45 matches
-
carte unică, o istorie a versificației moderne cum n-a mai scris nimeni". (Nicolae Manolescu - 1966). Mulțumesc revistei România literară pentru spațiul acordat memoriei tatălui meu, Vladimir Streinu. Ileana Iordache-Streinu O, de-am putea... Doamne, când va fi lumină-afară! Ploaia zuruie prelung si doare, Pe sub ochii lumii fără zare Lacrimile albii își săpară. De la soare așteptăm, în ploae, Un alint melodios de șaluri, Din mizeria fiertelor gunoae -Să se'nvoalte clare idealuri. Ce e'n noi decât un lut de țintirim
Poezii by Vladimir Streinu () [Corola-journal/Imaginative/6354_a_7679]
-
amărăciune și spaimă din jurul gurii. august tîrziu. surîde, șoptind abia auzit, am trăit și am aflat ceea ce sunt, fiind... ...doar reamintire... totul... lumina verii răsfrîntă într-o odaie de țară. afară, cineva slobozea o găleată-n fîntînă. se auzea lanțul zuruind chinuit. o răbufnire de vînt a izbit în zid ușa strîmbă a șurii. perdeaua s-a zbătut, fîlfîind. se porni o ploaie grea. i-am pus mîna pe braț. a închis ochii. pămîntul aburea sub ropotul subțiat și ca-n
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/9158_a_10483]
-
domnului avorton. și vîntul îl aud. ager, coapse curbe-ncordînd ca arcuri regale, ori, firea pierzîndu-și, fecundînd crinii galbeni. și ploaia despicînd hotărîtă frunzișul. și lătrături alene. și uguit de turturele ascunse-n crengi. și fîșîit de pneuri pe asfalt. și zuruit de zaruri cu ciudă izbite în scara corăbiei noastre. și rîsul fetelor lăutarului cînd puștanii le toarnă porcărioare în urechi sau le miră sub tricouri țîțișoarele calde și amețite... roșie e poezia din curtea ca un trup mustind de-adrenalină
Poezie by Mariana Codruț () [Corola-journal/Imaginative/11252_a_12577]
-
galopul. înăuntru cînd noaptea își scoate soarele net și verzui din pămînt toate-și pierd carnea. numai sîngele fîșîind în urechi e real, numai mîinile care-și ascund paloarea, peste lucruri trecînd. dacă-au fost cîndva - poate acum două ore - zuruit de zaruri și rîs și lătrături de cîini pe sub geamuri, sigur mi s-a părut. sigur erau doar imagini pe care mintea mea le-a păstrat dintr-un bulgăr de gheață topit și scurs în pămînt. nimeni, nimic nu mai
Poezie by Mariana Codruț () [Corola-journal/Imaginative/11252_a_12577]
-
decenii presiunea / jugul rusificării. Pe chipul Basarabiei se imprimă tot mai adânc pecetea „mancurtizării” care înseamnă în primul rând uitarea cuvântului mamei, realitate surprinsă veridic de poetul Grigore Vieru chiar în cunoscutul poem ce poartă titlul « Cuvântul Mamei»: Pruncii îl zuruie. Bătrânii îl visează. Bolnavii îl șoptesc. Munții îl gândesc. / Fricoșii îl strigă. Orfanii îl lacrimă. Răniții îl cheamă. / Iar ceilalți îl uită. / O, Mamă ! O, Mamă ! (VRF, 53 / De la noua atitudine față de Cuvânt, la Necuvânt TGrp, 282). În poezia de
Simbolul mesianic al Mamei. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_239]
-
cuvintelor, vântul dezvelea pântecul plajei peste femei tinere așezate cu grijă între coperțile cărților cum făceau cu plantele pentru ierbare deodată abur de cafea și ploi venind dinspre neoane și era cina și erau mângâierile de pisică doar rotițele ceasului zuruia timpul înfiripând lent somnul lângă o femeie în noapte ascult arta somnului străzile ne mai fiind străzi, casele ne mai fiind case totul e străveziu și firescul s-a așezat pe fețele statuilor liniște pe veafuri de chipuri când vântul
CONTEMPORAN CU DUMNEZEU (POEME) de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382731_a_384060]
-
la un inimaginabil duel de șefi: "Stăi, pașă! Să piară azi unul din noi." Iată, într-un delir de superlative, lașitatea (sau, de ce nu?, prudența politică) fascinată de prezența agresoare: Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier și zalelei-i zuruie crunte, Gigantică poartă-o cupolă pe frunte, și vorba-i e tunet, răsufletul ger, Iar barda din stânga-i ajunge la cer, și vodă-i un munte. Un poem de o stranie grandoare!
