136 matches
-
și cel vechi, cel de săptămâna trecută m-a trimis la ceva ce contravine "normalității", se opune cursului obișnuit al lucrurilor, ca să nu spun oficializat, deși nu aș greși prea mult. Se dau filme sovietice? Când? Acum? În plină, în zorită americanizare culturală? De întâmplat totuși s-a întâmplat. Am trecut pe Tele 7 și, într-adevăr, surpriza surprizelor (plăcute) se da " Gară pentru doi", filmul lui Riazanov, cu fermecătoarea, cu minunata Ludmila Gurcenko, actrița care poate juca orice. Au urmat
Actualitatea by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15502_a_16827]
-
-o pe țărmul Mării Nordului. Dar fericirea constă tocmai în a improviza într-un cadru prestabilit, având totodată convingerea că nu va mai exista o "a doua oară". Când ne întoarcem la Holstebro, actorii se agită umblând de colo-colo cu recuzita, zoriți să-și facă bagajele pentru iminentul turneu al Visului. Ritmul lent al sărbătorii aniversare contrastează cu această accelerare și cu graba impusă de sarcinile zilnice, rapel al realului. Noi, dimpotrivă, suntem ceremonios poftiți în sala neagră. Călătoria se apropie de
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
mult mai mică măsură. Noi am oferit numai două exemple". Prima greșeală este de informație: din cele două exemple oferite numai Colind... aparține operei antume, Sonetul(84) aparține din păcate celei postume. A doua greșeală, de logică: nu am generalizat "zorit", dovadă că George Corbu îmbogățește exemplele mele cu încă două manuscrise dispărute, cele aflate în posesia sa. Aș fi generalizat "zorit", deci fals, dacă generalizarea ar fi fost infirmată, nu confirmată de exemplele aduse. Și o recunoaștere involuntară: manuscrisele sale
Controverse - Inedit și nu prea by Roxana Sorescu () [Corola-journal/Imaginative/12007_a_13332]
-
Colind... aparține operei antume, Sonetul(84) aparține din păcate celei postume. A doua greșeală, de logică: nu am generalizat "zorit", dovadă că George Corbu îmbogățește exemplele mele cu încă două manuscrise dispărute, cele aflate în posesia sa. Aș fi generalizat "zorit", deci fals, dacă generalizarea ar fi fost infirmată, nu confirmată de exemplele aduse. Și o recunoaștere involuntară: manuscrisele sale fac parte dintre cele dispărute. Am și o veste bună: pregătesc o listă mult mai amplă și mai documentată a jafurilor
Controverse - Inedit și nu prea by Roxana Sorescu () [Corola-journal/Imaginative/12007_a_13332]
-
pas ostenit și cu culpabilitatea de rigoare. Ecoul pe care-l trezește în fiecare dintre noi orice știre rea, catastrofica, referitoare la cei plecați în bejenie, demonstrează - fără strop de tăgada - că pentru cei mai avansați în vîrstă și cei zoriți să ia greutățile în piept, se păstrează o legătură de nedefinit, un fel de solidaritate a sîngelui care apă nu se face... Tragicele întîmplări avînd drept protagoniști cîțiva curajoși pieriți în chinuri, fără aer, fără apă, în cala navelor sau
Chirurgia sufletului by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17441_a_18766]
-
-i întîlnești și te întîmpină statuia. Și e prea bine știut că nu poți sta de vorbă cu statuile decît în fumul de tămîie. Alții sînt obsedați de opera lor ca de o nălucă profilată în zare, spre care aleargă zoriți, fără să-și îngăduie popasuri, ca nu cumva să-i ajungă moartea la vreo răscruce. Victime ale suficienței sau ale insuficienței, ei își pierd treptat libertatea, se dezumanizează, găsind o consolare amăgitoare în ideea prăpastiei ireductibile dintre om și creator
Dialogurile lui Ovidiu Cotruș by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16096_a_17421]
-
duce să se culce, Și mă spală pe picioare cu cristalele de rouă, Mă iubește, mă uimește, mă doinește și mă plouă. Că s-a scuturat de rele, de urât, de frig, de gripă Și și-a primenit veșmântul cam zorit și cam în pripă, A-ncălțat papuci din iarbă, s-a amorezat de soare Și privește înspre ceruri printre cârduri de cocoare. S-a împodobit cu vise, cu arome, cu dantele, Și-a prins în piept margarete și în plete, rândunele
PRIMĂVARA de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 1933 din 16 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380164_a_381493]
-
pe cale te uită pe cale și doar mi-i vedea cum caut agale cu inima grea te caut și aștept spre mine să vii de drag mă deștept la ceasuri târzii o vorbă trimite din drum să îmi scază în zile zorite s-adăst ca-ntr-o oază *** Ciclul "Dragobete" Volumul "Ucenic în dragoste" © ovidiu oana-pârâu Referință Bibliografică: DRAGOBETE - DULCI AMINTIRI / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1512, Anul V, 20 februarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ovidiu
