27 matches
-
de sub zăpada sfântă/ răsar atunci/ ultime anserine florile clemenței (Ultima abstracție). Pe viitor, nesfârșirea drumului spre Centru însoțită de multiple simboluri evanescente: În Jaipur la bijutieri/ având privire/ de faur vinovat/ n-am terminat zidirea// astăzi ard/ în scafele cu zmoală/ o boare de hazard/ ieri tencuiam zadarnic în palat/ dovezi că sufletele sunt safire// rebut de bard/ zidar uitat/ la moartea mea/ acest poem ar trebui să se răsfire (India mea). Aici vorbim despre edificare, migălos demers al ideilor scăldate
NEVINDECĂRI MEREU ȘLEFUITE OCTAVIAN MIHALCEA de BAKI YMERI în ediţia nr. 1878 din 21 februarie 2016 by http://confluente.ro/baki_ymeri_1456081114.html [Corola-blog/BlogPost/370082_a_371411]
-
cursese pe dealuri Ploua sfâșiind tot amurgu-n fâșii Și marea mușca surd din maluri. Pe-o stâncă, doar farul de ani gârbovit Aruncă firav o lumină Ce-mbracă un val și al lui zvârcolit De nepământeană jivină. În zarea de zmoală bat tobe de fier Copacii de frică se-nchină Șuvoaie de apă se-amestecă-n cer Ca-n marea pedeapsă divină. Un bici de lumină pleznește de sus Și geamătul mării zvâcnește Se pierde apoi rătăcit la apus În umbra de nori
CURRICULUM VITAE (POEME) de VALI ZAVOIANU în ediţia nr. 855 din 04 mai 2013 by http://confluente.ro/Vali_zavoianu_curriculum_vi_vali_zavoianu_1367652785.html [Corola-blog/BlogPost/344762_a_346091]
-
până la sfârșit, Moartea ne vânează viețile, fără remuscare.Ea nu are mama , nu are tata și nici copii. Nu are milă de nimeni și nu știe să plângă. Dar,de fiecare dată când vrea să ne arunce în cazanul cu zmoala, îngerii păzitori ne salvează din ghearele ei de scorpie și ne conduc în liniștea supremă din ceruri. Acum, acolo Sus, a ajuns și MICHAEL JACKSON... Dumnezeu îl săruta pe frunte și îi vindeca rănile care i-au măcinat inima. Regele
” MICHAEL JACKSON NU A MURIT ! ” de MIHAI MARIN în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 by http://confluente.ro/Marin_mihai_michael_jackson_nu_a_murit_.html [Corola-blog/BlogPost/361520_a_362849]
-
că sunt mari probleme cu exportul de... Aiurea! Contractul ăla n-are nici în clin, nici în mânecă cu noi doi... Privirea lui, o ferea pe a mea... Se temea oare că am să deslușesc gânduri pitite-n adâncul de zmoală care-mi arde sufletul? Trebuia să se întoarcă de două ore! Trebuia să luăm masa împreună... Mi-a promis că astă seară stăm împreună la TV și ronțăim floricele... Ea, este plecată în delegație. Am fi putut avea o seară
PROZĂ de LUCIA SECOŞANU în ediţia nr. 438 din 13 martie 2012 by http://confluente.ro/Gelozie_i_proza_lucia_secosanu_1331625801.html [Corola-blog/BlogPost/348373_a_349702]
-
până la sfârșit,Moartea ne vânează viețile, fără scrupule.Ea nu are mama , nu are tata și nici copii. Nu are milă de nimeni și nu știe să plângă. Dar,de fiecare dată când vrea să ne arunce în cazanul cu zmoala, îngerii păzitori ne salvează din ghearele ei de scorpie și ne conduc în liniștea supremă din ceruri. Acum, acolo Sus, a ajuns și MICHAEL JACKSON.Dumnezeu îl săruta pe frunte și îi vindeca rănile care i-au măcinat inima. Regele
” MICHAEL JACKSON NU A MURIT ! ” de MIHAI MARIN în ediţia nr. 907 din 25 iunie 2013 by http://confluente.ro/Marin_mihai_michael_jack_mihai_marin_1372185561.html [Corola-blog/BlogPost/345645_a_346974]
-
matraca forestieră în cealaltă. Toleranți, dar ușor suspicioși, străbunii îmbinau simțul ospitalității cu cel al nervozității locale, în numele căruia își pilduiau generos vecinii de graniță sau de epocă. Uneori, învățăturile luau forma unor ample demonstrații istorice, în care bolovanii, cazanele cu zmoală și țepele înlocuiau rapid și eficient sarmalele și vorbele de duh. În general, oamenii mă iritau. Nu suportam să mă atingă (mă feream întotdeauna de înghesuiala din troleibuze sau de trotuarele prea aglomerate), erau ca o eczemă caldă. Îmi scuturam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în când de amurgul ce pătrundea prin cîte-o fereastră cu violența unei deflorări și-și așeza pata de purpură lichidă, perfect dreptunghiulară, pe peretele opus. Atunci, acolo, în pata înflăcărată (pe când tot restul încăperii țiuitor de goale rămânea întunecat ca zmoala) floricelele din tapet își desfăceau cupulele transparente, nesănătoase, devitalizate ca lujerii de cartof ținut în beznă, dar străbătute de capilare pline de sânge, se agitau infinitezimal, ca împinse în sus și-n jos de un fluid gros și nevăzut, lingeau
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