Nostalgia impersonală by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8498_a_9823]
-
rupe cu mâinile. Pe fiecare pungă argintie era imprimată cu vopsea neagră inscripția „rezistent la viermi”. Aveam fasole verde rezistentă la viermi și tocăniță de pui la ceaun și știuleți întregi de porumb dulce cu bobul auriu. În fiecare pungă zuruia câte ceva, ca niște vreascuri sau pietricele sau nisip. Fiecare pungă, o pernă argintie umflată cu azot pentru a-i păstra conținutul mort. Lasagna cu sos de carne sau ravioli cu brânză. Rezistente la viermi ori ba, Veriga Lipsă putea sfâșia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de pui și de vită. El nefiind în stare să digere carnea. Toate pungile de Mylar umflate cu azot erau aranjate pe sortimente, vârâte în cutii maro de carton striat. În cutiile marcate „Desert” se găseau pungi cu fursecuri uscate zuruind ca semințele într-o tigvă uscată. În cutiile marcate „Aperitive”, aripioare de pui dehidomnișoaratate zornăiau ca niște oase vechi. De frică să nu se-ngrașe, Miss America a găsit toate cutiile pe care scria „Desert” și a găurit fiecare pungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu lămâie și clei de aeromodele. — E din cauza subnutriției, spune doamna Clark, legând momâia domnului Whittier cu un șnur de mătase aurie. Pe măsură ce arzi grăsimile, crește concentrația de acetonă din sânge. Sfântul Fără-Mațe își miroase mâna și flegma parcă îi zuruie în cap. Reverendul Fără Dumnezeu ridică un braț și adulmecă la subsuoară. Taftaua umedă e acolo mai întunecată din cauza transpirației, și porii lui păstrează amintirea prea multului parfum Chanel No. 5. Cărând un cadavru în sus și-n jos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a pregătit pentru ei în Florida amicul lor Jenson. Amicul lor din războiul din Golf. Reverendul nostru Fără Dumnezeu. Adică îngrășământ?, întreabă Webber. Și Flint zice: — Juma’ de tonă. Mâna lui Webber tremură atât de puternic încât se aude gheața zuruind în paharul gol. Tremurul ăsta e traumatic. E doar Parkinson. Encefalopatia traumatică cu necroză parțială a țesutului cerebral are efecte de-astea. Neuronii sunt înlocuiți de țesut cicatrizat mort. Îți pui o perucă cu bucle roșcate, gene false, dai din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Camaradul său mormăi ceva cu o mină încă sceptică și dădu la iveală din rucsac un pistol-mitralieră, pe care îl verifică atent și îl ascunse apoi sub pat. Pe stradă se auzi trecând un camion greu, care făcu gemurile să zuruie, apoi liniștea se așternu din nou. CAPITOLUL IV 1 Pe la începutul lunii mai Mafalda primi o nouă scrisoare de la fratele ei din Torino. De astă dată scrisoarea era mult mai lungă și în ea Nando Rossi îi vorbea pe larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
obosită vesela defilare, sătulă să privească mulțimile de măști și de oameni nemascați, scârbită să se uite la carele alegorice pline cu menestreli cântând, la trăsurile cu cheflii și sperând să-l zărească pe cuviosul Pierre. Carele alegorice care înaintau zuruind, trase de cai plini de importanță, acoperiți cu valtrapuri roșii, începeau să-și piardă din farmec, deghizările deveneau țipătoare, chiar și flamurile cu nuanțe vesele fluturau trist spre Odalie. Mardi Gras e o zi obositoare, la urma urmei, a oftat
Alice Dunbar-Nelson by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/3721_a_5046]
-
