Iar noului Vizitator i se asocia, acum, un Chip: Un tânăr, mai degrabă înalt, longilin, cu pletele și barba blonde, tunse și împletite după moda din Ninive, cu fruntea de o netezime zeiască și cu ochii verzi și luminoși. Ochi ce intersectau, cu o căutătură blajină, șaua nasului, pe sub streașina fină a sprâncenelor, într-o înfiripare cuceritoare de strabism. Tânărul suplu și zâmbitor, cu morgă charismatică, era înveșmântat într-o togă sau într-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
gard. În gând l-am trecut pe tata pe la icoane, că rostise cuvântul ăsta În cancelarie, și pe Foiște că-l răspândise În tot satul. Imbecilu-ăla care se crede mare poet și Înțelept subtil trebuie că se scăldase În voluptăți zeiești când azvârlise În urechile ce se plecau la vorba lui că băiatul Directorului de școală a rămas repetent. Ăsta are ceva cu mine și nu prea Înțeleg de ce. M-am purtat Întotdeauna respectuos și chiar, când eram copil, Îi acordam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
primul meu abecedar, hârtiile mele de măiastre poeme Înnobilate, viața strămoșilor mei, viața mea, totul. Însă nici o sumă nu poate compensa Îndeajuns izgonirea Muzei din cotlonul ei albastru. Nu mai pot scrie poezie desăvârșită, nu mai pot picta cu har zeiesc. Ar fi fost de bun-simț să mă omorâți și pe mine, căci de aici Încolo voi fi un mort viu. Mi-ați ucis inspirația, mi-ați jugănit harul. Vă rog să chibzuiți cam cât acestea costă. De-mi vor reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ar fi fost pentru Închinat la zei, nu pentru guri flămânde de sărmani muritori. Însă, treacă-meargă, hai, ce să mai zicem, prețul cerut este de râs și să aibă grijă mușteriul să nu spună nimănui cu ce lucruri neînsemnate cumpărase zeiescul grâu, căci de râs s-ar face păgubosul vânzător. Marfa cea mai de preț, femeia, era și ea pregătită cum se cuvine. Dintr-o coropișniță păroasă, murdară și cu clăbuci În colțurile buzelor, mintoșii scoteau fiice de zeițe gata mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lui, a trebuit să folosim vestita aspirină, care ei Îi provoca usturimi, iar pe mine mă enerva că mirosea a acru și a farmacie), ei, bine, cum ziceam mai sus, nici acest soi de amănunte nu scădea din Înălțimea de zeiască bestialitate a Împerecherii. Am fost, atunci, pentru prima și, având În vedere ceea ce am de gând În scurt timp să fac cu mine Însumi, ultima oară Stăpânul lumii. Singurul. Atotputernicul. După prima noapte lucrurile s-au ostoit, amețeala dată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
narativă abilă, dar și evocarea șederii nefericite a eroului la nimfa Calipso. În timp ce ceilalți eroi ai Iliadei erau deja întorși la casele lor, "el singur se topea de dorul casei și al nevestei, căci îl oprise într-o peșteră adâncă zeieasca nimfă Calipso" (1.13-14)25. Perioada petrecută în insula lui Calipso este primul exemplu de perversiune a ospitalității. Din cauza căror aspirații? În cântul al V-lea, Calipso relatează lui Hermes, venit să-i transmită ordinele zeilor de a-l elibera
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
că nu și-a dorit-o", dar are în schimb "tot ce-i trebuie..." Precum alți zelatori ai versului a glosat la rându-i pe tema Cuvintelor; referiri la Orfeu, la Apollinaire și la Rilke, la Religia artei ori la "zeiescul Verb" trimit multiform la "cuvântul acela fruct invizibil (...) mai puternic decât moartea". În Orpheus, o formulare de aspect gnomic punctează identitatea Poet-Cuvânt: "Cel străin de cuvânt / străin de sine însuși este". Orfismul lui Ioanid Romanescu e notă diferențială fundamentală, asociată
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
