132 matches
-
mai ales că avea copil. Copilul care se trezise între timp era o fetiță de vreo trei ani și ceva, vioaie și avînd pe mutrita ei murdară expresia unei frumuseți îndepărtate, exotice, cum arată, ca indienii de vită nobilă, unii zlătari mai ales de pe la poalele munților. Fetiță se dăduse jos din căruță și, în loc de păpușă, se juca cu o bucată de lemn rotundă găurita în mijloc. Nu părea să fi avut vreo utilitate, dar o trata și o legăna că pe
Note abandonate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17770_a_19095]
-
țigani, trăiau în preajma curților boierești, a mănăstirilor sau la marginea târgurilor, fiind întrebuințați la diferite munci și servicii. Mulți dintre ei erau fierari și lăutari, fiind cunoscute predispozițiile etniei pentru acestea, se îndeletniceau cu strângerea aurului din nisipurile albiilor râurilor (zlătari), iar alții lucrau lemnul, făcând vase, linguri, copăi etc. (rudarii). Dezrobirea lor a avut loc începând cu anii 1850, în contextul procesului de modernizare a societății românești și cu consensul unor personalități luminate ale timpului, precum Mihail Kogălniceanu sau Vasile
Află cum au ajuns romii în România şi care e numărul lor by mircea_dutu, Prof. Univ. Dr. Mircea Duţu () [Corola-journal/Journalistic/70695_a_72020]
-
cartea lor, cum literatura noastră n-a mai cunoscut, stă și cartea lui G.M. Zamfirescu din '38, de la Fundația Pentru Literatură și Artă "Regele Carol I", Mărturii în contemporaneitate. Procurat dintr-un anticariat pătrat, la parterul librăriei Academiei. Calea Victoriei, lîngă Zlătari. O poezie de extreme sincerități, ușor fanată astăzi, dar nu fără delicii pentru cei ce gustă genul înțepător. Bunăoară, despre memoriile unei actrițe: "Rar am întîlnit un suflet mai pauper și o viață trăită mai inutil. Dacă e adevărat că
Scrieri libere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10209_a_11534]
-
secolelor, un văz continuu al obiectelor care te recunosc, În care te recunoști. Acolo În orașul de jos, dincolo de Cibin, zidurile greoaie cu contraforți ale cazărmii vechi zidite de Maria Thereza și-n față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe cu iz de catran și gaz ca pletele fetelor, Împletite cu zdrențe roșii și bănuți de aramă, cîntecul deochiat al băiatului care cositorea cazane amuțind la apariția domnișoarei cu umbreluță roz, pentru că și țiganul are obraz, o finețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
arestat, în fața sediului secției de poliție se adunau cu toții în așteptarea verdictului. Se tânguiau căinându-l pe cel reținut și țipau în gura mare ca să audă oricine voia cât de nevinovat este acesta. N-au făcut nimic. Ăștia sunt țigani zlătari. Îi cunosc foarte bine, an de an vin aici de cum se încălzește afară și dă colțul ierbii. Spală nisipul din pâraie, caută aur. Nu se țin de prostii. Păi atunci, ce-au căutat la poliție? Le-a dispărut un puradel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lucrurile nu sunt de loc atât de simple cum voia el să creadă. Se întoarse spre Maricel care își făcea de lucru pe lângă el: Spune-mi cât am de plată! S-a întâmplat ceva? întrebă acesta grijuliu. Vă supără cumva zlătarii de alături? Dacă doriți, le spun să plece. Nu s-a întâmplat nimic. Vreau să plec. Cum să-ți dai afară clienții din cârciumă? Nu cred că poți să faci așa ceva. Eh, pentru dumneavoastră... Hai, nu mă supăra! Consider că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nimeni. Îhm, mormăi Cristi în barbă, numai toată Baia de Sus și poate și vreo câteva localități învecinate. Ieși grăbit afară și se îndreptă spre secția de poliție. Trebuia să afle de acolo detalii cu privire la dispariția puradelului din șatra de zlătari. 8 Așezat comod în fotoliul de sub umbrar, Cristian Toma fuma în tăcere. Stătea singur în întuneric, încercând să-și pună ordine în gânduri. După cina mai mult decât îmbelșugată, pe care o servise doamna Maria mai devreme, urcase în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
