252 matches
-
apare ființa care ți-a fost/ logodnică sînii îi sunt lumină de dimineață/ întinzi mîna spre vălul ei de iasomie/ și vălul se deșiră în negre fire de ani/ vîntul scutură coșul acoperișului nins intră/ ușor pe sub ușă te trezește zvîcnetul/ din degetul rămas în cartea închisă" (Înserare). Declarîndu-se a se afla ancorat "în golful solitudinii", poetul nostru captează o senzualitate fantomatică, redusă la simboluri florale și osteologice: "doar pentru tine mai culeg trandafiri/ doar pentru tine// vechile mele iubiri sunt
Un poet antioficial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14926_a_16251]
-
un nechez cîte un tropot de copită ori un simplu fir de păr din coama răspîndită odinioară pe zarea triumfală cum austrul fiecăruia i se cuvine propriul cal troian, așa e? și dacă nu măcar o scamă o privire-ntîmplătoare lascivul zvîcnet al celui mai netrebnic nerv țandăra unei secunde un atom cel mai mărunt și mai bicisnic din semnele de dăinuire ce ne-ar îndreptăți a fi ce n-am putea fi niciodată.
Amintire homerică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/6011_a_7336]
-
praful înmuiat și lipicios în care zăcuse, iar hainele îi fluturau zdrențuite pe trup, de credeai că-i o sperietoare. În schimb, inima și-o simțea despovărată, ca și când cineva îi luase un pietroi de pe ea. Ba chiar, pârdalnica îi dădea zvâcnete răspicate de întremare și de bucurie ascunsă. Gata, scăpase ca prin urechile acului și din această mare și nemaiîncercată cumpănă. Viața i se deschidea, înainte ca un dar prețios, și-i era recunoscător celui de sus că fusese din nou
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
Alexandru SFÂRLEA Punctul fix De amintit și limitele prodigios de simple și scunde - dintre Atunci și Acum - despre care nu știi mai mult decât despre inima aceea albă extirpată din căpățâna de varză, iar dacă auzi, ca-n transă, zvâcnete neutre și calme în jur se ciocnesc cartilagii de clarvăzători și cocoloașe de manuscrise - de n-aș vedea, dinspre margini, ponosita prețiozitate a cuvintelor și ce hrană sunt ele pentru perdanții de memorie afectivă și cum sunt asmuțite apoi ca
Poezie by Alexandru SFÂRLEA () [Corola-journal/Imaginative/8171_a_9496]
-
a oricăror așteptări: domnișoarelor, doamnelor și domnilor, a nins! Chiar așa, a căzut zăpadă! Adică în acest loc care de milioane de ani nu cunoaște decît veri toride, vipii incontinente, doar din cînd în cînd fracturate subtil de cîte un zvîcnet senzual de primăvară matură ori de către un spasm suav de toamnă tînără, a năvălit dintr-o dată, de undeva de sus, din niște ceruri care din albastrul cel mai pur au devenit deodată alburii, niște fuioare imaculate și înfricoșătoare, ceva care
Ziua Internațională a Zonelor Umede by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12031_a_13356]
-
și din Pensiunea doamnei Pipersberg, romane înseriate, primul apărut în 1934, următorul în 1936 (așadar, în plin "banchet" al genului...), unite în reeditarea recentă de la Polirom, atinge, țintit, extremele: beția sîngelui, în cărnurile pofticioase, poftite și, de partea cealaltă, ultimul zvâcnet trezit de cuțit inimii deja neînstare să mai bată. Proza lui Bonciu, ręveur solitaire, speriat de lume ca un prunc de visele rele, e un jurnal de bacanale și de iubiri mediumnice pentru fetițe-femei, dăruite, în sfîrșit, amantului postum. Experiențe
Kinderscenen by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11763_a_13088]
-