băutura Măriei Sale Domnul Moldovei. Ca ori c e lucru scump, nu se potrivește destrăbălării; dramul lui tr ebuie să împlinească puterile minții și virtutea trupului. De o mie de ani necăjiții aceștia pământeni au nevoie de o asemenea doftorie dumne zeiască, și iată, Domnul Dumnezeu le-a dat-o ca să biruiască această amară viață, înflorind-o o clipă cu un vis și cu o nădejde. Când visul și nădejdile au început a se plini, s-a întâmplat să vie peste acest
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
în poesie, în roman și în plastică. Nimeni nu poate interzice apoteoza în artă a iubirii dintre sexe. Poetul care adoră frumusețea ideală a iubitei lui, romancierul sau dramaturgul care transfigurează pasiunea dintre bărbat și femeie, pictorul care dă imaginea zeiască a perechii tinere în marș triumfal de cucerire a vieții, toate acestea constituie magnifice hiperbole ale divinului instinct ce stă la temelia existenței. Nu e nevoie de discuțiile oțioase ce se fac de obicei pe acesta temă ca să înțelegem că
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
își trage obârșia Din soiul unic fără de semințe. Înaltul simbol al androginului, care nu e o idee obișnuită, ar părea, poate, prea ezoteric, prea enigmatic, dacă poetul nu i-ar înlesni înțelegerea prin lămurirea din ultima strofă: Prefigurez un gând zeiesc al lumii Ce-și dibuie pe forme bucuria Și răsădește-n moliciunea humii Tăria tainei mele, fecioria. Cuvântul fecioria aruncă în urma lui, peste toată poesia, lumina fragedă a neprihanei veșnice și învăluie acest simbol în nu știu ce bură de aur și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
manifestându-și "puterea propriei lui ființe". Se vede clara reminiscență a materialismului marxist de care Foucault ne asigura că s-a despărțit radical. Recunoscându-i omului autarhia ontologică, el cade în capcanele ateismului materialist. În realitate, omul nu are origine "zeiască", ci e creatură din nimic, iar din această perspectivă întreaga demonstrație a lui Foucault și a filosofilor diferenței ar putea avea deplină legitimitate, căci omul e om în măsura în care el se depărtează de nimicul originii sale apropiindu-se de chipul și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
leșul lui Hector. În sfârșit, îl asistă pe Ahile la pregătirea mesei la care acesta îl poftise pe Priam și se ospătează cu toții. Caii lui Ahile. Îi știm pe Xantos și pe Balios și știm că au fost un dar zeiesc și că sunt nemuritori. Și că au plâns când a murit Patrocles, iubindu-l și pentru 96 sine, și pentru ce-i era el lui Ahile. Iar la interferența dintre planul divin și cel omenesc, alături de durerea Tetidei nu se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
desfășurării acțiunii verbale: „Și, hotărându-se astfel, a zis doamne-ajută! și a pornit încotro a văzut cu ochii.” (I. Creangă, 159) • unde și oriunde introduc circumstanțiale de spațialitate care exprimă locul desfășurării acțiunii: „Unde un cântec este e și pierdere / zeiască, dulce pierdere de sine.” (L. Blaga, 415) „Și m-am întors printre timpuri, pe unde-am scoborât, Și în odaia goală din nou mi-a fost urât.” (T. Arghezi, 73) „Iară de-a avea noroc, ș-a veni calul tău
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mult1280. Odaia poetului e poiana din mijlocul pădurii, clădirile dimprejur iau ades locul arborilor din codru și locul devine sacru, constituind altarul pe care menestrelul jertfește sentimentele și rațiunile sale, trecutul și viitorul. Crucea e, ca și copacul, suma panteonului zeiesc. Ea ne însoțește, cu forța lemnului sfânt din care e făcută, prin toată viața noastră interiorizată, fiind mesagerul raționamentului exterior nouă, al noosului. Cine intră din întâmplare în locuința unui poet Nu știe că mobilele au putere asupra lui Că
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
aducători de rouă din lacrimile Marelui Arhitect al Universului. Zeii, indiferent de numele lor, deschid fereastra celui de-al treilea ochi și ne învață ceea ce uităm în plină zi a secolului XXI. Scaunul, masa de scris sunt hieroglifele Unei rostiri zeiești pe care capetele treze acum le ignoră; Astfel păturile întinse, înainte de a se subția, de a pieri Mai vorbesc în limbajul de semne al unei alte lumi pierdute, O lume pe care o pierdem mereu trezindu-ne1282. Silogismul revelat cosmic în