răufăcă torilor era și aceea de a poza în victime. Destul de puțin probabil în cazul de față dar în nici un caz imposibil. Trebuia neapărat să mai cerceteze această ipoteză și își pusese în gând să se intereseze mai îndeaproape despre zlătari. Avea o vagă impresie că nu va ieși mare lucru din investigația lui dar nu voia să elimine din start nici o pistă. Oricât încerca să se plieze pe ideea lui Pop, aceea că nu aveau de a face cu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că au vreo legătură cu cazul nostru? La momentul ăsta nu cred nimic. Vreau să mă lămuresc cine sunt și ce hram poartă, nimic altceva. Domnule inspector, spuse Vasilică zâmbind larg, nu cred că ei reprezintă o pistă. Sunt țigani zlătari și nu se ocupă cu fărădelegi. Îi știm de o grămadă de vreme, vin aici an de an și spală nisipul din pâraiele de munte, căutând grăuncioare de aur. Nu ne făcură niciodată probleme. Stau liniștiți în tabăra lor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se întoarse spre Cristi. Se îndreptase de șale, încrucișându-și brațele pe piept. Pufăia tăcut din lulea, așteptând ca cei doi să înceapă conversația, să spună ce îi adu sese acolo. Cum merge treaba? întrebă Vasilică, arătând cu capul spre zlătarii din apă. Starostele tresări la auzul întrebării. Privea nedumerit de la unul spre celălalt. Bănuia că șeful este Cristi, dar tânărul agent era în uniformă de polițist și reprezenta autoritatea. Iese ceva? salvă Toma situația, care observase dilema bătrânului. No, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îi priveau în tăcere pe cei străini ce sosiseră în tabăra lor. Aș vrea să-mi arătați și mie cum spălați nisipul aurifer. Nu am văzut niciodată cum se face, rosti Toma cu voce scăzută, așa încât să-l audă numai zlătarul cel bătrân. Acesta dădu din cap, își scoase pipa din gură și îi certă cu voce puternică pe cei tineri aflați în apa de lângă mal: No, voi de ce stați? Dați-i drumul mai departe la treabă! Mintenaș e gata masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rămas în taler. Se mișca descumpănit de pe un picior pe altul, căutând întrebător privirea bătrânului de pe mal. Ai găsit ceva? îl întrebă acesta. Hai încoace, îl îndemnă el, văzând că tânărul dă din cap aprobator, să vadă și domnul polițist! Zlătarul veni la mal, și întinse talerul către staroste. În afară de o pereche de pantaloni strâmți, suflecați până deasupra genunchilor, nu mai era îmbrăcat cu nimic. Era desculți și pielea de pe mâini i se încrețise de stat prea mult în apă. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
strecură săculețul înapoi la brâu și se apucă din nou să tragă din lulea. Cristi putea să jure că moșneagul nu scosese de la chimir aceeași punguță pe care o văzuse el de sus de pe stânca de unde observaseră ei șatra țiganilor zlătari. Aceea era mult mai plină, dar se făcu că nu observă. Dădu aprobator din cap, ca și cum îl înțelegea foarte bine, ba chiar îl compătimea pentru munca grea pe care o făceau ei acolo și pentru puținătatea aurului găsit. Aia ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acoperit cu mâl moale. Am lucrat ieri la șteamp, explică țiganul cel bătrân, n-a apucat să se usuce. Da' de Rândunel al nostru ce știți, dom' șef? Surprins, Cristi se întoarse brusc spre cel ce vorbise. Nu observase că zlătarii ieșiseră din apă și acum se aflau la doi pași în spatele lor. Unul dintre ei, un țigan înalt și subțire, cu plete negre și mustața subțire îl privea întrebător cu mâinile în șolduri. Imediat, femeile se apropiară și ele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nimeni, dom' șef, spuse starostele, pe un ton mai scăzut, dar suficient de tare ca să acopere vocile celorlalți, așa-i vorba noastră! Se întoarse apoi spre ceilalți și rosti câteva cuvinte pe țigănește. Imediat liniștea se așternu peste ceata de zlătari. Așa-i mai bine, se arătă mulțumit Cristi. Ia să vedem cum stăm! Toată suflarea se uita el așteptând. Vreau să-mi povestiți încă odată cum s-au petrecut lucrurile. Înainte de toate, spuse Toma, care avea ceva experiență în materie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Până la revărsatul zorilor mai era destulă vreme. De când se știa, nu făcuse nimic altceva decât să caute aur în apele râurilor de munte. La Baia de Sus ajunseseră cu vreo câțiva ani în urmă și locul se dovedise bun pentru zlătari. Veneau acolo în fiecare vară, imediat ce începea dezghețul, iar starostele spunea că încă nu sunt semne că ar trebui să schimbe locul. Scoteau destul aur ca să aibă ce mânca, ba le mai rămânea suficient ca să pună și deoparte. Erau cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu avea rost să piardă vremea cu asemenea lucruri, acum trebuia să se concentreze la altceva. Mai avea o problemă mare cât roata carului. În toată alergarea lui nebună prin pădure, se dezorientase. Nu mai știa unde este tabăra țiganilor zlătari. Bănuia vag direcția în care ar fi trebuit să meargă, dar nu era de loc sigur. Nici nu era de mirare că se rătăcise, întunericul și negura jucaseră un rol foarte important. Se temea și de cei care erau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