DULCI AMINTIRI de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1512 din 20 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377280_a_378609]
-
cap ca să nu se răsfire părul și, conducând-o până la ușă, îi mai spuse: N-o să țină, nu veți putea rupe inima târgului, glumi ea, dar când veți avea timp, reveniți. Doinei numai de glume nu-i ardea. Cu pas zorit, pe drumul cel mai scurt, ajunse acasă. Pustiu. Domnul ei nu venise la masă. Mâncarea era neatinsă în frigider. Dădu un telefon la spital și află că are niște urgențe. Îl așteptă până seara, clocotind toată, dând în foc ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mai lipsea. În cele din urmă, încărcat nervos, ajunse la casa părinților săi. Bucuria îmbrăcă întreaga casă într-o haină de sărbătoare. Trecuse mai mult timp de când părinții nu-și văzuseră feciorul călcându-le pragul. Teo intră în casă vizibil zorit. Își roti privirile prin prima încăpere, apoi prin a doua, chipurile din dorința de a-și revedea căminul părintesc dar el, de fapt își căuta soția și fata. După toate aparențele nu se aflau aici. Rămase descumpănit. Doina nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
pe băiețel de mână, îl scoase din încăpere. Din prag, mai adăugă: oooo, și cât te-a mai așteptat, cât de mult a vrut să te vadă pe tine și pe băiatul tău! Mi-a povestit o mulțime de lucruri, zorit probabil de sfârșitul pe care și-l simțea aproape... Mona rămase lângă patul lui, sărutându-i mereu mâna și rostind fără înterupere cuvinte prin care îi cerea iertare celui ce o iubise ca pe lumina ochilor lui: Să mă ierți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
secvență cu secvență, scena când fusese adusă la locul accidentului. Discuția se curma aici. Începea o nouă criză. Tot corpul i se făcea ca sârma, tremura ca o trestie bătută de vânturi. O asistentă care se afla în preajmă veni zorită, cerându-le scuze vizitatoarelor: Doamna urmează să se odihnească... ne scuzați, trebuie să meargă în salon. Și-i șopti uneia dintre ele: Nu trebuie să o compătimiți, dânsa este mai fericită aici decât în lumea din afară. Se întâlnește în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Mihăiță își luă geanta, o sărută pe obraz, cum făcea în fiecare dimineață, spuse un sărut-mâna grăbit și ieși în stradă urmându-și drumul știut. Ina se pregăti și ea să plece la serviciu, tulburată de toate cele întâmplate. Ieși zorită din casă. Înainte de a deschide portița, privi florile pe care tronau boabele mari de cristal. Atenția însă îi fu atrasă de faptul că numai florile din preajma porții erau îngreuiate de rouă. Cu ochii la flori își prinse rochia în portiță
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
le împlini visurile de care erau animați, orizonturile încețoșate începură a se limpezi. Peste înălțimile din zări licărea o stea, asemenea unei candele vii, chemătoare. Seara se lăsa încet, încet, prevestind venirea întunericului ce tindea să încenușeze întinsurile; ei parcurgeau zoriți, cu întreaga lor ființă, spațiile și timpul, voind să ajungă la limanurile de lumină, dincolo de marginea nopții... Final
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
se poată bucura și ea la această zi de înviere a Domnului. De cum intrase, Olga fusese lovită de aerul greu de respirat, neștiind cum să părăsească mai grabnic această cameră-cavou. Depuse coșulețul pe masă și, cu ochii pe ușă, spuse zorită sărut-mâna, apoi o ținu într-o fugă nestăvilită, până acasă. Îi împărtăși mamei ei cu ce impresie rămăsese din această vizită. Mama sa o certă cu asprime: - E o biată bătrână! N-are pe nimeni. Pot să ajung și eu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
la marginea unei nopți de unde încep întrebările și, datorită întunericului care înainta vertiginos spre ea, nu mai putea obține răspunsurile căutate. Tăcerea instalată în încăpere arăta că dialogul se topise și că orice cuvânt putea fi de prisos. Olga îmbrăcă zorită pardesiul, trase curelușa poșetei pe umăr, dar nu uită să obțină o poliță în alb: - Și când ne mai putem vedea? - Ca prieteni, oricând! Răspunsul n-o mulțumi, dar, ca și cum acesta era cel pe care îl aștepta, zâmbi conspirativ, îl
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
pe umăr, dar nu uită să obțină o poliță în alb: - Și când ne mai putem vedea? - Ca prieteni, oricând! Răspunsul n-o mulțumi, dar, ca și cum acesta era cel pe care îl aștepta, zâmbi conspirativ, îl sărută fugitiv și plecă zorită. Nu bănuia că ușa aceasta pe care ieșea acum va rămâne pentru totdeauna Închisă pentru ea. Își ascunse ochii plini de lacrimi și coborî grăbită în stradă. Alex se oferi să o conducă măcar până la stația de autobuz. Refuză. Cum