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
în centrul mașinii lui de făcut genii. De fapt, putem distinge felul în care în această imagine se insinuează vectorul democratic, posibilitatea unei extrapolări nelimitate. Când Vulcan spune, la începutul articolului despre Țichindeal: În momentul acestei profunde amorțiri, providența d-zeiască, care veghează neîncetat preste destinele popoarelor, își reîncepe misiunea sa și organele sale esecutive sunt bărbații științelor, adevărații luminători ai poporului, apostolii esmiși în lume"85, amestecă două logici imaginare distincte. Una religioasă, care încadrează dinamica anticipării într-un scenariu
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
absolută și irecuperabilă. Și poeții occidentali sînt tentați de atitudini mai modeste, de un anume anonimat al creației, de confuzia cu firea. În poemul Unde un cântec este, Blaga surprinde ființa cântecului ca pe un fel de epifanie, de arătare zeiască. Cântecul este pentru el destrămare și răsfirare a zeului, topire a sa În lume, metamorfozare În adiere, mireasmă, vrajă-vânt, care, abia așa, ating coardele deargint ale lirei. E remarcabil faptul că este vorba de un cântec al firii și nu
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
faptul că este vorba de un cântec al firii și nu de unul de păun-cantautor. Realitatea Întreagă este În sărbătoare, este plină de ființa zeului sau de zei mărunți ca-n shintoism. Ea este, de fapt, cântec pentru că este „pierdere, / zeiască, dulce pierdere de sine”. În finalul poemului poetul mai spune: „Dar cel ce-ascultă, dobândește viu contur, În armoniile treptat depline un templu, un menhir sau crin devine.” Și consfințește astfel metamorfoza ascultătorului-poet care se apropie de statutul armonic al
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ochiul n-ar putea privi soarele, scrie Plotin, dacă el însuși n-ar deveni asemănător cu soarele, nici sufletul n-ar putea contemplă frumusețea fașa să fie frumos. Ființă care vrea să contemple pe Dumenzeu și Frumusețea trebuie să devină zeiasca și frumoasă” (T.Vianu, reproducere a ediției din 1945, p. 303Ă. Astfel în fața operei de artă contemplatorul încearcă senzații organice, asociații și sentimente profunde cu caracter răscolitor, înlăuntrul subiectivității lui. Opera de artă îngăduie și tinde să fie continuată , recreata
CREATIVITATEA ÎN CONTEXTUL EDUCAŢIEI ESTETICE / Metode și tehnici de dezvoltare by Marieana Lucianu/Adriana Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/756_a_1051]
-
El tremura-n oglindă/ Căci o urma adânc în vis/ De suflet să se prindă". Poetul își situează eroul într-un mediu fizic și moral înalt ("Eu sunt Luceafărul de sus"); este orgolios, are conștiința de sine a geniului, origine zeiască și capacitatea de a se metamorfoza la chemarea fetei de împărat. Aceasta își chema iubitul cu vorbe încărcate de forță magică. Dorința se prelungește în vis și Luceafărul coboară din sfera lui, se întrupează din cer și mare, sub forma
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
transferat în transcendență după împlinirea unor acte justițiare (vezi scena analoagă din pușcărie avîndu-l ca actor pe călugărul exorcist de la Tanacu). Ca maestru inițiator Horia și-a depășit frustrarea și nevoia imperioasă de acțiune transfiguratoare prin Benedict, "crâmpeiul de stirpe zeiască". Se vindecă inclusiv de delirul lucidității, de vid și frivolitate, spre deosebire de Edgar Nour, personajul din romanul la care ne vom referi, mai inert, mai sceptic, mai resemnat, deși referent și el al unor miracole apte să-l mântuie de singurătate
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]