fost doctorița Virginia Munteanu-Cârnu, sora lui Pamfil Șeicaru, care "avea forță, era bună, era mărinimoasă, era veselă și nu-i era frică de nimeni afară de Dumnezeu. O energie uimitoare îi armoniza făptura, fără să introducă în feminitate notele de șarjă, zvîcnetul ascunzișurilor sau consecvența rigidă proprii unor Doamna Chiajna, Vitoria Lipan ori Lady Macbeth". Detaliu relevant, "era prietena multor anonimi nenorociți", neezitînd a sări "în ajutor tuturor", fiecare fiind "cel dintîi și nimeni cel din urmă". Un alt semianonim introdus în
C. D. Zeletin - 70 by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11836_a_13161]
-
fiu copil înăuntrul casei înapoi în spațiul polar am mers în gândul fiecăruia * în toate menirile umflate de agitație nu e decât o transpireție rece un gol pe care nu-l umplem lipsa și trecerea de la unul la altul ca și cum zvâcnetul e irepetabil. doar o clipă și drumurile cresc, jerberele se strâng în corpurile amețite fără gânduri în fiecare sincron cu iubirea din urmele de nisip și fumul gol pe care nu-l sorbim oamenii cresc. acum etajele se coboară repede
Poezie by Andra Rotaru () [Corola-journal/Imaginative/9539_a_10864]
-
pervaz sînii tăi/ mierla săltînd, în roz ciugulind pajiștea timpul păscut de infarct, trecerea sub tăcere ce lespede - cine e lumina, cine adevărul, eu - nefiind din cei ce pun întrebări, doar cînd cunosc răspunsul, de mînă mă trece cazna în zvîcnetul de casandră al inimii Atît de aproape și totuși de neatins cum degetele cutremurate pe sticla rece dintre doi apropiați în vorbitorul închisorii - orice gest ivit din sine mîna întinsă a unui prunc e sacru și mult mai scurtă azi
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/12106_a_13431]
-
te glupăvi. Ușurel, ușurel, omilenicule. Olmazul e pe-aproape." Cei doi bătrâni dormeau duși. Mângâiam olmazul. Simțeam cum Mașa se deschide tot mai mult. Aproape că-i auzeam cartilagiile fine cum pocnesc înfundat. Catifelate tresăriri de lujer încordat, topindu-și zvâcnetul în gemete înfundate. Caimacamul înlemnise. Mașa își culcase urechea peste el. Tresări încordat când pistruiata își răsuci ușor capul și-l sărută, într-o fulgerare de secundă. "Vin arhistratizii", șopti el sufocat. M-am ridicat. Mașa a gemut ușor. Și-
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
îți scrîșnește sub tălpi deși nici acum nu înțelegi cum ai ajuns cu picioarele pe pămînt Umbrela Eram aproape gata să plec, mai urma doar să-mi iau umbrela, cînd l-am văzut aplecîndu-se cu mișcarea aceea rapidă și un zvîcnet nervos i-a străbătut gestul, aș fi putut pune totul pe seama unei feste a ochilor mei obosiți, dacă în fracțiunea următoare nu mi-ar fi întins-o, umbrela foșnea în mîinile mele, părea o pasăre neagră și neliniștită, cîteva clipe
Poezie by Dan-Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/14353_a_15678]
-
bine e să fie pur și simplu acolo, lîngă mine, cu frumusețea aceea tulbure și dureroasă, cu gestul acesta al ei de a-și trece unghia peste buza cărnoasă de sus, într-un tic neconștientizat de reculegere spontană, și cu zvîcnetul acela lateral al capului, în încercarea de a-și ordona părul și de a-și limpezi gîndurile. Cu un ochi obișnuit să privescă arhitectura Frankfurtului, Mihaela, înspăimîntată de înfățișarea de oraș părăsit pe care o avea atunci Orșova, mi-a
Iubita mea, iubita mea by Sorin Lavric () [Corola-journal/Imaginative/11328_a_12653]
-
apoi - orbita oarbă - pentru a ne și identifica - în cele din urmă și întru totul - cu religia sa - măgulitor flatulantă DIN VALE ursuză vale de plânsori și răcnet scrisă-n funebri fulgeri - Jude-aștepți: ai fost cândva icoană-n munți - sfânt zvâcnet te înălțai spre aștri - luminați nămeți de ce nu dai iertare - slobozire de ce nu uiți păcate slăbănoage căci Tu ești Dumnezeu și ești Iubire: schimbă-n văpăi pârâșe terfeloage dureri și deznădejdi - une prin alte ne-au prăbușit din piscul dumiririi
SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI (VERSURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380570_a_381899]
-
Căciulătești” se derulează într-un evident ritm de folclor muzical și de joc popular: ,,Apa-i rece, la izvor,/ De sete, nu am să mor,/ Întunericul ne-așteaptă,/ ROATA (s.n.) s-o jucăm la poartă” - pentru a îngemăna, în final, zvâcnete viguroase de chiuituri oltenești sau de țâpurituri oșenești: vocea I. ,,Să treceți, voinici, prin foc,/ Fetele s-aibă noroc!; vocea a II-a. ,,Focul dragostelor mele/ A ajuns până la stele.” Sau ...I. ,,Carul Mic și Carul Mare/ Luminează pe cărare
Dan LUPESCU despre… ,,Izvoarele” CRISTINEI MARIANA BĂLĂŞOIU ca taină şi chemare a obârşiilor [Corola-blog/BlogPost/93066_a_94358]
-
de atâtea și atâtea poezii pe care Adrian Păunescu le-ar fi scris și după 67 de ani? El care înainte de a se muta printre stele a dictat ultima poezie. Cu perfuziile împingându-i răsuflarea și cu aparatele stimulându-i zvâcnetul inimii. Iar în ultimul vers al unei opere colosale Adrian Păunescu se roagă pentru Țară. Așa s-a înălțat la cer: “Eu sunt bolnav de dumneavoastră, Țară,/ Eu sunt bolnav de dumneavoastră, Neam”. Ridicând rugă spre o minimă dreptate pentru
Adrian Păunescu, trei ani în veşnicie [Corola-blog/BlogPost/93260_a_94552]
-
autorul acelor texte nu lipsite, totuși, de relief i se asociază - cum observa și V. Ierunca - sub semnul "chiotului dionisiac". Prospețimea contactului senzorial cu elementul teluric, a "inimii" cu "pământul", jubilația în regim solar a eului, tradusă că "tîsnet", "chiot", "zvâcnet", "salt" sau "nebunie" - elemente curente în primele poeme blagiene - se regăsesc aici în poezii precum Dimineața ("Desculț strivesc în iarbă boabe vii de roua/ Cu brațe mari mă-ntind spre soare", "și-mi ascult inima departe-n măruntaiele pământului/ Atunci
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
ascult inima departe-n măruntaiele pământului/ Atunci simt sufletu-mi cum creste-n soare") sau Cântec de izvor ("Cred că veneam din inimă pământului/ când în întâia dimineață înverzita /.../ m-am smuls din întuneric/ și-n tâsnet de cristal/ cu zvâcnetul de șolzi al unei vieți pripite/ m-am ivit chiot de răcoare/ în lumina limpede și rece/.../ Cu salturi peste pietrele rostogolite /.../ Nebun am alergat printre tufișuri"). O sensibilitate paralelă cu cea a autorului Laudei somnului e mărturisita într-un
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
Ioana Revnic Viena văzută de sus - din Donauturm, din roata mare a parcului de distracții, de la ferestre de palate, de pe colinele din preajma urbei, din turle de biserici și de domuri. Dantelăria așezămintelor gotice, proiectată pe cer în zvâcnet ascuțit de turle. Piatra lăcașurilor, înnegrită de ani. Palate. Sobrietate imperială. Eleganță austeră. Muzici: în saloane cu candelabre din cristaluri zornăitoare, ori în biserici, ori pe străzi. În piața de vechituri, delicatele melodii ale harpistei stafidite, cu mâini schimonosite de
Români la Universitatea din Viena: Michael Metzeltin, Petrea Lindenbauer și Mădălina Diaconu by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/3906_a_5231]
-