în carnea răsucită în arcuri prelungi, în pântecele mamelor îngenunchiați copiii dorm întunecați ca niște dungi. Iarna sticlim crunt adunați în triunghiul cărnii pregătite să înnebunească de ger. Și motoarele, șirul absurd al motoarelor târăsc drumul sticlos în fier și zuruie sângele spart al ogoarelor... Seara Bate un vânt dinspre Ave Maria. Se înfing camioane piezișe în marginea lumii, și tu ai umplut lumea cu apă, ai sare pe gene și șerpi de apă pe gură, tu ai făcut toată tăcerea
Poeme în limba română ale tânărului Andrei Codrescu by Andrei Codrescu () [Corola-journal/Imaginative/10519_a_11844]
-
gânduri rare, visul mi-a aprins. simt o nebunie de trăiri cum vine. prizonieri prin viață, zgâriem nefire. celulele ard, revin din uitare. între pumni țin lesa, -ntr-alt idealuri. râd de mine-n umbre, acei ce au fost. lanțuri grele zurui. mișcarea mi-e post sau doar arc de viață -nfruptată nerod, cu minusuri fade și plus în exod... lumânare arde. praful de tămâie, crud mi se întoarce, dintr-o veșnicie, construită leneș pe istorii, leșuri, de-adevăruri sfinte uitate în
DE PRIMĂVARĂ. UITATĂ de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 418 din 22 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346752_a_348081]
-
scena care transformă momentul într-o bornă de hotar a existenței în pușcăria lui Vișinescu: „Și simt, deodată, că intră un miros puternic de transpirație. Ce-o mai fi și asta? Și mirosea, mirosea a transpirație. Și atunci aud că zuruiau lanțurile. Le scoteau lanțurile și-i puneau, câte doi în celule. Îmi zic: „Slavă Domnului! După șase ani de izolare, poate îmi dă și mie Bunul Dumnezeu un tovarăș, ca să aflu ce se întâmplă prin lume!” Deodată se deschide ușa
„Jur să urăsc din adâncul ființei mele pe toți dușmanii Patriei”. Comandantul Vișinescu se întoarce la închisoare. Ca deținut () [Corola-blog/BlogPost/338438_a_339767]
-
și-i puneau, câte doi în celule. Îmi zic: „Slavă Domnului! După șase ani de izolare, poate îmi dă și mie Bunul Dumnezeu un tovarăș, ca să aflu ce se întâmplă prin lume!” Deodată se deschide ușa și intră un deținut, zuruind din lanțuri. M-am întors cu fața la perete. Ei, gata, am coleg de cameră! Și iată-l pe colegul meu! Deodată, cineva de jos fluieră că nu e voie. Și l-au scos. [...] Mi-a căzut tare greu că rămăsesem tot
„Jur să urăsc din adâncul ființei mele pe toți dușmanii Patriei”. Comandantul Vișinescu se întoarce la închisoare. Ca deținut () [Corola-blog/BlogPost/338438_a_339767]
-
cuvintelor, vântul dezvelea pântecul plajei peste femei tinere așezate cu grijă între coperțile cărților cum făceau cu plantele pentru ierbare deodată abur de cafea și ploi venind dinspre neoane și era cina și erau mângâierile de pisică doar rotițele ceasului zuruia timpul înfiripând lent somnul lângă o femeie în noapte ascult arta somnului străzile ne mai fiind străzi, casele ne mai fiind case totul e străveziu și firescul s-a așezat pe fețele statuilor liniște pe veafuri de chipuri când vântul
CONFESIUNILE UNUI NAVIGATOR DE USCAT de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 741 din 10 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/343475_a_344804]
-
altceva decât susținerea divină pentru a îndeplini un ideal creștin. Ne întoarcem iarăși la Coșbuc, care cu sensibilitatea lui poetică prinde magistral această trăsătură a eroului mistic, devenit Arhanghel: Sălbaticul Vodă e-n zale și-n fier/ Și zalele-i zuruie crunte,/ Gigantică poart-o cupolă pe frunte,/ Și vorba-i e tunet, răsufletul ger,/ Iar barda din stânga-i ajunge la cer,/ Și Vodă-i un Munte.” Capitolul III-Gânduri, cu 58 de limpeziri, de reflecție, de discernământ, de asumare, de înrolare, de