unei buretoase mobile cu oglindă, mai grea ca plumbul, ce nu putuse fi transportată, îmi priveam fața în pictura decolorată dm adânc, în care mă vedeam sculptat într-un singur bloc de purpură, având în spate camera uriașă, neagră ca zmoala. Mă priveam în ochi în azotatul de argint care-mi desena fața cu dexteritatea celui mai enigmatic pictor din lume. Fața subțire, ca de sidef, cu trăsături ușor asimetrice, cu ochiul stâng întunecat de o veche pareză, dar cu dreptul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ca păcura, de sub cabină, ce dispăreau și ele în groapa de sub nivelul parterului, ca să lase, mărețe ca o Bunavestire, să se arate în sfârșit ferestrele de cristal, sticlind în penumbră. Zi de zi intram de bunăvoie în capcana de lemn, zmoală și cuarț, priveam butoanele de ebonită, mâncate de vreme, arse cu chibritul, sparte barbar, mai ales cele de la etajele de jos, unde ajungeau copiii, și apăsam pe ultimul din șir, care, pentru că-l foloseam numai eu, avea deja imprimate adânc
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mai fost decât o față roșie și-nspăimîn-tată, o gură căscată în urlet și niște ochi dilatați, apoi trăsăturile martirului devorat de viu s-au strivit și ele, ca un iris în jurul pupilei, și a rămas numai gura, vidul negru ca zmoala în care, minuscul ca un foton, am năvălit pentru cât ține veșnicia. Mă-nșurubam în liniștea de cristal a-ntunecimii, eram singurul vestitor, singurul punct de lumină, singurul cuvânt, singura informație într-o lume ce nu trimite și nu primește
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
din fața ușii mele, luminat de un bec palid, și dacă, pentru ca tăcerea și irealitatea să devină totale, stingeam până la urmă și becul, deodată năpădea înăuntru lumina stelelor, care făcea ca siluetele frigiderului, ficușilor, sârmei de rufe să devină negre ca zmoala. Și intram în odaia mea cu o masă, un scaun și-un pat, unde scriu și acum, în fața ferestrei ovale, și în care parcă am locuit întotdeauna. Foarte rar se aud aici zgomotele estompate de la apartamentele de dedesubt, voci și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
înverzite pe fund. Coceni uscați de porumb le înfundau gura în chip de dopuri. Fata dădu drumul nucilor pe podea și-ncepu să mute sticlele din loc până ajunse la marea ladă de zestre, cu zugrăveala înnegrită pe ea ca zmoala. Își rupse unghiile până reuși să ridice capacul ferecat în aramă coclită, dar ce văzu înăuntru o făcu să cadă-n genunchi, printre sticle, și să rămână încremenită acolo, în lumina lăptoasă și-n curentul care făcea să fluture pânzele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
creadă ochilor: fata pe care-o știa de copilă, cu care jucase de-atîtea ori "Talion, fecior de domn" și mijoarca, ardea acum în plin soare-nghețat, doar în cămășuță de culcare și-n picioarele goale, în crângul de copaci negri ca zmoala ce-și aruncau nuielele-n cer. Nu-i zărea încă aripile, dar îl mișcă buchetul de flori viorii pe care-l strângea la piept. Se opri, cu ochii la icoana de necrezut. În balta din spatele Mariei, încrustată încă în maluri
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în când din bici și amurgul tot mai adânc, ca vișina putredă, ce se lăsase. Cîte-un calcan de casă veche lucea atât de intens în ambra asfințitului, încît părea de aur. Cîte-o turlă împodobită cu amorași se profila neagră ca zmoala pe cer. Americanul nu scotea o vorbă, ci doar își sucea gâtul după fiecare damă mai cochetă ce-nainta semeț ca o corabie la brațul vreunui ofițer. Trăsura se afundă în mahalaua Hereascăi, luînd-o pe una din ulițele mărginite de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
câteva crenguțe, și Luci și Sandu se chinuiau să desfacă fructele cu unghiile. Înăuntru aveau ceva alb, moale, o castană încă neformată. Dac-ar fi fost și Paul cu ei, sigur ar fi-ncercat s-o mănânce. Paul rnînca orice: zmoală, boabe roșii otrăvitoare, măciulii de chibrite... Prindea muște și le lăsa să-i bîzîie-n gură... "Auziți", făcu Jean, "cică Lemn a murit și s-a dus în iad, și Scaraoțchi dup-o vreme se duce la Dumnezeu și-i spune
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
asurzitor. Herman se-ntoarse și se-ndreptă iarăși spre casa cea vânătă, cu ghivecele ei acum goale, sparte, înșirate de-a lungul pereților, începu să suie, încet, scara de lemn ce ducea drept în zid. Treptele erau buretoase, negre ca zmoala, și balustrada de altădată dispăruse. Urcă, rupând mai toate treptele-n urma lui. Se opri pe mica platformă din capăt, în fața cadrului fostei uși, acum zidite. Cărămizile ei, mai palide ca restul zidului, se fărâmițau în șuierul timpului. Rămase acolo