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
toate șansele să nu se vindece multă vreme, poate... niciodată! Imediat cum ușa se închise în urma Olgăi, Alex avu senzația că se sufocă, că e prea puțin aer în apartamentul său și deschise o fereastră. După câteva clipe, o închise zorit. Privind de la înălțimea camerei sale în stradă, văzu cum furtuna învârtejea tot ce întâlnea în drumul ei. Copacii își roteau coroanele în ritmul unui dans haotic, ploaia lovea furioasă tot ce întâlnea în cale, determinându-i pe cei aflați încă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ales că el îndreptase multe din omisiunile unor arhitecți grăbiți să-și încaseze onorariul. Nu era orgolios, dar acum, când această clădire putea fi socotită cea mai somptuoasă din urbe, crescuse chiar în proprii săi ochi. Își reașeză cravata, bău zorit cafeaua răcită, care avea toate deliciile unei băuturi fade, verifică apa, gazul, lumina și ieși în stradă. Privi o clipă trecătorii care se perindau prin fața sa ca pe ecranul unui cinematograf. Dacă ar fi avut mai mult timp, poate s-
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
pornea scara care ducea direct în stradă, roti ochii peste peisajul ce i se desfășura în față: parcul teatrului, clădirea muzeului istoric, și nu departe de aceste edificii, noua și impozanta clădire a galeriilor de artă. Coborî apoi cu pași zoriți și se îndreptă spre noul lui șantier. Pe drum se întâlni cu mai mulți cunoscuți și se salutară reciproc. Cu unii dintre ei, ar fi legat un dialog ad-hoc, dar era prea grăbit. Aștepta proiectanții și arhitecții din Capitală cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
consistență, nu mai au valoarea statuată cândva. Nimic nu mai conta! Fiecare gând întrupat în cuvânt se topea și trecea dincolo de zidurile încăperii în care o adusese boala. Bănuielile se transformaseră în certitudini și clipele treceau și treceau... Olga încropi zorită un text lapidar pentru o telegramă exasperată: „Ina, vino urgent, mă sfârșesc! Olga Ina bănuise tot timpul, în forul ei intim, după ce se căsătorise cu Alex, că Olga purta ascuns în cutele inimii un cui înnegrit de invidie. La unii
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
neliniștită de prezicerile bătrânului lor proprietar. Dacă ne trezim cu vreun viscol mare și nu mai putem să facem botezul?... Prostii! Badea Panciu îi dă și el cu doamne-ajută..., o contrazise Virgil, dând din mână. Totuși, chiar a doua zi, zorit și bătut la cap de nevastă, care se temea tot mai mult ca nu cumva prezicerile lui moș Panciu să se adeverească și astfel să le rămână copilul nebotezat, Virgil se înarmă cu două damigene mari de câte o vadră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
gură, așa că zborul acela, fără rostogolirile știute, îl mirase. Ținea totul minte; nu păcălea pe nimeni, zicea, întărind spusele cu câte un „zău!” hotărât. A mai spus că porumbeii, în loc să coboare pe acoperișul atelierului, cum era firesc, s-au îndreptat, zoriți, strânși unul în altul, spre miazănoapte. Niciodată nu se depărtaseră de casă, doar se roteau deasupra, la înălțime, însă în ziua aceea parcă îi mâna ceva din urmă! Nici n-au privit înapoi!... A stat multă vreme să-i aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
sale. Istanbulul e, pe de o parte „un loc bicolor, asemenea fotografiilor în alb-negru, cufundat în semiîntuneric, plumburiu” - oraș al melancoliei, hüzün; iar pe de alta, un nucleu de încredere trezind „pofta de a privi”: „Oamenii în alb-negru care revin zoriți acasă în serile de iarnă, după lăsarea întunericului, care se petrece devreme, îmi dau sentimentul că împărtășesc ceva cu ei, că aparțin orașului... Am senzația că ne vom contopi cu visele, cu fanteziile țesute din belșugul de altădată, din edificiile
Noi traduceri din Orhan Pamuk by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4102_a_5427]
-
o fi rătăcit. A ajuns la Stamora, de unde l-a adus milițianul îndărăt. Apoi a mai văzut de copil ce era atunci, cât se chinuiau părinții, în asprimea iernilor și arșița verilor din Bărăgan, la munci care le depășeau puterile, zoriți și înjurați de supraveghetorii lor, la rându-le oameni cu familii și copii. „Stau și mă gândesc”, zice Alexandru Chiu, „ce le-or fi povestit ei copiilor în serile lungi de iarnă, la căldura cuptoarelor. Oare le-or fi spus
Agenda2005-26-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/283871_a_285200]