amestecându-se printre cheflii. Ravagiile din stomacul lui erau mărite chinuitor de priveliștea deslușită de-aproape. Mormane de mici sfârâitori și cârnați usturoiați dispăreau sub ochii lui, ca-ntr-un cataclism, în fălcile osoase. Își înfrupta ochii cu pâlpâirea și zvâcnetul gol al dansatoarelor și-și strângea pumnii și dinții, văzând cum se-ndoapă dihăniile cu frișcă și șampanie. Se descătărămau să-și lărgească burta și se așezau temeinic pe mâncare, aruncând hălci întregi în gâtlejurile desfundate, sfârtecând sâni delicioși cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-i izbea inima, se smulse din loc și se apropie, în grabă, de ea. Nemaipomenit! Dora-Tudora! Cerboaica! După cum vezi! zâmbi ea. Iată cum ne-a fost dat să ne ne-ntâlnim. Își îndreptă pieptul, încordându-și trupul străbătut de-un zvâcnet lung și-l privi în adâncul ochilor, buimăcită de apropierea lui, tulburată și ea și încurcată de prezența soacrei. Nemaipomenit! repetă el. Își freca palmele, parcă-l scutura frigul. Nu știa cum să se stăpânească. Eram convins că ești refugiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
viața mi-am irosit-o căutându-te și așteptându-te. Acum nu-mi mai scapi. Ești a mea și-o să fii a mea pentru totdeauna... Se trezi strânsă în brațe. Sus, undeva în înălțime, se auzea sunetul metalic al avioanelor, zvâcnet continuu, dar jos, pe-aproape, atât de aproape că închise ochii, răbufniră mătăsurile vântului ce i se încolăciră ca niște vrejuri la picioare, înfiorându-i gleznele. Crezu că are să se sfârșească de rușine și indignare, dar nu se întâmplă nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai guste idei inovatoare. Aici, de fapt, intrăm în sfârșit în zona curioasă a șușanelelor-de-viță-nobilă. Căci, dincolo de cele ce au fost scrise, transmise pe cale orală sau anesteziate în cotloanele memoriei, s-a păstrat în mod cu totul neașteptat tocmai acel zvâcnet al spiralei temporale care face obiectul șușanelelor-de-viță-nobilă. Anna, mai frumoasă chiar decât fusese imaginată și mai pasională decât sperase însuși autorul, își făcu apariția pe aleea conacului. Aceeași ținută, aceeași privire, aceleași gesturi, dincolo de ceea ce suportă însăși femi nitatea, lucruri
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
întinsese pe burtă și Celebi auzi, printre bătăile încălecate ale inimii sale, pocnetul cuielor și scârțâitul capacului de lemn al sicriului. Clefăiturile ce răsunară după aceea în liniștea cimitirului făcură ca ghemul mațelor lui Celebi să se desfacă cu un zvâcnet. Simțind că e gata să se slobo zească în pantaloni, bâțâindu-se, aprinse lanterna. O scăpă în aceeași secundă când, în lumina tremurătoare, văzu arătarea pe care o visase de atâtea ori în mirosul closetelor. Moroiul descompus îl privea din
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
culcăm pe lauri, să credem că succesele scriitorilor și teșcherelele dolofane ale editorilor chiar înseamnă salvarea culturii române. Peste tot în lume industria cărții e în declin. România nu face excepție de la această regulă, deși târgurile de carte reprezintă semnficative zvâcnete - dacă nu chiar neașteptate salturi înainte - într-un domeniu primejduit și, din nefericire, suportând înfrângere după înfrângere. Concurența internetului și pirateria pe scară largă dau lovituri constante circuitului firesc al cărții. (Poate că termenul "firesc" e neclar, poate că trebuie
Ultimul zâmbet al cărților by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9022_a_10347]
-
început evocare, continuată de răsfrângerea în imaginea mitologică a unui animal-alter-ego: "Mai visez Pîrîul Roșu/ și văd o femeie tînără/ Calcă peste umbrele care se lasă pe ape/ Fără să se teamă de cleștii racilor/ Fără să se sperie de zvîcnetul peștilor/ ș...ț Așa trece cum trecuse racul meu visător/ peste jăratec/ Iar eu mă întreb cît mai pot să visez/ Că țin în brațe o femeie tînără/ Că zbor că umblu pe apă că țin în palme un bulgăre
Poeme în regie proprie by Tiberiu Stamate () [Corola-journal/Journalistic/9330_a_10655]