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
vasculanzată, atârnau acum moi între picioarele marelui trup ce strălucea-n beznă, dar, la comanda nervului rușinos, puteau deveni o armă albă și-o armă balistică totodată, modelul tuturor armelor ce străpung, sfâșie, aruncă proiectile, foc grecesc și vase cu zmoală clocotită, inoculează venin și salivă mortală, dar și tămăduiesc, ca lancea lui Ahile, căci durerea și plăcerea sânt de asemenea un continuum fără ruptură, în nesfârșitul lanț al întrupărilor anterioare, Vînaprashta fusese de multe ori și femeie, așa îneît dragostea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Și era mai bine să nu mai știi și să nu mai simți nimic decât să te pomenești deodată luat de niște draci și pus ca Gheorghe Doja pe un scaun de fier înroșit sau băgat într-un ceaun cu zmoală clocotită. Nu era glumă cu astea. Zmoala era ceva care arăta ca niște sloiuri negre, lucioase. La căldură se muia și puteai s-o întinzi ca halvița. Mirosea atât de bine, că-ți venea s-o mănânci, și nebunul de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
știi și să nu mai simți nimic decât să te pomenești deodată luat de niște draci și pus ca Gheorghe Doja pe un scaun de fier înroșit sau băgat într-un ceaun cu zmoală clocotită. Nu era glumă cu astea. Zmoala era ceva care arăta ca niște sloiuri negre, lucioase. La căldură se muia și puteai s-o întinzi ca halvița. Mirosea atât de bine, că-ți venea s-o mănânci, și nebunul de Paul chiar mânca sau cel puțin o
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mănânci, și nebunul de Paul chiar mânca sau cel puțin o mesteca mereu în dinți. Când au zmolit țevile de canalizare din spatele blocului, muncitorii au adus un cazan cu foc dedesubt, și Mircea a putut vedea cum clocotește în el zmoala. Dacă băgai acolo un deget, fără el rămâneai. Dacă pica pe tine fie și un singur strop, o luai la fugă răcnind, trebuia să-ți dea mama apoi cu ulei, ca să nu faci bășică. Darmite să fii în iad și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
deget, fără el rămâneai. Dacă pica pe tine fie și un singur strop, o luai la fugă răcnind, trebuia să-ți dea mama apoi cu ulei, ca să nu faci bășică. Darmite să fii în iad și să fierbi întreg în zmoală... Si să mai fie și dracii ăia care te-mpungeau cu furcile... Și să nu mori niciodată, s-o țină așa chinurile alea la nesfârșit... Când se gândea la asta, copilul se chircea în pat și se zvârcolea de parc-
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dracii ăia care te-mpungeau cu furcile... Și să nu mori niciodată, s-o țină așa chinurile alea la nesfârșit... Când se gândea la asta, copilul se chircea în pat și se zvârcolea de parc-ar fi fost chiar în zmoală. Se-ntreba uneori dacă, totuși, păcătoșii nu aveau și ei, din când în când, cîte-o pauză de vreo zece minute, fie și la o mie de ani o dată. Atunci nu le-ar mai fi fost atât de greu, că s-
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mai fi simțit nici o durere... Iar apoi, ca în banc, ar fi venit Scaraoțchi și le-ar fi zis: "Pauza s-a terminat,/ Toți cu capul în căcat!" Dar, oricum, era preferabil să stai cu capul în rahat decât în zmoală clocotită. Și și mai bine era să mori și să fii mort, să nu mai știi nimic. Deși... parcă era mai bine totuși să trăiești, chiar și chinuin-du-te. Tot mai vedeai ceva, te mai uitai la altul din aceeași căldare
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
chinul acului înfipt în carne, al serului înveninat ce se aduna-ntr-o pungă acolo, în bietele lui fese de copil. Dacă-n iad ți-ar fi făcut mereu penicilină și streptomicină ar fi fost la fel de rău ca și cu zmoala. Apoi, era pățit și cu dinții. O carie-i ajunsese la nerv peste noapte și-l duruse atât de rău, că fugise prin casă, se-nfășurase-n perdea și o dăduse jos, răsturnase scaunele... Degeaba luase antinevralgice, degeaba-i puseseră
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
goi și limpezi privind în tavan, cei doi amanți, roșcata desfăcută toată, cu un firișor de gelatină tulbure scurgîndu-i-se din cea mai minunată floare de carne pe care ochii unui bărbat o văzuseră vreodată, iar negrul cu sexul umed, de zmoală, atîrnîndu-i flasc și cu o mână așezată, în semn de posesiune mai înaltă, pe pântecul femeii. Trebui să se-apropie, să-și împingă imaginea în câmpul lor vizual, să li se reflecte în ochii goi de viață și să facă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]