strânsă la stânga și apoi urma palierul drept unde se afla refugiul pe marginea drumului. În față, cinci căruțe cu coviltir veneau încet spre ei. Pe capra celei din față, fu mând din pipa cu coadă lungă, stătea starostele șatrei de zlătari pe care îl cunoscuse zilele trecute. Alături de acesta era un bărbat cu fața smeadă, care ținea hățurile. Cristi opri și coborî din mașină. Văzându-l, starostele ridică mâna în care ținea pipa și întreg convoiul rămase pe loc. Caii negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la vale nemai știind ce să facă. După ce ultima căruță se pierdu dincolo de cotul drumului, se întoarse spre mașină și urcă la volan. Ce-a fost asta? întrebă Ileana care asistase din mașină la toată tărășenia fără să coboare. Țigani zlătari. Știu cine sunt, vin aici de câțiva ani. Ce s-a întâmplat cu ei? Pleacă prea devreme, e mijlocul verii. De obicei, șatra părăsește zona toamna târziu. Nu știu obiceiurile zlătarilor, începu Cristi să vorbească, dar din câte îi cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din mașină la toată tărășenia fără să coboare. Țigani zlătari. Știu cine sunt, vin aici de câțiva ani. Ce s-a întâmplat cu ei? Pleacă prea devreme, e mijlocul verii. De obicei, șatra părăsește zona toamna târziu. Nu știu obiceiurile zlătarilor, începu Cristi să vorbească, dar din câte îi cunosc eu pe țiganii de pe la noi, când unul dintre ai lor pățește ceva, nu se dezlipesc de secția de poliție ori de spitalul unde este internat până ce lucrurile nu ajung la bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bine să mergem să-l surprindem în bârlog. Pe de altă parte, ar trebui să mergem la tabăra țiganilor să vedem ce urme putem găsi. Acum, cât sunt încă proaspete și nu le-a tulburat nimeni. În concluzie? Mergem la zlătari, spuse Toma pornind mașina. Știi unde? E aproape, am fost zilele trecute cu Pohoață acolo. Ceva mai încolo, în dreptul unui pod, Cristian opri și scoase mașina în afara drumului. Erau în apropierea poieniței unde își lăsaseră țiganii căruțele și caii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo. Ceva mai încolo, în dreptul unui pod, Cristian opri și scoase mașina în afara drumului. Erau în apropierea poieniței unde își lăsaseră țiganii căruțele și caii la păscut. Coborâră amândoi și se afundară în pădure. Urmau firul pârâiașului din care scoteau zlătarii aurul. Pe malul apei era o potecuță formată de țiganii care trecuseră de atâtea ori pe acolo. După scurt timp ajunseseră în tabăra părăsită. Focul nu mai ardea în vatra improvizată, dar mirosul de lemn ars încă stăruia în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
jurisdicție aici. Nu vreau să merg la secție. Domnul comandant va avea grijă să facă probele pierdute, ori le va lăsa uitate pe undeva. Parcă îl aud spunând că toate astea nu înseamnă nimic, că nu putem dovedi că aparțin zlătarilor dispăruți și așa mai departe. În concluzie, nu cred că acum trebuie să îi informăm. Și, ce propui? întrebă Ileana respirând ușurată. Mai întâi facem niște fotografii ca să înregistrăm locul unde i-am găsit, spuse Cristian scoțând din nou telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o misiune. Trebuia să găsească autorul unor infracțiuni foarte grave. Își amintea de Ileana și de cercetările pe care le făcuse împreună cu ea în pădurile din jur. Prin fața ochilor îi treceau imagini ca niște flash-uri cu starostele țiga nilor zlătari peste care se suprapuneau figurile lui Pop și ale olteanului Pohoață. Încet, gândurile lui începeau să se adune și să prindă contur. Dacă până acum îl considera pe bătrân un fel de călăuză pe care trebuia să o urmeze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de golfuleț înconjurat de bolovani, în care apa era mai liniștită. O mulțime de pietre mărunțite și nisip zăceau împrăștiate pe mal, în jurul unui jgheab de lemn suspendat pe niște pari înfipți în pământ. Inspectorul mai văzuse așa ceva în tabăra zlătarilor, așa încât îl privi întrebător pe Calistrat: Am ajuns într-o tabără a țiganilor? De ce? Se vede că cineva a căutat aur aici. Am mai văzut instalația asta la zlătari. De asta am întrebat, cred că ei au lucrat aici. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]