EDITURA VIRTUALĂ de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/380963_a_382292]
-
haiducește: exiiist! S-ar putea să fie auzit. 1995 Casa Poporului, Socola și alte Complexe 4 ianuarie Mi-am impus ani la rînd să pictez o oră și în seara de revelion. Devreme, pe la șase, șapte, cînd orașul începe să zuruie și să înnebunească. Un fel de mică superstiție: s-o termin în plin, s-o încep în plin. Clădirea Atelierelor din Armeană, pustie: care maestru să mai vină într-o seară ca asta? Mă dezbrac la piele, îmi trag pe
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Lazarus, șarlatan cu ștaif și cu aparat teoretic, intră în contact și, finalmente, în coliziune cu o psihologie colectivă rudimentară, dar sănătoasă, stabilă, fundamentală. Cavalerul marii minciuni, care aduce, chipurile, morții înapoi, jucându-se cu prostia omenească până ce galbenii îi zuruie satisfăcător în buzunar, strică rosturile obștii de mineri aurari, dând peste cap rânduielile și introducând, prin „minuni” bine ticluite, haosul. Sătenii din Roșia îl privesc cu ochii măriți de spaimă pe așa-numitul arhimandrit venit de la Muntele Athos și, datorită
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
valuri. Lângă felinar apărea o umbră. Răsuna, repezită, o strigare. Opustul începea să pârâie și să se miște. Aninat de un capăt de grindă, felinarul se clătina în șuvoirea ploii. - Lanțul ! răcnea un glas. Leagă-l la buhai Acuma, sloboade ! Zuruiau verigile de fier. Scrâșnind, stavila uriașă pornea năboiul. Jos, în lada opustului, apele bubuiau, astupând zvonul vântului ș-al ploii. Prin golul porții căscate vârtejul amesteca vreascurile cu spume. Morarii mutau lanțurile de la un buhai la altul. Slabă, lumina le
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
pereții sunt goi. tablourile zac în depozite. înghesuite suflete acoperite de rame inestetic construite le sufocă ferestrele... zac umbrele trăirilor. actori adormiți în brațele Domnului. ani trecuți, petrecuți în lumina visurilor oarbe. ochi întredeschiși controlează lacătul. poarta se trântește sacadat. zuruie lanțul și lacătul închis apasă ochii orbiți de lumini false. închise de corbi, culorile se pierd în fumul indiferenței. paznicul tropăie prin sălile goale. muzeul moare încet. surâde artei. îi anină de brațe cireșe necoapte. sărută copilăria operelor aninate jertfă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pe mine m-a apucat tremuratul, îți iau mâna și-ți privesc inelul cu peruzea, îmi place să mă port frumos cu tine, cu altele sânt imposibil. Te ridici și scoți din poșetă un pachet auriu de cafea în care zuruie boabele. Cafea austriacă, unii spun că e cea mai bună, alții că e cea mai proastă. O pui în aparatul de râșnit, potrivești deasupra capacul de plastic transparent și în timp ce motorașul începe să vibreze ții mâna deasupra lui. Îmi pun
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
gogoșerii unde se mai vindea încă braga. De-a lungul străzilor se înșirau, suciți, scorburoși, duzi bătrâni, la sfârșitul verii plini de dude albe, viermănoase, sau negre-indigo, tecari în tecile cărora, cafenii, mirosind a crud, a dulce și-a galben, zuruiau boabele, tei și salcâmi. În fine, după alte câteva stații coboram la Rond. Nu mai există astăzi în București un loc ca Rondul. Era o piață rotundă, nu prea mare, parcă mereu cețoasă din cauza molozului de culori pale, amestecate, care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]